Recomand #cudrag | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Category - Recomand #cudrag

Începe Festivalul Internațional de Film „Cinepolitica”

Dacă sunteți și voi, ca și mine, fani ai filmului documentar și, cu precădere, ați fost prezenți la proiecțiile din cadrul festivalului One World Romania, atunci e musai să ajungeți și la Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica.

Anul acesta, festivalul va avea loc în intervalul 20 – 23 aprilie, iar cinemetograful gazdă este Elvire Popesco. Accesul se face pe baza unui bilet în valoare de 15 lei / proiecție (cu reduceri pentru studenți și pensionari, care plătesc 10 lei și pentru copii sub 12 ani, care plătesc doar 5).

Filmele (atât documentare, cât și filme de ficțiune) sunt, după cum sugerează și numele festivalului, cu tematică predominant politică, reunite însă sub sloganul:

Singura noastră politică este cea a cinematografului

Competiţia Internaţională a festivalului include o selecţie relevantă de lungmetraje recente, din întreaga lume, care abordează, într-o manieră specifică, zona politicului şi implicaţiile sale. Filmele sunt evaluate de un Juriu Internaţional, incluzând reputaţi experţi în cinema sau istorie şi politică, care stabilesc palmaresul festivalului, având în frunte Trofeul Cinepolitica.

Ce vedem

Recomandările mele sunt, desigur, din categoria de filme documentar prezente în cadrul festivalului, dar vă invit să consultați programul complet aici: http://www.cinepolitica.ro/ro/2017/program.

Un documentar istoric selecționat de History Chanel UK și narat de Marcel Iureș, „Războiul Regelui”, în titlul său original, prezintă ultima dintre marile povești nespuse ale celui de-al Doilea Război Mondial, dezvăluită de ultimul Șef de Stat din acele vremuri rămas în viață: Regele Mihai I al României.

Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale și am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută.

Povestea deciziei unui Rege care, într-un punct critic în al Doilea Război Mondial, a renunțat la sprijinul acordat Germaniei, îndreptând România spre Aliați, și a grăbit sfârșitul războiului. Este o poveste a intrigilor de palat. Și o poveste a decepțiilor. De la Palatul Buckingham spre București. De la Moscova spre Washington. Semnale diplomatice pierdute, spioni aristocratici, șantaj sub amenințarea pistolului. Și curajul unui tânăr rege ce a îndrăznit. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial găsea România ca o națiune tânără, de abia atingând vârsta de 20 de ani.

Investigația a doi nominalizați la Premiul Nobel permite construcția unui documentar ieșit din comun, care prezintă cu mult sânge rece ororile uneia dintre cele mai mari crime împotriva umanității din lumea contemporană.

Uneori, ne ciocnim de povești pe care, oricât de mult am încerca să le considerăm reale, sistemul nostru de valori le blochează. Când informația că undeva în China oamenii sunt tratați ca niște mașinării scoase din uz ale căror organe încă funcționale sunt recoltate și refolosite ca piese de schimb a ajuns în Occident, opinia publică a fost, bineînțeles, incredulă. Apoi au apărut dovezile. Faptele. Imaginile și declaraţiile. Mărturiile crâncene. Și a apărut și filmul Human Harvest.

Un film frust și direct, un documentar realizat cu foarte mult curaj, în care se regăsesc personaje și imagini de arhivă extrem de importante, surprinse chiar în momentele cele mai aprinse şi tensionate ale încercărilor de revoltă anti-Putin. Un demers jurnalistic care va aduce publicului din România și o altă perspectivă asupra recentelor proteste din țara noastră.

Probabil personalitatea și imaginea lui Vladimir Putin domină un clasament al celor mai influenți lideri ai planetei, în momentul de față. Importanța deciziilor și strategiilor sale este covârșitoare pentru stabilitatea sau instabilitatea mondială. Dar totul pleacă din dominația sa asupra propriului popor. Împachetată ca o formă de capitalism sălbatic pentru Occident, starea de fapt a societății ruse este în realitate ascunsă sub acelaşi obroc sovietic și kaghebist. Încercarea opozanților ideologiei lui Putin de a se exprima liber și de a protesta împotriva sistemului este un joc extrem de periculos, iar finalitatea nu le-a fost până acum favorabilă contestatarilor: asasinate, detenții în închisorile federale, azil politic.

  • Duminică, 23 aprilie – Trump vs. Clinton, ora 17:00, Institutul Balassi (acces gratuit)

Un proiect original despre alegerile din SUA realizat integral înainte de rezultatul final de la Casa Albă, o producție românească în regia lui Trevor Poots. Trump vs. Clinton se concentrează asupra chestiunilor esenţiale pentru SUA cu un impact major asupra centrului şi estului Europei.

