o brătilă pe .ro

Secretul de a vă asigura un trai fericit în căsnicie

Deci ca să fii sigur că te vei potrivi bine la caracter, trebuie să te convingi că persoana dorită are aceleaşi trăsături ca şi tine. Potrivire de caracter va fi între persoanele ce se potrivesc la fizicul lor, adică vor avea aceiaş formaţie de nas, de gură, de ochi, de obraji, aceiaş privire, etc.

…stai să ghicesc, aceiaşi părinţi???

Doamne fereşte ce cărţi există, că parcă nu-ţi mai vine nici să promovezi cititul… Tind totuşi să cred că această carte a fost citită intens acum câţiva zeci de ani când a apărut şi oamenii au luat aminte, urmarea fiind retardaţii zilelor de azi. Cernobâlul este de fapt doar un pretext în spatele căruia se ascunde adevăratul motiv pentru care tinerii noştri ca brazii sunt cu mucii pe piept…

Dar dezvăluirea secretelor nu se termină aici! Cartea magică deţine şi secretul citirii caracterului oricărei persoane! Evident, pe baza trăsăturilor fizice.

Culoarea sprâncenelor de exemplu, îmi poate spune dacă eşti „mărginit la minte”, adică prost, sau inteligent. Dacă ai culoarea sprâncenelor mai deschise ca părul din cap, poţi să te duci să te împuşti – consum oxigenul degeaba. Dacă le ai însă de o culoare mai închisă, felicitări, tocmai ai aflat că eşti deştept! E o surpriză şi pentru tine – du-te şi mai verifică o dată! Uite-te atent pentru că o nuanţă poate face diferenţa!

Ei, dacă ai şi sprâncenele închise la culoare şi mai ai şi nasul cocoşat, deja ai tot respectul meu. „Cu cât cocoaşa e mai mare, cu atât au mai multă energie şi forţă intelectuală”. Mă rog, eu ştiam alte lucruri despre cei cu nasul mare…

Şi să-ţi spun şi cum să-ţi dai seama dacă eşti „beţiv-autentic”. Spate lat? Gropiţă în bărbie? Gata, ăsta eşti!

Mai multe nu vă spun, păstrez informaţiile vitale numai pentru mine. Las’ că vedeţi voi, ăştia cu gâtul gros şi scurt…!

Oare ce se întâmplă dacă îţi faci operaţie estetică?

4 CommentsLeave a comment

  • degeaba, nu te poti pune cu ThY Book! se va deschide ca-n Jumanji iar toate operatiile iti vor fi fost facute-n van. si banii dusi pe p***.
    concluzia: prost ai fost, prost mori!

    si totusi… mi-ai amintit de un banc bun:

    Baba viseaza intr-o noapte ca Dumnezeu vorbeste cu ea si ii promite ca
    o sa mai traiasca 35 de ani, pentru ca a fost credincioasa… A doua zi
    – baba la o clinica de chirurgie estetica cere: lifting, liposuction,
    silicoane, vopsea blonda, etc… Ce mai, dupa doua zile cu banii de
    inmormantare era ca Pamela Anderson! Iese din clinica si o calca un
    autobuz.
    La poarta Raiului intreaba: – Doamne, daca mi-ai mai promis
    35 de ani, de ce m-ai omorat?
    – Plm! Nu te-am mai recunoscut…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.