o brătilă pe .ro

Testamentul lui Hitler si voluntariarul lui ALL

Recunosc, am cerut „Testamentul lui Hitler” pentru că, timp de câteva minute, mintea mea s-a oprit, a refuzat să mai gândească și a ales drumul cel mai simplu și mai scurt de a traduce un cuvant: l-a asociat cu un altul. Așa se face că atunci când am cerut „Testamentul lui Hitler” eram de fapt pregătită să citesc „Jurnalul lui Hitler”, totul ca urmare a cărții pe care o terminasem recent și a cărei acțiune se desfășura tot în perioada Holocaustului: „Jurnalul lui Anne Frank”.

Ulterior, de data aceasta fără să fie o surpriză așa de mare, am descoperit că testamentul lui Hitler ocupă vreo 7 pagini din cele 255 și că asocierea mea inițială cu jurnalul Annei Frank a fost una inspirată. „Testamentul lui Hitler” prezintă de fapt viața lui Herman Rothman, un evreu născut în Germania cu 15 ani înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Herman Rothman este și autorul cărții, așa că m-am reîntâlnit cu poveștile scrise la persoana I, văzute de această dată prin perdeaua timpului, dar cu un impact emoțional la fel de puternic. „Testamentul lui Hitler” este de fapt Autobiografia lui Herman Rothman.

Spre deosebire de Anne însă, un copil nevoit să trăiască timp de 2 ani ascuns într-o țară aflată sub regim de teroare, Herman a fost mai norocos. Deși luat de lângă părinții săi, la 14 ani acesta reușește să plece din Germania, făcând parte din cei 10.000 de copii evrei duși în Marea Britanie în cadrul operațiunii „Kinder-transport”. La numai câteva zile după, în Germania va izbucni războiul pentru care Hitler îi considera responsabili pe evrei.

La 19 ani Herman s-a înrolat în armata britanică. Ironia sorții a făcut ca abia la sfărșitul războiului Herman să ajungă într-un lagăr. În 1945 însă, în lagărul de la Fallingbostel erau închiși prizonieri de război germani, închiși în 5 complexuri, numerotate de la A la E. În Complexul E erau închiși ofițerii de rang superior, potențialii criminali de război și oficiali naziști. Prizonierii erau interogați și împărțiți pe categorii, urmând ca cei care erau suspectați de crime de război să fie transferați într-un lagăr special. Din echipa de anchetatori făcea parte și Herman Rothman.

Fallingbostel a fost și locul în care au fost găsite testamentele lui Hitler și Goebbels – cusute în căptușeala din zona umerilor a hainei lui Heinz Lorenz, Ofițerul de Presă al lui Hitler. Și deși, așa cum vă spuneam, nu ocupă mai mult de 10 pagini, cele două testamente conțin pasaje absolut cutremurătoare.

Mai presus de orice, ordon guvernului națiunii și poporului să susțină legile rasiale până la ultimele consecințe și să opună o rezistență înverșunată celor care înveninează toate națiunile, comunitatea evreiască internațională.

Berlin, 29 aprilie 1945, ora 4:00

A. Hitler

Herman Rothman a fost un caz fericit printre milioane de cazuri nefericite. Faptul că el și familia sa au reușit să supraviețuiască regimului nazist și chiar să se regăsească la sfârșitului războiului este, așa cum el însuși spune, un miracol. Întrebarea pe care și-o pune însă în ultimul capitol al cărții sale este esența acestor cărți despre Holocaust și victimele sale: „Am învățat oare lecția istoriei?”

Acest articol face parte din campania vALLuntar, prin care echipa editurii ALL își propune să încurajeze lectura și voluntariatul. Fiecare recenzie valorează 15 minute de voluntariat realizat de echipa editurii într-un ONG/proiect ales de bloggeri. În plus, fiecare comentariu referitor la carte sau la campanie, dat la acest post, adaugă încă 3 minute de lucru. Mai sunt doar două zile de campanie, hai să vedem câte reușim să strângem! Voi către ce ONG/proiect ați redirecționa minutele de voluntariat?

15 CommentsLeave a comment

Leave a Reply to Oana Brătilă Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.