Schimbarea la față a blogului nu a fost singurul mărțișor pe care l-am primit, seara de 1 martie încheiându-se cum nu se putea mai bine, în compania a 49 de doamne și domnișoare (și, de ce să nu fim corecți, și doi macho meni și un fotograf din partea sponsorului Redd’s) alături de care am văzut în avanpremieră de avanpremieră filmul românesc ce poate fi văzut de azi pe marile ecrane: Bună! Ce faci?
În primul rând trebuie să spun că sunt foarte impresionată de modul în care acest proiect a fost promovat, cel puțin în mediul online, lucru care cred cu tărie că a avut și va avea o importanță majoră în percepția pe care publicul o va avea asupra producției cinematografice. Acum serios, aproape 1000 de fani pe pagina de FB înainte ca filmul să fie lansat oficial și fără să se fi organizat vreun concurs cu like-uri, e mare treabă!
Ce vreau să fac în primul rând, înainte să vă împărtășesc impresiile mele post vizionare, este să-i mulțumesc dragei de Cristina Bazavan pentru invitație. Evenimentul a avut loc în cadrul cinematografului Patria într-un spațiu de care am rămas plăcut impresionată, foarte potrivit pentru astfel de adunări și amenajat special pentru proiecții de film în cadru restrâns. Atmosfera a fost extraordinară iar acasă am plecat cu niște mărțișoare tare drăguțe din partea sponsorilor, printre care un kit de făcut Cointreaupolitan (a se citi o sticlă de Cointreau și un shaker roz), că tot sunt eu pe antibiotice și nu pot să beau alcool, preferatul meu, un ghiveci superb cu frezii și lalele și, nu în ultimul rând, un stick pe care am avut acasă surpriza să găsesc un trailer personalizat, cu dedicație din partea regizorului Alexandru Maftei. Vă las în compania lui și cu ocazia aceasta facem și trecerea la cronica de film:
Vă spun sincer, la prima vedere este genul de film tipic românesc la care, dacă ar fi în limba engleză, nu te-ai uita mai mult de 10 minute. Și nu e vorba de calitatea imaginii, ci de scenariu, replici și stilul de a juca ce duce de multe ori mai mult cu gândul la scena pe care se joacă o piesă de teatru decât la platoul de filmare a unui lung metraj. De altfel, Dana Voicu a și „recunoscut” în timpul unei discuții post vizionare că ea este „actriță de teatru” în momentul în care, răspunzând la o întrebare a început să gesticuleze foarte mult și să se plimbe prin fața ecranului în încercarea de a ilustra și vizual ceea ce explica. Dar chiar și reacțiile „exagerate” au farmecul lor în film, iar interpretarea rolurilor este foarte bună, toate personajele fiind nu numai foarte bine conturate, ci și foarte bine jucate de către fiecare actor în parte.
Și pentru că eu cred că ne setăm diferit în momentul în care ne pregătim să vedem un film românesc, fie el dramă, comedie sau thriller (avem așa ceva?), cele 10 minute au fost depășite cu succes și vizionarea a devenit chiar din ce în ce mai plăcută pe măsură ce acțiunea se desfășura pe ecran. Astfel că, pentru „setarea în limba română”, pot să spun cu mâna pe inimă că filmul a fost foarte fain.
Am văzut multă goliciune, multe scene de sex, dar și multă dramă la nivelul personajelor principale, un el și o ea aflați la vârsta a treia într-un mariaj lipsit de pasiune, noutate sau entuziasm. Am văzut o relație părinte-copil care deși pe mulți îi va uimi, pe mulți îi va face să se identifice în secret cu personajele. Scenariul prezintă o realitate negată de mulți, dar cu care milioane de oameni de confruntă zilnic, iar nota umoristică este cea care te face ca la sfârșitul scenelor să nu rămâi cu un gust amar.
În plus, mi-a plăcut mult personajul Miruna Jipescu și mai ales pasiunea cu care Vladimir, copilul aflat la vârsta adolescenței, îi rostește numele, rochiile purtate de Gabi-ea (pentru că pe soț îl cheamă tot Gabi) și bicicleta suspendată din camera lui Vladimir. De altfel, filmul este presărat cu tot soiul de astfel de detalii simpatice și replici care mai de care mai memorabile, cum ar fi „luna ca o unghie tăiată cu unghiera”. Iar toate aceste mici „atenții” fac din Bună! Ce faci? o plăcere pe care ar fi păcat să v-o refuzați indiferent de unde decideți să îl vizionați.
