Social, implicare, coeziune | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Category - Social, implicare, coeziune

#HaiCuMine să mă susții la Swimathon! Înot pentru dreptul la demnitate!

Pe 8 iulie dau jos textila, las rușinea în treaba ei și înot pentru dreptul la demnitate în cadrul Swimathon. Nu e o competiție de înot, nu contează cine face cele mai multe bazine, nu contează, de fapt, nici cine strânge cei mai mulți bani, dar Swimathon este despre a susține valori și proiecte în care crezi și despre a le face mai cunoscute oamenilor din jur. Anul acesta am decis să mă alătur proiectului „Swim for Showers”, inițiat de Carusel, asociația pentru care, în iarnă, sigur mai țineți minte, am strâns bani de șosete. Și de această dată beneficiarii sunt oamenii fără adăpost, cei cărora pe timp de iarnă Carusel le oferă condiții decente de găzduire peste noapte.

Alături de echipa din care fac parte, Aquanauții, mi-am propus să strâng o parte din fondurile necesare funcționării Adăpostului Temporar de Noapte ODESA în iarna 2017-2018, mai exact, cele destinate asigurării materialelor de igienă, medicamentelor și consumabilelor medicale care vor fi utilizate în cadrul adăpostului.

Experiența mea cu ODESA

Iarna trecută nu am ajutat doar cu donația de șosete, ci am fost și voluntar în cadrul adăpostului și am putut să cunosc beneficiarii și să văd condițiile care le sunt asigurate. Pe de-o parte, aș vrea să știți că cei pe care i-am cunoscut nu sunt nicidecum oameni care vor să trăiască „pe spinarea statului”. Sunt, în mare parte, oameni care lucrează pe timp de zi, dar care nu câștigă suficient de mult cât să își permită o locuință și care nu au nici plasa de siguranță de care ne bucurăm noi – familie sau prieteni. Sunt oameni care fie nu au beneficiat de o educație corespunzătoare și au ajuns pe stradă pentru că nu au știut să-și gestioneze resursele, fie oameni aruncați, la 18 ani, în voia sorții, din centre de plasament, fără să aibă o șansă reală de a se descurca altfel. Pentru că, da, „așa e sistemul”.

Iar dacă mulți preferă să doarmă pe stradă chiar și în mijlocul iernii este și pentru că în adăposturile de noapte ale statului condițiile sunt inimaginabile. Nu merg acolo pentru că le e teamă de bolile pe care le pot lua, nu merg acolo pentru că le e teamă să nu le fie furat și puțin pe care îl au. La ODESA, în schimb, totul este organizat impecabil – sunt acceptați doar cei care nu se află sub influența alcoolului (și asta i-a determinat pe mulți să renunțe la băutura în schimbului unui pat și a unei mese calde), toată lumea are obligația de a-și face duș și a se spăla pe cap cu un șampon special, primesc prosoape și pijamale curate, sunt repartizați în camere cu așternuturi proaspete, primesc o masă de seară și un mic dejun și au acces la un medic colaborator care se află în permanență acolo. Tot în permanență se află și un paznic care are grijă nu doar să liniștească potențiale conflicte, ci supraveghează și bunurile celor care rămân peste noapte. Și ca să înțelegeți cât de important e pentru ei să se afle într-un context sigur și iubitor, vă spun că de 1 martie, într-una din ultimele seri la adăpost, din puțin lor, o parte din beneficiari ne-au cumpărat mărțișoare.

Cam asta înseamnă ODESA – condiții decente venite în sprijinul dreptului la demnitate. Și vă rog să vă luați 5 minute să urmăriți micul documentar de mai jos:

Trebuie să fim conștienți de faptul că ceea ce suntem azi nu este în totalitate meritul nostru. Am avut norocul (da, norocul), să ne naștem într-un anumit context, să avem anumiți părinți, să cunoaștem anumiți oameni. Eu am văzut ce influență bună pot avea chiar și doar trei luni de zile petrecute de acești oameni într-un context în care li se respectă dreptul la demnitate, în care sunt tratați cu afecțiune, în care simt că își pot recăpăta încrederea.

Cum te poți implica

Pentru a putea funcționa și în această iarnă, adăpostul are nevoie de fonduri. Știu, abia a început vara, dar este necesar ca totul să fie pus la punct din timp.

Pe 8 iulie înot pentru dreptul la demnitate și te invit să mă susții în acest demers. Prima donație, desigur, am făcut-o eu deja. În continuare, mai caut 49 de prieteni dispuși să doneze câte 20 de lei. Îmi doresc, în total, să contribuim cu (cel puțin) 1000 de lei. Știu, e perioada vacanțelor, e posibil să simți că nu ai acum bani de donat. Dar gândește-te ce înseamnă 20 de lei pentru tine și ce diferență pot face pentru cei fără adăpost. Nu vreau să te impresionez, doar să-ți dau un imbold. Cu toții avem nevoie de unul din când în când. Nu de alta, dar suntem atât de prinși în propriul Univers și în propria goană, că de multe ori uităm că nu suntem singuri pe lume.

Donația o poți face fie prin PayPal – obratila@gmail.com, fie prin transfer în contul meu deschis la ING – RO11INGB0000999901230285, fie prin mobilpay direct pe platforma Swimathon.

Îți mulțumesc!


Despre proiectul #HaiCuMine

#HaiCuMine este un proiect de implicare socială bazat pe puterea exemplului personal (pentru că voi chema oameni acolo unde merg și eu) și a motivației venite din apartenența la un grup (pentru că știu că e mai greu să te mobilizezi atunci când trebuie să mergi singur).

Mai multe despre proiect și despre motivația din spate puteți citi aici, iar în formularul de mai jos puteți să vă lăsați adresa de mail ca să vă țin la curent cu acțiunile:

Numele tău

Adresa ta de email

„În Atenția Ministrului Mediului,”

De o lună și jumătate găzduiesc un prafometru. Adică un aparat de măsurat praful. Nu stă chiar cu mine în casă, căci nu mai aveam nici o cameră liberă, dar i-am găsit un locșor adăpostit de ploaie lângă geamul de la dormitor. L-am instalat pe 12 aprilie și, de atunci, s-a apucat de măsurat. De măsurat cantitatea de praf din aerul pe care eu îl respir cu încredere în fiecare zi, atunci când nu sunt plecată în vacanță. Știți voi la care praf mă refer… praful acela simpatic pe care îl stergeți de pe noptiere și, după câteva ore, ghici ce, e din nou acolo. Praful acela pe care l-am acceptat în viața noastră, cu care ne-am obișnuit, dar de care habar nu avem cât de mult ne afectează.

Care-i treaba cu prafometrul

Treaba cu prafometrul e cât se poate de simplă – la începutul lunii aprilie, cei de la Greenpeace m-a sunat să mă întrebe dacă nu aș vrea să iau unul în primire. Unul din cele 40 de prafometre care urmau să fie distribuite prin țară. Prafometrele sunt niște aparate mici care înregistreaza pulberile în suspensie (PM10), adică praful, și transmit datele înregistrate către pagina dedicată de pe site-ul Greenpeace România. O să-l găsiți și pe al meu acolo, la „București –> Arena Națională”.

