Antreprenoriatul copilăriei mele

Lume, lume, în sfârșit s-au aliniat astrele și anul acesta, de fapt, ce s-o mai lungim, MÂINE plec în Tabăra din Țara lui Andrei! Sunt foarte entuziasmată, vă spun sincer, pentru că este un proiect pe care îl apreciez extraordinar de mult și de care m-am atașat în ultimii ani numai prin poveștile altora. Ei bine, mâine voi ajunge pentru prima oară chiar în mijlocul copiilor din Țara lui Andrei și abia aștept să îi cunosc pentru că sunt convinsă că voi avea foarte mult de învățat de la ei.

Și nu numai de la ei, ci și de la tabără în sine, căci ediția de anul acesta stă sub semnul antreprenoriatului și în fiecare zi vor fi organizate ateliere nonformale de teorie și practică, la care voi fi fericită să particip, căci indiferent de vârstă, de asta sunt absolut convinsă, omul tot prin joacă învață cel mai bine. Iar micii antreprenori, cu ajutorul „Profesorului Inițiativă”, vor învăța despre noțiuni precum investiții, negociere, buget, profit sau promovare, pe care le vor folosi ulterior pentru conceperea unor proiecte de parcuri de distracții.

Povestea spune că mai demult elevii au construit un minunat parc de distracții. Dar, pentru că cei mici au devenit adulți responsabili, parcurile și-au pierdut ușor, ușor din culoare și magie.

Tinerii cetățeni ai Țării lui Andrei, cei din 2013, au primit o misiune importantă, să construiască două parcuri de distracție: Cirque du Andrei (inspirat din farmecul spectacolelor Cirque du Soleil) și Insula Misterioasă (inspirat din romanul lui Jules Vernes). Pentru construirea parcurilor, cei mici au avut un buget prestabilit și au folosit moneda de tranzacționare fictivă Andreii TM, special creată pentru ca cei mici să învețe să lucreze cu bani

sursa

Dacă mă gândesc la copilăria mea în raport cu antreprenoriatul, îmi vin imediat în minte niște jocuri pe calculator de care m-aș reapuca și acum fără niciun fel de jenă. Am fost autodidactă și am început tare, nu m-am încurcat, cu construirea propriei insule tropicale. Holiday Island se numea jocul și provocarea era să aduci cât mai mulți turiști pe insula ta, în timp ce competiția construia și ea de zor aeroporturi, hoteluri, discoteci, mall-uri, parcuri și alte nebunii. Asta când nu se ocupa de sabotarea insulei tale, prin lansarea în presă a tot de felul zvonuri ce ducea la scăderea numărului de turiști și te obliga să găsești soluții pentru rezolvarea situației de criză. Era educativ și prin alte aspecte, cum ar fi faptul că era musai să construiești o groapă de gunoi și o stație de epurare a apei pentru ca lucrurile să funcționeze cum trebuie. :)

Am continuat cu o grafică ceva mai bună („ceva mai bună” spun acum, dar atunci eram cu adevărat fascinată de calitatea ei și, mai ales, de intro-ul animat) și un scop altruist, acela de a salva oameni, prin intermediul propriului meu spital. Aveam însă competiție și în Theme Hospital, iar provocarea cea mai mare, pe lângă cea propriu-zisă de a termina fiecare nivel, era să nu omor niciun pacient. Nu râdeți, căci era greu, dar satisfacția era pe măsură. Și recompensa la fel, căci la finele fiecărui an în care nu-mi murea niciun pacient, primeam câte 10.000 de $. Bani, taică!

Nu în ultimul rând, antreprenoriatul copilăriei a stat sub semnul unui joc pe care sunt convinsă că l-ați jucat și voi, primul la care m-am gândit, de altfel, când am auzit de tema de anul acesta a Taberei din Țara lui Andrei: RollerCoaster Tycoon! Despre care aș putea să vă povestesc pe încă alte două pagini, dar totuși o să mă abțin și nu o s-o fac. Ce-i sigur e că noutatea, și în același timp plăcerea supremă, a constat în posibilitatea de a interacționa în mod direct cu vizitatorii, micii omuleți pe care îi puteai lua pe sus și muta oriunde voia suflețelul tău. Un soi de antreprenoriat dumnezeiesc. :))

Cert e că aș fi lăsat mouse-ul jos în orice clipă dacă aș fi avut atunci posibilitatea să lucrez „pe bune” la un proiect de parc de distracții într-o tabără la munte. Cam așa cum am decis și acum să las totul deoparte și pentru trei zile să merg acolo. Și pentru că știu cum e să vrei să fii acolo, dar să nu poți, mi-am propus ca de mâine să fiu corespondentul vostru special în Tabăra din Țara lui Andrei și să vă țin la curent cu tot ce se întâmplă, pe pagina mea de Facebook. Sunt convinsă că o să reușesc să vă transmit măcar puțin din entuziasmul și energia pozitivă pe care o emană copiii, așa că „stați aproape”. :)

PS: Anamaria a ajuns, bineînțeles, și anul acesta în Tabără. Astfel că, bucuria e cu atât mai mare cu cât de data aceasta voi putea să-i povestesc și eu cum a fost! :)

De tabăra din Țara lui Andrei am auzit prima oară de la Anamaria. Ea a fost de trei ori acolo și de fiecare dată s-a întors plină de energie și de un entuziasm debordant. Țin minte că acum doi ani, când ne pregăteam de zor pentru prima ediție Let’s Do It, aceea fusese singura ei săptămână liberă. Nici atunci nu s-a încumetat să plece fără laptop și un stick de net, voia să mai lucreze seara, dar, din fericire stick-ul nu a mers. Așa că pâna la urmă, cu sau fără voia ei, s-a bucurat de ceea ce părea a fi, când o vedeam povestind cu atât de mult drag, concediul perfect.

Anemariei i-a plăcut mereu voluntariatul și a crezut mereu în mai bine. Din acest motiv ne-am și înțeles atât de bine încă de la început. Mai suntem născute și în aceeași zi și deși eu iubesc mai mult marea și ea mai mult muntele, eu mai mult cățeii și ea mai mult pisicile, când vine vorba de implicare socială suntem mereu pe aceeași lungime de undă. Unii ne consideră naive. Nouă ne place să ne spunem ambițioase și încrezătoare în schimbările pe care le putem face cu mâinile noastre. Și în generațiile următoare. :)