M-a sunat Alex mai devreme. Cică să-mi spună cum a refuzat el să participe la pregătirea unui cadou special dedicat colegelor de serviciu cu ocazia zilei de 1 martie. „Porcule, cum să refuzi, o dată pe an e Mărțișorul!” mă pregăteam eu să-i urlu-n telefon în timp ce el vorbea în șoaptă ca să nu afle tot biroul despre ceea ce se dorea a fi o surpriză. Am fost o prietenă bună și l-am lăsat să termine ce are de spus.
Se face că o colegă (tot ele, doamnele, se gândesc la ele, doamnele) a apărut ca din senin și a început să-i relateze pe un ton complice și entuziasmat planul cel măreț al cadoului de 1 martie. „Este vorba de un dans” i-a spus ea și „Nu” i-a spus el. „Fraierul… ar fi fost chiar fun să bage un You Can Leave Your Hat On”, mă gândeam eu. Dar cum „nu” înseamnă „poate”, ea a continuat. Și o dată cu ce a spus mai departe a venit și sfârșitul lumii așa cum o știam noi. „„Hai că o să participe toți băieții și nu e nimic complicat, se dansează pe Danza Kuduro și Ai Seu Ti Pego.” O_O
O_O
Dude, WTF? Poate sunt eu nebună și imaginea nu e chiar atât de gay, dar mie te rog să-mi iei o potcoavă d’aia clasică la 50 de bani.
blah blah blah