Ar fi trebuit să fie recomandări de weekend, dar weekendul acesta l-am luat prea în serios și am hotărât să îl petrec 100% în offline. Printre altele, am fost la botezul primului meu nepoțel și oficial s-a spart gheața la făcut copii în rândul verilor. Ceilalți se simt acum presați, iar presiunea e cu atât mai mare cu cât se așteaptă și un urmaș din categoria „un/o altă Brătilă” (se aude până acolo în spate la Gabi?), nepoțelul Eric purtând numele de Raia. Să fie sănătos, zic, și să se bucure de viață! :)
Revenind la recomandări, joia trecută am practicat un obicei sănătos și, la invitația Raluxăi (mulțumeeeesc, Raluxa! :D), am mers la un concert live în Club Vivid. De trupa 2 Zece Band, recunosc, nu mai auzisem, semn că am îmbătrânit și mă joc prea mult MTG cu băieții în loc să mai ies și eu cu fetele prin cluburi. (dacă nu știți ce e aia „MTG” – good for you!) L-am identificat însă din prima pe solistul trupei, „proful de la ASE” care a participat și la Vocea României și pe care am început să-l apreciez cu adevărat abia joi. Dar surpriza cu adevărat plăcută a fost Sandra, solista, o fată de 21 de ani care ar fi păcat să se apuce de PR (e studentă la Comunicare) și să se lase de muzică. Are o voce extraordinar de puternică și de clară în același timp, dar cum nu sunt nici Loredana, nici Moga, să-mi dau prea mult cu părerea în ceea ce privește tehnica, important este că au reușit amândoi să te facă să nu-ți dai seama dacă ceea ce auzi e cover sau melodia originală. Și totul, de la voci la band-ul din spate, s-a produs live, nu a fost pur și simplu o seară de karaoke cu oameni talentați. Jos pălăria, așadar, și în fața celor de la Club Vivid pentru sonorizarea foarte bună, dar mai ales în fața 2 Zece Band pentru că ne-au făcut să ne simțim tare bine și s-a văzut că sunt cu adevărat pasionați de muzică! Sper doar să nu se îmbete prea tare cu complimente și să o țină tot așa! :D Mergeți să-i ascultați și apoi îi puteți complimenta inclusiv cu un like pe pagina lor de FB, unde au deja aproape 3000 de fani (nice!).
—
A doua recomandare face parte tot din categoria „cultural artistic”, fiind vorba de o expoziție de lucrări realizate în tehnică mixtă în peniță. Expoziția „P.4001” este semnată de Alexandru Crișan și lucrările pot fi admirate până pe 19 martie la Readers Cafe, într-o atmosferă specială creată de lumina difuză și melodiile cântate pe fundal (tot live, de către band-ul cafenelei!).
„P.4001” reuneşte lucrări concepute în perioada 2011-2012 şi urmăreşte evoluţia personajelor (îngeri, demoni, fragmente contorsionate) dincolo de simpla lor reprezentare. Îngerii şi demonii, imagini ambivalente, prefigurează feţele diferite ale aceluiaşi personaj, rezultatul fiind impactul vizual, ce emană forţă şi strălucire.
Săptămâna faină să aveți!
La multi ani cu ocazia zilei de 1 martie!
Sa ai parte de o primavara frumoasa!
[…] cu muzică live Nihasa – Obiceiuri sanatoase, varianta neconventionala Oana Bratila – Recomandari de luni Dorin Apăvăloae – Obiceiuri sănătoase lăudate cu […]
[…] cu muzică live Nihasa – Obiceiuri sanatoase, varianta neconventionala Oana Bratila – Recomandari de luni Dorin Apăvăloae – Obiceiuri sănătoase lăudate cu […]