Aparatele sunt realizate de un laborator de robotică din Bulgaria și sunt citizen science, nu aparate omologate. Iaca, să vi-l prezint pe al meu:

Prafometru Greenpeace Romania

„Dacă nu e omologat, de ce îl mai ții?”

Îl țin pentru că altul nu am.

În România, calitatea aerului este monitorizată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului. În ceea ce privește concentrația medie anuală a PM10 (pulberi în suspensie), conform datelor furnizate de ANPM pentru anul 2015 a fost, în București, de aproximativ 36 μg/m3 (sub valoarea anuală admisă de 40 μg/m3). Datele monitorizate nu sunt însă concludente din pricina problemelor cu infrastructura de monitorizare. La nivel național, din 142 de stații de monitorizare a poluării în România, doar 93 funcționează. Situația arată la fel și la nivelul Capitalei și nu, nu vorbim de o problemă recentă, ci de o situație care se perpetuează de câțiva ani. Fundația Comunitară București a lansat recent studiul Vital Signs, o cercetare folosită în comunitate pentru a monitoriza, pe baza unei metodologii, situația din domenii cheie ale calității vieții. Pe parte de mediu, situația este tragică atât în ceea ce privește monitorizarea calității aerului, cât și în cazul spațiilor verzi și a colectării de deșeuri.

Scopul campaniei Greenpeace nu este acela de a arăta cât de poluat este orașul în care trăim, ci acela de a face lumină în ceea ce privește calitatea aerului pe care îl respirăm și, ulterior, de a responsabiliza administrațiile publice înspre a lua măsurile necesare acolo unde este cazul. Conform legislației europene și românești, în zonele în care sunt înregistrate depășiri ale nivelului poluanților atmosferici, primăriile și consiile județene trebuie să ia măsuri de îmbunătățire a calității aerului.

Este o campanie de atragere a atenției asupra unei probleme cu care nici nu ne știm că ne confruntăm. Pentru că mai rău decât să trăim într-un oraș poluat este să nu știm că trăim într-un oraș poluat. În lipsa unor informații oficiale, administrațiile publice nu au nicio obligație de a interveni și se complac în a furniza informații incomplete dar care conțin date favorabile lor.

În concluzie

Concluzia e cât se poate de simplă – avem nevoie de informații oficiale în ceea ce privește calitatea aerului pe care îl respirăm. Avem o lege a calității aerului și aceasta trebuie respectată. Avem dreptul la aer curat.

Pentru că, iată, putem avea impresia că respirăm un aer curat și de fapt să nu… Paradoxul calității aerului: cât de poluat este Brașovul sau putem avea impresia că respirăm un aer poluat și de fapt… De fapt, să habar nu avem: Eurostat: Bucureștenii, cei mai nemulțumiți de calitatea aerului în 2015 dintre locuitorii capitalelor UE.

Ce putem face

Putem, desigur, să punem presiune pe autorități. Te invit să mi te alături în aceste demers și să semnezi și tu petiția inițiată de cei de la Greenpeace.

Să nu te gândești că e în zadar, pentru că nu e. Nimic din ce poți face pentru sănătatea ta și a celor dragi ție nu e în zadar. Bașca, vorbim de niște acțiuni care îți iau, pe măsurate, un minut. Unul!

  • să semnezi petiția – 20 de secunde
  • să o dai mai departe către prieteni cu un îndemn personalizat – 40 secunde

Let’s do this!

Loteria RATB. Și vara aceasta ai 50% șanse să călătorești cu o mașină echipată cu aer condiționat.

Anul trecut, prin iunie, o fotografie făcută de mine în 311 se bucura de popularitate pe internet. Era o imagine cu un afiș pus pe geamul de la cabina șofeului – „Acest autobuz nu este dotat cu instalație de Aer Condiționat în salonul călătorilor.” Imaginea a circulat pe Facebook, a fost preluată și de niște publicații online și, ca orice știre, a fost rapid dată uitării și înlocuită de alt „senzațional”.

Am trimis atunci o sesizare către RATB și, în două zile, am primit și un răspuns. Mi s-a spus atunci că din cele 1000 de autobuze achiziționate în trecut, mai sunt în circulație aproximativ 700, dintre care 400 echipate cu aer condiționat și că se fac demersuri la autoritățile locale să demareze proiectele de înnoire a flotei RATB.

Am crezut atunci, în naivitatea mea, că vara aceasta lucrurile vor sta altfel. Nimic mai greșit.

Care este situația în momentul de față

La începutul lunii le-am scris din nou celor de la RATB, pentru a solicita, în baza legii 544/2001, informații cu privire la situația vehiculelor prevăzute cu echipament de aer condiționat. Ca și data trecută, am primit în timp record un răspuns la solicitarea mea. Răspunsul, însă…

În acest moment RATB are un număr de 512 autobuze dotate cu instalație de aer condiționat în salonul călătorilor, din totalul de 1.000 autobuze Mercedes Citaro.

Referitor la starea în care se găsesc instalațiile de climatizare de la autobuzelor dotate cu acest sistem, vă informăm că nu se poate comunica o cifră clară, întrucât există o dinamică a reparațiilor, care variază în funcție de foarte mulți factori.

Iacătă! 50% șanse să nimerim într-un autobuz echipat cu aer condiționat.

Ce putem face

Achiziția de noi autobuze pentru RATB, conform reprezentanților acestora, pare-se că va fi organizată de Primăria Municipiului București, conform unei hotărâri de anul trecut a Consiliului General. Și dacă nici vara aceasta șansa nu-i de partea noastră și dacă naivi am fost și nu ne-am ocupat din timp, hai să ne mobilizăm de pe acum și să solicităm PMB achiziția de mașini echipate corespunzător, căci poate, cu puțin noroc, la anul vom avea mai multe șanse de câștig.

Relamații se pot face aici: http://www.pmb.ro/contact/petitie/petitie.php, iar mai jos vă las un exemplu de conținut pe care îl puteți adapta după bunul plac:

Bună ziua,

Prin prezenta reclamație doresc să solicit de urgență înnoirea flotei RATB cu mașini echipate cu aer condiționat. În momentul de față doar jumătate din autobuze sunt echipate corespunzător.