Printre intervievaţii documentarului se numără personalităţi prolifice din lumea politică americană, partizani ai ambilor candidaţi, prieteni apropiaţi, ambasadori, lideri bipartizani ai politicii externe, experţi potriviţi să comenteze subiecte precum: NATO, refugiaţii din Europa, politică post-Brexit, Putin, politici de apărare sau război cibernetic între SUA/Europa şi Rusia. Personalitățile care apar în film au fost și sunt elemente importante în jocurile de putere: ambasadorul James Woolsey – șeful CIA pe timpul mandatului lui Bill Clinton, Dr. Richard Haass – președintele Institutului pentru Relații Externe, Fred Drasner – fostul editor al NY Daily News, guvernatorul Terry McAuliffe – un apropiat al soților Clinton.

***

Cheers și ne vedem la film! :)

PS: după cum bine ne-au obișnuit cei de la Cinema Elvire Popesco, documentarele încep la fix, ușile se închid și nimeni nu mai poate intra în sală – să fiți punctuali, dară, căci așa e bine și frumos! :)

Strâng recomandări de cărți SF și fantasy!

Treaba stă în felul următor: weekendul acesta are loc ediția cu numărul 6 a „Final Frontier”, târgul de carte SF & Fantasy. Coordonatele sunt următoarele:

  • 1 – 2 aprilie, între 11:00 și 19:00
  • Centrul Cultural Casa Artelor (B-dul Mircea Vodă nr. 5)

Vor fi muuulte cărți de la Nemira, Paladin, Corint, Millenium, Herg Bennet, Tritonic și Crux, dar și cărți în limba engleză, aduse de Books Express și Crime Scene Press.

Bonus, vor fi și boardgames de la Red Goblin, benzi desenate de la HAC!BD, paneluri interactive cu autori români și o serie de ateliere special gândite pentru fanii SF&Fantasy – atelier de benzi desenate, atelier dedicat culturii anime, atelier de astronomie și atelierele de robotică pentru cei mai mici dintre vizitatori. :)

Cum experiența ultimilor ani mi-a arătat că eu sunt mai degrabă omul biografiilor, jurnalelor, memoriilor sau a cărților de psihologie / sociologie, vă invit să mă ajutați să descopăr mai mult din povestea cărților SF&Fantasy. Știu că îmi plac – la urma urmei, nu degeaba am jucat atâția ani World of Warcraft și Magic the Gathering, plus că am citit pe nerăsuflate Ubik-ul lui Philip K. Dick, deci potențial există. Sâmbătă o să merg la târg (duminică e cursul de prim ajutor, așa că pică) și aș vrea să achiziționez două – trei cărți care să mă facă să mă îndrăgostesc de acest gen de carte.

Am nevoie de recomandări! :D Cine mă ajută?

Săptămâna One World Romania – un documentar pe zi

Iaca a venit momentul! Începe One World Romania, festivalul internațional de film documentar pentru drepturile omului! A ajuns la ediția cu numărul 10, în această seară avem festivitatea de deschidere, iar documentarele, 58 la număr, împărțite în 11 secțiuni, vor fi difuzate de-alungul celor 7 zile în cele 4 cinematografe partenere: Cinema Eforie, Union, Elvire Popesco și Sala Horia Bernea a Muzeului Țăranului Român.

Printre temele deja tradiționale ale festivalului se află justiția și sănătatea, două subiecte legate de probleme care par că nu-și vor pierde prea curând actualitatea. În secțiunea numită „Dreptate fără frică” se regăsesc mai multe cazuri în care cetăţeni îşi caută dreptatea pe cale legală sau se coalizează pentru a răspunde agresiunii statului, iar secţiunea „Bolile Sănătăţii” ne invită să reflectăm asupra unor maladii ale sistemelor medicale: de la uzura personalului medical într-un spital din Franţa, la cercetările menite să răspundă nevoilor de îngrijire ale bătrânilor în viitor, de la asistenţa medicală mobilă din Nordul Siberiei până la lupta cotidiană a unor copii autiști cu etichetele puse de o societate inflexibilă.

Ca de obicei, documentarele au fost atent selecționate, astfel încât sunt foarte foarte bune și singura problemă e că, oricum ai încerca să-ți faci programul, nu ai cum să le vezi pe toate… În plus, în selecția de anul acesta sunt incluse nu mai puțin de 6 producții românești, în două secțiuni dedicate.

Recomandări

Mi-a fost greu să aleg „un documentar pe zi”, dar iată selecția mea de anul acesta, documentarele la care îmi doresc să ajung eu. Oricum, cel puțin marți, miercuri, joi și vineri mă găsiți cu certitudine în sălile de cinema. :)

Născut la un an după masacrul din Piaţa Tiananmen din 1989, Xiao Zhao e un tânăr idealist animat de un profund patriotism şi de o la fel de profundă pasiune pentru memoria lui Mao Zedong, care are aceeaşi zi de naştere cu el. Regizorul Du Haibin îl urmăreşte pe Zhao vreme de cinci ani, începând cu perioada petrecută ca elev într-un sat îndepărtat din provincia Shanxi, continuând cu studenţia la universitatea Chengdu şi până la experiența de voluntariat într-una dintre cele mai sărace regiuni ale Chinei, lângă graniţa cu Tibetul. Amărăciunea şi dezamăgirea lui Zhao, care începe să vadă realitatea chineză dincolo de avântul naţionalist inițial, servesc drept filtru pentru o imagine vibrantă, dar neliniştitoare, a Chinei moderne – o ţară în plină dezvoltare în care noua prosperitate maschează corupţia şi îndoctrinarea.

