o brătilă pe .ro

Și eu m-am relansat!

În zilele de astăzi este foarte greu să găsești momentul potrivit pentru a te relansa în încăpătorul, dar solicitatul mediu online. După lungi lupte cu timpul și rezistența mea la schimbare, am luat decizia de a face pasul cel mare presupus de găsirea unei teme noi pentru blog. Nu a trebuit să caut prea mult, de fapt nu a trebuit decât să intru pe site-ul preaspecialistului Păun Eugen și să-mi atraga atenția o reclama de marketing afiliat. Da, Eugen este dovada vie că se poate câștiga din astfel de bannere – mie îmi datorează o bere pentru cei 2,49 $. Asta așa, că ne cunoaștem…

Fericită nevoie mare că am găsit o temă care să-mi placă, m-am apucat imediat să o instalez și mi-am propus ca următoarea zi să anunț relansarea. Numai că, să vezi drăcie, exact de 1 martie s-a gândit să se relanseze și Tudor Galoș! Și tot Twitterul petrecea, se dădeau RT-uri, apropitarul era felicitat. Ziua fusese compromisă.

Nu-i nimic, nu era grabă, și chit că deja îmi fusese noua identitate deconspirată pe Twitter de niște prieteni binevoitori care au dorit să își manifeste sentimentele de apreciere, eram hotărâtă să o anunț azi. Numai că, să vezi drăcie, exact în noapte dintre 2 și 3 martie s-a gândit Hoinaru să-și relanseze pagina de Facebook. Pagină care e a naibii de mișto!

Drept pentru care m-am resemnat. Până la urmă, zic eu, important e ce urmează (work with me here!) și sigur se mai găsește cineva să se relanseze și mâine.

La fel de important este că trecerea spre o temă mai luminoasă s-a produs mai ușor decât credeam. Am început să scriu pe blog în 2006 pe msd28.blogspot.com – un spațiu (foarte) întunecat dar în care m-am simțit timp de 3 ani de zile în largul meu și în care am crescut din multe puncte de vedere. La sfârșitul anului 2009 am simțit nevoia unei schimbări care să vină în completarea schimbărilor ce se petreceau în afara online-ului și m-am mutat pe msd28.ro, agățându-mă totuși în continuare de nuanțe întunecate și hotărând să păstrez același nume. Acum, după un an de zile și ceva, am simțit din nou nevoia schimbării, care a venit de această dată la pachet complet. Am schimbat și domeniu, am schimbat și nume, am schimbat și aspect general. Următorul pas constă în schimbarea prostului obicei de a scrie foarte rar și deși mă mișc mai greu, când pășesc, pășesc sănătos, cu încredere!

Acesta a fost mărțișorul meu pentru mine. Și deși se spune că fetele nu dau mărțișoare la alte fete (și cu atât mai mult nu își dau lor…) eu cred în continuare că cea mai importantă caracteristică a unui cadou este să îl faci cu drag. Așa că de 1 martie, pe lângă lucrul individual la aspectul blogului, am meșterit cu Alex la o serie limitată de mărțișoare handmade – fluturași origami din flyere primite la Digital Marketing Forum. A fost o experiență inedită, un adevărat lucru în echipă, care mi-a adus aminte de un episod din The Big Bang Theory (remember the Penny Blossoms and the working song?) – Alex tăia hârtia, eu făceam fluturașii care se întorceau la Alex să le pună șnuruleț și din nou înapoi la mine pentru un strop de lipici care să țină șnurulețul. Fluturașii au ajuns în final în casele unor domnișoare tare drăguțe alături de care mi-am petrecut seara de 1 martie. Dar despre asta vă voi povesti într-un alt episod, pentru că riscăm să uităm, deja umbriți de pagina de FB a lui Hoinaru, evenimentul principal: noul meu blog!

Sper că vă place (iar aceasta este o invitație subtilă la complimente, critici și sugestii); eu una promit că o să scriu cu drag și spor.

Ah, da, să nu uit! O-ul din header promite să-și lase părul să crească!

21 CommentsLeave a comment

  • crede-ma ca si mie mi-a fost greu :)) de vreo 2-3 zile tot incerc sa-i dau drumul dar nu era gata

    urmeaza sa se mai lanseze/anunte niste chestii asa ca nu mai aveam cand. asta era momentul :D imi pare rau ca ti-am stricat bucuria.

  • …… pot să fiu reținut în a-mi da cu părerea? e nouă tema și o schimbare ….
    Ei bine, la o schimbare trebuie să ne adaptăm. Îmi place, e light, e albă și cred că te oglindește destul de bine.

    ca o sugestie, ar merge o mică traducere prin fișiere. Dacă tot scrii în română să fie și data sau butoanele tot în română. Părerea mea. În rest, să ne-auzim citim numai de bine. Și mai des :).

    și așa ca pe final, o îmbrățișare călduroasă.

    • >:D< stiu ce spui, la tema veche tradusesem tot ce era de tradus. o sa ma ocup si la asta, no worries! :) About me-ul, nu stiu de ce, dar imi place asa. :)) Serios, chiar nu stiu de ce. Multam ca te-ai oprit pe aici si spor si tie! :)

  • Cam retro pentru gustul meu tema asta WordPress, dar drăguțică. Să o stăpânești sănătoasă și poate cu ocazia asta o să scrii mai des.

    Ah, și mulțumesc pentru “cumpărătură”! Partea cea mai faină cu sistemul acela de afiliere e că îți trimit imediat banii în contul de PayPal – minus taxele de transfer, normal. Ca fapt divers, mi-a adus cam 30$ în total, dar doar banii de la tine în .ro. :)

    • Chestia asta mi se pare geniala, sincer! Faptul ca poti sa castigi din mk afiliat inclusiv prin cumparaturi din alta tara. Si site-ul repsectiv e de asemenea f.misto tot pe ideea ca are produse “non-fizice” ce pot fi cumparate de oriunde si livrate online. Foarte tare!

      Cat despre schimbare, eu ma simt bine in noul spatiu, nu ma apuc sa mai caut alte teme ca o iau razna. Niciodata nu sunt 100% multumita si mereu imi place altceva mai mult! :))) Singura parte proasta in toata povestea este ca s-au resetat toate like-urile, share-urile si RT-urile. Dar se strang la loc, nu-i bai. :P

      Mersi mult pentru urari si impresii! :)

  • Mult succes Oana!iti doresc sa scrii cat mai des.sunt placut impresionat!(apropo!..si eu ascundeam mancarea..)

    • Iti multumesc, Stefan! Eu promit sa scriu mai des, dar tu te-ai abonat la citit articole? Ca trebuie sa aiba si cine sa le citeasca! :)

      PS: am primit mailul tau si iti raspund in seara asta

    • Multam fain, Mihai! :) Vechea casa e acum noua casa, complet renovata. :P Stii cum e: amintirea ramane! :) Tu ce mai faci? Nu mai stiu nimic de tine, pe Twitter nu mai activezi deloc… :))

Leave a Reply to Eugen Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.