Recomand #cudrag | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Category - Recomand #cudrag

Am descoperit cea mai mișto aplicație pentru iubitorii de cărți de non-ficțiune

Aș fi zis că am descoperit „cea mai mișto aplicație” punct, dar nu voiam să pară că exagerez. Plus că e dificil să pui la un loc și să compari între ele aplicații care te ajută cu organizarea, aplicații de divertisment, aplicații educaționale… Pot să spun, însă, fără nicio îndoială, că este una dintre cele mai mișto aplicații. Nu o fi cea mai cea, dar e una dintre ele.

Ce înseamnă pentru mine o „aplicație mișto”? O aplicație care îmi aduce oleacă de plus valoare în schimbul timpului pe care i-l ofer și care este, în același timp, „prietenoasă cu utilizatorul”. Cu alte cuvinte, trebuie să aibă conținut de calitate și trebuie, prin structură și design, să îmi facă plăcere să o folosesc.

Hai să-ți prezint Blinkist!

Am ajuns la ea printr-o reclamă de pe Facebook, semn că uneori chiar funcționează anunțurile targetate. Era un text în care eram întrebată dacă am citit vreodată patru cărți într-o singură zi. Mi-a dat unde mă doare mai tare, căci de multe ori mă trezesc gâdindu-mă că nu-mi ajunge o singură viață să văd toată locurile pe care aș vrea să le văd și să citesc toate cărțile pe care aș vrea să le citesc. M-a prins, m-a făcut curioasă, am dat click. Speram doar să nu fie încă un curs de citire rapidă, pentru că nu, nu îmi doresc să fiu și mai pe repede – înainte decât sunt deja încercând să țin pasul cu viteza secolului 21. Cititul a rămas una dintre activitățile pe care îmi place să le savurez în tihnă, încet, în ritmul meu.

Am avut noroc. Blinkist nu e un curs de citire rapidă, ci o colecție de idei extrase din peste 2000 de cărți de non-ficțiune. Cu alte cuvinte, există niște omuleți care citesc toate cărțile populare apărute pe un subiect anume, care subliniază cele mai interesante idei și care le combină apoi într-un rezumat de 15 minute. Pentru că partea cea mai tare la Blinkist, dacă mă-ntrebați pe mine, este că ideile pot fi accesate și în format audio. Și în contextul în care majoritatea dintre noi ne petrecem mai mult timp cu ochii într-un ecran decât în afara lui (și îndrăznesc chiar să pun la socoteală și timpul în care dormim!), acesta chiar este un mare plus. Desigur, în ideea în care în timp ce asculți nu te mâncă-n fund să dai scroll pe Facebook sau să te joci ceva, căci atunci degeaba asculți. Am o veste pentru tine: multitaskingul e doar un mit.

Acuma, na, ce-i de la Blinkist promovează aplicația ca fiind soluția la a citi mai multe cărți. Numai că, de fapt, să fim serioși, nu citești / asculți o carte, ci un rezumat al ei, un rezumat care, în plus, poartă o mică marcă a subiectivității. Nu prin felul în care sunt scrise, ci prin alegerea cuprinsului lor, a ideilor considerate a fi cele mai importante. Ce îmi place mie, de fapt, este că deși nu citesc musai mai multe cărți, am acces la mai multă informație pe o zonă anume de interes. Iar rezumatele mă ajută în a-mi da mai bine seama care este abordarea unui autor și dacă vreau sau nu să îi citesc, ulterior, toată cartea. Pentru că dacă ideile sunt faine, atunci vreau să aflu mai multe despre cum a ajuns la ele și vreau să am acces la mai multe exemplu și studii de caz.

Blinkist are cărți motivaționale, de educație emoțională și de parenting, dar și cărți despre marketing, antreprenoriat, economie, politică, istorie sau tehnologie. Colecția este în continuă creștere (în fiecare lună sunt introduse în jur de 40 de titluri noi) și în momentul de față cuprinde peste 2000 de cărți grupate în nici mai mult nici mai puțin de 19 categorii. Aplicația a fost lansată în 2012 și a ajuns, în momentul de față, să aibă peste 2 milioane de utilizatori.

Ce-mi mai place la Blinkist
  • îmi sugerează ce să mai citesc / ascult în funcție de preferințele mele – poți adăuga cărțile care îți plac în lista de „favorites”
  • pot să subliniez ideile principale chiar și dintr-un rezumat cu idei principale! :D – și pot să am acces apoi la mica mea listă cu idei
  • am acces la liste cu cărți selectate și recomandate de experți din domeniul respectiv
  • vocile naratorilor nu sunt enervante – cele feminine, îndrăznesc să spun, sunt chiar foarte plăcute! (cel puțin cele peste care am dat eu până acum! :D)
  • arată bine și e foarte ușor de folosit! :)
Cât costă

Nu puțin! Dar dacă te gândești că vorbim de o aplicație care este actualizată constant pe parte de conținut și dacă ești un om pasionat de cărți de non-ficțiune, atunci răspunsul e „nici mult!”. Abonamentele sunt exclusiv anuale și costă 50 de dolari / an în varianta doar cu text și 80 de dolari / an în varianta cu text și audio. În mod normal aveți acces la o zi de testare gratuită, dar să vă dau un pont: Blinkist are și un podcast (îl recomand și pe acesta!), iar la finalul variantei transcrise a fiecărui episod oferă un cod pentru acces gratuit timp de două săptămâni. ^_^ Acum, de exemplu, codul este clearspace și trebuie introdus aici.

***

Vă aștept cu impresii! Și dacă mai știți și voi alte aplicații la fel de mișto, ei bine, nu le țineți numai pentru voi! :)

Cheers!

Am mers cu un Escape Train din București până la mare. Adică un escape room într-un tren. În mișcare. În drum spre mare. Enigma Train – povești și impresii.

Nu mai fusesem niciodată într-un escape room, cu toate că de 4 ani de zile tot ziceam că TREBUIE să merg și tot făceam planuri cu diferite grupuri de prieteni fără ca vreunul să se fi concretizat. Un soi de „poate ne vedem la o cafea săptămâna viitoare!”, căci sigur și voi ați băut, de-a lungul vieții, cel puțin o astfel de cafea platonică și înțelegeți perfect la ce mă refer.

În orice caz, când am primit invitația de a merge cu un escape train până la mare mi s-a părut a fi o idee genială, dar nu aveam niciun fel de așteptare concretă cu privire la organizarea enigmei, căci nu aveam niciun termen de comparație. Dar știam așa: că vreau să fie „o zi ca o vacanță”, să mă distrez și să nu simt cum trece timpul până la mare și să fie și o oportunitate de apropiere între mine și fetele cu care am plecat la drum. Și așa a fost.

O zi ca o vacanță

„O zi ca o vacanță” – așa aș descrie cel mai bine experiența de joia trecută. Nu mai plecasem niciodată la mare pentru o singură zi și nu mai fusesem la mare cu trenul de câțiva ani. Bonus, nu mai fusesem niciodată la plajă în Constanța, așa că pentru mine a fost rost de multe „prima dată”.