  • Marți – Țara Moartă, producție românească, 20:30, studioul Horia Bernea, MȚR

Colecția Costică Acsinte, fotograful din Slobozia a cărui prodigioasă producție fotografică, întinsă pe aproape șapte decenii, a fost redescoperită și restaurată de Mario-Cezar Popescu și a devenit prilej de proiecție nostalgică pentru publicul românesc însetat după un trecut romanțat. Dar Radu Jude folosește colecția ca fundal pentru o narațiune construită din întregistrări de arhivă și texte din jurnalul personal al doctorului Emil Dorian, ale cărui scrieri literare au fost interzise de regimul antisemit condus de Mareșalul Antonescu. După un scurt preambul care acoperă cele două decenii anterioare, filmul prezintă perioada dintre 1937 și anii imediat următori lui August 1944, în ceea ce regizorul numește „fragmente de vieți paralele”: fotograme cu români obișnuiți în ipostaze private, acompaniate în fundalul sonor de ororile politice și istorice abătute asupra celor care au devenit ținta autorităților române. În fricțiunea dintre imagine, sunet și text, Jude restituie imaginea unuia dintre cele mai rușinoase episoade din istoria României, aproape inexistent în arhivele noastre de film. Radu Jude ne prezintă un montaj provizoriu de 85 minute al acestui foto-roman social și politic cu totul special. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorul.

„Pentru societate, eu am o dizabilitate. Pentru mine, societatea are o dizabilitate“, spune unul dintre protagoniştii filmului, cu toţii etichetați ca „autiști“. Regizorul Miroslav Janek decide să-și abordeze subiecții nu în calitatea lor de copii diagnosticaţi cu sindromul Asperger, ci ca personaje complexe şi neuro-diverse rătăcite într-o majoritate de neuro-tipici. Într-o asemenea perspectivă, autismul încetează a mai fi un diagnostic şi devine un mod neobişnuit de a gândi, care necesită efort pentru a fi descifrat. Filmat pe parcursul a doi ani, acest documentar este un portret intim și afectuos a cinci adolescenţi originali care, în afara pasiunilor pentru Tarantino şi Micul Prinţ, pentru muzică clasică sau scriitură creativă, pot explica foarte clar modul în care viaţa le este afectată de construcția diferită a creierelor lor.

Iar dacă nu reușiți să ajungeți la 18:00, iaca bonus: Iubirile Europei, 20:30, studioul Horia Bernea, MȚR

Patru cupluri tinere din cele patru colțuri ale Europei – Tallinn, Sevilia, Dublin și Salonic – își expun vulnerabilitățile și, pe cale de consecință, fragilitatea continentului pe care îl locuiesc. Imagini construite impecabil explorează cu o franchețe uneori șocantă, alteori reconfortantă, ce înseamnă iubirea sub norii negri care bântuie continentul: criza economică, criza migrației, nevoia de protest politic și inerția, diverse alienări și dependențe. Astfel, din mici momente de o intimitate extremă, se construiește ca un puzzle portretul unei generații și o imagine mai amplă, lipsită de tezism: Europa este un amalgam de sentimente care dăinuie în ciuda sau poate din cauza precarității lumii în care trăim.

Nu poți privi fața centenarei Brunhilde Pomsel, brăzdată de riduri filmate într-un alb-negru neiertător, fără să te privești pe tine însuți: „Ce aș fi făcut eu în aceleași circumstanțe?“ este întrebarea care plutește peste acest film pe cât de auster formal, pe atât de fascinant. Stilata doamnă Pomsel a ajuns secretara lui Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei, printr-o serie de împrejurări care ilustrează ceea ce Hannah Arendt numea „banalitatea răului“: o combinație de pasivitate, ignoranță, lașitate și simplă nevoie de confort material. Acest interviu lucid, intersectat de materiale de arhivă tratate cu un respect nefiltrat, vorbește mai puțin despre trecutul Europei cât despre un viitor politic din ce în ce mai posibil.

