Avem pana la urma libertatea de a alege, orice-ar fi?
Se pune mai intai problema destinului…Cine se cuvine sa creada in destin?
Un ateu, o persoana care nu crede in existenta unei fiinte necesare, in existenta unei fiinte de dintotdeauna si pentru totdeauna, a unei fiinte acauzate dar de care existenta sa depinde? Pentru un ateu lumea nu este guvernata de nimeni si nimic, asa ca cine ar putea sa-i ofere acestuia un destin?
Un crestin, un credincios in Dumnezeu? Evident ca tot ceea ce inseamna Dumnezeu este la nivel de ipoteza, pentru ca esential este sa crezi..de stiut nu putem stii nimic. Dar multi cred ca au inteles gresit ideea de destin. Destin nu inseamna faptul ca Dumnezeu stie de la inceput care iti va fi viata…pentru ca Dumnezeu e atotstiutor, omniscient si omniprezent…profetul profetilor…e normal ca el sa stie din momentul crearii tale care-ti vor fi dorintele, care-ti vor fi actiunile…insa el nu determina aceste dorinte, aceste actiuni. Esti liber in viata sa alegi pe ce cale vrei sa mergi…
Destinul e ceva de genul: Lui X-ulescu ii este destinat sa moara calcat de o masina. Este absurd sa credem ca daca un om ar fi sa aiba parte de acest tip de moarte destinala pana in acel moment el este invincibil, ca poate sa faca orice de vreme ce ii este destinat sa moara abia peste o luna. Daca pana sa vina momentul calcarii de catre masina asta decie sa se arunce de la balcon…sa fie sanatos! vorba vine :)…si asta se numeste ca X-ulescu si-a ratat destinul.. Cei care au introdus notiunea asta, erau stoicii…si eu credeau in armonia universala…armonia universala nu depinde in nici un fel de evenimentele destinale, ci evenimentele destinale sunt consecinte ale acestei armonii, consecinte pe care ei le considerau necesare. In momentul in care iti ratezi destinul, se poate spune ca ai avut parte de o moarte rusinoasa, reprosabila, caci ea nu va fi fost in consonanta cu armonia universala…
Dupa care mai e problema libertatii de a alege…suntem oare vreodata cu adevarat obligati sa facem ceva? O expresie de tipul “X a fost silit de Z sa faca Y” nu este oare un nonsens? Daca cineva e inrolat si obligat apoi sa participe la razboi, in realitate cel cu pricina va fi ales sa mearga la razboi, nu a fost obligat, caci el va fi preferat nejunsurile si disconfortul luptei in fata nejunsurilor si disconfortului pe care le-ar fi presupus un eventual refuz de participare. Da, sunt doua rele…dar cu toate astea avem libertatea de a alege? manipualrile sentimentale, santajul, par a fi actiuni care obliga, dar in realitate libertatea de a alege o ai oricum.
Se mai pune insa o problema…cand deja in joc intervin mai multe persoane…cand deja relatia ta cu persoana Z, cu actiunea Y, sau cu obiectul T nu mai e directa… sa zicem de pilda ca sotia iti este batuta si jefuita de un talhar…dar afli prea tarziu…normal ca iti doresti in momentul ala sa fi fost tu in locul sotiei, sa nu fi avut ea de suferit…dar parca de data asta libertatea de alege iti este constransa. De fapt totul e pe ideea: poti oricand sa te sinucizi, ai aceasta libertate, daca nu vrei sa-ti asumi niste riscuri… Da…se pare ca omul e condamnat sa fie liber