Am plecat la 11:00 și ne-am întors la 21:30. A fost prima cursă spre mare a trenului de la Astra Trans Carpatic, iar ultima va fi pe 15 septembrie, la final de sezon estival. Trenul circulă fără oprire până în Constanța, prinde pe alocuri 140 de km/h, așa că am făcut două ore și jumătate la dus și doar două ore și un sfert la întors. Din gara din Constanța am mers pe jos până la Plaja Modern, unde ne-am petrecut următoarele 4 ore și jumătate. Plajă mare, apă curată, terasă cu hamsii și piure din cartofi adevărați, șezlong cu umbrelă la doar 15 lei / zi. Viață! Ia-ți cu tine un prieten, o carte sau o carte și-un prieten, și, zău, o să simți că nu mai ai nevoie de nimic și că acolo, atunci, ai găsit sensul vieții.

PS: drumul cu trenul spre mare e chiar foarte pitoresc, iar apusul soarelui, la întoarcere, e ceva de vis

Trenul

Tenul, vă spuneam, se afla la prima lui cursă, așa că am avut poate unica ocazie în viață să vedem o mochetă intactă într-un tren! De fapt, vă spun sincer, vagonul arăta mai mult a avion decât a tren, cu toate că avea doar două scaune pe rând. Scaune îmbrăcate într-un soi de imitație de piele, care se puteau lăsa pe spate, aveau măsuță în față, priză pe fiecare rând, lumină deasupra capului. Și aveam și un ecran pe care apăreau informații cu privire la cursă și acces la o rețea Wi Fi! Poate sunt eu țăranul ăla care nu știe ce-i șofranul, dar nu am mai circulat cu așa ceva nici la noi în țară, nici în afară. Și e super frumos și colorat și la exterior! Lux, vă spun, și, bineînțeles, prețul unui bilet este mai mic ca la CFR – 45 de lei.

Enigma

Toate ca toate, dar ce mă adusese în primul rând în Gara de Nord la ora 10:30 fusese invitația la descifrarea unei enigme. Și nu vă mint când vă spun că miercuri seară, pe la 22:30, aveam emoții de zici că urma să dau BAC-ul. Primisem un mail de la „Mr. Smith” și, dintr-o dată, treaba părea foarte serioasă. M-am panicat și nici nu știu cum am reușit să adorm, dar știu că mi-am pus trei alarme, să fiu sigură că nu ratez trezirea și, implicit, misiunea.

Prima misiune este sa te infiltrezi in trenul despre care am vorbit. Numele tau este pe lista speciala de invitati (doar numele oficial). Cauta persoana cu lista si te va indruma spre locul tau. Asculta cu atentie TOT ce zice. Atentie: in cazul in care intampini probleme in a te urca in tren, va trebui sa te descurci singur cumva. Nu rata misiunea!!!

Am reușit să ajung cu bine în tren și din acel punct Mr. Smith a început să comunice cu noi pe WhatsApp. E un sentiment ciudat, vă spun, să schimbi mesaje cu personaje misterioase, dar toată treaba asta, începând cu mailul din care v-am dat doar un scurt extras, a făcut în așa fel încât să intrăm în atmosferă. Adrenalina e plăcută. :)

Eu, pe peron, lângă trenul Enigma. Deghizarea nu a fost obligatorie, dar mie îmi place să mă joc. :))

Am fost împărțiți în echipe de câte patru persoane (eu eram deja cu fetele mele) și am petrecut două ore încercând să rezolvăm enigma, mai exact să găsim „pachetul” – un pachet misterios despre care ni se spusese că a schimbat multe mâini până să ajungă în tren și că este vital pentru umanitate. Am primit un prim indiciu și, din acel punct, povestea s-a desfășurat. Am lucrat cu link-uri web, cu parole numerice, texte și imagini. Am folosit pixuri și lanterne, ne-am suspectat unii pe ceilalți, ba chiar la un moment dat eram hotărâte să dăm jos un geamantan care părea „plasat” ca să ne uităm ce e în el. Ce bine că nu am făcut asta, cumva reținute de îndemnul domnuli Smith de a fi discreți, căci geamantanul, am descoperit în Constanța, era al unui nevinovat „civil”… :))

Ce ne-a plăcut: ne-a plăcut varietatea enigmelor și faptul că am reușit să lucrăm ca o echipă și să rezolvăm misterul folosind abilitățile fiecăreia dintre noi; apoi, ne-a plăcut „pachetul” în sine, răspunsul și twistul filosofic de la final, o surpriză plăcută pentru toată lumea, cu atât mai mult cu cât am ajuns la ea colaborând cu celelalte echipe; iată ce zice Mona și ce bine a reușit ea să cuprindă în cuvinte ce a însemnat experiența Train Enigma:

A fost o experiență cu adevărat unică. Cu presiune constructivă și cu relaxare deopotrivă. Atmosfera creată, indiciile și maniera ludică de a ne angrena în quest au fost minunate. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost twistul de la final în care ne-am unit forțele foarte competitive de altfel, într-o colaborare autentică. A fost un memento al faptului că firescul naturii umane este să colaboreze, moment în care apare și bucuria împărtășirii.

Ce ar fi putut să fie mai bine: un singurul lucru ne-am fi dorit, dar organizatorii au promis că se va întâmpla în cadrul următoarelor experiențe – să fie mai multă interacțiune cu trenul, mai multe enigme în strânsă legătură cu specificul experienței, căci majoritatea jocurilor puteau să fie implementate și într-un clasic escape room.

What’s Next

Train Enigma este un proiect Quest Mission – epic escape rooms. Joia trecută am avut ocazia să particip la versiunea alfa a acestuia, dar cum feedback-ul a fost foarte bun, organizatorii sunt hotărâți să repete experiența. Își doresc ei, cel puțin o dată pe săptămână. Încă n-au știut să-mi spună cât va costa și alte informații logistice, dar vă puteți lăsa aici adresa de mail ca să fiți anunțați când se organizează următoarea ediție.

Până atunci, vă sugerez să îi urmăriți și să testați și celelalte proiecte. Au 4 misiuni plecate din zona de escape rooms, dar marea diferență este că scopul nu e de a evada, ci de a rezolva o misiune pozitivă și de a identifica filosofia din spatele ei. Una dintre misiuni se desfășoară, de exemplu, într-o galerie de artă reală, alta este bazată integral pe modul de gândire al lui Da Vinci, iar acum pregătesc lansarea unei camere cu puternic caracter științific și educativ.

***

Iar eu? Eu știu că nu o să mai treacă alți patru ani până la următoarea experiență. Zău! Promit! :)

Hai noroc!

Am testat programul Revvolution Online. Și câte ceva despre dieta cu grapefruit și pâine.

