o brătilă pe .ro

5:54 A.M.

Sunt ruptă de oboseală. Este ora 5:30 şi am terminat în sfârşit de lucrat la noul site „Let’s Do It, Romania!”. Dar e frumuşel foc şi tocmai pentru că am muncit atât de mult la el şi l-am aşteptat atâta timp, parcă nu îmi vine să mă culc.. aş mai sta puţin să mă mai bucur. Ştiu că aş putea să fac asta şi mâine, dar cel mai probabil mâine o să am altceva de făcut… aşa se întâmplă mereu, aţi observat? Nu apuci bine să te bucuri de o reuşită, că apare altă treabă, sau vreun eveniment trist sau o persoană care să-ţi strice dispoziţie. Aşa că eu prefer să trag de momentul ăsta, chit că sunt toată amorţită şi scriu relativ automat. Mă întreb dacă gândesc ce scriu acum sau mâine o să fiu surprinsă de ceea ce o să citesc. Poate de fapt acum trăiesc un moment de luciditate maximă şi geniul din mine se va manifesta pe ecran. Right!

Şi mă gândeam azi că mâine e Mărţişorul. Mă rog, mâine e deja azi, dar asta e altă poveste. Mereu am considerat că următoarea zi începe după ce mă trezesc. Şi mă enervează ăia cu textul „e trecut de 12, e deja mâine”. Da bă, bine că eşti tu dăştept.
Aşa, şi spuneam că mă gândeam că e Mărţişorul şi mi-am adus aminte de cele 4 pungi pline de mărţişoare pe care le-am strâns în aceşti 23 de ani. Adevărul e că 90% au fost strânse în 8 ani de zile, cei de şcoală generală. Atunci ţin minte că veneau băieţii şi îmi întindeau o pungă: „Alege-ţi!”. Îţi dai seama că era un adevărat chin pentru ei să facă un gest drăguţ. Pe atunci dacă îţi plăcea de o fată o trăgeai de păr, nu îi luai mărţişor. Dar bine, recunosc, de prin clasa a 6-a mai erau şi băieţi care cumpărau flori fetelor pe care le „iubeau”. Da, da, am primit şi eu. Şi mai veneau şi din celelalte clase să-ţi ofere o broşă kitschoasă, bijuterie la vremea aceea, care ajungea de obicei la directă – da, făceam coadă la birou să îi ducem un mărţişor.
În liceu aveam 7 băieţi în clasă. Din fericire unele mame încă mai erau grijulii şi le cumpărau mărţişoare să ducă la colege. Se mai compensa lipsa cu mărţişoare primite de la fete – da, din liceu a început să se poarte şi asta între prietene. Apoi în facultate, de 1 martie dispăreau dubios şi cei 10 băieţi cu care ne mândream. Noroc cu tata, care s-a agitat în fiecare an să-mi ia un medalion drăguţ şi să îmi repete de 3 ori cât a costat.

Să vedem dacă mă aleg mâine cu ceva. Mi-am luat deja o gărgăriţă să-mi pun în piept, just in case. Sincer, tot ce îmi doresc este să fie soare. Şi să adie vântul. Şi dacă se poate, să fiu pe faleză. :)

8 CommentsLeave a comment

Leave a Reply to Oana Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.