o brătilă pe .ro

Se caută voluntar pe Social Media

Iete încă o ocazie pentru cei care își doresc să lucreze în Social Media dar nu îi abordează nimeni pentru că nu au experiența necesară în spate. Mulți știu că în timpul voluntariatului la Let’s Do It, Romania! am renunțat la job-ul meu de atunci pentru a mă putea dedica 100% campaniei. Nu știu însă câți știu că prima mea ofertă de angajare post-proiect am primit-o chiar în seara zilei de 25 septembrie, la petrecerea dedicată evenimentului, că a fost ceva de genul „acum că ai terminat cu proiectul, nu vrei să te angajezi?” și că apoi au mai venit încă 3.

Și nu pentru că aveam experiență de ani de zile în spate în alte agenții sau companii (la naiba, am doar 23 de ani!), pentru că n-am, ci pentru că de-alungul ultimilor ani (3 facultate și unul bonus) m-am implicat în tot soiul de proiecte de voluntariat. În care nu am spălat vase (nu că ar fi fost ceva rușinos), ci am practicat ce știam că o să vreau să fac pe viitor pentru un salariu – că a fost mai mult PR într-unele proiecte sau mai mult Social Media în altele, nu a contat. Important a fost că am făcut ce mi-a plăcut și că am reușit, dedicându-mă proiectelor respective, să pot să mă recomand prin ele. Și fie că mă știa lumea drept „Oana de la apPRentice” sau „Oana de la Let’s Do It” (sau „fata cu gunoaiele”), important a fost că au reușit să mă asocieze cu niște proiecte la care am muncit cu drag și prin care mi-am dovedit calitățile, chit că au fost proiecte care nu mi-au adus o răsplată financiară.

Dar acest post, contrar așteptărilor, nu este despre mine. Mă consider doar un bun exemplu de persoană pe care voluntariatul a ajutat-o pe toate planurile, fie că vorbim de dezvoltare personală sau de dezvoltare profesională, și încerc să încurajez cu fiecare ocazie pe care o am voluntariatul în rândul tinerilor. În special în rândul tinerilor.

Liana Buzea, președintele asociației EcoAssist, coordonatoarea „Let’s Do It, Romania” 2010 și în același timp prietena mea, caută o persoană cu energie constructivă, care să preia frâiele comunicării online pentru următorul proiect măreț, la fel de ecologic ca și cele de până acum, ce va avea de data aceasta ca activitate principală: împăduririle.

Ce este important:

– în primul rând să vă placă Social Media și să vreți să lucrați în domeniul comunicării online;

– în al doilea rând să vă placă ideea proiectului – nu trebuie să fiți „fanatici ECO”, dar de dragul onestității și al puterii de convingere, trebuie să vă surâdă;

să aveți timp. nu 8 ore pe zi, nici măcar 4, dar un timp pe care să-l puteți dedica 100% proiectului, nu în pauza de la muncă, nu între cursuri, nu pe fugă. voluntariatul nu înseamnă nici pe departe treabă făcută în grabă și neglijent și nu uitați că ceea ce faceți acum vă recomandă pe viitor. iar răsplata ulterioară, în diferitele ei forme, vine pe măsura implicării.

În voluntariat cel mai important este SĂ VĂ PLACĂ. De fapt, în general este cel mai important să vă placă. Dar un salariu cântărește mai mult decât dorința de a obține experiență și ceva de trecut în CV. Ultimele două lucruri nu o să vă țină în proiect iar aceste proiecte au mai multă nevoie de oameni dedicați decât orice companie din lumea asta.

Dacă vă place, vă încurajez să profitați de ocazie și să-mi trimiteți un email – obratila@gmail.com – în care să nu-mi atașați niciun CV, ci să-mi vorbiți despre voi, despre ce ați făcut până acum și despre motivele pentru care doriți să faceți parte din echipa Lianei, în calitate de Social Media Manager (sau executive, expert, guru, afficionado, cum vreți voi să-i spuneți, aia e!). Un soi de scrisoare de intenție, dar fără rigorile standard, care să aibă în plus link-uri spre conturile voastre de Social Media și, dacă există, spre blogul personal.

Timp limită nu se dă, omulețul se vrea a fi găsit cât mai repede, vă spun doar atât: când am pus eu mâna pe postul de la LDIR, nu i-am mai dat drumul. Și am pus mâna repede! Așa că hai cu click-ul pe „Compose”!

Mai multe despre proiectele EcoAssist găsiți aici, iar dacă aveți întrebări, nu vă sfiiți să le puneți.

later edit: mulțumiri tuturor celor care mi-au trimis mail! am fost foarte plăcut surprinsă de promptitudinea voastră! :)

recrutarea a fost finalizată, dar vestea bună este că dacă vă place ideea de voluntariat în cadrul unui proiect de implicare sociala, s-a dat drumul la Let’s Do It, Romania! 2011 și se caută colegi de echipă! mai multe detalii aici.

5 CommentsLeave a comment

  • Persoana care aplica trebuie sa fie din Bucuresti?Mi-as dori sa aplic si sa ma implic,dar in Bucuresti voi fi in mod fizic abia de prin iulie-august.

    • Ca si LDIR, si acest proiect este unul la nivel national, drept pentru care din echipa vor face parte oameni din toata tara. Iar fiind vorba de online, nu e musai sa fii din Bucuresti. Liana stie insa mai bine ce cauta, asa ca daca iti surade ideea trimite-mi mailul acela si apoi va preia Liana la puricat. :D

  • Iti multumesc frumos, Oana pentru acest sprijin! Si le multumesc celor care au dat click pe Compose si Send pana acum! Sper sincer sa va placa proiectul si activitatea voastra in el :-)

Leave a Reply to Liana Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.