o brătilă pe .ro

Idei din Țara lui Andrei

Săptămâna trecută s-a dat startul perioadei de votare a proiectelor înscrise în cadrul uneia din cele mai frumoase competiții organizate în România: „Idei din Țara lui Andrei”. De ce spun că este una din cele mai frumoase? În primul rând pentru că încurajează românii să se gândească la metode prin care să schimbe ceva în bine în țara în care trăiesc. Țărișoara aceea de care suntem obișnuiți să ne plângem, dar în care în ultima vreme oamenii par să fi început să se învioreze și să fie mai entuziasmați în fața ideii de a acționa, prinzând încredere în ei și în cei ce le seamănă în gândire. În al doilea rând pentru că, la sfârșitul perioadei de înscrieri, colecția de idei reprezintă o resursă de astfel de entuziasm și încredere, pusă la dispoziția tuturor. Cum ar veni, de la oameni pentru oameni.

În sesiunea de toamnă a competiției „Idei din Țara lui Andrei” au fost înscrie 234 de astfel de idei, propunerile venind de la oameni și organizații din toată țara (din 40 de județe și din municipiul Buurești) și majoritatea (57%) fiind  înscrise în categoria „educație”(un semnal de alarmă, pentru cine are ochi să vadă și urechi să-l audă …). Astfel, 133 de proiecte au vizat zona educaţională, în timp ce 57 au fost înscrise în categoria „Dezvoltare comunitară”, iar 44 în categoria „Mediu”.

Idei din Tara lui Andrei

Proiectele câștigătoare vor fi selectate în urma jurizării (în proporție de 60%) și a votului public (în proporție de 40%). Perioada de votare se încheie pe 31 octombrie și fiecare persoană are la dispoziție 3 voturi, câte unul pentru fiecare categorie. Colecția de idei, ce vă spuneam că vine la pachet cu o doză gratuită de entuziasm și inspirație, poate fi consultată aici: http://www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiecte-inscrise. Accesați și votați cu încredere, căci chiar veți contribui la creșterea șanselor unui proiect frumos de a obține finanțarea necesară implementării sale.

A fost foarte greu să aleg, mai ales la categoria „Educație”, unde propunerilor nu numai că au fost multe, ci și extraordinar de frumoase, dar voturile mele s-au dus la:

– categoria „Mediu” – „Micul agent de mediu”, proiect înscris de Club Eco Nautic, din Timișoara

– categoria „Dezvoltare comunitară” – „Meșterii din Spanțov”, proiect înscris de Irina Pop, din Spanțov

– categoria „Educație” – „Teatrul de la țară”, proiect înscris de Marian Raicu, din Văleni

Succes tuturor celor care s-au înscris în competiție și felicitări pentru inițiativă și curaj! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.