Primul meu kilometru

E adevărat ce se spune: primul kilometru este cel mai greu. La fel cum sunt și primele cuvinte ale unui articol sau primele secunde ale unui duș rece. Până la urmă totul pare atât de natural încât te întrebi de ce ți-a fost de fapt teamă și de ce nu ai făcut-o mai devreme. Și-ncepe chiar să-ți placă și parcă nu te-ai mai opri. Nici din scris, nici din alergat.

Să ne-nțelegem, cu alergarea nu am avut-o niciodată. Nici cu viteza, nici cu rezistența. Și nici nu săritura în lungime. Am fost mereu pricepută la orele de gimnastică și reușeam mereu să vrăjesc profa cu un șpagat, o cumpănă și-un stat în cap. Așa că m-am resemnat, mi-am spus că alergarea nu-i de mine și i-am dat pace. Am dat BAC-ul la filosofie și am luat 9.80.

În weekend am alergat primul meu kilometru. Și nu oricum, ci la munte, călcând timid zăpada proaspăt așezată, de parcă mi-era frică să nu obosesc. Privind obiectiv situația, problema mea nu era oboseala fizică, ci faptul că nu mă învățase nimeni niciodată cum să respir corect în astfel de momente și nici eu nu mă deranjasem vreodată să întreb. Sâmbătă la 7 eram însă hotărâtă să ies din spațiul meu de confort și în jur de 8 mă puteam lăuda deja nu numai cu primul meu kilometru, ci cu primii 3,5. La ora 12 eram hotărâtă să mă înscriu la un „mini triathlon”, iar la 15 mergeam pentru prima oară cu bicicleta pe un traseu montan.

Totul a început cu o invitație ce părea că a ajuns din greșeală. Când ești chemat la un eveniment intitulat „Cantonament 3.0” și afli că te vor însoți personaje ca Mihai Teodorescu (maratonist) sau Vali Bosioc (personal trainer), primul lucru la care te gândești este că cineva vrea să facă mișto de tine. Și când ai 1.56 înălțime și 35 la picior, asta nu e o noutate. Așa că n-am acceptat din prima invitația celor de la Smart Atletic, dar până la urmă, vineri la ora 14 dădeam check-in la Casa Bunicii, în Predeal și făceam ochii mari uitându-mă peste programul care anunța trezirea la ora 5. Continuarea v-am spus-o deja. Și oi fi fost eu „cel mai prost din curtea școlii”, dar măcar am învățat să alerg, iar pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine țin să-i mulțumesc lui Gabi.

Și tot lui Gabi vreau să-i mulțumesc pentru un pont valoros: am aflat că în București au loc săptămânal „alergări în grup”, organizate special pentru amatori de toate vârstele, după urmează:

Sâmbăta de la 8:30, în Herăstrău – punct de întâlnire: Statuie Charles de Gaulle

Sâmbăta de la 9:00, în Tineretului – punct de întâlnire: Șincai

Duminică de la 9:00, în I.O.R. – punct de întâlnire: biserica de lemn

Acesta ar fi primul pas. Un soi de prim kilometru. Următorul ar fi să participați la unul dintre evenimentele organizate anul acesta de echipa Smart Atletic, iar eu le-am selectat pe cele mai potrivite:

– pe 19 mai avem Company TriChallenge, un soi de „mini triathlon” pentru corporatiști (și nu numai!), la care sper să particip alături de colegii mei: Anamaria Hâncu – nominalizată la proba de alergare – și Marian Dorobanțu – nominalizat la proba de înot. Mie, desigur, îmi rămâne bicicleta și mai bine nici că se putea. :) 5 km. alergare, 16 km. bicicletă, 350 m. înot. Floare la ureche, nu?

– pe 3 iunie avem un Half Marathon, constând într-o ștafetă de 20 km  (2x10km.) ce va porni de la Piața Alba Iulia

– iar pe 25 august avem evenimentul verii – Triathlon Challenge București, pentru care mai aveți mai puțin de 5 luni timp să vă antrenați, iar numărul de participanți este și el limitat la 1000. În cazul triathlonului există 4 variante de participare: olimpic (1,5km. înot, 37km. bicicletă, 10km. alergare), ștafetă olimpic, sprint (750 m. înot, 22km. bicicletă, 5 km. alergare) și ștafetă sprint.

Ulterior, adevărata provocare este să reușiți să faceți un Iron Man. Și nu, nu mă refer la film, ci la o competiție sportivă în care protagonistul nu este Robert Downey Jr., ci Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank România, care anul trecut, la cei peste 50 de ani ai săi, a participat la competiția Thomas Cook Ironman 70.3 Mallorca, unde a înotat 1,9 km, a pedalat 90 km şi alergat 21,1 km, în 5 ore și jumătate (din maximul permis de 17!). Chapeau!

Ce e musai însă a se reține este că la fel de important ca sportul este și odihna. Că trebuie să învățăm să ne relaxăm și să ținem stresul sub control. Iar una dintre modalitățile prin care putem face asta este să nu uităm să dedicăm timp lucrurilor care ne bucură. Să ne întreținem pasiunile, de orice fel ar fi ele, și, în caz că nu există, să încercăm să le descoperim. Pentru că, zicea bine Șerban Ciușcă (pasiunea.eu): „trăiești cu adevărat abia în momentul în care ai o pasiune”. Iar Șerban e atât de pasionat de pasiuni :), încât acum vreo trei ani s-a apucat să strângă semnături pentru ca a treia zi de vineri din septembrie să fie declarată Ziua Națională a Pasiunilor și să fie liberă. Și, ce să vezi, e susținut chiar și de maestrul Radu Beligan. :) Anul acesta, Ziua Națională a Pasiunilor va fi sărbătorită pe 21 septembrie.

Și, wow, am scris o grămadă! Dar a fost o adevărată gură de aer proaspăt acest weekend (și la propriu și la figurat), iar conferințele despre sport și pasiuni au fost cu totul altceva față de cele cu care eram obișnuită. Și da, mi-au plăcut mai mult. Iar cel mai important este faptul că în acest weekend mi-am depășit niște limite și am experimentat niște senzații noi pe care abia aștept să le retrăiesc. Ceea ce este minunat, iar pentru asta vreau să-i mulțumesc tare mult și în primul rând lui Bogdan pentru faptul că s-a gândit să mă cheme (ce-i drept, în calitatea mea de „noob”). Și le mai mulțumesc și tuturor celor care au contribuit la acest weekend minunat și nu în ultimul rând mie, pentru că am avut curajul de a accepta provocarea. :D Hai, spor la treabă, ne vedem la triathlon!