În acest sens, vă aduc la cunoștință prevederile Art. 31 din regulamentul cadru pentru efectuarea transportului public local din 03.10.2007, Capitolul II, Sectiunea 4 – Conditii privind efectuarea transportului public local de persoane:

Operatorii de transport autorizati vor efectua serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate cu respectarea urmatoarelor obligatii:
“23. sa asigure, zilnic si ori de cate ori este nevoie, salubrizarea, spalarea si dezinfectarea mijloacelor de transport; 24. sa asigure conditiile de executie a transportului in conditii de regularitate, siguranta si confort; 25. mijloacele de transport trebuie sa fie echipate cu instalatie de incalzire/conditionare a aerului in stare de functionare;”

Eu, desigur, deja am trimis.

reclamatie PMB

 

Digital Divas 2017 – cuvânt cheie: autenticitate

Ediția din 2017 a Digital Divas a avut ca temă oficială „The Influencer’s Dilemmas” – dilemele așa-numitului „influențator”, un termen care (încă) nu și-a găsit oficial locul în dicționarul limbii române, dar care, în ultimii ani, a devenit foarte utilizat cu precădere în zona de online, cumva luând locul clasicului și aproape demodatului „blogger”. Pentru că adevărul ăsta e: de când cu Facebook, Instagram și YouTube, nu mai e nevoie să ai un blog pentru a putea da informații către lume, iar informația a devenit mult mai digerabilă prin intermediul fotografiilor și, mai ales, a videoclipurilor.

Recunosc, m-am trezit și eu de câteva ori gândindu-mă de ce mai am un blog când majoritatea informațiilor le transmit oricum pe Facebook, dar mi-am adus de fiecare dată aminte că mie îmi place să scriu. Îmi place mult să scriu și îmi place să scriu mult. Nu des, ci mult. Adică texte lungi, total nerecomandabil în această eră a vitezei în care prea puțini mai au răbdare să citească texte mai lungi de trei paragrafe sau urmărească videoclipuri mai lungi de trei minute. Dar eu… eu sunt o curajoasă.

Vrem autenticitate, nu ne mai place bullshitul

Și dacă tema oficială a evenimentului vă spuneam că a fost „dilemele influențatorului”, cuvântul cheie al prezentărilor de ieri a fost, cu siguranță, „autenticitate”.  Un termen la modă, un termen care are toate șansele să devină un clișeu (în anumite contexte, zic eu, a devenit deja) și nu e de mirare că se discută atât de mult despre asta. E la modă pentru că suntem sătui de ipocrizie, de falsitate, de bullshit.

E atât de mult bullshit, că tânjim după sinceritate.

Și partea cea mai amuzantă este că, de fapt, toți ne dorim asta, dar nimeni nu are curajul să fie „primul”.

Când e clar că tot ceea ce ești este un produs al mediului în care ai trăit, a educației pe care ai primit-o și a experiențelor pe care le-ai avut, ce mai înseamnă, de fapt, să fii „autentic”? Părerea mea? Să trăiești în conformitate cu valorile tale.

Diana Papuc a vorbit despre simplitate, sinceritate și curajul de a greși, trei calități înnăscute dar pe care cei mai mulți dintre noi le pierdem o dată cu vârsta, Valentin Suciu a subliniat importanța relevării și a ceea ce NU facem și ce NU suntem, iar Robert Katai a vorbit despre acceptarea și promovarea unicității din fiecare dintre noi.

În concluzie?

Să trăiești conform cu valorile tale, să îți accepți unicitatea și să te arăți lumii, sincer, așa cum ești tu în toată splendoarea ta. Niște sfaturi excelente, dar al naibii de greu de pus în practică. Am crescut, până la urmă, (majoritatea dintre noi), într-un cadru social în care am fost învățați să ne conformăm. Într-un cadru în care a fi diferit însemna, de cele mai multe ori, a fi „greșit”. Și poate niciun sentiment nu e mai dureros pentru ființa umană decât acela de a se simți „greșit” și, implicit, neacceptat, neapreciat, neiubit.

Evenimentul de ieri a fost dedicat cu precădere zonei de beauty și de fashion, iar înaintea mea, pe scenă, au urcat ținute care mai de care. Eu venisem în blugi și aveam toate șansele să mă simt „greșit”. Bașca, mă luaseră oricum palpitațiile când am auzit că am câștigat și pentru prima oară în viața mea am crezut că o să leșin de la excesul de emoții. Am reușit să mă mobilizez cu gândul că mă fac de râs dacă pic pe acolo și apoi totul a decurs pe un soi de pilot automat, în care totuși auzeam pe cineva strigând „Bravo, Oana!” (Monica, tu erai?). Mi-am dat atunci seama, în starea mea de reverie, că aprecierea oamenilor care mă cunosc nu are, de fapt, nici o treabă cu hainele mele. Iar cei care abia m-au cunoscut… ei bine, mă bucur că m-au cunoscut așa. Pentru că, da, ieri, pe scenă, am fost eu, sinceră, în toată splendoarea mea.

Cheers!

***

Mulțumiri către AVON și Evensys pentru încă un eveniment reușit! Chapeau bas!

#HaiCuMine să contribuim la publicarea unei cărți pentru copii cu eroi de etnie romă

Acum câteva luni a fost mare scandal pe Facebook. Mă rog, au fost mai multe, aproape că nu trece o zi fără să fie tărăboi, dar acum vreau să vă povestesc despre acel tărăboi iscat în jurul unei cărți cu teste pentru copii. De fapt, în jurul unei imagini cu un anume exercițiu din această carte. Un exercițiu în care copiii erau încurajați să identifice „intrusul din fiecare familie”:

Răspunsul corect, conform publicației, ar fi fost încercuirea girafei și a copilului afro-american.

***

Șoc și groază, nu? Editura a încercat să se justifice, spunând că subiectul era din categoria „științe”, dar abia după lungi discuții și explicații, reprezentanții acesteia și-au dat (cel puțin aparent…) seama că alegerea cuvântului „intrus” a fost mai mult decât nefericită și că exercițiul nu avea ce să caute acolo în această formă.

Vorbim totuși de o carte adresată copiilor de grădiniță… Copii foarte ușor influențabili, care peste niște ani de zile nu se vor gândi la nicio știință când vor vedea un copil de altă culoare la ei în clasă și o să-l considere un „intrus”. Recunoaștem sau nu, genul acesta de educație încă mai are loc în multe case din România. Și nu, nu mă refer la atitudinea față de afro-americani, ci la cea față de romi. În povestea aceasta, desigur, copiii de etnie romă nu au absolut nicio vină, iar etichetele de genul „intrus” nu fac decât să le îngreuneze integrarea în societate, să le scadă stima de sine și să îi încurajeze să se comporte fix așa cum li se spune că sunt.

***

Ce-ar fi dacă i-am încuraja, mai degrabă, să se comporte ca niște eroi? Ce-ar fi dacă ar exista niște cărți pentru copii cu eroi de etnie romă? Ce-ar fi dacă s-ar identifica mai degrabă cu personajele pozitive din poveste decât cu „intrușii”?

Neuroștiința ne spune că am avea doar de câștigat din asta, iar vestea bună este că cineva chiar și-a pus în minte să publice o astfel de carte. Este vorba despre Asociația „Cu Alte Cuvinte” și despre proiectul „The New Storytellers.

Proiectul „The New Storytellers” aduce laolaltă 12 copii creativi de etnie romă dintr-un cartier marginalizat din București (Ferentari) și doi iubiți autori români, într-o serie de 12 ateliere de storytelling. Poveștile personale ale copiilor vor fi o sursă de inspirație pentru o carte cu ilustrații pe care Asociația „Cu Alte Cuvinte” o va publica și, ulterior, o va dona bibliotecilor din școlile din România și unor organizații non-guvernamentale.

