o brătilă pe .ro

Sibiu, 10 – 12 august: ARTmania, ediția cu nr. 7 (concurs)

Știu, v-am mai povestit de câteva ori că am avut perioada mea de brățări cu ținte și zgardă la gât, chit că nu am fost niciodată fanul buzelor și unghiilor negre. Nu am înțeles nici tricourile cu formații, dar încă mai dorm într-un tricou cu Sepultura pe care, dacă nu mă-nșel, mi-l cumpărase maică’mea, din Europa. Magazinul, nu continentul.

Ascultam inclusiv multe „grohăieli” – cum ziceau gurile rele – și dacă e o formație de metal pe care regret că nu am apucat să o văd într-un concert, aceea este Crematory. Au fost la M’era Luna acum vreo doi ani, i-am ratat, și m-am dus să îmi înec supărarea la noi, la Sibiu, la ARTmania. Anul acesta, cele două festivaluri au loc tot în aceași perioadă și dacă nu reușiți să ajungeți la nemți, în weekendul 10-12 august, vă invit cu drag la Sibiu, la a 7-a ediție ARTmania.

Anul acesta, vor urca pe scenă: My Dying Bride, Epica, Trail of Tears, Die Toten Hosen, Poets of the Fall, Delain, Reborn, Blind Spirits, Voices of Silence, Tagma, Alternosfera, ViolentorY, Edguy, EvergreeD, Deathstars, Arc Gotic, Kitsune Art, Sky Swallows Challenger și Abigail, iar informații despre achiziționarea biletelor, găsiți aici.

Vestea bună e că am trei abonamente, oferite de Metropotam, care vreau să ajungă la trei dintre cititorii mei metaliști. :P Vor fi acordate prin tragere la sorți și pentru a participa trebuie să lăsați un comentariu în care să îmi spuneți cum v-ați apucat de ascultat metal. Luni, 30 iulie, la ora 15:00 extragem câștigătorii. Baftă!

later edit: Iata, mai jos, castigatorii. Le voi trimite cate un mail de confirmare si in functie de raspunsurile acestora, cele 3 invitatii vor merge la ei sau la urmatorii din clasament. Congratz!

18 CommentsLeave a comment

  • La mine a fost cam asa: tocmai ne bagasem cablu si tot ametind telecomada dau de un post de la unguri, cred. Bine, ca arata mai mult ca un youtube asta era partea a2-a. Erau tot felul de clipuri si de la o ora anume incepeau cu nu-metal, gothic si-ntrun final death si altele mai grele.
    Melodia/trupa/clipul care mi-a atras atentia a fost Nemo, Nightwish. O nimerisem si in “premiera”. A durat ceva timp pana am avut acces si la un PC si am inceput sa ma “cultiv” cu acest fenomen.
    And now I’d really, really, really like to see Poets Of The Fall.
    That’s it. :)

  • Prima oara cand am ascultar metale se intampla intr-un camin din cluj. Caminul nr 13 mai exact. :) Atunci am “nimerit” in camera cu 4 rockeri autentici care au reusit, cu toata reticenta mea, sa ma aduca pe calea cea buna. :)

  • Cu metale am crescut, datorita parintilor, de mic m-am indreptat catre genul de muzica, toata ziua urla Maidan, Blind G. si un Floy acolo sa intre mancare bine, pana am mai crescut putin si am inteles mai bine ce si cum…de la metale am ales punkul, ceea ce inca imi e cel mai drag si preferat gen de muzica, cu toate ca ascult cam tot ce imi suna bine si are un mesaj cat de cat acceptabil pt mine.
    Eu vreau la ARTmania in mare pt Toten Hosen, care m-au fermecat de cand ma stiu, mai ales ca stiu si limba germana, si altfel suna cand si intelegi despre ce e vorba.
    Cam atata de la mine, succes si poate ne vedem !

  • Am trait cu muzica asta…Mi-a intrat in sange si-mi va ramane la inima tot restul vietii…

  • Eram obez si incepusem sa fac sport pentru a slabi. Am inceput printre altele sa merg la alergat, cu mp3 player-ul la urechi. Am tot incercat diverse tipuri de muzica, pana am pus intr-o zi un album de la Disturbed. A fost cea mai tare senzatie, mi-a dat o energie incredibila, m-a ajutat foarte mult sa ajung un om sanatos, si in acelasi timp sa m-apuc de metal :))

  • M-a vazut varu-mi-o ca am inceput sa umblu prin aceleasi locuri prin care umbla el in studentie. Intr-o zi a venit la noi cu doua casete: Rage Against The Machine si Body Count. Inca sunt preferatele mele tocmai din cauza asta, ca au fost primele albume complete ascultate. Iar cand m-am mutat in chirie, primele lucruri care le-am dus au fost casetofonul (acelasi) si casetele. Am stat la o sticla de vin in garsoniera goala, cu prietena mea cea mai buna cu care ascultam casetele si acum 10 ani.

