Dacă nu știți ce e „Godot” sau dacă nu ați apucat până acum să ajungeți acolo, nu disperați, timpul nu e pierdut, toamna abia a început și odată cu ea și o nouă stagiune teatrală de care ne vom putea bucura până la vară. Ca să fim corecți, însă, se cuvine totuși să menționăm faptul că, de aproape trei ani de zile (în noiembrie de împlinesc) Godot nu a fost în vacanță și a găzduit spectacole de teatru și în serile mai reci și în serile mai calde, deopotrivă, căci nu vorbim de o sală obișnuită de teatru, ci de un concept deosebit, acela de cafe – teatru.
Conceptul de cafe-teatru păstrează fizionomia unui teatru clasic, fiind singura sală cu această structură din Bucureşti. Este un loc conceput cu suflet, dotat cu scenă, cortină, pian, în care la bar lucrează studenţi la actorie. Un loc în care pur şi simplu te simţi bine.
sursa: godotcafeteatru.ro
E situat în centrul vechi (pe Blănari 14) și găzduiește evenimente culturale independente, de la expoziții de fotografie, lansări de carte și spectacole de improvizație, până la concerte și piese de teatru.
Și dacă tot (re)veni vorba de piese de teatru, ar fi păcat să veți fi aflat prea târziu că sâmbata aceasta, la ora 22:00 (adică mâine seară, da), la Godot, se va juca spectacolul „7 dintr-o lovitură”, o melodramă scrisă și regizată de Lia Bugnar, cu actorii Marius Manole și Ilinca Manolache în rolurile principale. Alături de ei, alți 5 tineri talentați, fiecare încercând să câștige simpatia publicului, atât în calitatea lor de actori, în fața spectatorilor prezenți în sala de teatru, cât și în calitatea lor de personaje a căror miză este obținerea unui rol principal într-o telenovelă, prin intermediul voturilor din partea telespectatorilor.
7 scaune, 7 individualități, 7 povești diferite:
Avem fata rea al cărei vis este să devină un personaj public și care nu se dă înapoi de la nimic pentru a obține ceea ce vrea (Nicoleta Lefter) și băiatul la fel de rău – dacă vreți ceva, vă fac eu rost – a cărui forță se măsoară în pumni și cuvinte dure (Cătălin Babliuc) – (…) harpista – cea care visează doar să aibă destui bani pentru a își cumpăra o harpă și posesoare a unei pisici pe nume Madam Bovary (Lia Bugnar), scriitorul- poet – cu o lucrare despre traumele psihice ale fluturilor daltoniști, care fuge de ridicol și vrea banii doar pentru a salva casa părinților lui (Andrei Runcanu), și tânărul wanna-be-star – un Rac sensibil, timid și pasionat de modă (Anghel Damian), (…) tânăra cu părul vâlvoi, cu privirea pierdută în spațiu, dată afară din casa iubitei ei și cu probleme cu drogurile (Ilinca Manolache) și tânărul care spune lucrurilor pe nume, fără a face mare tevatură din asta, mereu cu un zâmbet în colțul buzelor și care devine extrem de protector cu demonii Ilincăi, în perioadele de sevraj (Marius Manole).
sursa: foreverfolk.com
Ce voiam să vă mai spun… Avem nevoie de spectacole frumoase în viața noastră și nici nu realizăm cât de norocoși suntem că ele există și că avem acces la ele. Dar, în cele din urmă, numai de noi depinde să ne mobilizăm, să ieșim din casă, să ne cumpărăm un bilet și să ne bucurăm de tot ceea ce ne oferă, cu emoție, actorii. Pentru că, de fapt, despre bucuria emoțiilor este vorba.
Sâmbătă sper să ne vedem la Godot.
[…] să începem: Oltea Zambori, Marius Matache, Chinezu, Bogdan Dascalescu, Alin Pândaru (Pandutzu), Oana Raluca Brătila, Elena Cîrîc și mulți alții…dar cu ei am vorbit mai des și m-am mai întâlnit […]