  • Vineri: A început ploaia, producție românească, premieră mondială, 18:30, studioul Horia Bernea, MȚR

Cercetătorul Michele Lancione combină secvențe filmate în timpul evacuărilor din strada Vulturilor din București (2014-2016) cu explicații ale specialiștilor și activiștilor implicați în sprijinirea celor evacuați, pentru a aduce în discuție problema dreptului la locuire în contextul unui stat disfuncțional ce refuză să-și protejeze cei mai vulnerabili cetățeni. O combinație de rasism, corupție, reminiscențe istorice și contradicții legislative face ca o comunitate de romi să ajungă în stradă pentru mai bine de un an de zile fără a li se oferi șansa unor locuințe sociale. Lancione documentează procesul și urmările evacuărilor și pune în discuție legislația care a făcut posibilă retrocedarea proprietăților naționalizate fără a lua în considerare situația unora dintre cei care locuiau în asemenea clădiri.

După ce cumpăra o tonă de varză pentru echivalentul a 20 de euro, regizorul Șerban Georgescu decide să exploreze dinamica paradoxală a agiculturii românești practicate în satul Lungulețu. Acolo, 1000 de mici fermieri, cu tot atâtea tractoare, produc anual aproximativ 100 000 de tone de varzăși cartofi pe care nu reușesc să le vândă ulterior: la finele anului, fermierii se descoperă, unul lânga altul, în piață,înconjurați de grămezi de produse pentru care scad progresiv prețurile, până ce ies în pierdere. Aventura documentară a lui Georgescu – care amintește, ca abordare, de Super Size Me al lui Morgan Spurlock – se desfășoară timp de un an la Lungulețu, unde regizorul devine agricultor pentru a întelege rădăcinile crizei. Răspunsul, articulat creativ pe o combinație de imagine contemporană și de arhivă, revelează conexiunea dintre criza actuală și experiența trecută a colectivizărilor forțate, care au creat o suspiciune reziduală a agricultorilor pentru munca în cooperativă, făcându-i să continue să lucreze individual în contextul unei piețe în care asocierea este esențială.

Bilete și abonamente

Ca și anul trecut, o intrare la film costă 10 lei, respectiv 7 lei pentru studenți și pensionari, indiferent de cinematograful în care are loc proiecția. Există și abonamente nenominale pentru 5 intrări, la prețul de 35 de lei și abonamente nominale care permit accesul la toate proiecțiile, la 100 de lei.

Atât biletele, cât și abonamentele, pot fi achiziționate de aici: https://eventbook.ro/program/one-world-romania, iar organizatorii recomandă și rezervarea locurilor de către cei care au abonamente (tot de pe site), pentru a nu exista riscul de a nu mai găsi niciun scaun liber.

Ne vedem la film! :)

one world romania 2017

Promoroacă

Am făcut ochi, m-am uitat pe geam, am văzut crengile îmbrăcate în alb și mi-am spus: „Promoroacă”. Ce frumoasă e promoroaca, ce norocoasă sunt să o văd, ce bine ar merge pe listă… Lista mea cu o mie de motive pentru care merită să trăiești. Ha, ce tare! Oare așa o să fie de acum înainte? Când o să-mi vibreze ceva în suflet o să mă gândesc la listă? 

Mi-am adus aminte de anul trecut. Era tot undeva prin ianuarie. La început de an mă apucasem să țin un „jurnal al recunoștinței”. Seara, înainte de culcare, notam în el trei lucruri pentru care sunt recunoscătoare în ziua respectivă. Scriam despre Oscar și obiceiul lui de a veni dimineața lângă mine în pat și de a toarce sub plapumă. Scriam despre soare, despre conversații plăcute cu mama, despre întâlniri cu prietenii. Ajunsesem să îmi ascut cumva simțurile și să văd din ce în ce mai multe lucruri frumoase în jurul meu. În ziua aceea din ianuarie mă plimbam prin parc și am văzut doi bătrâni hrănind porumbei. Mi s-a părut atunci a fi cel mai frumos lucru din lume. De fapt, încă mai cred că este unul dintre cele mai frumoase. E atât de multă bunătate, de liniște și de pace în acel gest, încât nu are cum să nu-ți vibreze în suflet. Mă uitam, zâmbeam și mă gândeam că abia aștept să îl notez seara în jurnal.

***

1. Înghețată

Pe lista lui, pe primul loc se afla înghețata. Urmau apoi cartofii prăjiți, baloanele de gumă de mestecat care ți se lipesc de față, piesele de lego. O începuse la 7 ani, când a aflat că mama lui a încercat să se sinucidă. Își tăiase venele, acum era în spital. „De ce?” era întrebarea care-i circula nesfârșit în minte. A început atunci lista cu „o mie de motive pentru pentru care merită să trăiești”. Și a reușit să ajungă la un milion. Star Wars, Star Trek, vocea lui Annie Lennox, cafeaua, singura piesă pe care știi să o cânți la chitară, camera ta din cămin, lumina soareul, să înoți dezbrăcat în mare, să împrumuți o carte, un disc de vinil pe care îl asculți pentru prima dată… 

„O mie de motive” spune povestea unui om care în diferite etape ale vieții caută lucrurile frumoase din oameni și din tot ce-l înconjoară, ca să înțeleagă mai bine cine este și ce-i cu lumea asta! (Horia Suru)

o mie de motive florin piersic point

O mie de motive”, un one man show care nu e doar un one man show, după “Every Brilliant Thing” de Duncan Macmillan, cu Florin Piersic Jr., în regia lui Horia Suru. Premiera națională are loc săptămâna viitoare, duminică, 29 ianuarie, de la ora 20:00. La POINT.

