D’ale casei | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Category - D’ale casei

Am găsit cel mai bun mop!

Acum vreo două săptămâni întrebam pe Facebook dacă are cineva „contactul” mopului acela la care visează orice femeie. Un soi de prinț al mopurilor, acel mop cu care să-ți facă plăcere să speli pe jos sau, fie, măcar să nu mai pară o corvoadă. Căci, pentru mine, datul cu mopul asta a fost întotdeauna: o corvoadă. Nu că aș fi eu vreo sclifosită, că nu sunt, zău, doar că nu găsisem MOPUL.

De 6 ani de zile, de când m-am mutat de la ai mei, am avut același tip de mop, modelul pe care, desigur, îl foloseau și ei – mopul cu burete. Are și el fanii lui, nu contest asta, dar pentru mine a reprezentat „moartea pasiunii”. De fiecare dată când aveam nevoie de el, mopul era tare ca piatra și trebuia lăsat la înmuiat. Big no no. Asta apropo de faptul că am fost în căutarea unui mop care să fie bun nu doar pentru curățat pe jos, ci și pentru absorbirea potențialelor bălți născute din neatenția mea în duș sau din plăcerea lui Oscar de a dărâma vaze cu flori.

Am cercetat și-am tot cercetat și, într-un final… l-am găsit! Asta este vestea bună: că l-am găsit, l-am luat, l-am testat, e minunat. Vestea proastă e că mă pregăteam să mă îmbogățesc de pe urma lui – să vi-l recomand, voi să-l achiziționați prin linkul pe care îl pun eu aici și eu să câștig fabuloasa sumă de ~3 lei / tranzacție! N-ar fi fost mult, dar eram convinsă că vor fi atât de multe comenzi încât viața mi se va schimba.

Nu mi se va schimba. La nici o săptămână de la achiziție, eMAG a scos regele mopurilor din ofertă. Dacă vă hotărâți să ieșiți în stradă sau măcar să le dați un semn celor de la eMAG, vă spun că, iată, regele mopurilor este aceasta:

later edit: eMAG a reintrodus mopul în ofertă și este și în stoc! :)

Kring Amber – găleată cu centrifugă și mop rotativ

De ce e cel mai mișto mop

Majoritatea celor care mi-au recomandat un mop au zis că e musai să cumpăr unul rotativ. Pare-se că e tehnologie de ultimă oră, dar eu habar nu aveam de existența ei. Am căutat ce am căutat și l-am găsit pe cel de mai sus la super reducere pe eMAG. 110 lei, 212 review-uri și o notă medie de 4.61.

Mop rotativ o să găsiți în multe locuri – de la Praktiker, la Carrefour și Top Shop. Am fost să le văd pe toate, dar niciunul nu se compară cu cel pe care l-am luat. Kring Amber are așa:

  • super tehnologia turbo rotativă de clătire și stoarcere – varianta FĂRĂ PEDALĂ – foarte, foarte ușor de folosit
  • centrifugă de inox – cele de la Top Shop erau din plastic, de o calitate îndoielnică și nu știu, sincer, cât rezistă
  • mâner telescopic
  • mop din microfibră – poate fi spălat în mașina de spălat, la 60 de grade (foooarte important)
  • gaură de scurgere în partea de jos – ca să nu mai dai mopul peste cap când vrei să îl golești…
  • roți!!! – are roți, fraților!
  • dozator pentru detergent lichid

***

Cu plăcere! :)

 

Am stat de vorbă cu un psihoterapeut de cuplu

Nu am fost niciodată prietenă cu greșeala. Mi-a fost teamă să greșesc și teamă să recunosc că am greșit. Nu am fost, de fapt, prea prietenă nici cu „greșitul”. Cu lucrurile care nu erau conforme cu așteptările mele, cu lucrurile care nu mergeau, cu surprizele neplăcute. Mă panicam și intram pentru câteva momente în zona aceea de îngheț sau mi se instala dorința de a fugi și de a mă ascunde, din nou din neputința de a-mi asuma realitatea.  După ce treceau, însă, reușeam mereu să mă mobilizez și să caut soluții. Soluția putea să însemne de multe ori să cer ajutorul. Asta, de fel, doar după ce epuizam eu toate variantele. Mi-o fi dat mie tata teama de greșeală, dar măcar mi-a dat și niște unelte – independența și căutarea de soluții. Tata îmi zicea mereu să mă descurc singură. Să caut în dicționar, să încerc, să gândesc.