Cei apropiați îmi cunosc filosofia când vine vorba de bani. E un subiect ce merită un articol dedicat, dar, pe scurt, sună așa: „dacă am bani de sală, masaj și vacanțe, sunt bine”. Nu mi-am pus niciodată în minte să câștig o sumă anume, dar am căutat să am resursele necesare pentru trei dintre lucrurile care îmi îmbunătățesc considerabil viața: mersul la „sală” (a se citi „Yoga, Pilates, bazin de înot”), călătoriile și masajul. Mie nu-mi trebuie nici multe haine, nici multe perechi de pantofi, nici 10 parfumuri. Bașca, de când am descoperit filosofia zen și arta simplității, lucrurile parcă mai mult îmi aduc angoasă decât bucurie.

Experiențe. De astea vreau eu să am parte în viața asta.

În orice caz, azi după-masă eram la masaj și o doamnă a venit să se cântărească în camera în care mă aflam și eu. I-am spus, mai în glumă, mai în serios, că asta e ceva de făcut dimineața, pe stomacul gol și în pielea goală. Răspunsul m-a dat gata:

E ok, am mâncat doar un grapefruit și o felie de pâine!

Un grapefruit și o felie de pâine… Acesta îi fusese micul dejun. Mi-a spus că ține nu știu ce dietă, că merge la o nuntă peste câteva săptămâni. Probabil din acest motiv era și la masaj. Un fel de „îngrășatul porcului în Ajun”, doar că invers, varianta cu slăbitul. 

SOLUȚIA

Nu mă înțelegeți greșit, eu nu judec pe nimeni, cu atât mai mult cu cât am fost și eu porcul care voia să slăbească în Ajun. Am ținut și eu tot soiul de diete dubioase (mai puțin Dukan, de aia nu m-am atins nici cu gândul), am apelat și eu la tot soiul de aparate miraculoase cu descrieri SF (îl știți pe ăla cu „liposucția virtuală”, nu?) și mi-am dorit întotdeauna să fiu cât mai slabă în cât mai scurt timp posibil. Și, da, cred că fiecare învață cel mai bine din propria experiență. Dar m-aș simți vinovată dacă nu i-aș spune omului nu că dietele sunt o prostie – că nu toată lumea primește bine genul acesta de atitudine tranșantă -, dar că SOLUȚIA (fix așa, cu litere mari de tipar), atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, este un nutriționist.

Da, poate o să dai rapid câteva kilograme jos dacă alegi să te înfometezi sau să mănânci grapefruit cu pâine (???), dar gândește-te bine dacă asta îți dorești de fapt – îți dorești să dai câteva kilograme jos pentru o nuntă sau să dai jos grăsimea, să îți dezvolți masa musculară și să ai un super tonus pe termen lung? Nu kilogramele contează. Contează cum arăți, cum te simți, cum stau hainele pe tine. Pentru că un kilogram poate fi un kilogram de grăsime sau un kilogram de masă musculară. Și diferența de volum e semnificativă. Cam așa:

Acum gândește-te că în momentul în care alegi să te înfometezi, corpul tău nu se hrănește doar cu excesul de grăsime, ci roade cu poftă și din masa ta musculară.

Nu v-aș fi povestit toate astea acum dacă nu aș fi avut eu o revelație acum trei ani, în vara lui 2014, când m-am băgat în programul creat de Valentin Vasile, actualul Revvolution. La momentul respectiv, oamenii credeau că programul este în primul rând despre antrenamente draconice, dar, de fapt, programul a fost și este în primul rând despre nutriție. Pentru că adevărul adevărat acesta e: nu poți slăbi doar prin sport. Și mi-l amintesc și acum pe Valentin, la unul din primele antrenamente, vizibil supărat, căci tocmai avuseseră evaluările finale cei din seria de iulie și într-un jurnal de abateri se strecurase insidios o prăjitură în loc de cină.

O prăjitură nu e o abatare! O prăjitură e o eroare, nu trebuie să existe așa ceva!

În realitate, situația nu era așa de neagră, dar Valentin încerca să ne facă să fim cât mai conștienți de importanța respectării planului nutrițional. Și, da, mie Valentin mi-a schimbat viața. Nu doar că am reușit în 2015 să dau jos vreo 5 kilograme de grăsime, dar am reușit să îmi schimb toată perspectiva nesănătoasă pe care o aveam asupra slăbitului și am început din acel moment să îmi respect corpul mai mult. Asta a însemnat să mă gândesc de două ori dacă vreau să îi ofer o merdenea la micul dejun sau o omletă cu sparanghel și brânză de capră. A câștigat, de fiecare dată, omleta. Și nu doar din respect pentru mine, ci pentru că, odată ce scoți porcăriile din meniu pentru suficient de multă vreme, porcăriile nu îți mai fac atât de multă poftă.

Care-i treaba cu „revoluția online”

Un meniu făcut de un nutriționist nu o să te facă să vrei să te urci pe pereți. Un meniu făcut de un nutriționist are trei mese pe zi, are un conținut echilibrat de carbohidrați, grăsimi și proteine și e făcut pentru tine. Asta e poate cel mai important: nu e o dietă luată de pe net, o „rețetă universală”, ci e un meniu croit în funcție de tine și de nevoie tale. Asta am găsit eu acum trei ani și am regăsit anul acesta în cadrul programului Revvolution Online. Îl scriu cu bold, vă dau și link, vă recomand să vă și înscrieți. Așa, cât se poate de direct, pentru că e genul acela de lucru în care cred cu tot sufletul și pe care îl recomand cu toată încrederea. Varianta clasică a programului poate nu este accesibilă tuturor din punct de vedere financiar (deși investiția merită din plin și vă economisește, de fapt, o grămadă de bani aruncați în altă parte pe promisiuni fără efect), dar varianta online chiar are un preț super accesibil oricui și-a stabilit ca prioritate să slăbească sănătos. 180 de lei.

Eu am vrut să îl testez pentru simplul motiv că îmi doream idei noi de inclus în meniul meu construit după filosofia Revvolution. Nu mă mai interesa partea de antrenamente, voiam să iau doar porția de nutriție din pachet, așa că varianta online a venit la fix. Am primit și de data aceasta un meniu complet pentru o lună de zile și, da, am slăbit și de data aceasta 2 kilograme. Dar, vă spuneam, nu despre kilograme este vorba, ci despre faptul că mă simt excelent.

Ce include pachetul Revvolution Online:

  • exerciții Revvolution în format video, coordonate de Valentin Vasile – exerciții pe care le puteți face acasă – nu aveți nevoie decât de o saltea;
  • un ghid introductiv de biomecanica mișcării – pentru că este foarte important să executați corect exercițiile – atât pentru eficiența acestora, cât și pentru a evita să vă accidentați în vreun fel sau altul;
  • un program de nutriție personalizat, realizat pe baza chestionarului pe care îl veți completa on-line – aurul! :) – să aveți în vedere că programul este potrivit pentru cei care nu consumă carne de vită / porc / oaie / pui / curcan, dar e musai să acceptați peștele și fructele de mare;
  • un manual de nutriție – ca să înțelegeți mai bine „ce și cum”;
  • acces la comunitatea Revvolution – acces la grupul de pe Facebook, un izvor de resurse mișto, dar și la activitățile offline organizate pentru comunitate – cum ar fi, atelierele periodice de nutriție sau de biomecanica mișcării, organizate la sediul Revvolution.