  • eram prin liceu,acum 7-8 ani aproximativ,mi-a dat un coleg niste cd-uri cu trupe ca Pantera,Dimmu Borgir,Dream Theater,Paradise Lost,Ayreon etc,am ramas impresionat de unele trupe,pana atunci stiam cate putin din Metallica,Soad,Guns’n Roses,nu eram mare pasionat al genului,de atunci am inceput eu sa descopar din ce in ce mai multe trupe,doresc sa vad Die Toten Hosen-vor face un show extraordinar si sa revad My Dying Bride,iar in piata mica sa vad Alternosfera(acolo e gratis oricum,dar trupa aia chiar merita vazuta)

  • Cum m-am apucat eu de ascultat metale …..greu de amintit pentru ca a venit de la sine. Am inceput cu Haggard si nebunia vremii Linkin Park si cu timpul m-am axat mai mult pe genul Faun, Omnia, etc, adica folk metal, medieval, si nu in ultimul rand formatii ce aveau ceea ce se numeste gothic metal. De aici festivalul meu de suflet.
    Artmania a fost primul meu festival care ingloba perfect genul muzical pe care il adoram. A fost startul pentru concerte de amploare si nu am sa uit niciodata prima editie la care am participat. Am descoperit cu adevarat muzica care ma caracterizeaza cel mai bine. sunt mandra de muzica pe care o ascultam de la clase foarte mici.

  • habar nu aveam ca o sa fiu asa acum cu metale in cap,sau in suflet,cum vreti sa o luati dar totul a inceput atat de simplu cand ii cerusem unei tipe o piesa pe net si de acolo a pornit totul,am inceput sa iubesc metalul tot mai mult si am inceput sa imi las plete si sa ramana asta in sange si ma ridicat foarte mult,ma intarit si a avut grija sa numai cad,apoi concerte,chestii deastea de metalisti,niciodata nu o sa ma las de asta

  • Pana sa apara el ma delectam cu Pink Floyd si Peter Gabriel.
    Si apoi lucrurile s-au schimbat.
    Nightwish a devenit o obisnuinta, desigur…cu Tarja, iar cu Avantasia plec la drum. Deosebesc Mortification de Obituary, desi mi-e foarte greu sa spun ce le deosebeste. Ii scot boxele din priza cand se ajunge la Immortal sau Marduk.
    Mai presus de toate, am fost cu EL la doua concerte Manowar :) And we are brothers or sisters of metal, does not matter, anyway. But we rock.
    Si asta este toata povestea.
    EL.

  • De ascultat rock m-am apucat prin ’95 cand am primit o minicombina (casetofon+radio). Era la Radio Vest o emisiune de vreo 2 ore, o noapte pe saptamana, cu muzica rock…..ascultam la casti, cu becul stins, ca era mult dupa “ora stingerii”. De metal m-am apucat cativa ani mai tarziu. Motivul e simplu – prietenul meu de atunci, intre timp devenit sot, asculta la greu metale. El a ramas si acum cu sufletul la metal, eu am evoluat spre simfonic (Within Temptation si Epica) dar ascult in continuare cu placere metal, iar printre cele mai tari concerte metal la care am fost se numara Sabaton, ManOwaR, Blind Guardian si Judas Priest.

  • e cand ascult ew metal rock?Ew ascult acest gen de muzica de cand eram mica deoarece am un frate cu mult mai mare decat mine si acesta asculta mtal rock cand avea grija de mine.Adika mai tot timul.Si asa am ajuns sa asult si w metal rock.Si mi-a dori din tot suletul sa casti unul din abonametele acelea.

  • Ok, il mai las o data.
    Spuneam ca la baza ascult Pink Floyd si Peter Gabriel.
    Si ca apoi a aparut el.
    De atunci Nightwish (desigur, cu Tarja) si Avantasia au devenit obisnuinta. Tot de atunci reusesc sa deosebesc Moonspell de Obituary, cazuri in care imi astup urechile. Megadeth nu suna nici ei rau, plus ca am trecut cu bine peste doua concerte Manowar.
    Cam asa stau lucrurile. Se poate spune ca la inceput a fost el. Apoi a venit si metalul :)

Leave a Reply to Cristina Vajaean Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.