După cum știți, ultimele 5 zile mi le-am petrecut în sălile de cinematograf în care s-a desfășurat Festivalul de Film Documentar dedicat Drepturilor Omului. Am văzut multă violență, la fel de multă intoleranță și oameni tratați ca sclavi în anul 2011 până și în țările pe care ne place să le considerăm civilizate.
Ieri am participat la ultimele două proiecții, prima dintre ele fiind un așa-numit „mockumentary”, o parodie intitulată „Donation Addiction” ce trata subiectul celor dependenți de acte de caritate, situație hiperbolizată până la nivelul în care astfel de persoane se strângeau în cercuri de tipul Alcoolici Anonimi. Ați putea să vă întrebați de ce donatul ar fi o adicție de care să vrem să scăpăm, dar încercați să nu uitați că orice act este bun atâta timp cât nu îi afectează pe alții, în acei „alții” intrând inclusiv noi. Am mai spus-o la vremea la care m-am ras în cap și au fost mulți cei din jurul meu care spuneau că nu ar putea să facă așa ceva. Și e bine că nu au făcut-o. Dacă nu te simți tu bine cu tine după ce faci asta, bașca dacă mai intri și într-o depresie că ai rămas fără păr și se uită lumea ciudat la tine, și ajungi tu cel care are nevoie de ajutor, ce am rezolvat? Eventual ajungi să îți pară atât de rău că ai făcut gestul, încât energia negativă pe care o dezvolți să aibă un impact mai mare asupra cazului pe care ai dorit să îl ajuți financiar, decât banii donați în sine.
Morala filmului era să nu ajuți mai mult decât poți. Prezenta personaje care ajunseseră să caute ele prin gunoaie pentru că salariul nu le mai ajungea pentru toate cheltuielile zilnice și pentru donațiile lunare. Erau și cazuri mai puțin duse la extrem, cu oameni care își donau banii „de timp liber” și ajunseseră să își piardă prietenii pentru că nu ieșeau niciodată în oraș din lipsă de bani. Sau mămici care „rupeau de la gura copiilor” pentru că nu se puteau abține să introducă o sumă de bani de fiecare dată când vedeau o cutie de donații.
Ca în orice situație, de altfel, important este să ne cunoaștem limitele. Și depinde de fiecare dintre noi de lucrurile la care este dispus să renunțe sau de sumele pe care este dispus să le doneze. „Donation Addiction” prezenta la final, cu alb pe negru, și niște statistici pe care la las la interpretarea voastră: anual, în medie, fiecare neamț donează 45 de euro, în timp ce cheltuiește pe droguri legale (țigări, cafea, etc.) peste 900. La noi, probabil că diferența este și mai mare, fiind obișnuiți să ne bem cafeaua, dar deloc obișnuiți să donăm.
Nu contează cât donați și încercați să vă mai imaginați, încă o dată, ce sume mari s-ar putea strânge dacă am dona fiecare câte un leu. Dacă jumătate dintre români ar dona câte un leu, s-ar strânge mult mai mult decât dacă ar dona 3 persoane câte 100.000. Și nu vă gândiți că „donează alții” sau că „nu donează nimeni”, pentru că genul acesta de mentalitate este cel care ține România în loc. O știți și pe aia cu „fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”.
Eu am donat azi pentru Selena și pentru Marian. Și print screen-urile de mai jos nu le pun nici ca să mă laud, nici pentru că ar trebui să demonstrez cuiva ceva, ci pentru a vă încuraja și pe voi să faceți asta. Să vedeți că nu e numai „RT-ul și postul pe FB” de noi, ci se participă și concret, cu sume de bani, după posibilitatea fiecăruia. Din acest motiv am și „cenzurat” suma donată. Pentru că nu contează, zău. Contează numai pentru familile celor doi copii, care sunt sigură că se bucură pentru fiecare leu primit.
Și știți ce e cel mai frumos în toate aceste povești triste în sinea lor? Faptul că putem dovedi, iar și iar, că minunile au loc în viața de zi cu zi și că suntem direct capabili să le săvârșim. :)
Am fost, din pacate, doar la deschiderea acestui festival, la Scala. Am vazut 5 minute din Donation Addiction si am ramas surprinsa… Sa vezi un om, care se intoarce din oras, ca doneaza tot ce are in cont, apoi sa-i para rau, doar pentru ca nu se poate abtine este…speechless.
Felicitari, insa, pentru initiativa si pentru sustinere!
Deși nu sunt chiar pe subiect, aș vrea să menționez și un alt fel de donație, poate uneori mai important și de cele mai multe ori mai greu de făcut: să dai din timpul propriu pentru a ajuta pe cineva, pentru a susține activ o cauză, pentru a-ți pune abilitațile în slujba unui proiect în care crezi.
[…] 10 pași în fotografia sportivă, va cumpăra tot tirajul. La lansarea asta am întâlnit-o pe Oana Brătilă, pe care voiam foarte tare s-o cunosc de măcar vreun an. Am petrecut împreună cam 15 secunde […]
Poate ca donatia va ajuta, insa discutam de un ajutor temporar pentru unele persoane. Intotdeauna o donatie vine mai repede de la o persoana care poate intelege fenomenul, altii, si m-a referla cei care au avut o stea norocoasa, o vor face cu gandul la castig.