Am uitat sa zambim… si asta ma intristeaza mai mult decat as vrea.
Eu am fost mereu o zambareata. Si nu m-am rezumat doar la asta. Am fost mereu o “razatoare”… o hlizita… si cei care ma cunosc imi stiu si volumul…
Am avut zile in care am uitat si eu sa zambesc. Se pierduse zambetul undeva prin infinitatea sufletului si nu reusea sa-si gaseasca drumul spre suprafata. Ce-i trist e ca prea multi oameni si-au pierdut zambetele.Am mai spus-o.. fericirea vine din interior. Zambetele isi gasesc drumul din interior spre suprafata. Si totusi uneori e nevoie de interventii exterioare care sa bage mana dupa zambet si sa-l scoata la lumina cand acesta e pierdut in intuneric. Uneori un zambet este scos la suprafata chiar de un alt zambet. Era o vreme cand zambetul era molipsitor. Asa cum e cascatul. Cineva iti zambea si dintr-o data parca te simteai mai bine… vedeai ca exista speranta. Daca altii au puterea sa zambeasca, tu de ce sa nu o faci? Si zambeai inapoi. Si te simteai chiar bine.
Acum zambesti si lumea se uita la tine ca si cum ai fi nebun. Nu iti zambesc inapoi ci iti arunca priviri suspicioase. “Am ceva pe fata?” “Cred ca vrea sa-mi faca ceva” “Asta face misto de mine?”… de ce-o zambi asa la mine? Nu conteaza. Tu continua sa zambesti. Face bine la suflet.Un zambet cald ar trebui sa-ti lumineze ziua. Sa te faca sa speri. Sa te faca sa vezi ce e frumos. Un zambet e ceva frumos… unui zambet ar trebui sa ii intorci un alt zambet si atat. Fara intrebari suplimentare. De ce sa rascolim in ceva frumos? Rascolind nu facem decat sa stricam. Sa nu strivim corola de minuni a lumii… sa nu ucidem tainele ce le-ntalnim…
Eu am fost mereu o zambareata. Si nu m-am rezumat doar la asta. Am fost mereu o “razatoare”… o hlizita… si cei care ma cunosc imi stiu si volumul…
Am avut zile in care am uitat si eu sa zambesc. Se pierduse zambetul undeva prin infinitatea sufletului si nu reusea sa-si gaseasca drumul spre suprafata. Ce-i trist e ca prea multi oameni si-au pierdut zambetele.Am mai spus-o.. fericirea vine din interior. Zambetele isi gasesc drumul din interior spre suprafata. Si totusi uneori e nevoie de interventii exterioare care sa bage mana dupa zambet si sa-l scoata la lumina cand acesta e pierdut in intuneric. Uneori un zambet este scos la suprafata chiar de un alt zambet. Era o vreme cand zambetul era molipsitor. Asa cum e cascatul. Cineva iti zambea si dintr-o data parca te simteai mai bine… vedeai ca exista speranta. Daca altii au puterea sa zambeasca, tu de ce sa nu o faci? Si zambeai inapoi. Si te simteai chiar bine.
Acum zambesti si lumea se uita la tine ca si cum ai fi nebun. Nu iti zambesc inapoi ci iti arunca priviri suspicioase. “Am ceva pe fata?” “Cred ca vrea sa-mi faca ceva” “Asta face misto de mine?”… de ce-o zambi asa la mine? Nu conteaza. Tu continua sa zambesti. Face bine la suflet.Un zambet cald ar trebui sa-ti lumineze ziua. Sa te faca sa speri. Sa te faca sa vezi ce e frumos. Un zambet e ceva frumos… unui zambet ar trebui sa ii intorci un alt zambet si atat. Fara intrebari suplimentare. De ce sa rascolim in ceva frumos? Rascolind nu facem decat sa stricam. Sa nu strivim corola de minuni a lumii… sa nu ucidem tainele ce le-ntalnim…
Vreau maine sa merg pe strada zambind si sa mi se intoarca zambete. Atat.
eternul Blaga…
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le’ntâlnesc,
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumã vraja nepãtrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii tainã –
si’ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreazã, ci tremurãtoare
mãreste si mai tare taina noptii,
asa îmbogãtesc si eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
si tot ce-i ne’nteles
se schimbã’n ne’ntelesuri si mai mari
sub ochii mei –
cãci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.“
Printesa, recunosc acum, ca m-ai “siderat”!!! Ce cauta acest articol, in “cuvinte urate”?! alaturi, de o “imagine frumoasa”?!
cred ca e cazul sa deschizi si o pagina de “cuvinte frumoase”! ai multe de spus!!!
Ce frumos ai spus aici “fericirea vine din interior. Zambetele isi gasesc drumul din interior spre suprafata” :)
Ma bucur ca poti zambi din nou, chiar ma bucur, tare de tot :D
Unul dintre cele mai reusite articole de pe acest blog!
Chiar daca nu ma vezi, in timp ce scriu iti zambesc cu gura pana la urechi pentru cuvintele astea frumoase, de aici din iadul scrumului si al geopoliticii. UIte asa: :D
Ai mare dreptate cu oamenii care se uita ciudat la tine daca le zambesti…da nu ma intereseaza; zambesc cu predilectie in metrou, in tramvai(in autobuz nu ca mi-e rau de la aglomeratie), pe trecerea de pietoni…
Uuuf! Gata e momentul sa ma inttorc la draga mea Rusie, nu vreau sa o fac sa ma astepte=))
mi a placut foarte mult postul, intamplator am dat peste el, am indraznit sa ti iau din fraze pt blogul meu -imi cer scuze, sunt exprimate uimitor de simplu, de miscator care ating realitatea, felicitari!