Mergeți să vedeți piesa. O să plecați cu cel puțin un motiv de recunoștință. Și o să vă ascuțiți simțurile. O să vedeți promoroaca și o să zâmbiți. O să vreți să o treceți pe listă.

#HaiCuMine la o petrecere de fundraising!

Nu știu dacă ai mai fost până acum la o petrecere de strângere de fonduri sau cum îți imaginezi că este una. Eu, de exemplu, credeam că o astfel de petrecere înseamnă oameni care stau la masă, se bucură de mâncare bună și din când în când ridică o paletă de licitații. Ah, paleta de licitații… altă nebunie pe care până de curând o văzusem doar în filme și care, în minta mea, reprezenta un soi de simbol al abundenței. Nu de alta, dar paletele alea se ridicau mai mereu pentru sume pe care, de multe ori, mintea mea nici nu le putea cuprinde. Cam cum e cu salariile unor fotbaliști. „Cum adică 40 de milioane de Euro???”. (salariul anual al lui Lionel Messi)

Așa că rămăsesem cumva cu impresia că petrecerile astea sunt doar pentru oameni foarte bogați care vor să facă din donații și un prilej de socializare. În plus, mi-era cât se poate de clar că aceste evenimente sunt organizate de femei înstărite al căror singur job e fix ăsta – să adune alte femei înstărite (și pe soții lor, cei care le-au „înstărit”) la petreceri de genul acesta. Știți voi, în stilul Emily Gilmore. (știți?)

Asta până am ajuns la o petrecere organizată de Veronica Soare…

***

Pe Veronica o știu de mai bine de 7 ani. Ne-am „cunoscut” pe Twitter, apoi ne-am văzut la o cafea să povestim despre… poezie. Apoi ne-am regăsit la Institut, apoi ne-am regăsit din nou în Țara lui Andrei, apoi era cât pe ce să lucrăm cot la cot pe șantierul Big Build, dar din păcate s-a amânat proiectul, apoi, la început de an, am fost la ea la radio să povestim despre bunătate, bine și binețe. Aș spune că drumurile noastre s-au intersectat de multe ori, că e „ceva” ce ne tot aduce una spre cealaltă și că din „cevaul” acesta o să se nască multe lucruri frumoase.

Veronica este gazda emisiunii La minuni înainte și o puteți asculta în fiecare miercuri, de la 20:30, pe SmartFM, povestind despre lucrurile bune care se întâmplă în țara asta, în contrast cu obișnuitele știri despre ce merge rău. În plus, Veronica este fundraiser în cadrul propriului proiect – minuni.ro -, prin intermediul căruia ajută mai multe ONG-uri și cazuri sociale din România. De două ori pe an, organizează și câte o petrecere de strângere de fonduri. Una în noiembrie, de ziua Lolei, cățeleșa ei, și una în ianuarie, de ziua ei. Cum azi e 18 ianuarie, v-ați prins deja, vreau să vă invit la aniversarea Veronicăi. :)

Petrecerile organizate de Veronica n-au nicio treabă cu ce am văzut eu prin filme. Desigur, poate nu m-am uitat eu la ce filme trebuie, dar tot nu-mi imaginam că ar putea fi atât de distractiv. În noiembrie, la petrecerea Lolei, am avut mini concert Feli, spectacol de magie cu Verdini și tombolă cu premii. Am râs, am cântat, am dansat și am mâncat cu poftă bunătăți făcute în casă (chișuri și prăjituri, nom nom). A fost o seară absolut fantastică, iar eu mă dusesem acolo cu gândul că o știu doar pe Veronica, iar Veronica, desigur, nu o să stea toată seara doar cu mine. Pentru mulți oameni, ideea asta poate fi descurajantă, dar experiențele de până acum mi-au arătat că, dacă îți faci puțin curaj să pășești în necunoscut, universul te recompensează. :) N-am câștigat la tombolă, dar am ajuns acasă atât de plină de bucurie și de recunoștință. Așa de multă, că primul gând în ziua următoare mi-a fost „Oare pe cât organizează Veronica următoarea petrecere?”.

***

Duminica aceasta, pe 22, te invit să #HaiCuMine la „Aniversoarea Verocikăi.  :) Bag eu mâna în foc că o să fie extraordinar de frumos. Și, în plus, e rost de o faptă bună, căci nu vă chemam doar la distracție. Cel puțin nu cu apelul „#HaiCuMine”. ^_^

Anul acesta, beneficiarii aniversării sunt cazurile sociale de copii cu autism care fac terapie în centrele ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată.