***

Cam atât pentru acum, cu toate că pe tema asta a slăbitului și a lecțiilor pe care le-am învățat în ultimii 16 ani, aș putea să povestesc ore în șir. Dar revin, nu-i bai. De exemplu, abia aștept să vă spun cum am învățat eu să-mi accept fizionomia și să-mi iubesc unicitatea. Ușor n-a fost, dar, zău, totul începe prin respectul față de sine.

Ah, și vă stau, desigur, la dispoziție pentru orice fel de întrebări ați avea cu privire la program! :)

Cheers!

Hai să-ți fac cunoștință cu Oana, mama lui Woogie. Și cu Woogie, extraterestrul Oanei.

Pe Oana am cunoscut-o în primăvara lui 2014. Pe Cameliei 34, la o seară de dans scoțian. M-a cucerit cu zâmbetul ei, cu gropițele din obraji, cu părul scurt purtat cu atât de multă feminitate. Am continuat să ne întâlnim în aproape fiecare seară de marți, să ne privim în ochi, să ne ținem de mână, să ne zâmbim și să dansăm de fiecare dată cu aceeași bucurie sinceră pe care o ai atunci când faci ceea ce îți place. Nouă ne plăcea să dansăm, iar mie, recunosc, la fel de mult îmi plăcea să o privesc pe Oana.

Acum, Oana dansează pe străzile Londrei, orașul în care s-a mutat acum câteva luni ca să îi dea naștere lui Woogie. Prietenii spun că radiează. Eu spun că a radiat dintotdeauna…

***

A crescut pe The Doors și Pink Floyd, ar fi putut să sară elasticul toată ziua și cel mai mult îi plăcea să rămână singură acasă cu fratele și verișorii ei mai mari. Făceau concurs care mănâncă helas fără să se strâmbe sau inventau tot soiul de metode prin care „să nu se prindă mamaie că mâncam laptele praf ascuns undeva sus în debara”. Îl mâncau așa, gol, cu lingura. Îi plăceau matematica, fizica și înotul, un sport de care s-a îndrăgostit și pe care îl mai practică și azi. În 2010 a luat decizia de a se tunde scurt și în 2011 a demarat prima acțiune antreprenorială: Calc Cămăși, unul dintre primele proiecte românești finanțate cu ajutorul crowdfundingului. În 2014 a devenit co-fondator al Studio kort, locul în care a învățat ce înseamnă strategia de design.
Acum, Oana dansează pe străzile Londrei, orașul în care s-a mutat acum câteva luni ca să îi dea naștere lui Woogie.
Am fost mereu vizionară și creativă, bună de gură și, mai ales, curajoasă.
Cam astea sunt motivele, zice Oana, pentru care au apreciat-o și restul oamenilor cu care a lucrat și pentru care și-au dorit în primă fază să lucreze cu ea. Bogdan a fost unul dintre ei, iar Woogie a fost „dragoste la prima ciorbă”.
Hai! A venit momentul să-ți fac cunoștință cu Woogie!

Tehnic vorbind, Woogie este un personal assistant educațional pentru copii, bazat pe voce. Un robot cu inteligență artificială care vorbește cu copiii și învață felurile lucruri împreună cu ei într-un mod interactiv și distractiv. Știe să dea răspunsuri la întrebări diverse, de la Cum faci un pinguin din origami? (ha!) până la Cât trăiesc țestoasele? și Din ce sunt făcute bomboaneleAre personalitate, spune glume, cântă orice fel de muzică și-ți zice ce ore ai ziua următoare ca să îți pregătești ghiozdanul de cu seara.

Nu știu de voi, dar după toată prezentarea asta, tot ce pot să spun este că îmi doresc și eu un Woogie… Recunosc, o parte din dorință este dată de trauma de a nu fi avut un Furby în copilărie. Cealaltă parte, însă, e strict legată de faptul că Woogie este foarte foarte tare. FOARTE! Pe de-o parte are răspunsuri la întrebări mai „enciclopedice”, care vin din surse sigure (adică nu caută pe Google…), iar pe de altă parte răspunsurile lui vin și din personalitatea sa, creată de un comediant britanic și o scriitoare de cărți pentru copii. E deștept, e amuzant și e și un bun ascultător (marry me, already!), căci învață constant lucruri despre tine și despre interesele tale. Și toată magia se întamplă în Cloud, spațiul în care Woogie crește, crește și tot crește. Non-tehnic vorbind, Woogie e extraterestrul pe care orice familie și-l dorește în casă.
Așa-i că vrei și tu un Woogie? :D

Mi-e dor să o privesc pe Oana, dar mă bucur să știu că e bine și că face ce îi place. Acum, când nu lucrează pentru Woogie, Oana dansează pe străzile Londrei, iar dorința ei cea mai mare este să-i facă micului extraterestru aterizarea lină pe Pământ. Mai exact, să găsească resurse pentru a susține financiar proiectul și pentru a produce primii 1500 de Woogie. Așa a luat naștere campania de crowdfunding de pe indiegogo, unde proiectul are deja peste 200 de susținători și unde pot fi plasate pre-comenzi pentru Woogie:

https://www.indiegogo.com/projects/woogie-purposeful-playtime-robot-education/

Am contribuit și eu. Nu doar pentru că mi-e dragă Oana și am încredere într-un proiect din care face parte, ci pentru că am prins realmente drag de Woogie și am încredere că el poate schimba în bine lumea învățării interactive. Nu uita că orice contribuție contează. Iar dacă știi un copil care s-ar bucura de un Woogie, nu te gândi de două ori. Adoptă și tu unul. :)

Începe Festivalul Internațional de Film „Cinepolitica”

Dacă sunteți și voi, ca și mine, fani ai filmului documentar și, cu precădere, ați fost prezenți la proiecțiile din cadrul festivalului One World Romania, atunci e musai să ajungeți și la Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica.

Anul acesta, festivalul va avea loc în intervalul 20 – 23 aprilie, iar cinemetograful gazdă este Elvire Popesco. Accesul se face pe baza unui bilet în valoare de 15 lei / proiecție (cu reduceri pentru studenți și pensionari, care plătesc 10 lei și pentru copii sub 12 ani, care plătesc doar 5).