Cum poți ajuta

Pentru prima ediție a proiectului, Asociația „Cu Alte Cuvinte” a lansat o campanie de strângere de fonduri pe platforma Indiegogo: https://igg.me/at/tns2017/x/15822283.

Au reușit, în trei săptămâni, să depășească jumătate din suma pe care și-au propus să o strângă, dar mai au de adunat încă 4674 de dolari. Eu îmi doresc, cu ajutorul vostru, să contribuim cu cel puțin 100 de dolari, echivalentul a 420 de lei. Pe primii 20 i-am pus eu și îmi doresc să mai găsesc 20 de prieteni dispuși să doneze câte 20 de lei. Până pe 30 aprilie. Cine vrea, să dea de veste, și, ca de obicei, voi trimite contul meu bancar.

Desigur, puteți dona și direct pe platforma Indiegogo, cu mențiunea că donațiile pornesc de la 10$.

#HaiCuMine! :)


Despre proiectul #HaiCuMine

#HaiCuMine este un proiect de implicare socială bazat pe puterea exemplului personal (pentru că voi chema oameni acolo unde merg și eu) și a motivației venite din apartenența la un grup (pentru că știu că e mai greu să te mobilizezi atunci când trebuie să mergi singur).

Mai multe despre proiect și despre motivația din spate puteți citi aici, iar în formularul de mai jos puteți să vă lăsați adresa de mail ca să vă țin la curent cu acțiunile:

Numele tău

Adresa ta de email

Hai să-ți fac cunoștință cu o parte din oamenii care schimbă țara în bine

Printre activitățile de care mulți suntem pasionați se numără și activitatea de a te plânge. De a te plânge de ziua pe care ai avut-o, de lucrurile care merg prost „în țara asta de rahat” și, nu în ultimul rând, de ceilalți. Acei „ceilalți” care sunt fie prea proști, fie prea aroganți, fie prea nesimțiți. E mai mereu vorba de „ceilalți” și când e vorba de inițiativă și schimbare. Așteptăm să facă „ceilalți” și noi o ținem pe a noastră – ne plângem, înjurăm și, într-un final, ne resemnăm.

Din fericire, însă, nu toți „ceilalți” așteaptă de la „ceilalți” și există oameni care cred că resemnarea nu e o soluție, oameni care au inițiativă, oameni care se implică civic, își transformă revolta în combustibil și demonstrează că lucrurile chiar se pot schimba atunci când alegi să acționezi în loc să te plângi. Despre acești oameni a fost vorba în cadrul Galei Premiilor Participării Publice, un eveniment organizat anual de către CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică.

***

Anul acesta, gala a ajuns la ediția cu numărul 8 și s-a desfășurat sub sloganul „Primul aprinde lumina”, un simbol al deșteptării civice, prezentată în contrast cu bătrâna expresie „ultimul stinge lumina”. Dacă ultimii ani ne-au arătat că participarea publică începe să devină populară – și cel mai bun exemplu sunt, desigur, protestele din iarnă, prea puțini dintre noi își iau avântul de a demara singuri, pe cont propriu, o inițiativă civică. E mai ușor, desigur, să te alături unui grup sau să aștepți să aibă altcineva inițiativa (da, e din nou despre „ceilalți”) și e mai greu să o ai tu.

E vorba, așadar, despre a avea curajul și încrederea să fii acel „primul”. Primul care aprinde lumina.

Gala a fost, așa cum bine a remarcat cineva pe scenă- „terapie anti depresie civică”. Am avut ocazia să fiu în public și vreau, azi, să vă fac cunoștință cu o parte din cei care au urcat pe scenă:

  • Asociația Dăruiește Viață

Cei de la Asociația Dăruiește Viață, vă vine sau nu să credeți, au reușit să salveze 5 milioane de Euro din banii publici. În septembrie 2016, Primăria Generală și-a dorit să aprobe pe repede înainte, fără prea multe dezbateri și analize, un buget de 30 de milioane de Euro pentru spitalele pe carele are în administrare. Câțiva consilieri generali au constatat că sumele solicitate pentru același echipament difereau de la un spital la altul și unele erau supraestimate chiar și de o sută de ori (!!!). Pentru confirmare, consilierii au apelat la Asociația Dăruiește Viață, organizație cu experiență, în sistemul medical, de a face lucruri multe cu bani puțini. Membrii asociației au remarcat echipamente evaluate la sume cu care puteau fi achiziționate, de fapt, 600 (!!!) astfel de bucăți. Sau un ecograf care depășea cu peste 40.000  de Euro (!!!) prețul maxim pe care acel echipament îl avea la acea dată.

Din păcate, în primă fază, Consiliul General al Municipiului București nu a ținut cont de observațiile Asociației, iar bugetul supraevaluat a fost aprobat de majoritatea consilierilor generali. Abia după o porție de vâlvă în mass media, primăria a verificat încă o dată, a constatat „erori materiale” în valoare de aproximativ 5 milioane de Euro și a revizuit bugetul.

Deci, da, se fură mai ceva ca-n codru, se discută PREA PUȚIN despre asta și se acționează și mai puțin… Vă dați seama, nu, că astfel de „erori materiale” probabil că apar în majoritatea bugetelor, nu?

  • Asociația Partener pentru Tine

În 2016 un scandal mediatic a fost declanșat de moartea mai multor copii din județul Argeș, din cauza infectării cu bactera E.coli. Direcția de Sănătate Publică tăcea.

În luna mai, Asociația Partener pentru Tine, din comuna Merișani, a apelat la Legea nr. 544 din 2001, privind liberul acces la informatiile de interes public și a aflat că opt surse de apă din localitate erau contaminate și nu erau recomandate nici măcar pentru consumul animal (!!!). Abia după mobilizarea mai multor cetățeni și din alte zone ale țării, subiectul a ajuns pe agenda publică, iar autoritățile nu au mai putut ignora gravitatea situației. După verificarea și curățarea surselor de apă, Primăria Merișani a fost amendată și obligată să informeze periodic locuitorii în legătură cu calitatea apei din localitate. În plus, mecanismul de verificare și informare a populației a fost extins la nivelul întregului județ, printr-un ordin dat de Prefectură.

Reprezentanta APT a urcat pe scenă și a început să plângă. A povestit printre lacrimi despre „reușita” lor și ne-a spus că este „o campanie de care, din multe puncte de vedere nu ne dorim să ne mai aducem aminte”. Noi, însă, am face bine să luăm aminte. La televizor apare îndemnul consumului de doi litri de apă pe zi, dar România este încă repetentă la capitolul infrastructură și utilități de bază. Iar cel mai important lucru pe care îl putem face noi este, desigur, acela de a nu ne resemna.

