Surprinzător, pe lângă faptul că în copilărie nu mi-au plăcut niciodată păpușile Barbie (ba chiar, nu știu dacă v-am mai spus, am și plâns de un Crăciun în care ai mei s-au gândit să mă bucure cu așa un cadou prețios – acum, de ce să vă mint, nu mai țin minte dacă era chiar Barbie păpușa, și nu vreo Cindy sau vreo Suzy, dar pentru mine era oricum tot aia…), ulterior nu am cochetat nici cu gândul de a apărea pe coperta vreunei reviste pentru adolescenți, oricât de multă apreciere ar fi putut aduce acest lucru în rândul celor de vârsta mea. Ce-i drept, de ce să mă mint singură, probabil că nu mi-am pus niciodată problema aceasta și pentru că imaginea mea nu coincidea sub nicio formă cu imaginea fetelor de pe coperțile anterior menționate. Luna trecută, însă…
…mi s-a cerut acordul să apar pe o copertă! M-am simțit extraordinar de onorată, și nu pentru că ar fi fost vorba de coperta vreunei mari reviste de modă sau de life style, ci tocmai pentru că era vorba de o copertă cu care simțeam că mă identific. O copertă care nu a presupus nici sedință de machiaj, nici Photoshop, ci doar bucurie autentică. Bucuria pe care o resimți atunci când dai o mână de ajutor în cadrul unui proiect Habitat for Humanity.
Am aflat din raportul anual iunie 2012 – iulie 2013, pe care îl puteți găsi, în format complet, aici, că, în ultimul an, au fost peste 2500 de voluntari pe șantierele Habitat for Humanity România. Mai exact, 2578. Vă spun acest lucru nu pentru a vă sugera faptul că aș fi avut competiție mare în cursa pentru cucerirea copertei ( un motiv în plus, totuși, să mă simt onorată :) ), ci pentru că mi se pare, sincer, un număr impresionant. Să nu uităm că vorbim de voluntari care își dedică timpul lor (iar în ultimul an s-au lucrat peste 135.862 de ore de voluntariat pe șantierele Habitat) în favoarea unor persoane pe care nici măcar nu le cunosc. Dar pe care, odată ce o fac, nu le uită niciodată.
Eu, de exemplu, sunt convinsă că nu o s-o uit niciodată pe doamna Magda, din satul Vizurești, una dintre beneficiarele proiectului Big Build 2013, unde, la începutul lunii octombrie, voluntarii Habitat for Humanity au contribuit la reabilitarea unui dispensar, a unei grădinițe și a unei școli și au construit o căsuță de cultură, atât de mult dorită de membrii comunității. De ce nu o s-o uit niciodată pe doamna Magda? Pentru că am ascultat-o vorbind despre comunitate (cuvânt de ea ales), despre comunitatea ei, comunitatea Vizurești. Și a făcut-o cu atât de multe dragoste, ca și când ar fi vorbit despre familia ei, încât a reușit să-mi deschidă și mai mult ochii cu privire la ceea ce consider a fi cea mai mare hibă a societății moderne: încurajarea competitivității și a succesului la nivel individual, în dauna cooperării și a solidarității. În realitate, ar fi minunat dacă am reuși cu toții să vedem în cei din jurul nostru… o familie. O mare familie.
—
Habitat, îți mulțumesc că ai apărut în viața mea. Alex, îți mulțumesc că m-ai adus în viața lor.