Momentele de panică au devenit din ce în ce mai scurte de-a lungul anilor și mintea mea din ce în ce mai ageră în a căuta și a găsi soluții. Așa că în 2013, când m-am confruntat cu primele episoade de anxietate depresivă și nu mai știam cine sunt și ce e cu mine pe lumea asta, am încercat de toate. Am refuzat să stau cu ochii în tavan și să aștept să-mi treacă. Îmi era mult prea rău și nu voiam să accept că asta o să fie noua mea realitate înainte să încerc tot ce ar fi fost de încercat. Am apelat la energeticieni, m-am dus și la biserică, am fost și la psihoterapie și am bătut disperată și la ușa unui psihiatru, sperând că îmi va da niște pastile care va face calvarul să treacă mai repede. Nu mi-a dat.

Majoritatea prietenilor nu înțelegeau ce se întâmplă cu mine și de ce nu reușesc să mă repar singură sau cu ajutorul lor. De ce e nevoie să merg la psihoterapie. Nu, nu făceau asocierea aia cu psihoterapia și nebunia (deși, vă rog să mă credeți, o bună perioadă de timp EU am crezut că m-am defectat de tot și că voi ajunge la „nebuni”), dar nici nu înțelegeau ce poate face un terapeut mai mult decât pot face niște prieteni.

Un terapeut pune întrebările potrivite. Pune întrebările potrivite și știe cum să îți fie ghid pe un traseu sinuos. Răspunsurile, soluțiile, bineînțeles că tot la tine sunt. Dar când ajungi să fii pierdut în propria ta minte, ai nevoie de un ghid bun.

***

În ceea ce privește terapia de cuplu, situația e cam aceeași, doar că terapeutul mai preia un rol important – devine un soi de mediator și translator în comunicarea dintre cei doi parteneri. Nu am încercat încă acest gen de terapie, dar am aflat mai multe despre cum funcționează în cadrul unei întâlniri cu Oana Nicolau – psihoterapeut specializat în terapia cuplului în cadrul clinicii ce îi poartă numele.

Stați liniștiți, căsnicia merge bine. Asta și apropo de faptul că m-am amuzat teribil când mi-a zis cineva că vrea să-și ceară banii înapoi (banii însemnând darul de nuntă) de la un cuplu care a decis să divorțeze la nici un an după nuntă. Noi suntem bine, nu vă dăm niciun ban înapoi, dar în noua lume în care totuși divorțul a devenit mai normal ca îmbrătrânitul împreună, fără a fi musai ceva greșit în asta, terapia de cuplu devine și o bună unealtă de prevenție și una ce poate îmbunătăți considerabil calitatea vieții în doi. Și, da, în ceea ce ne privește, avem și noi „piticii” noștri. Și sunt, majoritatea, pitici cu care am venit fiecare în relație, nu musai care să se fi născut în cadrul ei. Și i-am tot discutat între noi, am tot încercat să schimbăm mici lucruri, dar abia în cadrul întâlnirii cu Oana am înțeles cât de important este ca o schimbare comportamentală din partea unui partener, oricât de mică ar fi ea, să fie urmată de validare din partea celuilalt. Cu alte cuvinte, să îi arăți că ai văzut că încearcă și că apreciezi acest lucru. De fapt, doar așa schimbarea poate să devină una de durată, nu să rămână un episod trecător.

Și că veni vorba de „piticii fiecăruia”, unul dintre cele mai mișto principii în terapia de cuplu – un principiu cu care mă identific complet și pe care m-am bucurat să îl regăsesc și în filosofia Oanei Nicolau – este chiar acela care spune că „un cuplu este format din doi indivizi care au decis să meargă prin viață unul lângă celălalt”. Doi indivizi, două entități, nu un singur întreg. Un cuplu nu înseamnă pierderea identității personale într-o identitate colectivă și aceasta este poate una dintre cele mai mai erori care pot apărea într-o căsnicie. Să te pierzi, să uiți de tine, să simți că nu mai libertate. Și, da, din păcate, în imaginarul colectiv căsnicia încă mai este asociată cu o închisoare. O închisoare care poate pe vremuri putea fi văzută și ca un spațiu de siguranță, dar care acum nu se mai potrivește deloc cu valorile noilor generații, generații dornice în primul rând de libertate și de explorare.

***

Fiecare relație de cuplu este despre tine

Așa își începe Oana prima ei carte, A de la Armonie, de altfel primul volum dintr-o colecție dedicată relațiilor de cuplu. Nu este o carte teoretică, ci, mai degrabă, o colecție de povești culese chiar din cabinetul Oanei. Poate sunteți familiarizați cu cărțile lui Yalom. Eu le-am descoperit tot prin 2013, în căutările mele, și m-au fascinat. Desigur, stilul său savuros nu poate fi regăsit în nicio altă parte, dar componenta utilă, aceea care ține de identificarea cu anumite personaje reale (oameni care au fost la terapie) și cu situațiile prin care acestea trec, se regăsește și în cartea Oanei. Mie mi-a fost mereu mai ușor să învăț din exemple, iar dacă exemplele sunt din România, nu din Statele Unite, identificarea devine mult mai ușoară. Pentru că, da, suntem cu toții oameni, dar experiențele noastre sunt în mod clar influențate de mediul în care trăim.