Filmele (atât documentare, cât și filme de ficțiune) sunt, după cum sugerează și numele festivalului, cu tematică predominant politică, reunite însă sub sloganul:

Singura noastră politică este cea a cinematografului

Competiţia Internaţională a festivalului include o selecţie relevantă de lungmetraje recente, din întreaga lume, care abordează, într-o manieră specifică, zona politicului şi implicaţiile sale. Filmele sunt evaluate de un Juriu Internaţional, incluzând reputaţi experţi în cinema sau istorie şi politică, care stabilesc palmaresul festivalului, având în frunte Trofeul Cinepolitica.

Ce vedem

Recomandările mele sunt, desigur, din categoria de filme documentar prezente în cadrul festivalului, dar vă invit să consultați programul complet aici: http://www.cinepolitica.ro/ro/2017/program.

Un documentar istoric selecționat de History Chanel UK și narat de Marcel Iureș, „Războiul Regelui”, în titlul său original, prezintă ultima dintre marile povești nespuse ale celui de-al Doilea Război Mondial, dezvăluită de ultimul Șef de Stat din acele vremuri rămas în viață: Regele Mihai I al României.

Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale și am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută.

Povestea deciziei unui Rege care, într-un punct critic în al Doilea Război Mondial, a renunțat la sprijinul acordat Germaniei, îndreptând România spre Aliați, și a grăbit sfârșitul războiului. Este o poveste a intrigilor de palat. Și o poveste a decepțiilor. De la Palatul Buckingham spre București. De la Moscova spre Washington. Semnale diplomatice pierdute, spioni aristocratici, șantaj sub amenințarea pistolului. Și curajul unui tânăr rege ce a îndrăznit. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial găsea România ca o națiune tânără, de abia atingând vârsta de 20 de ani.

Investigația a doi nominalizați la Premiul Nobel permite construcția unui documentar ieșit din comun, care prezintă cu mult sânge rece ororile uneia dintre cele mai mari crime împotriva umanității din lumea contemporană.

Uneori, ne ciocnim de povești pe care, oricât de mult am încerca să le considerăm reale, sistemul nostru de valori le blochează. Când informația că undeva în China oamenii sunt tratați ca niște mașinării scoase din uz ale căror organe încă funcționale sunt recoltate și refolosite ca piese de schimb a ajuns în Occident, opinia publică a fost, bineînțeles, incredulă. Apoi au apărut dovezile. Faptele. Imaginile și declaraţiile. Mărturiile crâncene. Și a apărut și filmul Human Harvest.

Un film frust și direct, un documentar realizat cu foarte mult curaj, în care se regăsesc personaje și imagini de arhivă extrem de importante, surprinse chiar în momentele cele mai aprinse şi tensionate ale încercărilor de revoltă anti-Putin. Un demers jurnalistic care va aduce publicului din România și o altă perspectivă asupra recentelor proteste din țara noastră.

Probabil personalitatea și imaginea lui Vladimir Putin domină un clasament al celor mai influenți lideri ai planetei, în momentul de față. Importanța deciziilor și strategiilor sale este covârșitoare pentru stabilitatea sau instabilitatea mondială. Dar totul pleacă din dominația sa asupra propriului popor. Împachetată ca o formă de capitalism sălbatic pentru Occident, starea de fapt a societății ruse este în realitate ascunsă sub acelaşi obroc sovietic și kaghebist. Încercarea opozanților ideologiei lui Putin de a se exprima liber și de a protesta împotriva sistemului este un joc extrem de periculos, iar finalitatea nu le-a fost până acum favorabilă contestatarilor: asasinate, detenții în închisorile federale, azil politic.

  • Duminică, 23 aprilie – Trump vs. Clinton, ora 17:00, Institutul Balassi (acces gratuit)

Un proiect original despre alegerile din SUA realizat integral înainte de rezultatul final de la Casa Albă, o producție românească în regia lui Trevor Poots. Trump vs. Clinton se concentrează asupra chestiunilor esenţiale pentru SUA cu un impact major asupra centrului şi estului Europei.

Printre intervievaţii documentarului se numără personalităţi prolifice din lumea politică americană, partizani ai ambilor candidaţi, prieteni apropiaţi, ambasadori, lideri bipartizani ai politicii externe, experţi potriviţi să comenteze subiecte precum: NATO, refugiaţii din Europa, politică post-Brexit, Putin, politici de apărare sau război cibernetic între SUA/Europa şi Rusia. Personalitățile care apar în film au fost și sunt elemente importante în jocurile de putere: ambasadorul James Woolsey – șeful CIA pe timpul mandatului lui Bill Clinton, Dr. Richard Haass – președintele Institutului pentru Relații Externe, Fred Drasner – fostul editor al NY Daily News, guvernatorul Terry McAuliffe – un apropiat al soților Clinton.

***

Cheers și ne vedem la film! :)

PS: după cum bine ne-au obișnuit cei de la Cinema Elvire Popesco, documentarele încep la fix, ușile se închid și nimeni nu mai poate intra în sală – să fiți punctuali, dară, căci așa e bine și frumos! :)

Strâng recomandări de cărți SF și fantasy!

Treaba stă în felul următor: weekendul acesta are loc ediția cu numărul 6 a „Final Frontier”, târgul de carte SF & Fantasy. Coordonatele sunt următoarele:

  • 1 – 2 aprilie, între 11:00 și 19:00
  • Centrul Cultural Casa Artelor (B-dul Mircea Vodă nr. 5)

Vor fi muuulte cărți de la Nemira, Paladin, Corint, Millenium, Herg Bennet, Tritonic și Crux, dar și cărți în limba engleză, aduse de Books Express și Crime Scene Press.

Bonus, vor fi și boardgames de la Red Goblin, benzi desenate de la HAC!BD, paneluri interactive cu autori români și o serie de ateliere special gândite pentru fanii SF&Fantasy – atelier de benzi desenate, atelier dedicat culturii anime, atelier de astronomie și atelierele de robotică pentru cei mai mici dintre vizitatori. :)

Cum experiența ultimilor ani mi-a arătat că eu sunt mai degrabă omul biografiilor, jurnalelor, memoriilor sau a cărților de psihologie / sociologie, vă invit să mă ajutați să descopăr mai mult din povestea cărților SF&Fantasy. Știu că îmi plac – la urma urmei, nu degeaba am jucat atâția ani World of Warcraft și Magic the Gathering, plus că am citit pe nerăsuflate Ubik-ul lui Philip K. Dick, deci potențial există. Sâmbătă o să merg la târg (duminică e cursul de prim ajutor, așa că pică) și aș vrea să achiziționez două – trei cărți care să mă facă să mă îndrăgostesc de acest gen de carte.

Am nevoie de recomandări! :D Cine mă ajută?

Săptămâna One World Romania – un documentar pe zi

Iaca a venit momentul! Începe One World Romania, festivalul internațional de film documentar pentru drepturile omului! A ajuns la ediția cu numărul 10, în această seară avem festivitatea de deschidere, iar documentarele, 58 la număr, împărțite în 11 secțiuni, vor fi difuzate de-alungul celor 7 zile în cele 4 cinematografe partenere: Cinema Eforie, Union, Elvire Popesco și Sala Horia Bernea a Muzeului Țăranului Român.

