Cateodata mi-e frica sa adorm ca sa nu visez urat. Stiu, e faina senzatia aia cand te trezesti si vezi ca totul a fost doar un vis si esti linistit pentru ca de fapt nu esti gol in mijlocul unei intersectii sau nu dai din nou bacul sau nu ti-au cazut dintii din gura. Ai chilotii pe tine, dantura intacta cu tot cu cele doua carii si un servici unde slava Domnului nu se mai dau examene.
Dar nu astea sunt adevaratele cosmaruri. Adevaratele cosmaruri sunt cele care te urmaresc pe tot parcursul zilei. Cele care te fac sa te intrebi daca sigur doar ai visat. Cele care te fac sa nu mai poti distinge realitatea de iluzie.
Nu te-ai trezit niciodata plangand? Sau cu o dorinta puternica de a bate pe cineva? Este ciudat cata energie iti poate da un vis. Cele mai puternice sentimente de ura, daca nu si singurele, le-am trait in secundele urmatoare trezirii mele din somn, dintr-un vis urat. Am simtit nevoia sa dau cu pumnii… poate am simtit chiar nevoia sa ucid, dar nu vreau sa recunosc asta nici macar fata de mine. Si senzatia se diminueaza pe timpul zilei, usor usor, dar nu trece niciodata de tot in aceeasi zi. Realizezi ca ceea ce simti este o urmare a ceea ce ai visat si ca in realitate evenimentele care sa iti produca acele stari nu s-au petrecut si probabil nu se vor petrece niciodata. Dar nu conteaza, mintea nu mai lucreaza cum trebuie, simti in continuare ura in vene… Astea sunt adevaratele cosmaruri.
Cateodata visez frumos.