Mi-a plăcut, am citit-o rapid, într-o zi. A fost pentru mine un mod util prin care să o cunosc mai bine pe Oana și felul în care vede ea lucrurile, pentru că dacă e ceva important când vine vorba de psihoterapie e compatibilitatea pacient – terapeut. Așa că am prins curaj să ne facem o primă programare. Habar nu am cum o să fie, dar gândul mă entuziasmează, nu îmi provoacă musai panică, așa că rău nu are ce să fie. Sper. :))

***

La finalul întâlnirii cu Oana am primit și o invitație pe care să o dau mai departe. Este vorba tot de o sesiune de terapie de cuplu, bineînțeles, cu Oana, în cadrul clinicii Oana Nicolau. Clinica se află în zona Unirii, spre Piața Regina Maria. Terapia de cuplu, ca să știți, este o terapie sistemică – în sensul în care folosesc unelte și din cognitiv – comportamentală și din experiențială și din alte cele. Se fac și jocuri de rol, se dau și teme. :)

Dacă o vrei, o să te rog să te înscrii până duminică seară cu un comentariu în care să îmi spui trei lucruri pe care le apreciezi în relația ta și un lucru la care simți că mai aveți de lucrat. Comentariul poți să îl lași anonim sau cu un pseudonim, dar adresa de mail (pe care o văd doar eu), te rog să fie cea corectă, ca să te pot contacta în cazul în care câștigi. Câștigătorul va fi ales în cursul zilei de luni, prin sfântul random.org.

Și hai să încep eu, ca să vă faceți curaj:

Apreciez în relația mea faptul că râdem mult unul cu celălalt, că dormim îmbrățișați în fiecare noapte (bine, când sunt 40 de grade, recunosc, nu prea ne mai suportăm așa de bine) și susținerea necondiționată pe care ne-o oferim unul celuilalt.

Îmi doresc să mai lucrăm la acceptarea diferențelor dintre noi. <3

***

Cheers!


later edit: iată și rezultatul „tragerii la sorți”; am preferat varianta cu lista în ordine aleatorie, pentru ca în cazul în care prima persoană s-a răzgândit / nu mai poate merge / nu vrea iubitul :D, să știm către cine se redirecționează;

So… congrats, Adela! Să ne spui și nouă cum e cu rutina! Mă rog, cu îmblânzirea ei. :)

 

Am mers cu un Escape Train din București până la mare. Adică un escape room într-un tren. În mișcare. În drum spre mare. Enigma Train – povești și impresii.

Nu mai fusesem niciodată într-un escape room, cu toate că de 4 ani de zile tot ziceam că TREBUIE să merg și tot făceam planuri cu diferite grupuri de prieteni fără ca vreunul să se fi concretizat. Un soi de „poate ne vedem la o cafea săptămâna viitoare!”, căci sigur și voi ați băut, de-a lungul vieții, cel puțin o astfel de cafea platonică și înțelegeți perfect la ce mă refer.

În orice caz, când am primit invitația de a merge cu un escape train până la mare mi s-a părut a fi o idee genială, dar nu aveam niciun fel de așteptare concretă cu privire la organizarea enigmei, căci nu aveam niciun termen de comparație. Dar știam așa: că vreau să fie „o zi ca o vacanță”, să mă distrez și să nu simt cum trece timpul până la mare și să fie și o oportunitate de apropiere între mine și fetele cu care am plecat la drum. Și așa a fost.

O zi ca o vacanță

„O zi ca o vacanță” – așa aș descrie cel mai bine experiența de joia trecută. Nu mai plecasem niciodată la mare pentru o singură zi și nu mai fusesem la mare cu trenul de câțiva ani. Bonus, nu mai fusesem niciodată la plajă în Constanța, așa că pentru mine a fost rost de multe „prima dată”.

Am plecat la 11:00 și ne-am întors la 21:30. A fost prima cursă spre mare a trenului de la Astra Trans Carpatic, iar ultima va fi pe 15 septembrie, la final de sezon estival. Trenul circulă fără oprire până în Constanța, prinde pe alocuri 140 de km/h, așa că am făcut două ore și jumătate la dus și doar două ore și un sfert la întors. Din gara din Constanța am mers pe jos până la Plaja Modern, unde ne-am petrecut următoarele 4 ore și jumătate. Plajă mare, apă curată, terasă cu hamsii și piure din cartofi adevărați, șezlong cu umbrelă la doar 15 lei / zi. Viață! Ia-ți cu tine un prieten, o carte sau o carte și-un prieten, și, zău, o să simți că nu mai ai nevoie de nimic și că acolo, atunci, ai găsit sensul vieții.