Printre temele deja tradiționale ale festivalului se află justiția și sănătatea, două subiecte legate de probleme care par că nu-și vor pierde prea curând actualitatea. În secțiunea numită „Dreptate fără frică” se regăsesc mai multe cazuri în care cetăţeni îşi caută dreptatea pe cale legală sau se coalizează pentru a răspunde agresiunii statului, iar secţiunea „Bolile Sănătăţii” ne invită să reflectăm asupra unor maladii ale sistemelor medicale: de la uzura personalului medical într-un spital din Franţa, la cercetările menite să răspundă nevoilor de îngrijire ale bătrânilor în viitor, de la asistenţa medicală mobilă din Nordul Siberiei până la lupta cotidiană a unor copii autiști cu etichetele puse de o societate inflexibilă.

Ca de obicei, documentarele au fost atent selecționate, astfel încât sunt foarte foarte bune și singura problemă e că, oricum ai încerca să-ți faci programul, nu ai cum să le vezi pe toate… În plus, în selecția de anul acesta sunt incluse nu mai puțin de 6 producții românești, în două secțiuni dedicate.

Recomandări

Mi-a fost greu să aleg „un documentar pe zi”, dar iată selecția mea de anul acesta, documentarele la care îmi doresc să ajung eu. Oricum, cel puțin marți, miercuri, joi și vineri mă găsiți cu certitudine în sălile de cinema. :)

Născut la un an după masacrul din Piaţa Tiananmen din 1989, Xiao Zhao e un tânăr idealist animat de un profund patriotism şi de o la fel de profundă pasiune pentru memoria lui Mao Zedong, care are aceeaşi zi de naştere cu el. Regizorul Du Haibin îl urmăreşte pe Zhao vreme de cinci ani, începând cu perioada petrecută ca elev într-un sat îndepărtat din provincia Shanxi, continuând cu studenţia la universitatea Chengdu şi până la experiența de voluntariat într-una dintre cele mai sărace regiuni ale Chinei, lângă graniţa cu Tibetul. Amărăciunea şi dezamăgirea lui Zhao, care începe să vadă realitatea chineză dincolo de avântul naţionalist inițial, servesc drept filtru pentru o imagine vibrantă, dar neliniştitoare, a Chinei moderne – o ţară în plină dezvoltare în care noua prosperitate maschează corupţia şi îndoctrinarea.

  • Marți – Țara Moartă, producție românească, 20:30, studioul Horia Bernea, MȚR

Colecția Costică Acsinte, fotograful din Slobozia a cărui prodigioasă producție fotografică, întinsă pe aproape șapte decenii, a fost redescoperită și restaurată de Mario-Cezar Popescu și a devenit prilej de proiecție nostalgică pentru publicul românesc însetat după un trecut romanțat. Dar Radu Jude folosește colecția ca fundal pentru o narațiune construită din întregistrări de arhivă și texte din jurnalul personal al doctorului Emil Dorian, ale cărui scrieri literare au fost interzise de regimul antisemit condus de Mareșalul Antonescu. După un scurt preambul care acoperă cele două decenii anterioare, filmul prezintă perioada dintre 1937 și anii imediat următori lui August 1944, în ceea ce regizorul numește „fragmente de vieți paralele”: fotograme cu români obișnuiți în ipostaze private, acompaniate în fundalul sonor de ororile politice și istorice abătute asupra celor care au devenit ținta autorităților române. În fricțiunea dintre imagine, sunet și text, Jude restituie imaginea unuia dintre cele mai rușinoase episoade din istoria României, aproape inexistent în arhivele noastre de film. Radu Jude ne prezintă un montaj provizoriu de 85 minute al acestui foto-roman social și politic cu totul special. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorul.

„Pentru societate, eu am o dizabilitate. Pentru mine, societatea are o dizabilitate“, spune unul dintre protagoniştii filmului, cu toţii etichetați ca „autiști“. Regizorul Miroslav Janek decide să-și abordeze subiecții nu în calitatea lor de copii diagnosticaţi cu sindromul Asperger, ci ca personaje complexe şi neuro-diverse rătăcite într-o majoritate de neuro-tipici. Într-o asemenea perspectivă, autismul încetează a mai fi un diagnostic şi devine un mod neobişnuit de a gândi, care necesită efort pentru a fi descifrat. Filmat pe parcursul a doi ani, acest documentar este un portret intim și afectuos a cinci adolescenţi originali care, în afara pasiunilor pentru Tarantino şi Micul Prinţ, pentru muzică clasică sau scriitură creativă, pot explica foarte clar modul în care viaţa le este afectată de construcția diferită a creierelor lor.

Iar dacă nu reușiți să ajungeți la 18:00, iaca bonus: Iubirile Europei, 20:30, studioul Horia Bernea, MȚR

Patru cupluri tinere din cele patru colțuri ale Europei – Tallinn, Sevilia, Dublin și Salonic – își expun vulnerabilitățile și, pe cale de consecință, fragilitatea continentului pe care îl locuiesc. Imagini construite impecabil explorează cu o franchețe uneori șocantă, alteori reconfortantă, ce înseamnă iubirea sub norii negri care bântuie continentul: criza economică, criza migrației, nevoia de protest politic și inerția, diverse alienări și dependențe. Astfel, din mici momente de o intimitate extremă, se construiește ca un puzzle portretul unei generații și o imagine mai amplă, lipsită de tezism: Europa este un amalgam de sentimente care dăinuie în ciuda sau poate din cauza precarității lumii în care trăim.

Nu poți privi fața centenarei Brunhilde Pomsel, brăzdată de riduri filmate într-un alb-negru neiertător, fără să te privești pe tine însuți: „Ce aș fi făcut eu în aceleași circumstanțe?“ este întrebarea care plutește peste acest film pe cât de auster formal, pe atât de fascinant. Stilata doamnă Pomsel a ajuns secretara lui Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei, printr-o serie de împrejurări care ilustrează ceea ce Hannah Arendt numea „banalitatea răului“: o combinație de pasivitate, ignoranță, lașitate și simplă nevoie de confort material. Acest interviu lucid, intersectat de materiale de arhivă tratate cu un respect nefiltrat, vorbește mai puțin despre trecutul Europei cât despre un viitor politic din ce în ce mai posibil.

  • Vineri: A început ploaia, producție românească, premieră mondială, 18:30, studioul Horia Bernea, MȚR

Cercetătorul Michele Lancione combină secvențe filmate în timpul evacuărilor din strada Vulturilor din București (2014-2016) cu explicații ale specialiștilor și activiștilor implicați în sprijinirea celor evacuați, pentru a aduce în discuție problema dreptului la locuire în contextul unui stat disfuncțional ce refuză să-și protejeze cei mai vulnerabili cetățeni. O combinație de rasism, corupție, reminiscențe istorice și contradicții legislative face ca o comunitate de romi să ajungă în stradă pentru mai bine de un an de zile fără a li se oferi șansa unor locuințe sociale. Lancione documentează procesul și urmările evacuărilor și pune în discuție legislația care a făcut posibilă retrocedarea proprietăților naționalizate fără a lua în considerare situația unora dintre cei care locuiau în asemenea clădiri.

