…just Dreaming
last moments – last visions distort the true meaning
rest in peace – redemption is far away
Am obosit si m-am saturat sa fiu prinsa in acest joc in care nimeni nu castiga. Am obosit sa tot cad si sa ma tot ridic. M-am saturat sa ma vad sus si apoi sa simt acel gol in stomac in cadere libera.
Ce fac? Nu-mi place sa pierd, dar pana cand sa-mi mai invinetesc coatele incercand sa ajung la linia de final. Ati jucat vreodata Piticot? Era o scara la un momentdat, pe care insa nu puteai urca, ci doar cobori. Si simt ca nu mai am noroc la zaruri. Ca in orice punct as fi, dau mereu acea cifra care ma duce in capatul scarii. Si ajung iar jos. Si s-au tocit si zarurile… Da! Poate niste zaruri noi mi-ar aduce noroc… Vrei sa le imparti tu cu mine pe ale tale?
Sau poate tot acest joc este chiar viata. Si la final ajungi doar cand iti este scris sa ajungi. Desi, desigur, poti sa-ti scoti mereu pionul de pe tabla de joc.
(…)
Dar “piua”? Pot sa spun “piua”? Pot sa iau o pauza sa imi trag suflul? Dar sa aleg eu momentul. Si sa pot sa te iau si pe tine cu mine.
Daca am trai intr-o altfel de lume as putea sa te invat cum sa suporti caderile si sa ai amortizari duse spre perfectiune. Numai ca traim intr-o lume unde trebuie sa gandim pozitiv si numai gandul ca ai putea pierde nu e bun sa il ai in momentul jocului.
In legatura cu acea scara …. as putea sa o compar cu muntelele lui Sisif…. aaa sa nu uit de bolovan :)
In copilarie insa nu imi amintesc sa fi jucat Piticot. Dar am jucat nu te supara frate, dacii si romanii… ce vremuri… oare cum eram noi acum, daca aveam atunci wii?
Da, da, ce-mi mai placea dacii si romanii. Si fotbal!! Nu varianta cu nasturasi, era tot asa, un boardgame, cu carti cu mutari pe care le trageai si trebuia sa le joci astfel incat sa ajunga mingea ( care tot un nasturas cred ca era :)) ) in poarta adversarului. Il stresam pe var’miu, care deja era mare ( 12 ani :)) ) sa ne jucam. Ce vremuri, ce vremuri…
Piticot era pe sistemul snakes and ladders, dar mai simpatic. :) Am cautat imaginea pe net, dar nu am gasit-o…
Cat despre Wii… ma amuza sincer ca vad ca se aduna acum multi oameni la o petrecere in jurul unei console si asteapta la rand sa se joace si imi aduc aminte ca asa eram eu si verii mei cand eram mici si ne strangeam la unul dintre ei care avea calculator d’ala cu casete :))
Mie imi pare rau ca au din ce in ce mai putine activitati outdoor, dar aici cred ca sunt de vina si parintii pentru ca nu ii imping putin de la spate si nu ii indruma spre astfel de activitati.
Dar pana la urma, important e sa isi poata aminti si ei cu placere de copilarie, asa cum o facem noi. Si chiar daca pentru noi copilarie lor poate parea trista, e foarte posibil ca ei sa nu simta asta niciodata.