PS: drumul cu trenul spre mare e chiar foarte pitoresc, iar apusul soarelui, la întoarcere, e ceva de vis

Trenul

Tenul, vă spuneam, se afla la prima lui cursă, așa că am avut poate unica ocazie în viață să vedem o mochetă intactă într-un tren! De fapt, vă spun sincer, vagonul arăta mai mult a avion decât a tren, cu toate că avea doar două scaune pe rând. Scaune îmbrăcate într-un soi de imitație de piele, care se puteau lăsa pe spate, aveau măsuță în față, priză pe fiecare rând, lumină deasupra capului. Și aveam și un ecran pe care apăreau informații cu privire la cursă și acces la o rețea Wi Fi! Poate sunt eu țăranul ăla care nu știe ce-i șofranul, dar nu am mai circulat cu așa ceva nici la noi în țară, nici în afară. Și e super frumos și colorat și la exterior! Lux, vă spun, și, bineînțeles, prețul unui bilet este mai mic ca la CFR – 45 de lei.

Enigma

Toate ca toate, dar ce mă adusese în primul rând în Gara de Nord la ora 10:30 fusese invitația la descifrarea unei enigme. Și nu vă mint când vă spun că miercuri seară, pe la 22:30, aveam emoții de zici că urma să dau BAC-ul. Primisem un mail de la „Mr. Smith” și, dintr-o dată, treaba părea foarte serioasă. M-am panicat și nici nu știu cum am reușit să adorm, dar știu că mi-am pus trei alarme, să fiu sigură că nu ratez trezirea și, implicit, misiunea.

Prima misiune este sa te infiltrezi in trenul despre care am vorbit. Numele tau este pe lista speciala de invitati (doar numele oficial). Cauta persoana cu lista si te va indruma spre locul tau. Asculta cu atentie TOT ce zice. Atentie: in cazul in care intampini probleme in a te urca in tren, va trebui sa te descurci singur cumva. Nu rata misiunea!!!

Am reușit să ajung cu bine în tren și din acel punct Mr. Smith a început să comunice cu noi pe WhatsApp. E un sentiment ciudat, vă spun, să schimbi mesaje cu personaje misterioase, dar toată treaba asta, începând cu mailul din care v-am dat doar un scurt extras, a făcut în așa fel încât să intrăm în atmosferă. Adrenalina e plăcută. :)

Eu, pe peron, lângă trenul Enigma. Deghizarea nu a fost obligatorie, dar mie îmi place să mă joc. :))

Am fost împărțiți în echipe de câte patru persoane (eu eram deja cu fetele mele) și am petrecut două ore încercând să rezolvăm enigma, mai exact să găsim „pachetul” – un pachet misterios despre care ni se spusese că a schimbat multe mâini până să ajungă în tren și că este vital pentru umanitate. Am primit un prim indiciu și, din acel punct, povestea s-a desfășurat. Am lucrat cu link-uri web, cu parole numerice, texte și imagini. Am folosit pixuri și lanterne, ne-am suspectat unii pe ceilalți, ba chiar la un moment dat eram hotărâte să dăm jos un geamantan care părea „plasat” ca să ne uităm ce e în el. Ce bine că nu am făcut asta, cumva reținute de îndemnul domnuli Smith de a fi discreți, căci geamantanul, am descoperit în Constanța, era al unui nevinovat „civil”… :))

Ce ne-a plăcut: ne-a plăcut varietatea enigmelor și faptul că am reușit să lucrăm ca o echipă și să rezolvăm misterul folosind abilitățile fiecăreia dintre noi; apoi, ne-a plăcut „pachetul” în sine, răspunsul și twistul filosofic de la final, o surpriză plăcută pentru toată lumea, cu atât mai mult cu cât am ajuns la ea colaborând cu celelalte echipe; iată ce zice Mona și ce bine a reușit ea să cuprindă în cuvinte ce a însemnat experiența Train Enigma:

A fost o experiență cu adevărat unică. Cu presiune constructivă și cu relaxare deopotrivă. Atmosfera creată, indiciile și maniera ludică de a ne angrena în quest au fost minunate. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost twistul de la final în care ne-am unit forțele foarte competitive de altfel, într-o colaborare autentică. A fost un memento al faptului că firescul naturii umane este să colaboreze, moment în care apare și bucuria împărtășirii.

Ce ar fi putut să fie mai bine: un singurul lucru ne-am fi dorit, dar organizatorii au promis că se va întâmpla în cadrul următoarelor experiențe – să fie mai multă interacțiune cu trenul, mai multe enigme în strânsă legătură cu specificul experienței, căci majoritatea jocurilor puteau să fie implementate și într-un clasic escape room.