După ce cumpăra o tonă de varză pentru echivalentul a 20 de euro, regizorul Șerban Georgescu decide să exploreze dinamica paradoxală a agiculturii românești practicate în satul Lungulețu. Acolo, 1000 de mici fermieri, cu tot atâtea tractoare, produc anual aproximativ 100 000 de tone de varzăși cartofi pe care nu reușesc să le vândă ulterior: la finele anului, fermierii se descoperă, unul lânga altul, în piață,înconjurați de grămezi de produse pentru care scad progresiv prețurile, până ce ies în pierdere. Aventura documentară a lui Georgescu – care amintește, ca abordare, de Super Size Me al lui Morgan Spurlock – se desfășoară timp de un an la Lungulețu, unde regizorul devine agricultor pentru a întelege rădăcinile crizei. Răspunsul, articulat creativ pe o combinație de imagine contemporană și de arhivă, revelează conexiunea dintre criza actuală și experiența trecută a colectivizărilor forțate, care au creat o suspiciune reziduală a agricultorilor pentru munca în cooperativă, făcându-i să continue să lucreze individual în contextul unei piețe în care asocierea este esențială.

Bilete și abonamente

Ca și anul trecut, o intrare la film costă 10 lei, respectiv 7 lei pentru studenți și pensionari, indiferent de cinematograful în care are loc proiecția. Există și abonamente nenominale pentru 5 intrări, la prețul de 35 de lei și abonamente nominale care permit accesul la toate proiecțiile, la 100 de lei.

Atât biletele, cât și abonamentele, pot fi achiziționate de aici: https://eventbook.ro/program/one-world-romania, iar organizatorii recomandă și rezervarea locurilor de către cei care au abonamente (tot de pe site), pentru a nu exista riscul de a nu mai găsi niciun scaun liber.

Ne vedem la film! :)

one world romania 2017

Promoroacă

Am făcut ochi, m-am uitat pe geam, am văzut crengile îmbrăcate în alb și mi-am spus: „Promoroacă”. Ce frumoasă e promoroaca, ce norocoasă sunt să o văd, ce bine ar merge pe listă… Lista mea cu o mie de motive pentru care merită să trăiești. Ha, ce tare! Oare așa o să fie de acum înainte? Când o să-mi vibreze ceva în suflet o să mă gândesc la listă? 

Mi-am adus aminte de anul trecut. Era tot undeva prin ianuarie. La început de an mă apucasem să țin un „jurnal al recunoștinței”. Seara, înainte de culcare, notam în el trei lucruri pentru care sunt recunoscătoare în ziua respectivă. Scriam despre Oscar și obiceiul lui de a veni dimineața lângă mine în pat și de a toarce sub plapumă. Scriam despre soare, despre conversații plăcute cu mama, despre întâlniri cu prietenii. Ajunsesem să îmi ascut cumva simțurile și să văd din ce în ce mai multe lucruri frumoase în jurul meu. În ziua aceea din ianuarie mă plimbam prin parc și am văzut doi bătrâni hrănind porumbei. Mi s-a părut atunci a fi cel mai frumos lucru din lume. De fapt, încă mai cred că este unul dintre cele mai frumoase. E atât de multă bunătate, de liniște și de pace în acel gest, încât nu are cum să nu-ți vibreze în suflet. Mă uitam, zâmbeam și mă gândeam că abia aștept să îl notez seara în jurnal.

***

1. Înghețată

Pe lista lui, pe primul loc se afla înghețata. Urmau apoi cartofii prăjiți, baloanele de gumă de mestecat care ți se lipesc de față, piesele de lego. O începuse la 7 ani, când a aflat că mama lui a încercat să se sinucidă. Își tăiase venele, acum era în spital. „De ce?” era întrebarea care-i circula nesfârșit în minte. A început atunci lista cu „o mie de motive pentru pentru care merită să trăiești”. Și a reușit să ajungă la un milion. Star Wars, Star Trek, vocea lui Annie Lennox, cafeaua, singura piesă pe care știi să o cânți la chitară, camera ta din cămin, lumina soareul, să înoți dezbrăcat în mare, să împrumuți o carte, un disc de vinil pe care îl asculți pentru prima dată… 

„O mie de motive” spune povestea unui om care în diferite etape ale vieții caută lucrurile frumoase din oameni și din tot ce-l înconjoară, ca să înțeleagă mai bine cine este și ce-i cu lumea asta! (Horia Suru)

o mie de motive florin piersic point

O mie de motive”, un one man show care nu e doar un one man show, după “Every Brilliant Thing” de Duncan Macmillan, cu Florin Piersic Jr., în regia lui Horia Suru. Premiera națională are loc săptămâna viitoare, duminică, 29 ianuarie, de la ora 20:00. La POINT.

Mergeți să vedeți piesa. O să plecați cu cel puțin un motiv de recunoștință. Și o să vă ascuțiți simțurile. O să vedeți promoroaca și o să zâmbiți. O să vreți să o treceți pe listă.

#HaiCuMine la o petrecere de fundraising!

Nu știu dacă ai mai fost până acum la o petrecere de strângere de fonduri sau cum îți imaginezi că este una. Eu, de exemplu, credeam că o astfel de petrecere înseamnă oameni care stau la masă, se bucură de mâncare bună și din când în când ridică o paletă de licitații. Ah, paleta de licitații… altă nebunie pe care până de curând o văzusem doar în filme și care, în minta mea, reprezenta un soi de simbol al abundenței. Nu de alta, dar paletele alea se ridicau mai mereu pentru sume pe care, de multe ori, mintea mea nici nu le putea cuprinde. Cam cum e cu salariile unor fotbaliști. „Cum adică 40 de milioane de Euro???”. (salariul anual al lui Lionel Messi)

Așa că rămăsesem cumva cu impresia că petrecerile astea sunt doar pentru oameni foarte bogați care vor să facă din donații și un prilej de socializare. În plus, mi-era cât se poate de clar că aceste evenimente sunt organizate de femei înstărite al căror singur job e fix ăsta – să adune alte femei înstărite (și pe soții lor, cei care le-au „înstărit”) la petreceri de genul acesta. Știți voi, în stilul Emily Gilmore. (știți?)

Asta până am ajuns la o petrecere organizată de Veronica Soare…

***

Pe Veronica o știu de mai bine de 7 ani. Ne-am „cunoscut” pe Twitter, apoi ne-am văzut la o cafea să povestim despre… poezie. Apoi ne-am regăsit la Institut, apoi ne-am regăsit din nou în Țara lui Andrei, apoi era cât pe ce să lucrăm cot la cot pe șantierul Big Build, dar din păcate s-a amânat proiectul, apoi, la început de an, am fost la ea la radio să povestim despre bunătate, bine și binețe. Aș spune că drumurile noastre s-au intersectat de multe ori, că e „ceva” ce ne tot aduce una spre cealaltă și că din „cevaul” acesta o să se nască multe lucruri frumoase.