ATCA a fost înființată în 2008 de către Anca Dumitrescu, primul specialist român acreditat în terapia ABA (model de terapie pentru copiii cu autism). Este o asociație care pe de o parte formează terapeuți, pe altă parte, în cadrul celor două centre ale lor, o sută de copii cu autism beneficiază de terapie. Cincisprezece dintre ei sunt cazuri sociale, copii proveniți din centre de plasament sau familii sărace.

Petrecerea are loc duminică, începând cu ora 18:00, la sediul Universității Alternative, pe Bd. Dacia nr. 99, la etajul 3, la doi pași de Piața Romană.

Vor fi și de data aceasta bunătăți de casă, inclusive prăjituri de la mama Veronicăi, venite taman de la Satu Mare, căci pe 23 ianuarie își serbează ziua și distinsa mamă. :) Vom avea și un recital susținut de fetele de la Muse Quartet și ne mai așteaptă și alte surprize plăcute.

Cadoul pentru Veronica ia forma unei donații pentru ATCA, donație pe care o vom face la fața locului. Keep in mind că nu o să fie POS. ^_^

***

Ce ziceți? V-am convins? Veniți cu mine la petrecere?

Hai, dați de veste dacă vreți să mă însoțiți! #HaiCuMine


Despre proiectul #HaiCuMine

#HaiCuMine este un proiect de implicare socială bazat pe puterea exemplului personal (pentru că voi chema oameni acolo unde merg și eu) și a motivației venite din apartenența la un grup (pentru că știu că e mai greu să te mobilizezi atunci când trebuie să mergi singur).

Mai multe despre proiect și despre motivația din spate puteți citi aici, iar în formularul de mai jos puteți să vă lăsați adresa de mail ca să vă țin la curent cu acțiunile:

Numele tău

Adresa ta de email

Cea mai bună rețetă de vin fiert! #FărăZahăr

Dragi prieteni, am găsit! Am găsit cea mai bună rețetă de vin fiert! Pe căutate, pe încercate, pe experimentate! :) Prima surpriză e că în cea mai bună rețetă de vin fiert, ingredientul principal nu e vinul roșu, ci… vinul alb! A doua surpriză e că de pe lista ingredientelor lipsește zahărul rafinat (e prezent doar cel din fructe), ceea ce înseamnă nu doar mai puține calorii, ci și lipsa unor potențiale dureri de cap în ziua de după consum. :D

Așadar, pentru a prepara ceea ce este, de fapt, nu cea mai bună rețetă, ci cel mai gustos vin fiert, aveți musai nevoie de:

  • 2 sticle de vin alb dulce sau demidulce (folosim vin dulce sau demidulce întocmai ca să nu mai fie nevoie de zahăr suplimentar, dar dacă la final o să vi se pară că mai e nevoie, puteți adăuga;)
  • două portocale / clementine – vom folosi zeama de la una și coaja de la ambele
  • o lămâie / lime – de la care vom folosi doar coaja
  • foi de dafin (~ 5 frunze), cuișoare ( ~ 7 bucăți), nucșoară (~ o linguriță) și scorțișoară (~ 2 lingurițe) – aici mai puteți ajusta în funcție de cât de aromat vă place
  • un băț de vanilie (se folosește tăiat pe jumătate, în lung) / o jumătate de sticluță de esență

Opțional, putem pune, tot după gust, și niște anason stelat și cardamom sau ghimbir. ^_^ Eu pun de toate, căci mie așa îmi place vinul fiert: să fie o explozie de arome, dar să nu fie prea dulce.

Punem într-o oală sucul și coaja de la portocală, coaja de lămâie, mirodeniile și puțin vin, le lăsăm pe foc cât să se infuzeze sucul cu aroma lor (vreo 5 minute) și apoi turnăm și restul vinului.

Atenție, însă! Deși îi spune „vin fiert”, vinul NU se lasă pe foc până fierbe! Se poate lăsa, dar rămâne doar un suc de struguri, pentru că alcoolul se va evapora. :) E suficient să se înfierbânte și apoi să se toarne în căni.

Iese o bunătate și, dacă închideți ochii cât beți din el, e posibil să faceți o călătorie spontană prin târgurile de Crăciun din Viena, Nuremberg sau Munchen. Luați de aici și niște poze, ca să fie treaba treabă! :)

Cheers!

Tot ce trebuie să știi despre vinul rosé

Acum mai bine de o lună am primit în dar un rosé alături de îndemnul de a mă bucura de el într-un „moment far niente”. Adică un moment din acela în care nu faci nimic, mintea ia și ea o pauză, viața e dulce și tu te bucuri de ea. Doar că pe cât de dulce e viața, pe atât de agitată am fost eu în ultimele două luni, cu renovat de apartament, reactivat de blog și inițiere pe câmpul antreprenoriatului. Așa că vinul, un „Rosé Far Niente” de la Vincon, a reușit să stea cuminte în frigiderul meu până zilele trecute. Când a fost descoperit de musafiri…

Ce bine, totuși, că au dat peste el, căci nu știu cât ar mai fi stat cuminte acolo și, că tot veni vorba de informații utile, vă spun că rosé-ul nu e devine mai bun o dată cu timpul.