What’s Next

Train Enigma este un proiect Quest Mission – epic escape rooms. Joia trecută am avut ocazia să particip la versiunea alfa a acestuia, dar cum feedback-ul a fost foarte bun, organizatorii sunt hotărâți să repete experiența. Își doresc ei, cel puțin o dată pe săptămână. Încă n-au știut să-mi spună cât va costa și alte informații logistice, dar vă puteți lăsa aici adresa de mail ca să fiți anunțați când se organizează următoarea ediție.

Până atunci, vă sugerez să îi urmăriți și să testați și celelalte proiecte. Au 4 misiuni plecate din zona de escape rooms, dar marea diferență este că scopul nu e de a evada, ci de a rezolva o misiune pozitivă și de a identifica filosofia din spatele ei. Una dintre misiuni se desfășoară, de exemplu, într-o galerie de artă reală, alta este bazată integral pe modul de gândire al lui Da Vinci, iar acum pregătesc lansarea unei camere cu puternic caracter științific și educativ.

***

Iar eu? Eu știu că nu o să mai treacă alți patru ani până la următoarea experiență. Zău! Promit! :)

Hai noroc!

Am testat programul Revvolution Online. Și câte ceva despre dieta cu grapefruit și pâine.

Cei apropiați îmi cunosc filosofia când vine vorba de bani. E un subiect ce merită un articol dedicat, dar, pe scurt, sună așa: „dacă am bani de sală, masaj și vacanțe, sunt bine”. Nu mi-am pus niciodată în minte să câștig o sumă anume, dar am căutat să am resursele necesare pentru trei dintre lucrurile care îmi îmbunătățesc considerabil viața: mersul la „sală” (a se citi „Yoga, Pilates, bazin de înot”), călătoriile și masajul. Mie nu-mi trebuie nici multe haine, nici multe perechi de pantofi, nici 10 parfumuri. Bașca, de când am descoperit filosofia zen și arta simplității, lucrurile parcă mai mult îmi aduc angoasă decât bucurie.

Experiențe. De astea vreau eu să am parte în viața asta.

În orice caz, azi după-masă eram la masaj și o doamnă a venit să se cântărească în camera în care mă aflam și eu. I-am spus, mai în glumă, mai în serios, că asta e ceva de făcut dimineața, pe stomacul gol și în pielea goală. Răspunsul m-a dat gata:

E ok, am mâncat doar un grapefruit și o felie de pâine!

Un grapefruit și o felie de pâine… Acesta îi fusese micul dejun. Mi-a spus că ține nu știu ce dietă, că merge la o nuntă peste câteva săptămâni. Probabil din acest motiv era și la masaj. Un fel de „îngrășatul porcului în Ajun”, doar că invers, varianta cu slăbitul. 

SOLUȚIA

Nu mă înțelegeți greșit, eu nu judec pe nimeni, cu atât mai mult cu cât am fost și eu porcul care voia să slăbească în Ajun. Am ținut și eu tot soiul de diete dubioase (mai puțin Dukan, de aia nu m-am atins nici cu gândul), am apelat și eu la tot soiul de aparate miraculoase cu descrieri SF (îl știți pe ăla cu „liposucția virtuală”, nu?) și mi-am dorit întotdeauna să fiu cât mai slabă în cât mai scurt timp posibil. Și, da, cred că fiecare învață cel mai bine din propria experiență. Dar m-aș simți vinovată dacă nu i-aș spune omului nu că dietele sunt o prostie – că nu toată lumea primește bine genul acesta de atitudine tranșantă -, dar că SOLUȚIA (fix așa, cu litere mari de tipar), atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, este un nutriționist.

Da, poate o să dai rapid câteva kilograme jos dacă alegi să te înfometezi sau să mănânci grapefruit cu pâine (???), dar gândește-te bine dacă asta îți dorești de fapt – îți dorești să dai câteva kilograme jos pentru o nuntă sau să dai jos grăsimea, să îți dezvolți masa musculară și să ai un super tonus pe termen lung? Nu kilogramele contează. Contează cum arăți, cum te simți, cum stau hainele pe tine. Pentru că un kilogram poate fi un kilogram de grăsime sau un kilogram de masă musculară. Și diferența de volum e semnificativă. Cam așa:

Acum gândește-te că în momentul în care alegi să te înfometezi, corpul tău nu se hrănește doar cu excesul de grăsime, ci roade cu poftă și din masa ta musculară.

