Dacă nu ar fi oprit curentul aș țopăi prin cameră făcându-mi bagajul după o listă pe care nu am scris-o nici până acum, dar care mi-ar fi adus cu adevărat aminte de taberele în care mergeam în copilărie. Am fost copilul taberelor și nu trecea an în care să nu plec prin munți cu colegii de clasă, așa cum nu trecea tabără din care să nu ajung acasă dorindu-mi să fi durat mai mult.
Sunt entuziasmată nevoie mare dintr-o mie de motive, dar cel mai mult pentru că simt eu că o să mă cuprindă din nou senzațiile grozave din copilărie. Dorința de a evada din București, de a descoperi locuri noi, de a cunoaște copii noi, de a lega prietenii. Sentimentul plăcut de oribil de trezire de dimineață, micul dejun în grup, vizitele la ore târzii în alte camere și dușurile la comun. Da, știu m-a luat puțin valul, presimt wi-fi la hotel, nu dușuri comune, dar ne mulțumim și cu ăla, ce să facem! :))
Apoi sunt extrem de entuziasmată de faptul că voi ajunge prin Bucovina, o zonă pe care îmi doream demult să o cunosc, și că voi reajunge prin Maramureș, zonă de care m-am îndrăgostit la prima vedere acum doi ani, dar pe care am avut ocazia să o iubesc doar toamna. De poposit peste noapte o să poposim în 3 locuri mari, late și frumoase: Gura Humorului, Baia Sprie și Sighișoara.
Mi-e greu să mă desprind de casă în această perioadă a sărbătorilor ( fac parte dintre cei ciudați, arătați cu degetul pentru că se simt bine la reuniunile de familie :D ), dar nu puteam să refuz un Paște în Maramureș. Mă consolez cu faptul că o să am alături de mine „colegi de Twitter” pe care îi simt deja ca de-ai casei, iar pe unii dintre ei chiar abia aștept să îi cunosc mai bine – Nebuloasa, Crivăț, păzea, că vouă v-am promis-o de mult! :D
Vă prezint echipa completă și vă invit să ne urmăriți năzbâtiile până pe 26 aprilie. Promitem să povestim mult și frumos. :)
Echipa completă de tabără:
Bobby Voicu (blog | twitter | facebook)
Auras Mihai (blog | twitter | facebook)
Claudia Tocila (blog | twitter | facebook)
Corina Scheianu (blog | twitter | facebook)
Augustin Radu (blog | twitter | facebook)
Gabriel Aldea (blog | twitter | facebook)
Andra Zaharia (blog | twitter | facebook)
Andreea Burlacu (blog | twitter | facebook)
Doru Panaitescu (blog | twitter | facebook)
Andrei Crivat (blog | twitter | facebook)
Corina Georgescu (blog | twitter | facebook)
Oana Bratila (blog | twitter | facebook)
Adi Mihaltianu (blog | twitter | facebook)
Dragos Asaftei (blog | twitter| facebook)
Carmen Rusu (blog | twitter | facebook)
Ligia Adam (blog | twitter | facebook)
Razvan Baciu (blog | twitter | facebook)
Vali Petcu (blog | twitter | facebook)
Ana Bulgar (blog | twitter | facebook)
Anca Bundaru (blog | twitter | facebook)
Alex Ciuca (Hoinaru) (blog | twitter | facebook)
Alina Constantinescu (blog | twitter | facebook)
Oltea Zambori (Nebuloasa) (blog | twitter | facebook)
George Andone (blog | twitter | facebook)
Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.
drum bun oana :D si distractie placuta
Oana iti urez distractie maxima si chefuila din plin.
Next time cheama-ne si pe noi :-P