Trebuie totuși să ne oprim. Trebuie totuși să ne oprim atunci când cineva ni se adresează pe stradă, chiar dacă instinctul ne spune să ne facem că nu auzim, să privim înainte și să mergem mai departe. Ne-am antrenat un instinct care să ne „apere” de cerșetorii pe care mai apoi îi vedem vorbind la smartphone, cumpărându-și țigări și alcool sau dând banii mai departe unora care numai de banii noștri nu mai aveau nevoie. Mai ales că suntem oricum într-o continuă grabă nejustificată de fapt și chiar și 2 minute, pe care le „pierdem” oprindu-ne să vedem despre ce este vorba, contează. Dar poate contează mai mult faptul că, în graba noastră, în instinctul nostru de conservare (care ne caracterizează, ce-i drept, dar nu e ceea ce ne diferențează de animale), riscăm să ignorăm pe cineva care chiar ar avea nevoie de ajutorul nostru. Și nu mă refer exclusiv la un ajutor material, căci femeie aceea în vârstă, cu o traistă-n mâna dreaptă, e posibil să vrea pur și simplu să o ajuți să-și transporte cumpărăturile până la scara blocului. Blocul acela care e la doi pași.
Trebuie totuși să citim. Trebuie totuși să citim chiar și acele mailuri care par să circule de ani zile, transportând informații false și reușind să păcălească atâția oameni. Le știți, sunt cele care au de obicei în titlu: „Redirecţionat: Redirecţionat: Fwd: Fw: Citeste-l ca e real”. De altfel, cred că n-a trecut mai mult de o săptămâna de când i-am făcut mamei „instructajul” cu privire la aceste mailuri pe care cei mai mulți le dau mai departe fără să le citească, iar ceilalți fără să verifice informațiile. I-am explicat mamei care-i treaba cu verificatul din trei surse, dar pentru majoritatea mailurilor de acel gen, e de ajuns să dai un copy / paste în Google și printre primele rezultate cu siguranță o să existe și un articol care să dezmintă conținutul acela „real”. Desigur, și cu aceste mailuri pierdem timp. Timpul nostru prețios pe care nu-l vom putea înlocui niciodată. Dar poate contează mai mult faptul că, în graba noastră, în instinctul nostru de conservare, riscăm să ignorăm, să trimitem direct în Spam sau în Trash un mail care poate schimba vieți.
In perioada 17-26 mai o echipa de medici americani va veni la SCJU Nr1 Craiova pentru a asigura o serie operatii pentru copii cu malformatii faciale. Medicina de pe Sectia de Chirurgie Pediatrica strang cazuri pentru a ajunge la numarul de 100 de pacienti.Daca cunoasteti pe cineva care are nevoie de o astfel de operatie, contactati-l pe Dr. Andrei Zavate tel : 0742486732, e mail : azavate@gmail.comFoarte folositor ar fi sa trimiteti poze care sa surprinda malformatia pe adresa de e-mail a dlui doctor, urmand ca persoana in cauza sa fiecontactata ulterior.Nu conteaza localitatea de domiciliu a copilului.Mai jos aveti linkuri catre articole din presa:Va rog frumos sa raspanditi aceasta informatie pentru ca numarul de copii care beneficiaza de aceste servicii sa fie cat mai mare.
Mailul de mai sus l-am primit azi. Și pentru că nu am vrut să îl dau mai departe înainte să verific informațiile, l-am contactat chiar eu pe domnul Dr. Andrei Zavate. Conținutul este real, iar domnul doctor a mai ținut să precizeze următoarele:
– operațiile nu se adresează exclusiv copiilor cu malformații faciale (!), ci oricărui copil care are nevoie de o operație de chirurgie plastică și reparatorie – fie că vorbim de arsuri sau de malformații ale membrelor, de tipul degetelor lipite;
– mai sunt locuri! :) nu de alta, dar am văzut un articol pe net, nu dau link, cu titlu pe sistemul „senzațional!” – Coadă la operații gratuite făcute de medici americani
Echipa din SUA este compusă din doi chirurgi plasticieni, doi anesteziști, doi medici pediatri, șase asistente specializate în chirurgia plastică, un translator, patru coordonatori de proiect și alți voluntari de la „Women for World Health“, o organizație nonprofit despre care puteți afla mai multe, aici: http://www.womenforworldhealth.org :)
Așa că… liber la „forward” – domnul dr. Zavate se bucură la fiecare telefon primit :)
sursă foto: http://womenkind.net/tag/news-articles/page/3/
Foarte rar trimit mesaje in spam. Cred ca informatia prezentata imi poate fi utila candva.