Nu v-aș fi povestit toate astea acum dacă nu aș fi avut eu o revelație acum trei ani, în vara lui 2014, când m-am băgat în programul creat de Valentin Vasile, actualul Revvolution. La momentul respectiv, oamenii credeau că programul este în primul rând despre antrenamente draconice, dar, de fapt, programul a fost și este în primul rând despre nutriție. Pentru că adevărul adevărat acesta e: nu poți slăbi doar prin sport. Și mi-l amintesc și acum pe Valentin, la unul din primele antrenamente, vizibil supărat, căci tocmai avuseseră evaluările finale cei din seria de iulie și într-un jurnal de abateri se strecurase insidios o prăjitură în loc de cină.

O prăjitură nu e o abatare! O prăjitură e o eroare, nu trebuie să existe așa ceva!

În realitate, situația nu era așa de neagră, dar Valentin încerca să ne facă să fim cât mai conștienți de importanța respectării planului nutrițional. Și, da, mie Valentin mi-a schimbat viața. Nu doar că am reușit în 2015 să dau jos vreo 5 kilograme de grăsime, dar am reușit să îmi schimb toată perspectiva nesănătoasă pe care o aveam asupra slăbitului și am început din acel moment să îmi respect corpul mai mult. Asta a însemnat să mă gândesc de două ori dacă vreau să îi ofer o merdenea la micul dejun sau o omletă cu sparanghel și brânză de capră. A câștigat, de fiecare dată, omleta. Și nu doar din respect pentru mine, ci pentru că, odată ce scoți porcăriile din meniu pentru suficient de multă vreme, porcăriile nu îți mai fac atât de multă poftă.

Care-i treaba cu „revoluția online”

Un meniu făcut de un nutriționist nu o să te facă să vrei să te urci pe pereți. Un meniu făcut de un nutriționist are trei mese pe zi, are un conținut echilibrat de carbohidrați, grăsimi și proteine și e făcut pentru tine. Asta e poate cel mai important: nu e o dietă luată de pe net, o „rețetă universală”, ci e un meniu croit în funcție de tine și de nevoie tale. Asta am găsit eu acum trei ani și am regăsit anul acesta în cadrul programului Revvolution Online. Îl scriu cu bold, vă dau și link, vă recomand să vă și înscrieți. Așa, cât se poate de direct, pentru că e genul acela de lucru în care cred cu tot sufletul și pe care îl recomand cu toată încrederea. Varianta clasică a programului poate nu este accesibilă tuturor din punct de vedere financiar (deși investiția merită din plin și vă economisește, de fapt, o grămadă de bani aruncați în altă parte pe promisiuni fără efect), dar varianta online chiar are un preț super accesibil oricui și-a stabilit ca prioritate să slăbească sănătos. 180 de lei.

Eu am vrut să îl testez pentru simplul motiv că îmi doream idei noi de inclus în meniul meu construit după filosofia Revvolution. Nu mă mai interesa partea de antrenamente, voiam să iau doar porția de nutriție din pachet, așa că varianta online a venit la fix. Am primit și de data aceasta un meniu complet pentru o lună de zile și, da, am slăbit și de data aceasta 2 kilograme. Dar, vă spuneam, nu despre kilograme este vorba, ci despre faptul că mă simt excelent.

Ce include pachetul Revvolution Online:

  • exerciții Revvolution în format video, coordonate de Valentin Vasile – exerciții pe care le puteți face acasă – nu aveți nevoie decât de o saltea;
  • un ghid introductiv de biomecanica mișcării – pentru că este foarte important să executați corect exercițiile – atât pentru eficiența acestora, cât și pentru a evita să vă accidentați în vreun fel sau altul;
  • un program de nutriție personalizat, realizat pe baza chestionarului pe care îl veți completa on-line – aurul! :) – să aveți în vedere că programul este potrivit pentru cei care nu consumă carne de vită / porc / oaie / pui / curcan, dar e musai să acceptați peștele și fructele de mare;
  • un manual de nutriție – ca să înțelegeți mai bine „ce și cum”;
  • acces la comunitatea Revvolution – acces la grupul de pe Facebook, un izvor de resurse mișto, dar și la activitățile offline organizate pentru comunitate – cum ar fi, atelierele periodice de nutriție sau de biomecanica mișcării, organizate la sediul Revvolution.

***

Cam atât pentru acum, cu toate că pe tema asta a slăbitului și a lecțiilor pe care le-am învățat în ultimii 16 ani, aș putea să povestesc ore în șir. Dar revin, nu-i bai. De exemplu, abia aștept să vă spun cum am învățat eu să-mi accept fizionomia și să-mi iubesc unicitatea. Ușor n-a fost, dar, zău, totul începe prin respectul față de sine.

Ah, și vă stau, desigur, la dispoziție pentru orice fel de întrebări ați avea cu privire la program! :)

Cheers!