[…] link-uiesc aici, intru istoria evenimentului. Claudia Tocila ruxandra predescu a scris si spiridusa Oana Bratila * stiti cind m-am bucurat cel mai mult aseara? la 11 jumatate noaptea cind am ajuns acasa. eram […]
Buna (Oana), Ce (mai) faci ? :)
Un film care ma face in primul rand sa ma simt mandru ca sunt roman! (in ziua de azi, mai rar gasesti motive de patriotism…) E un film special…a fost inspirat dintr-un articol de ziar, lucru ce mi se pare romantic, deosebit. Eu am ras cu pofta, am fost emotionat si mi-am gasit locul meu in film. Chiar s-a observat faptul ca distributia rolurilor a avut o sclipire de geniu in spate, actorii s-au intrat foarte bine in roluri. Inca un lucru deosebit la filmul asta a fost tehnica de filmare, pozitia, miscarea camerelor…Da si mi-a placut ca dupa momentele triste, nu ramaneai cu un gust amar…are o nota de optimism, stare ce ti-o induce dupa ce pleci de la film…frumos :)
Buuuun ! Oana, asta chiar nu crdeam sa mi se intample ! Adica sa-mi fac cat mai rapid treburile administrative duminicale, sa dau o raita scurta pe afara prin soarele diminetei de duminica, dupa care am tanjit atat de mult (dupa soare, nu dupa duminica), si sa ma intorc rapid acasa ca sa incerc sa te descopar. Pe tine si pe prietenii tai. Nu sunt o bloggerita adevarata, nu am blog si in general citesc numai blogg-urile are chiar au ceva de spus. Rar postez pe ele impresiile mele. Tu insa m-ai fermecat din prima. Ca si subiectele abordate in posturile tale. Probabil ca-mi voi face timp sa le comenez cu voi, pentru ca toate sunt absolut challenging. Oare tu si prietenii tai sa fiti generatia aia minunata de tineri pe care o asteptam de atatia ani sa schimbe ceva in Romania ?! Citindu-va, vazandu-va cartile, filmele, actiunile sociale, your likes and dislikes, parca ma simt ceva mai optimista . Inseamna ca nu e chiar totul pierdut in tara asta .Nu-mi dau insa seama. Sunteti multi ? Eu asa as vrea. Sa fiti multi, uniti, sa lucrati in echipa si sa incercati din raspuneri sa faceti ceva in si cu Romania. Poate nu e totul pierdut. Succes Oana, tie si prietenilor tai !!!
Ella, iti multumesc din suflet pentru incredere! :) Sa stii ca intr-adevar suntem multi si intr-adevar suntem o generatie puternica si ambitioasa. Asa ca nu o sa te dezagim. :)
Buna ! Ce faci? N-am vazut inca filmul, dar abia astept. Imi plac filmele de actualitate, care dezbat problemele tinerilor. Sunt atat de multe (problemele, nu filmele !) acum in aceste vremuri bezmetice, incat e bine ca din cand in cand se mai gaseste cate o minte isteata sa le abordeze. Spunea cineva ca filmul e inspirat dintr-un caz real. Uite, tot dintr-un caz real este inspirata si “Deadline”, cartea tinerei scriitoare Adinei Rosetti ( 32 de ani), dupa care s-ar putea face un film super. Cartea a aparut anul trecut la editura “Curtea Veche” si abordeaza cazul real al tinerei care lucra la o multinationla si a murit din cauza surmenajului (presa zilelor a scris pe larg despre acest caz ) dar cel al unui homeless care de fapt e un artist ciudat, despre care de asemenea presa a scris ( a fost si un reportaj TV despre el, pe care eu nu l-am vazut, din pacate). Are atata forta Adina Rosetti, este atat de ancorata in realitate, are atata finete si subtilitate in a descrie oameni, stari, trairi, locuri, sentimente, dar si de a impleti realul cu fictiunea, incat nu poti lasa cartea din mana (eu am citit-o intr-o noapte) si iti vine sa chiui de bucurie ca mai sunt si tineri talentati in peisajul nostru romanesc in care din pacate se bucura de o atentie deosebita numai columbencele, zavorancele si alte asemenea specimene. Am scris cam mult acum, dar m-am defulat un pic intre doua drumuri pentru PFA-ul acela pe care vreau sa mi-l fac, urmadu-ti sfaturile tale pretioase in acest sens. Ai grija de tine, Oana !
Am cautat pe net detalii despre “Deadline” si concluzia este ca azi merg sa mi-o cumpar! :)) Sa ma tii la curent cu PFA-ul, sper sa mearga totul ca uns, tin pumnii si mult spor iti doresc!
Salut! Ella, m-ai convins! Mi-am luat cartea in aceiasi zi in care am citit postul. Si m-a fascinat cartea asta. Zilele trecute am fost la o prezentare a cartii facuta de autoare. Trebuia sa o cunosc pe Adina Rosetti, felul in care a scris a fost fascinant. Si pot spune ca citind cartea asta, am dat un sens mersului cu metroul. Adica intr-un context abstract si anost (asta daca nu faci o analiza a calatorilor), citind-o, aveam sufletul “dupa mine”…