o brătilă pe .ro

CNAS și jocul de-a alba-neagra

Strigător la cer ce se întâmplă în sistemul nostru medical și, deși nu ar trebui să ne mai surprindă nimic, eu sunt personajul acela naiv care încă mai rămâne cu ochii cat cepele când se lovește de anumite probleme.

Luna trecută scriam un articol despre experiența mea cu plata lunară a contribuției CNAS, contribuție în schimbul căreia în ultimul an am primisem ciu-ciu. Trecuse mai mult de un an de când îmi făcusem ultima dată analizele generale, apăruseră și niște probleme de sănătate, și cum sunt genul de om care preferă să prevină tocmai pentru a sta cât mai departe de tot ceea ce înseamnă sistem medical, am hotărât să merg la medicul de familie pentru a solicita o trimitere. Pe lângă clasicele analize de sânge, pe trimitere am avut și Testul Babeș Papanicolau (un examen ginecologic de rutină, pe care orice femeie peste 20 de ani ar trebui să îl facă anual în vederea prevenirii cancerului de col uterin – principala cauză de mortalitate în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani).

Am fost cu trimiterea la Clinica Anima, întrucât MedLife, singura clinică privată în care aveam ceva mai multă încredere, nu mai avea fonduri alocate investigațiilor gratuite prin CASMB. Aici totul a decurs în regulă până în momentul în care am fost anunțată că testul BP se decontează, mai nou, numai dacă trimiterea este de la medic specialist. Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să merg din nou la medicul de familie și acesta să-mi dea trimitere către un medic ginecolog, pentru ca abia apoi, la recomandarea celui din urmă, să pot să-mi fac gratuit testul.

Am plecat indignată din două motive: 1. anul trecut îmi făcusem testul cu trimiterea directă de la medicul de familie și nu înțelegeam de ce ar fi schimbat ceea ce mergea bine, mai ales din moment ce vorbim de un examen de rutină cu rol preventiv și 2. nu mi se părea normal faptul că medicul meu de familie nu știa de aceste schimbări și nu mi-a dat direct o trimitere separată.

Între timp, Ioana, chimist într-un laborator privat care are contract cu CASMB, a citit articolul meu și mi-a trimis un mesaj prin care mă anunța că la ei încă se decontează BP prin medicul de familie:

Ulterior, Ioana a revenit cu informațiile promise, ce constau mai exact în dovada că în normele pe anul 2012 afișate inclusiv pe site-ul CNAS testul BP apărea în categoria investigațiilor ce pot fi recomandate de medicul de familie. Mai exact, la Anexa 7, pagina 69, e un tabel cu toate analizele ce pot fi decontate. La punctul 67 e Babes Papanicolau, cu “*1)” – si la legenda de la sfarsitul tabelului e scris clar: “*1) Investigaţii paraclinice ce pot fi recomandate de medicii de familie.”

Eram deja bulversată și, când am fost să ridic rezultatele analizelor de sânge de Clinica Anima, am mai întrebat o dată dacă într-adevăr este necesară trimitere de la medic specialist și mi s-a spus din nou că da, că așa au fost informați de către casa de sănătate.

Următorul pas a fost să sun la medicul de familie să aflu ce știe acesta. Mi-a răspuns asistenta, i-am expus problema și cred că a avut impresia că sun din partea clinicii pentru că replica ei a fost „noi ne-am săturat să ne certăm cu pacienții, așa că le dăm”. Ce să înțeleg din asta? Că deși medicul de familie nu ar mai avea voie să dea trimitere pentru BP ei totuși o fac pentru că altfel face pacientul urât? Mai mult nu am reușit să comunic cu ea.

Între timp trimisesem un mesaj prin formularul online și celor de la CNAS. Nu am sunat pentru că voiam să am o dovadă scrisă a răspunsului lor. După aproape două săptămâni fără niciun răspuns, am retrimis mesajul și m-am hotărât să dau și un telefon. Mi-a răspuns o doamnă, i-am povestit ce s-a întâmplat – cum că am fost cu o trimitere de la medicul de familie pentru un test BP și mi-a fost refuzată pe motiv că acestea sunt regulile transmise de casa de sănătate – și, șoc, îmi spune că într-adevăr este nevoie de trimitere de la medic specialist. Nu am stat să dezbat problema normelor afișate pe site (le menționasem oricum și persoana respectivă nu a zis nimic legat de asta), m-am gândit că probabil nu au fost interpretate bine de Ioana (eu nici atât nu mă simțeam avizată să fac asta) și am acceptat situația. Îmi pare rău că nu am înregistrat convorbirea, dar ar fi fost oricum ilegal să o public aici, așa că mai jos, pe post de „dovadă” vă dau mesajul pe care i l-am trimis Ioanei:

Povestea nu se termină aici însă, ci poate de abia acum începe. Azi am primit un răspuns pe mail la mesajul pe care îl trimisesem prin formularul online. Guess what, nu se pupă deloc cu informația primită la telefon. Dimpotrivă, se apelează la normele pe anul 2012 și se susține ceea ce deja „știam dar nu știam” – că testul BP face parte din categoria investigațiilor ce pot fi recomandate de medicul de familie.