Vacanță în Sicilia – Palermo și Cefalu – mic ghid turistic

Am ajuns în Sicilia, dar voiam, de fapt, să mergem în Sardinia. Nu, nu ne-am trezit când am ajuns acolo, dar am decis să schimbăm destinația după mai multe articole citite în care scria că pentru a te bucura cu adevărat de Sardinia e recomandat să închiriezi o mașină și să te plimbi prin centrul insulei. Zonele de lângă mare sunt, se pare, pline de resorturi de lux, iar noi voiam să gustăm din Sardinia tradițională, cea în care trăiesc unii dintre cei mai longevivi oameni de pe planetă.

Îmi era dor de Italia, o țară pe care o iubesc și pe care am văzut-o aproape în fiecare an, iar alegerea Siciliei a fost făcută, vă spun drept, după ce ne-am uitat pe lista orașelor în care există zboruri low cost. Aveam de ales, din ce nu văzusem până acum, între Milano, Palermo și Catania. A fost dificil să ne hotărâm ce parte a Siciliei să vedem, pentru că eu sunt genul de om care își dorește să se bucure cât mai mult de un loc, nu să alerge dintr-unul în altul, așa că era musai să aleg o singură zonă. În cele din urmă am decis să zburăm în Palermo, să stăm trei zile și în Cefalu, și am știut că va fi una dintre cele mai frumoase vacanțe. Am avut, desigur, dreptate. :)

Zborul

RyanAir. A fost primul zbor cu ei și am avut partea de cea mai bună experiență de până acum în ceea ce privește zborurile low cost. Aveam emoții, desigur, auzisem tot felul de povești, și nu știu dacă pur și simplu am avut noroc să nu apară experiențe neplăcute, dar unele aspecte nu depind, oricum, de noroc:

  • Ai voie să iei cu tine două genți de mână – una de dimensiuni clasice (nu mini dimensiunile de la Wizz…) și una de dimensiuni mai mici – o geantă de laptop, o geantă de umăr, un rucsăcel…
  • Ai super spațiu pe scaun (nu ești înghesuit ca la Wizz…)

Da, fac multă reclamă la produsele lor – mâncare, cadouri, lozuri -, dar pe mine nu m-a deranjat. Nu îți bagă nimic pe gât și, oricum, ești liber oricând să-ți bagi căștile în urechi. :)

Ryan Air - zbor Sicilia

Transferul

Aeroportul din Palermo e tare mic și ușor de descifrat. Indicațiile sunt clare și am ajuns  imediat la casa de bilete a companiei care se ocupa de transferul aeroport – centru. Autocarele pleacă din jumătate în jumătate de oră, serviciul este activ de la 4 dimineața la 12 noaptea și prețul unui bilet dus – întors este  de 11 Euro. În plus, puteți să vă luați biletele în avans, direct de pe site-ul lor. Noi nu am prins coadă la casă, dar e un serviciu util și văd că există chiar și o mică reducere (pe site costă 10 Euro în loc de 11).

Cazarea

Atât în Cefalu, cât și în Palermo, ne-am cazat prin AirBnB. De fapt, de când am descoperit site-ul acesta l-am folosit aproape de fiecare dată. Zic „aproape” pentru că are totuși o mică hibă – plata trebuie făcută în momentul rezervării. Anul trecut, când am plecat în luna de miere, nu aveam banii în avans, că, deh, nuntă :D, și a trebuit să apelăm la Booking, în condițiile în care cazarea in Santorini, pe partea cu Caldera, costă pentru o zi când în alte părți pentru 5.

Altfel, experianța cu AirBnB a fost de fiecare dată extraordinară. Poți găsi niște apartamente grozave, situate central, la prețuri pe care nici nu le-ai visa pe Booking. În Palermo am stat la o tipă care își făcea doctoratul în Messina și ne-am bucurat nu doar de super locație și apartamentul excelent echipat, ci și de mici surprize – un cocor origami găsit prin bucătărie, niște carți despre „happiness and economy”, un poster cu Leon (unul dintre filmele mele preferate), o sticlă de rom… :D –  Iar în Cefalu am avut parte de o super grădină în care luam micul dejun – echipată cu o masă și scaune vintage, cu leagăn și hamac.

Dacă încă nu aveți un cont pe AirBnB și vă tentează ideea, luați de aici un link care vine la pachet cu 100 de lei de cheltuit pentru prima voastră închiriere – https://www.airbnb.com/c/oanab10. Cazarea din Palermo a fost aceasta – „Cozy and Magic apartment in center”, iar cea din Cefalu, aceasta – B&B del Giglio. Pe ambele le recomand cu mare drag. :)

Impresii generale

Nu știam ce o să găsim în Sicilia mai mult decât ce știam deja despre Italia în general – că e frumos, că oamenii sunt mișto și că mâncarea e bună. :) Eu abia așteptam să bag pește și fructe de mare, iar Alex era entuziasmat de revederea cu pizza și cu pastele. În plus, îmi era dor de străzile lor, de discuțiile lor pasionale, de piețe și piațete.

