Don’t let yourself go
Mi-am propus acum ceva vreme sa nu mai traiesc in trecut. Am inceput cu lucruri simple… ma rog, simple pentru unii, grele pentru mine, ca agatatoare de apuse vremuri… prima oara mi-am sters toate mesajele din telefon prin iunie. Apoi am inceput sa arunc sau sa donez lucruri care ma tineau ancorata in trecut. Apoi m-am vopsit.
Ce pacat ca nu putem arunca tot ce am dori sa aruncam. Amintiri, sentimente. Nu stiu daca as vrea sa le arunc.. la urma urmei, si datorita lor sunt omul care sunt acum. Daca imi place acest om? Imi place. E un om integru, asta e cel mai important. Cateodata trist, ascuns dupa un zambet larg pe buze si niste ochi mari, dar integru. M-au afectat mult ultimii ani. M-au schimbat si mai mult. E normal. Dar vreau sa imi traiesc viata acum si aici. Privind uneori gales spre viitor, dar niciodata spre trecut.
Ce bine ar fi sa ne putem ordona mintea, gandurile, asa cum ne ordonam camera. Sa putem pune de-o parte, in cufere de lemn sau simple cutii de carton, amintiri care nu fac decat sa aduca lacrimi in ochi.
Ce faci cand mintea ta nu vrea sa asculte de tine?
Pleci. Fugi altundeva.
E o solutie lasa, dar cateodata merge.
:* Br!
te droghezi
nu te droghezi ca nu faci decat sa agravezi situatia… dar cred ca iti dai seama deja. Eu zic sa cauti lucruri care sa umple golurile, sa iti ia mintea de la trecut…sa te bucuri de fiecare data cand ai ocazia alaturi de prieteni si parinti, chiar daca te supara uneori>:D<
Buna. Te inteleg perfect. Am trecut si eu prin situatia asta acum mai multi ani….cred ca ar trebui sa te bucuri de viata, sa te relaxezi, sa faci lucruri care iti plac, sa petreci timp de calitate cu oamenii care conteaza…tine-ti mereu mintea ocupata si incearca sa fii cat mai activa. In timp, nu o sa iti mai amintesti ce te chinuieste acum. Multa bafta!
thanks for the support, friends. I'll be ok, it's just one of those days.
nu stiu daca a fugi altundeva e o solutie. mi-ar placea sa pot fugi de mine o perioada :) suna ciudat stiu. si imposibil pe deasupra :P
no drugs, thanks :D
am mai spus-o: am niste prieteni si niste parinti extraordinari. cu suparari cu tot, they're the best!
wildgirl, exact asta fac. si chiar merge de minune. sunt totusi o persoana norocoasa si fericita. dar cum spuneam, mai sunt momente in care mintea se crede de capul ei si o ia razna, dupa cum are chef. trebuie sa am rabdare, pana la urma se intoarce unde stie ca ii e cel mai bine ;)
O incarci cu activitati zilnice idioate, poate isi revine. (de obicei nu isi revine)
Isi revine, poate, dar la un nivel superficial. Schimbarea trebuie sa vina din interior spre exterior… aia e schimbarea autentica. Altfel, te trezesti in acel joc in care tot urci si tot cazi, tot urci si tot cazi. Ceea ce nu face decat sa te dea si mai rau peste cap.