  • Cancelaria premierului Cioloș

Tot în anul 2016, cancelaria prim-ministrului a decis să formeze o echipă de IT-iști care să faciliteze accesul cetățenilor la informații. Într-un timp foarte scurt, echipa GovITHub a adunat peste 300 de voluntari și a reușit să provoace alți 2000 (!!!) de programatori răspândiți prin lume să vină cu idei și soluții. Obiectivul era unul singur: să aducă administrația publică mai aproape de cetățean și să o facă mai transparentă cu ajutorul tehnologiei.

În doar două luni (!!!), echipa a reușit să punp în funcțiune 108 (!!!) aplicații IT care veneau în sprijinul mai multor categorii de public – de exemplu, prin platforma Rezidențiat 2016, studenții la medicină au putut să afle dintr-un singur loc rezultatele consursurilor și au putut să opteze pentru locurile disponibile din 11 centre medicale din țară / părinții aveau acces la situația stocurilor de vaccinuri / cetățenii din țară sau din diaspora au putut urmări, în timp real, gradul de participare la vot la alegerile din decembrie 2016.

Toate platformele gândite și implementate de echipa GovITHub sunt, desigur, gratuite și nu implică costuri suplimentare. Singura obligație a administrației publice este aceea de a actualiza informația.

  • Inițiativa La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur

Cu siguranță ați văzut și voi, din loc în loc, prin București, terenuri abandonate care s-au transformat, ușor – ușor, în mini gropi de gunoi. Pentru că statutul lor juridic este incert, statul nu-și asumă responsabilitatea, spațiile nu sunt salubrizate și toată lumea are de pierdut.

Tot din pricina unor probleme juridice, autoritățile Clujului nu erau încântate să investească în spațiul în care se află parcul din Mănăștur. Asta până de curând, căci în toamna anului 2012, un grup de mănăștureni, sub coordonarea Asociației Colectiv A, a decis să-și ia terenul înapoi. Dacă la început li s-a spus „nu vă apropiați de acea zonă”, după ce au cerut repunerea terenului în folosință publică, a început un proces amplu și creativ de planificare urbană participativă. Locuitorii din cartier au fost invitați să vină cu idei de amenajare a spațiului comun și nu s-au limitat doar la idei. Au muncit efectiv pentru curățarea zonei, și-au construit o scenă pentru diferite evenimente culturale și organizează, deja de patru ani, Zilele Mănășturului.

Am vrut să încurajăm oamenii să-și cocreeze cartierul.

Efervescența din Mănăștur a convins autoritățile să privească cu mai multă atenție mișcarea civică din cartier și, în urma unei petiții semnate de 2000 de persoane, primăria și-a luat angajamentul că va clarifica regimul juridic al terenurilor din zonă și le va pune la dispoziția publicului. Parcul este acum curățat periodic de serviciul de salubritate al primăriei, iar programul singurului autobuz care leagă Mănășturul de centru a fost prelungit și în weekend.

Mai mult, comunitatea din Mănăștur a prins acum curaj și în cartier a apărut un nou grup de inițiativă care încearcă să revitalizeze vechiul cinematograf. 

V-am zis eu că se poate? Inițiativă să fie!

  • Asociația Elevilor din Constanța

În 2015, Asociația Elevilor din Constanța a constatat că Ministerul Educației și Cercetării Științifice interpreta în mod abuziv Legea Educației și Constituția României de cel puțin patru ani (!!!).  La acea vreme, elevii din clasele a XI-a și a XII-a din toată țara erau nevoiți să își cumpere singuri manualele, fiindu-le încălcat dreptul la manuale școlare gratuite, conform articolului 69 din Legea Educației.

Alături de Consiliul Național al Elevilor, Asociația a început primele negocieri u MECȘ în august 2015, dar victoria a fost parțială, Guvernul asumându-și să deconteze parțial manualele, în limita a 55 de lei / an. Nici sesizarea venită din partea Avocatului Poporului nu a schimbat decizia ministerului, astfel încât, în februarie 2016, Asociația Elevilor din Constanța a chemat ministerul în judecată.

În vara lui 2016, Curtea de Apel Constanța a dat dreptate elevilor și a constatat de drept că ministerul a făcut abuz de putere în interpelarea Legii Educației. În august 2016, Ministerul Educației anunța oficial că în anul 2016 – 2017, elevii de clasa a XI-a și a XII-a vor avea manuale gratuite.

Acesta e exemplul cel mai bun că atunci când vine vorba de participare și implicare socială, nici vârsta, nici experiența nu contează atât de mult cât contează atitudinea și informarea. Elevii au urcat pe scena Galei pentru al doilea an consecutiv și au purtat și de această dacă cu iei bannerul cu sloganul „…ne cunoaștem drepturile și luptăm pentru ele!”. Din 2013 până acum, Asociația Elevilor din Constanța a crescut de la 5 membri la 200 (!!!).

Prima victorie ne-a convins de faptul că avem, într-adevăr, putere!

***

Avem, avem cu toții putere. Ne trebuie doar voința de a o folosi. Și nu, să nu credeți că vă trebuie o asociație ca să schimbați ceva. Pe lista celor de la CeRe sunt și oameni „de sine stătători”. Uite, de exemplu, domnul Virgil Economu, un cetățean care a semnalat autorităților din București, printr-o serie de petiții și reveniri, o serie de probleme legate de iluminatul public, marcajele rutiere, sistemul de semaforizare sau starea trotuarilor.  Și, punctual, printre rezultatele obținute de acesta, se află repararea stâlpilor de iluminat din Piața Sf. Anton (langă Hanul lui Manuc) și din Piața Națiunilor Unite și amplasarea unui semafor la trecerea de pietoni de pe Preciziei 24.

Ați înțeles, da? Hai, e rândul nostru să aprindem lumina! „Ceilalți” își fac deja treaba. :)

vă invit să răsfoiți – aici – catalogul de anul acesta al Galei, unde veți toate poveștile premiate

#HaiCuMine la un curs de prim ajutor!

Acum câțiva ani am fost la un „mini curs” de prim ajutor. Îi spun „mini” pentru că a durat cel mult două ore și am simțit că a fost mai mult ceva demonstrativ, căci nu am avut nici măcar ocazia să exersez și eu manevra de resuscitare pe păpușa căzută la pământ. Desigur, fusese ceva organizat gratuit și, deși pe moment fusesem entuziasmată, când am ajuns acasă mi-am dat seama că nu s-a schimbat mai nimic în ceea ce privește abilitățile mele de a oferi ajutor în caz de urgențe. Aveam în continuare sentimentul acela că risc să fac mai mult rău decât bine, așa că mai bine nu mă bag. E un sentiment pe care sunt convinsă că îl cunoașteți și voi.

Așa a apărut ideea unei acțiuni #HaiCuMine prin care să ne luăm doza de curaj și doza de cunoștințe de prim ajutor. O vom face în cadrul unui curs complex și complet, de 6 ore, în cadrul căruia fiecare va avea ocazia să și practice, nu doar să asculte.

Când și unde

Cursul va avea loc la un interval de două – trei luni, următorul fiind stabilit pentru duminică, 4 iunie, intervalul 10:00 – 16:00.