***

Din ce struguri de obține vinul rosé

Răspuns corect: din struguri negri sau din struguri… rosé!

din ce struguri se obtine vinul rose

Adică nu, în mod cert nu este făcut din amestecarea vinului alb cu vin roșu. :)

Cum se face vinul rosé

cum se face vinul rose

Acum știm și de ce există mai multe nuanțe de rosé și cum se obțin ele. Nu depind, așadar, de tipul de strugure, ci de timpul petrecut de must în contact cu pielițele.

Cum și cu ce se bea vinul rosé

cum si cu ce se bea vinul rose

Rece, așadar, ceea ce îl face perfect pentru serile de vară. Pentru cei ca mine, însă, ce îl iubesc indiferent de anotimp, rosé-ul e bun oricând. Dar, în mod cert, rece. Și, băgați de seamă, e un vin versatil, potrivit atât pentru carne roșie, pește sau salată, cât și pentru desert.

***

Mulțumirile pentru acest infografic (și pentru deliciosul Rosé Far Niente) merg la Vincon.

rose de la vincon

Și, chiar așa, care e rosé-ul vostru preferat? Al meu, din păcate, e sezonier. Sau cel puțin așa cred, căci l-am găsit doar toamna prin magazine și atunci în stoc limitat. Mie, cel mai mult și cel mai mult, îmi place pelinul. :)

Triathlon Series – the boardgame

Să ridice mâna cine știe că am fost seminfinalistă pe țară la campionatul de Catan! Așa puțini? Înseamnă că nu m-am lăudat suficient… Sau că nu am avut ocazia să jucăm împreună un meci de Catan, ceea ce ar trebui remediat cât de curând. Pun la dispoziție locul și jocul, voi trebuie să vă aduceți doar pe voi.

***

Eu și jocurile

La mine acasă e un soi de cafenea din aceea cu jocuri. Nu sunt la vedere, dar sunt peste 20, înghesuite prin dulapuri sau ascunse sub canapea. Mi-am redescoperit pasiunea pentru boardgames acum vreo 6 ani, după o pauză în care joaca se mutase pe calculator, pe tărâmurile virtuale din Monkey Island sau, ulterior, din World of Warcraft. Îmi aduc și acum aminte cât de fericită eram când jucam Piticot cu mama, cu toate că la un moment dat mama nu cred că voia să mai audă de jocul acela repetitiv în care tot ce făceai era să dai cu zarul, dar care pentru mine era un univers aparte de care nu mă puteam sătura.

Oricum, jocurile de societate nu au fost niciodată doar despre dat cu zarul sau tras de cărți. Au fost și sunt în primul rând despre surpriză, despre explorare și despre a fi cu alți oameni și a împărtăși cu ei bucuria jocului. Așa că odată ce mi-am redescoperit pasiunea, am început să caut să explorez mai mult și mai mult. Am încercat jocuri de toate felurile, pe unele le-am jucat o singură dată și am simțit că a fost de ajuns, pe altele le-am jucat de zeci de ori, de fiecare dată cu aceeași plăcere. Îmi place să descopăr universul fiecărui joc, cu toate că, ulterior, mecanica e posibil să nu fie pe gustul meu.

Triathlon Series

Ultimul boardgame descoperit a fost o surpriză extraordinar de plăcută pentru că este un joc făcut în România. Departe de a fi o variantă modernă a lui „Nu te supăra, frate!”, Triathlon Series este un boardgame complex, menit să depășească granițele țării, gândit și scris în limba engleză de 4 tineri ambițioși.

4 tineri ambițioși și pasionați de sport, căci de la pasiunea pentru sport a venit și ideea jocului. Andrei, Ruxandra, Ema și Cristi sunt triatloniști și și-au unit forțele într-un creative shop – AfterRace – ce își concentrează activitatea pe ceea ce înseamnă „fun” în viața de după antrenamente. Triathlon Series se dorește a fi primul dintr-o serie de jocuri destinate cu precădere sportivilor amatori, încurajând întâlnirile prietenilor preocupați de un stil de viață sănătos.

Pare-mi-se mie că cei 4 au căutat o variantă în care iubitorii de triatlon să se poată bucura de acest tip de competiție și în sezonul rece, dar sub o altă formă, eventual într-o cabană la munte, lângă un șemineu, alături de prieteni și un pahar de țuică fiartă. Nu râdeți, știu eu cel puțin un viitor triatlonist care iarna nu se va dezice de țuica fiartă. I se zice Muntele.