Veronica este gazda emisiunii La minuni înainte și o puteți asculta în fiecare miercuri, de la 20:30, pe SmartFM, povestind despre lucrurile bune care se întâmplă în țara asta, în contrast cu obișnuitele știri despre ce merge rău. În plus, Veronica este fundraiser în cadrul propriului proiect – minuni.ro -, prin intermediul căruia ajută mai multe ONG-uri și cazuri sociale din România. De două ori pe an, organizează și câte o petrecere de strângere de fonduri. Una în noiembrie, de ziua Lolei, cățeleșa ei, și una în ianuarie, de ziua ei. Cum azi e 18 ianuarie, v-ați prins deja, vreau să vă invit la aniversarea Veronicăi. :)

Petrecerile organizate de Veronica n-au nicio treabă cu ce am văzut eu prin filme. Desigur, poate nu m-am uitat eu la ce filme trebuie, dar tot nu-mi imaginam că ar putea fi atât de distractiv. În noiembrie, la petrecerea Lolei, am avut mini concert Feli, spectacol de magie cu Verdini și tombolă cu premii. Am râs, am cântat, am dansat și am mâncat cu poftă bunătăți făcute în casă (chișuri și prăjituri, nom nom). A fost o seară absolut fantastică, iar eu mă dusesem acolo cu gândul că o știu doar pe Veronica, iar Veronica, desigur, nu o să stea toată seara doar cu mine. Pentru mulți oameni, ideea asta poate fi descurajantă, dar experiențele de până acum mi-au arătat că, dacă îți faci puțin curaj să pășești în necunoscut, universul te recompensează. :) N-am câștigat la tombolă, dar am ajuns acasă atât de plină de bucurie și de recunoștință. Așa de multă, că primul gând în ziua următoare mi-a fost „Oare pe cât organizează Veronica următoarea petrecere?”.

***

Duminica aceasta, pe 22, te invit să #HaiCuMine la „Aniversoarea Verocikăi.  :) Bag eu mâna în foc că o să fie extraordinar de frumos. Și, în plus, e rost de o faptă bună, căci nu vă chemam doar la distracție. Cel puțin nu cu apelul „#HaiCuMine”. ^_^

Anul acesta, beneficiarii aniversării sunt cazurile sociale de copii cu autism care fac terapie în centrele ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată.

ATCA a fost înființată în 2008 de către Anca Dumitrescu, primul specialist român acreditat în terapia ABA (model de terapie pentru copiii cu autism). Este o asociație care pe de o parte formează terapeuți, pe altă parte, în cadrul celor două centre ale lor, o sută de copii cu autism beneficiază de terapie. Cincisprezece dintre ei sunt cazuri sociale, copii proveniți din centre de plasament sau familii sărace.

Petrecerea are loc duminică, începând cu ora 18:00, la sediul Universității Alternative, pe Bd. Dacia nr. 99, la etajul 3, la doi pași de Piața Romană.

Vor fi și de data aceasta bunătăți de casă, inclusive prăjituri de la mama Veronicăi, venite taman de la Satu Mare, căci pe 23 ianuarie își serbează ziua și distinsa mamă. :) Vom avea și un recital susținut de fetele de la Muse Quartet și ne mai așteaptă și alte surprize plăcute.

Cadoul pentru Veronica ia forma unei donații pentru ATCA, donație pe care o vom face la fața locului. Keep in mind că nu o să fie POS. ^_^

***

Ce ziceți? V-am convins? Veniți cu mine la petrecere?

Hai, dați de veste dacă vreți să mă însoțiți! #HaiCuMine


Despre proiectul #HaiCuMine

#HaiCuMine este un proiect de implicare socială bazat pe puterea exemplului personal (pentru că voi chema oameni acolo unde merg și eu) și a motivației venite din apartenența la un grup (pentru că știu că e mai greu să te mobilizezi atunci când trebuie să mergi singur).

Mai multe despre proiect și despre motivația din spate puteți citi aici, iar în formularul de mai jos puteți să vă lăsați adresa de mail ca să vă țin la curent cu acțiunile:

Numele tău

Adresa ta de email

Cea mai bună rețetă de vin fiert! #FărăZahăr

Dragi prieteni, am găsit! Am găsit cea mai bună rețetă de vin fiert! Pe căutate, pe încercate, pe experimentate! :) Prima surpriză e că în cea mai bună rețetă de vin fiert, ingredientul principal nu e vinul roșu, ci… vinul alb! A doua surpriză e că de pe lista ingredientelor lipsește zahărul rafinat (e prezent doar cel din fructe), ceea ce înseamnă nu doar mai puține calorii, ci și lipsa unor potențiale dureri de cap în ziua de după consum. :D

Așadar, pentru a prepara ceea ce este, de fapt, nu cea mai bună rețetă, ci cel mai gustos vin fiert, aveți musai nevoie de:

  • 2 sticle de vin alb dulce sau demidulce (folosim vin dulce sau demidulce întocmai ca să nu mai fie nevoie de zahăr suplimentar, dar dacă la final o să vi se pară că mai e nevoie, puteți adăuga;)
  • două portocale / clementine – vom folosi zeama de la una și coaja de la ambele
  • o lămâie / lime – de la care vom folosi doar coaja
  • foi de dafin (~ 5 frunze), cuișoare ( ~ 7 bucăți), nucșoară (~ o linguriță) și scorțișoară (~ 2 lingurițe) – aici mai puteți ajusta în funcție de cât de aromat vă place
  • un băț de vanilie (se folosește tăiat pe jumătate, în lung) / o jumătate de sticluță de esență

Opțional, putem pune, tot după gust, și niște anason stelat și cardamom sau ghimbir. ^_^ Eu pun de toate, căci mie așa îmi place vinul fiert: să fie o explozie de arome, dar să nu fie prea dulce.

Punem într-o oală sucul și coaja de la portocală, coaja de lămâie, mirodeniile și puțin vin, le lăsăm pe foc cât să se infuzeze sucul cu aroma lor (vreo 5 minute) și apoi turnăm și restul vinului.

Atenție, însă! Deși îi spune „vin fiert”, vinul NU se lasă pe foc până fierbe! Se poate lăsa, dar rămâne doar un suc de struguri, pentru că alcoolul se va evapora. :) E suficient să se înfierbânte și apoi să se toarne în căni.

Iese o bunătate și, dacă închideți ochii cât beți din el, e posibil să faceți o călătorie spontană prin târgurile de Crăciun din Viena, Nuremberg sau Munchen. Luați de aici și niște poze, ca să fie treaba treabă! :)

Cheers!