Pentru găzduire doresc să îi mulțumesc tare tare mult lui Cosmin Pojoranu pentru că mi-a făcut legătura cu echipa „La Firul Ierbii” și, bineînțeles, echipei „La Firul Ierbii”, cu precădere lui Iulian Canov, căci cu el am vorbit și a fost foarte deschis în a ne găzdui pro bono. :) Adresa este Splaiul Unirii 160, în clădirea în care se află și NOD Makerspace și Deschis Gastrobar.

La Firul Ierbii este centrul pentru întâlniri, dezbateri publice și inițiative civice pentru probleme ale orașului. Scopul proiectului este acela de a oferi comunității urbane active din București un centru public cu acces permanent, amenajat și echipat care să permită interacțiunea între toți actorii implicați în viața comunității.

Cine ține cursul și care este costul lui

Pentru că nu există în general cerere de astfel de cursuri din partea persoanelor fizice, majoritatea activității desfășurate de organizațiile care țin cursuri de prim ajutor se face în cadrul companiilor și intră, de multe ori, în setul „protecția muncii”. Am trimis mai multe mailuri în care am povestit despre acțiunile #HaiCuMine și în care am solicitat o ofertă și majoritatea răspunsurilor au fost seci, automatizate și cu prețuri foarte mari… Cert e că un curs de prim ajutor costă, în mod normal, în jur de 150 de lei…

Am primit însă și răspunsuri cu suflet.

Cursul va fi ținut de echipa de formatori a ARISU (Asociația Română de Intervenție în Situații de Urgență). Au fost printre primii care au răspuns la mailul pe care l-am trimis și s-au oferit, ținând cont de caracterul social al acțiunilor #HaiCuMine, să țină cursul la un preț minim, de 50 de lei / persoană, sumă în care este inclus și certificatul de prim ajutor. Mulțumiri! :)

Înscriere

Pentru cursul de pe 4 iunie, toate locurile au fost ocupate, dar voi organiza un nou curs de prim ajutor în luna septembrie.

Te încurajez să îmi lași adresa ta de mail, ca să afli printre primii în momentul în care voi deschide înscrierile și să te țin la curent cu următoarele acțiuni #HaiCuMine.

Ținem aproape! :)

 

Numele tău

Adresa ta de email


Despre proiectul #HaiCuMine

#HaiCuMine este un proiect de implicare socială bazat pe puterea exemplului personal (pentru că voi chema oameni acolo unde merg și eu) și a motivației venite din apartenența la un grup (pentru că știu că e mai greu să te mobilizezi atunci când trebuie să mergi singur).

Mai multe despre proiect și despre motivația din spate puteți citi aici.

Săptămâna One World Romania – un documentar pe zi

Iaca a venit momentul! Începe One World Romania, festivalul internațional de film documentar pentru drepturile omului! A ajuns la ediția cu numărul 10, în această seară avem festivitatea de deschidere, iar documentarele, 58 la număr, împărțite în 11 secțiuni, vor fi difuzate de-alungul celor 7 zile în cele 4 cinematografe partenere: Cinema Eforie, Union, Elvire Popesco și Sala Horia Bernea a Muzeului Țăranului Român.

Printre temele deja tradiționale ale festivalului se află justiția și sănătatea, două subiecte legate de probleme care par că nu-și vor pierde prea curând actualitatea. În secțiunea numită „Dreptate fără frică” se regăsesc mai multe cazuri în care cetăţeni îşi caută dreptatea pe cale legală sau se coalizează pentru a răspunde agresiunii statului, iar secţiunea „Bolile Sănătăţii” ne invită să reflectăm asupra unor maladii ale sistemelor medicale: de la uzura personalului medical într-un spital din Franţa, la cercetările menite să răspundă nevoilor de îngrijire ale bătrânilor în viitor, de la asistenţa medicală mobilă din Nordul Siberiei până la lupta cotidiană a unor copii autiști cu etichetele puse de o societate inflexibilă.

Ca de obicei, documentarele au fost atent selecționate, astfel încât sunt foarte foarte bune și singura problemă e că, oricum ai încerca să-ți faci programul, nu ai cum să le vezi pe toate… În plus, în selecția de anul acesta sunt incluse nu mai puțin de 6 producții românești, în două secțiuni dedicate.

Recomandări

Mi-a fost greu să aleg „un documentar pe zi”, dar iată selecția mea de anul acesta, documentarele la care îmi doresc să ajung eu. Oricum, cel puțin marți, miercuri, joi și vineri mă găsiți cu certitudine în sălile de cinema. :)

Născut la un an după masacrul din Piaţa Tiananmen din 1989, Xiao Zhao e un tânăr idealist animat de un profund patriotism şi de o la fel de profundă pasiune pentru memoria lui Mao Zedong, care are aceeaşi zi de naştere cu el. Regizorul Du Haibin îl urmăreşte pe Zhao vreme de cinci ani, începând cu perioada petrecută ca elev într-un sat îndepărtat din provincia Shanxi, continuând cu studenţia la universitatea Chengdu şi până la experiența de voluntariat într-una dintre cele mai sărace regiuni ale Chinei, lângă graniţa cu Tibetul. Amărăciunea şi dezamăgirea lui Zhao, care începe să vadă realitatea chineză dincolo de avântul naţionalist inițial, servesc drept filtru pentru o imagine vibrantă, dar neliniştitoare, a Chinei moderne – o ţară în plină dezvoltare în care noua prosperitate maschează corupţia şi îndoctrinarea.

  • Marți – Țara Moartă, producție românească, 20:30, studioul Horia Bernea, MȚR

Colecția Costică Acsinte, fotograful din Slobozia a cărui prodigioasă producție fotografică, întinsă pe aproape șapte decenii, a fost redescoperită și restaurată de Mario-Cezar Popescu și a devenit prilej de proiecție nostalgică pentru publicul românesc însetat după un trecut romanțat. Dar Radu Jude folosește colecția ca fundal pentru o narațiune construită din întregistrări de arhivă și texte din jurnalul personal al doctorului Emil Dorian, ale cărui scrieri literare au fost interzise de regimul antisemit condus de Mareșalul Antonescu. După un scurt preambul care acoperă cele două decenii anterioare, filmul prezintă perioada dintre 1937 și anii imediat următori lui August 1944, în ceea ce regizorul numește „fragmente de vieți paralele”: fotograme cu români obișnuiți în ipostaze private, acompaniate în fundalul sonor de ororile politice și istorice abătute asupra celor care au devenit ținta autorităților române. În fricțiunea dintre imagine, sunet și text, Jude restituie imaginea unuia dintre cele mai rușinoase episoade din istoria României, aproape inexistent în arhivele noastre de film. Radu Jude ne prezintă un montaj provizoriu de 85 minute al acestui foto-roman social și politic cu totul special. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorul.