Primul contact

Vestea bună este că jocul nu este dedicat exclusiv celor pasionați de sport, după cum Catanul nu este dedicat exclusiv celor pasionați de agricultură sau de minerit. Pasiunea pentru jocuri este mai importantă și vestea și mai bună este că se poate juca și în doi, o caracteristică pe care am ajuns să o apreciez din ce în ce mai mult, căci pare că a devenit din ce în ce mai rară.

Vă spuneam că îmi plac să descopăr universul fiecărui joc și procesul începe, desigur, o dată cu primul contact vizual și tactil. Se spune că nu e bine să judeci o carte după coperțile ei, dar, pentru mine, designul unui joc este la fel de important ca mecanica sa. Un design bun nu înseamnă neapărat un design complex, ci înseamna un design potrivit cu povestea jocului, care să mă ajute să mă bucur mai mult de tot procesul. Ca să înțelegeți la ce mă refer, încercați să vă imaginați o tablă de Monopoly care ar fi pur și simplu împărțită în cadrane pe care ar scrie, eventual cu un font Times New Roman: „Gară”, „Închisoare”, „Parcare”, etc.

În plus, pe lângă design, e vorba și de calitatea materialelor și, implicit, de rezistența lor. Cu alte cuvinte, încercați de data aceasta să vă imaginați tabla de Monopoly așa cum este ea ca design, dar pusă de un suport de hârtie subțire și mată, versus pe unul de carton lucios.

În cazul Triathlon Series, primul contact primește nota 10 cu felicitări. Jocul are pur și simplu un aspect general foarte bun care parcă strigă „calitate!”. Un soi de „made in Japan” versus „made in China”, doar că jocul, așa cum vă spuneam, e „made in Romania” și asta mă încântă de fapt cel mai tare: să văd că ai noștri nu fac rabat la calitate și au investit resurse de toate felurile pentru ca jocul să nu fie „ok” din punct de vedere al aspectului, ci să fie „excepțional”. Nu e atât de surprinzător totuși, pentru că „cei 4 tineri ambițioși” împart nu doar pasiunea pentru sport, ci și cea pentru antreprenoriat și comunicare, toți având experiență în aceste domenii.

Experiența jocului

Triathlon Series este un “turn based game”. Tu ești un triatlet amator (în joc orice e posibil!) ce încearcă să găsească timpul necesar pentru a se antrena, precum și pentru a-și găsi starea mentală și energia de care are nevoie ca să ducă la bun sfârșit competiția cu un rezultat cât mai bun. Scopul jocului este să scoți cel mai bun timp în cadrul competiției. În acest sens îți antreneazi skillurile sportive necesare (înot, ciclism, alergare), dar și resursele interne (energie și mindfulness). Voi vă dați seama că s-a inventat un joc în care ai cărți cu mindfulness?

Este un joc cu „tras de cărți” și „dat cu zarul”, pentru că ne place să lăsăm câte ceva și în voia șansei, dar pe măsură ce îl joci îți dai seama că strategia joacă un rol cel puțin la fel de important ca norocul. Alegerile, felul în care îți gestionezi resursele de timp, îți dozeazi energia și îți menții motivația la un nivel ridicat, la fel ca și nivelul de pregătire fizică, au influență directă asupra performanței tale pe durata competiției și fac diferența în clasament. Există mai multe tactici de joc, dar pregătiți-vă totuși ca „norocul” să vi le dea peste cap când vă așteptați mai puțin. La fiecare tură, jucătorii trag câte o carte „eveniment”, iar evenimentele sunt, la fel ca în viață de altfel, uneori bune, alteori mai puțin bune. Cu alte cuvinte, nu se știe niciodată când vine „o accidentare” sau „o zi nasoală la serviciu” și ți se taie tot zenul acumulat în ultimele ture… pardon, zile! 

Triathlon Series este un boardgame în care componenta vizuală contează foarte mult, astfel încât calitatea printului chiar era esențială și, așa cum vă spuneam, a fost asigurată din plin. Nu e vorba doar de cutie, ci și de componentele principale, anume cărțile de joc. Din propria experiență vă spun că o tură poate trece foarte repede și, de altfel, un joc complet, urmărind strict mecanica jocului, se poate încheia chiar și în mai puțin de jumătate de oră, dar dacă nu citești textele de pe cărțile „eveniment” o mare parte din farmecul său se pierde. Adevărul e că Triathlon Series conține o doză considerabilă de inspirație și motivație pentru cine e dispus să o primească și, din acest punct de vedere, da, poate că cei care s-ar bucura cel mai mult de el sunt într-adevărat cei pasionați de sport sau, dacă nu de sport, cel puțin de un stil de viață sănătos. Eu mă regăsesc cumva printre aceștia, dar pasiunea mea pentru joacă rămâne mai mare și, din acest punct de vedere, recunosc, o să prefer mereu să bag un Catan sau un Carcassonne. :)

Cheers!