Am sunat iar la CNAS, nu le-am zis nimic de mailul primit, și de data aceasta mi-a răspuns altă doamnă care mi-a spus că nu știe, că trebuie să se uite peste norme. Am sunat iar la Clinica Anima și mi-a spus că trebuie să primesc trimitere de la medicul de familie la medicul lor ginecolog și apoi mi se va face testul. „Deci nu se poate direct de la medicul de familie?” „Păi nu cred că poate oricum medicul de familie să dea trimitere directă” „Poate, că așa am primit” „Ah, atunci cred că merge”.

Un sistem medical care se bazează pe „poate”, „cred” și „nu știu”. Un joc de-a alba-neagra peste care am dat întâmplător și care mă face să mă gândesc la câte astfel de situații or mai exista și să mă bucur că, slavă Domnului, sunt încă sănătoasă și nu trebuie să mă lovesc de ele.

8 CommentsLeave a comment

  • Eu la CNAS la un moment dat apaream ca iesita din sistem de ani buni. Desi am dus in fiecare an adeverinta de elev/student. Apoi dupa ce m-am angajat dar firma s-a desfiintat, eu apaream totusi cu statutul de angajat. Si cate altele n-am mai patit cu ei. Frustrant de fiecare data. Asa ca mi-am zis sa merg mai bine la privat si sa dau bani ca sa nu mai am batai e cap. Nu e atitudinea cea mai buna, stiu, dar m-am saturat si sa ma zbat si sa nu se intamplen nimic.

  • vezi ca la medas ai si medic de familie si specialisti in aceeasi cladire. si, desi nu sunt sigura, mi se pare ca iti poti face si testul tot acolo. cred ca mai sunt si alte clinici care au medicina de familie + specialitati si contracte cu casa.
    prefer varianta asta si pastrarea neuronilor intacti :)

  • Legislatia si normativele in domeniul asta sunt atat de stufoase incat nici cei care ar trebui sa stie legile alea, ca lucreaza dupa ele, nu le stiu. Din cauza asta ai auzit 3 raspunsuri diferite la aceeasi intrebare. Spre exemplu, situatia regulilor si a normativelor e similara si in finantele publice, unde contabilul stie un lucru, tanti de la AF sector 2 stie alta, tanti de la AF sector 5 stie altceva iar careva de pe la Ministerul de finante stie cu totul si cu totul altceva (sau nimic, depinde de bafta), toate referitoare la acelasi lucru. Mai pune peste toate astea niste doze imense de incompetenta si de nesimtire, si te alegi cu ce ai patit tu.

    • sunt de acord Cata, fiecare sistem are bubele si uscaturile sale – imagineaza-ti, de exemplu, ca la Administratia Financiara inca mai sunt anumite documente care se primesc EXCLUSIV pe discheta(!) -, dar cand vine vorba de sistemul medical si de sanatatea noastra acestea lucruri sunt (sau ar trebui sa fie) inacceptabile si ar trebui sa invatam sa ne revoltam si sa ne aparam drepturile, in niciun caz sa ne resemnam.

  • Oana, esti de vis! Intr-adevar, mister inca neelucidat, dar macar am mai aflat niste informatii pe baza carora ma mai pot si eu “certa” cu unii si cu altii. Pentru ca nu e normal sa accepti orice iti spune cineva, mai ales daca te pune pe drumuri, cheltuieli, etc.

  • Buna ziua. Am o problema cu plata CNAS. Sunt angajata de 4 ani si am o datorie , pentru ca am avut intrerupere pe cartea de munca. Dupa facultate am luat somaj6 luni si apoi am gasit de lucru dupa inca 6, timp in care eu nu am cotizat la CNAS.Zilele trecute am mers sa imi puna o stampila pe adeverinta de salariat si nu vor sa imi puna pentru ca figurez cu datorii de vreo 500 ron, din cauza acelei intreruperi. Nu am gasit nimic in legatura cu atsa si doamnele de la ghiseu nu stiu sa spuna . Va rog sa imi raspundeti daca se poate. multumesc

Leave a Reply to Andra Iacob Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.