„Pentru societate, eu am o dizabilitate. Pentru mine, societatea are o dizabilitate“, spune unul dintre protagoniştii filmului, cu toţii etichetați ca „autiști“. Regizorul Miroslav Janek decide să-și abordeze subiecții nu în calitatea lor de copii diagnosticaţi cu sindromul Asperger, ci ca personaje complexe şi neuro-diverse rătăcite într-o majoritate de neuro-tipici. Într-o asemenea perspectivă, autismul încetează a mai fi un diagnostic şi devine un mod neobişnuit de a gândi, care necesită efort pentru a fi descifrat. Filmat pe parcursul a doi ani, acest documentar este un portret intim și afectuos a cinci adolescenţi originali care, în afara pasiunilor pentru Tarantino şi Micul Prinţ, pentru muzică clasică sau scriitură creativă, pot explica foarte clar modul în care viaţa le este afectată de construcția diferită a creierelor lor.

Iar dacă nu reușiți să ajungeți la 18:00, iaca bonus: Iubirile Europei, 20:30, studioul Horia Bernea, MȚR

Patru cupluri tinere din cele patru colțuri ale Europei – Tallinn, Sevilia, Dublin și Salonic – își expun vulnerabilitățile și, pe cale de consecință, fragilitatea continentului pe care îl locuiesc. Imagini construite impecabil explorează cu o franchețe uneori șocantă, alteori reconfortantă, ce înseamnă iubirea sub norii negri care bântuie continentul: criza economică, criza migrației, nevoia de protest politic și inerția, diverse alienări și dependențe. Astfel, din mici momente de o intimitate extremă, se construiește ca un puzzle portretul unei generații și o imagine mai amplă, lipsită de tezism: Europa este un amalgam de sentimente care dăinuie în ciuda sau poate din cauza precarității lumii în care trăim.

Nu poți privi fața centenarei Brunhilde Pomsel, brăzdată de riduri filmate într-un alb-negru neiertător, fără să te privești pe tine însuți: „Ce aș fi făcut eu în aceleași circumstanțe?“ este întrebarea care plutește peste acest film pe cât de auster formal, pe atât de fascinant. Stilata doamnă Pomsel a ajuns secretara lui Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei, printr-o serie de împrejurări care ilustrează ceea ce Hannah Arendt numea „banalitatea răului“: o combinație de pasivitate, ignoranță, lașitate și simplă nevoie de confort material. Acest interviu lucid, intersectat de materiale de arhivă tratate cu un respect nefiltrat, vorbește mai puțin despre trecutul Europei cât despre un viitor politic din ce în ce mai posibil.

  • Vineri: A început ploaia, producție românească, premieră mondială, 18:30, studioul Horia Bernea, MȚR

Cercetătorul Michele Lancione combină secvențe filmate în timpul evacuărilor din strada Vulturilor din București (2014-2016) cu explicații ale specialiștilor și activiștilor implicați în sprijinirea celor evacuați, pentru a aduce în discuție problema dreptului la locuire în contextul unui stat disfuncțional ce refuză să-și protejeze cei mai vulnerabili cetățeni. O combinație de rasism, corupție, reminiscențe istorice și contradicții legislative face ca o comunitate de romi să ajungă în stradă pentru mai bine de un an de zile fără a li se oferi șansa unor locuințe sociale. Lancione documentează procesul și urmările evacuărilor și pune în discuție legislația care a făcut posibilă retrocedarea proprietăților naționalizate fără a lua în considerare situația unora dintre cei care locuiau în asemenea clădiri.

După ce cumpăra o tonă de varză pentru echivalentul a 20 de euro, regizorul Șerban Georgescu decide să exploreze dinamica paradoxală a agiculturii românești practicate în satul Lungulețu. Acolo, 1000 de mici fermieri, cu tot atâtea tractoare, produc anual aproximativ 100 000 de tone de varzăși cartofi pe care nu reușesc să le vândă ulterior: la finele anului, fermierii se descoperă, unul lânga altul, în piață,înconjurați de grămezi de produse pentru care scad progresiv prețurile, până ce ies în pierdere. Aventura documentară a lui Georgescu – care amintește, ca abordare, de Super Size Me al lui Morgan Spurlock – se desfășoară timp de un an la Lungulețu, unde regizorul devine agricultor pentru a întelege rădăcinile crizei. Răspunsul, articulat creativ pe o combinație de imagine contemporană și de arhivă, revelează conexiunea dintre criza actuală și experiența trecută a colectivizărilor forțate, care au creat o suspiciune reziduală a agricultorilor pentru munca în cooperativă, făcându-i să continue să lucreze individual în contextul unei piețe în care asocierea este esențială.

Bilete și abonamente

Ca și anul trecut, o intrare la film costă 10 lei, respectiv 7 lei pentru studenți și pensionari, indiferent de cinematograful în care are loc proiecția. Există și abonamente nenominale pentru 5 intrări, la prețul de 35 de lei și abonamente nominale care permit accesul la toate proiecțiile, la 100 de lei.

Atât biletele, cât și abonamentele, pot fi achiziționate de aici: https://eventbook.ro/program/one-world-romania, iar organizatorii recomandă și rezervarea locurilor de către cei care au abonamente (tot de pe site), pentru a nu exista riscul de a nu mai găsi niciun scaun liber.

Ne vedem la film! :)

one world romania 2017

#HaiCuMine la o petrecere de fundraising!

Nu știu dacă ai mai fost până acum la o petrecere de strângere de fonduri sau cum îți imaginezi că este una. Eu, de exemplu, credeam că o astfel de petrecere înseamnă oameni care stau la masă, se bucură de mâncare bună și din când în când ridică o paletă de licitații. Ah, paleta de licitații… altă nebunie pe care până de curând o văzusem doar în filme și care, în minta mea, reprezenta un soi de simbol al abundenței. Nu de alta, dar paletele alea se ridicau mai mereu pentru sume pe care, de multe ori, mintea mea nici nu le putea cuprinde. Cam cum e cu salariile unor fotbaliști. „Cum adică 40 de milioane de Euro???”. (salariul anual al lui Lionel Messi)

Așa că rămăsesem cumva cu impresia că petrecerile astea sunt doar pentru oameni foarte bogați care vor să facă din donații și un prilej de socializare. În plus, mi-era cât se poate de clar că aceste evenimente sunt organizate de femei înstărite al căror singur job e fix ăsta – să adune alte femei înstărite (și pe soții lor, cei care le-au „înstărit”) la petreceri de genul acesta. Știți voi, în stilul Emily Gilmore. (știți?)

Asta până am ajuns la o petrecere organizată de Veronica Soare…

***

Pe Veronica o știu de mai bine de 7 ani. Ne-am „cunoscut” pe Twitter, apoi ne-am văzut la o cafea să povestim despre… poezie. Apoi ne-am regăsit la Institut, apoi ne-am regăsit din nou în Țara lui Andrei, apoi era cât pe ce să lucrăm cot la cot pe șantierul Big Build, dar din păcate s-a amânat proiectul, apoi, la început de an, am fost la ea la radio să povestim despre bunătate, bine și binețe. Aș spune că drumurile noastre s-au intersectat de multe ori, că e „ceva” ce ne tot aduce una spre cealaltă și că din „cevaul” acesta o să se nască multe lucruri frumoase.

Veronica este gazda emisiunii La minuni înainte și o puteți asculta în fiecare miercuri, de la 20:30, pe SmartFM, povestind despre lucrurile bune care se întâmplă în țara asta, în contrast cu obișnuitele știri despre ce merge rău. În plus, Veronica este fundraiser în cadrul propriului proiect – minuni.ro -, prin intermediul căruia ajută mai multe ONG-uri și cazuri sociale din România. De două ori pe an, organizează și câte o petrecere de strângere de fonduri. Una în noiembrie, de ziua Lolei, cățeleșa ei, și una în ianuarie, de ziua ei. Cum azi e 18 ianuarie, v-ați prins deja, vreau să vă invit la aniversarea Veronicăi. :)

Petrecerile organizate de Veronica n-au nicio treabă cu ce am văzut eu prin filme. Desigur, poate nu m-am uitat eu la ce filme trebuie, dar tot nu-mi imaginam că ar putea fi atât de distractiv. În noiembrie, la petrecerea Lolei, am avut mini concert Feli, spectacol de magie cu Verdini și tombolă cu premii. Am râs, am cântat, am dansat și am mâncat cu poftă bunătăți făcute în casă (chișuri și prăjituri, nom nom). A fost o seară absolut fantastică, iar eu mă dusesem acolo cu gândul că o știu doar pe Veronica, iar Veronica, desigur, nu o să stea toată seara doar cu mine. Pentru mulți oameni, ideea asta poate fi descurajantă, dar experiențele de până acum mi-au arătat că, dacă îți faci puțin curaj să pășești în necunoscut, universul te recompensează. :) N-am câștigat la tombolă, dar am ajuns acasă atât de plină de bucurie și de recunoștință. Așa de multă, că primul gând în ziua următoare mi-a fost „Oare pe cât organizează Veronica următoarea petrecere?”.

***

Duminica aceasta, pe 22, te invit să #HaiCuMine la „Aniversoarea Verocikăi.  :) Bag eu mâna în foc că o să fie extraordinar de frumos. Și, în plus, e rost de o faptă bună, căci nu vă chemam doar la distracție. Cel puțin nu cu apelul „#HaiCuMine”. ^_^

Anul acesta, beneficiarii aniversării sunt cazurile sociale de copii cu autism care fac terapie în centrele ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată.

ATCA a fost înființată în 2008 de către Anca Dumitrescu, primul specialist român acreditat în terapia ABA (model de terapie pentru copiii cu autism). Este o asociație care pe de o parte formează terapeuți, pe altă parte, în cadrul celor două centre ale lor, o sută de copii cu autism beneficiază de terapie. Cincisprezece dintre ei sunt cazuri sociale, copii proveniți din centre de plasament sau familii sărace.

Petrecerea are loc duminică, începând cu ora 18:00, la sediul Universității Alternative, pe Bd. Dacia nr. 99, la etajul 3, la doi pași de Piața Romană.

Vor fi și de data aceasta bunătăți de casă, inclusive prăjituri de la mama Veronicăi, venite taman de la Satu Mare, căci pe 23 ianuarie își serbează ziua și distinsa mamă. :) Vom avea și un recital susținut de fetele de la Muse Quartet și ne mai așteaptă și alte surprize plăcute.

Cadoul pentru Veronica ia forma unei donații pentru ATCA, donație pe care o vom face la fața locului. Keep in mind că nu o să fie POS. ^_^

***

Ce ziceți? V-am convins? Veniți cu mine la petrecere?

Hai, dați de veste dacă vreți să mă însoțiți! #HaiCuMine


Despre proiectul #HaiCuMine

#HaiCuMine este un proiect de implicare socială bazat pe puterea exemplului personal (pentru că voi chema oameni acolo unde merg și eu) și a motivației venite din apartenența la un grup (pentru că știu că e mai greu să te mobilizezi atunci când trebuie să mergi singur).

Mai multe despre proiect și despre motivația din spate puteți citi aici, iar în formularul de mai jos puteți să vă lăsați adresa de mail ca să vă țin la curent cu acțiunile:

Numele tău

Adresa ta de email

8 ore peste program pentru o cauză bună!

Pe 10 martie, în București, între 7 seara și 3 dimineața, profesioniști în comunicare vor lucra timp de opt ore, în regim de voluntariat, pentru a găsi soluții la probleme identificate de ONG-uri care au nevoie de sprijin și consiliere profesională. Sunt profesioniști în PR, advertising, webdesign, copywriting sau Social Media, oameni care, între noi fie vorba, oricum stau de obicei peste program, astfel încât orele donate sunt cu atât mai prețioase. Îndrăznesc totuși să mă întreb dacă vor reuși să ajungă toți de la ora 19:00! ^_^

Înscrierea profesioniștilor are loc în intervalul 25 ianuarie – 9 februarie, completând formularul disponibil aici. Până atunci, însă, Fundația Comunitară București, organizatorul evenimentului, caută ONG-uri, din București sau din Ilfov, care să pună profesioniștii la treabă. Înscrierea se face completând formularul de aici. Termen limită: 22 ianuarie. 

***

Proiectul 8 hours overtime for a good cause a apărut prima dată în Olanda și s-a extins la nivel internațional, evenimente de acest gen având acum loc simultan în Amsterdam, Berlin, Rio de Janeiro, New York și Cairo. Conceptul a fost adus în România în anul 2014, sub numele 8 ore peste program pentru o cauză bună, s-a desfășurat în mai multe orașe din țară, iar evenimentul de pe 10 martie reprezintă a patra ediție organizată în Capitală, de Fundația Comunitară București.

Până acum, proiectul a adunat 400 de voluntari, profesioniști în comunicare, 3200 de ore de lucru și 45 de proiecte dezvoltate pentru ONG-uri precum Teach for Romania, Special Olympics Romania, Fundația PACT, Școala de Valori sau Revista DOR. S-a lucrat la campanii de comunicare și de strângere de fonduri, la machete pentru materiale de promovare, la spoturi video, la website-uri sau la dezvoltare de brand.

Pe 10 martie, fiecare proiect va avea la bază o echipă formată din 3-5 voluntari cu expertiză, un project manager și un reprezentant al organizației beneficiare. Pentru a fi eficienți, echipele lucrează pe baza documentației pregătite din timp de organizație și structurate cu ajutorul unui mentor, expert în domeniul proiectului. Voluntarii cu expertiză vor folosi cele 8 ore pentru a soluționa tema înscrisă.

O idee fabuloasă care aduce oamenii mai aproape unii de ceilalți și care ne aduce aminte că donațiile nu trebuie să fie mereu în bani și că fiecare dintre noi deține resurse valoroase care pot fi oferite acolo unde este cea mai mare nevoie de ele. De data aceasta este vorba de expertiză.

Formularul pentru ONG-uri, vă reamintesc, îl găsiți aici și trebuie completat până pe 22 ianuarie, iar cel pentru profesioniși este aici și trebuie completat până pe 9 februarie.

Liber la înscrieri! :)