Am găsit mâncare bună, dar și unele dintre cele mai pitorești orașe din Italia. Nu știam că toată zona are influențe arabe și normandice, dar știam că găzduiește o frumoasă parte din patrimoniul UNESCO- „Arab-Norman Palermo and the Cathedral Churches of Cefalú and Monreale. În plus, recunosc, pe mine m-a fascinat vegetația. Cactușii imenși, lămâii și portocalii de care dădeai la tot pasul, ficușii ce se întindeau pe zeci de metri pătrați și, mai ales, palmierii. Palmierii care complementau atât de frumos străzile și clădirile orașului.

Despre Palermo se zice că e cea mai săracă dintre capitalele Italiei, dar în centrul extins al orașului (adică în zonele în care ne-am plimbat noi) acest lucru nu se simte deloc. Poate doar când te uiți la pisici, căci, cei drept, toate erau slabe și ciufulie. :) Altfel, clădirile nu sunt mai amărâte, cerșetori nu sunt mai mulți, prețurile nu sunt mai mici la terase. Iar terasele, vai… terasele sunt la ei cum sunt la noi farmaciile, băncile, casele de pariuri și Mega Image-urile la un loc. De fapt, sunt și mai multe de atât. E plin de terase și terasele sunt pline de oameni. Asta, desigur, în afara intervalului 15:00 – 18:00, când italienii au a lor binecunoscută siestă și (aproape) totul e închis.

Să vă așteptați totuși la niște gunoaie (căci e totuși Italia, nu Austria :D) și, mai ales, la miros de pipi. Ce să-i faci, străzi înguste, oameni cu nevoie, e un soi de experiența din gangurile noastre la nivel extins. După prima zi, însă, vă obișnuiți și învățați să iubiți orașul cu tot cu izul lui specific. Mai ales că, totuși, mirosurile cele mai des întâlnite rămâne cele de paste, busuioc, usturoi…

Nu în ultimul rând, să nu vă speriați de haosul de pe stradă. Nu mă refer doar la volmul ridicat din conversațiile lor, ci efectiv la mașini și la pietoni. Se circulă haotic de ambele părți – oamenii traversează pe unde apucă, merg pe mijlocul străzii chit că nu e pietonală, mașinile nu opresc mereu la trecerea de pietoni, scuterele nu respectă aproape nici o regulă de circulație. :D Cu toate acestea, toți oamenii – fie că sunt pietoni, fie că sunt șoferi -, sunt FOARTE relaxați. Nu auzi claxoane, nu auzi înjurături, nici măcar priviri înțepătoare nu vezi. Iar acesta e un aspect pe care l-am observat în majoritatea Italiei și a fost unul dintre șocurile majore pe care le-am avut prima oară când am vizitat-o, acum mai bine de 10 ani. Cum ar veni, la vita e bella, de ce să ne enervăm degeaba?

Ce-am mâncat
Busiate cu Creveți și Sparanghel

Busiate cu Creveți și Sparanghel

În ceea ce ne privește, o excursie nu e completă dacă nu ne bucurăm de specificul culinar. Și dacă pește, paste, rucola, pizza și gelato mai mâncaserăm în Italia, Sicilia ne-a întâmpinat cu propriile specialități. Până la ele, însă, e important de menționat că inclusiv pizza și pastele au specificul lor în această zonă. În primul rând, specificul e, desigur, unul maritim, astfel încât o să găsiți multe variante de pizza și de paste cu pește sau fructe de mare. Apoi, să nu vă așteptați la pizza sau la paste „cu de toate”. Italienii pun fix atâtea ingrediente cât e nevoie ca să completeze armonios și să se pună unul pe celălalt în valoare. Nu o să găsești o pizza pe care să ai și cârnat și șuncă și ciuperci și ardei gras și măsline și porumb și ceapă. Iar pastele, surpriză, nu băltesc în sos. În plus, la pizza nu ești întrebat dacă vrei sos dulce sau picant și la paste nu ți se aduce parmezan. Ambele sunt, însă, excelente. Pastele sunt proaspete și nu au nicio treabă cu cele pe care le fierbem noi acasă. În plus, am descoperit, desigur, modele noi – în această parte a Siciliei se folosesc așa numitele busiate.

Salată de Fructe de Mare

Salată de Fructe de Mare

În ceea ce privește peștele, Sicilia e locul în care poți să te bucuri din plin de pește spadă la un preț decent. Peștele spadă, gătit simplu, la grătar, este absolut delicios. L-am descoperit vara trecută, în Grecia, și m-am bucurat extraordinar de mult când l-am găsit în București, în meniul celor de la The Harbour – este excelent și vă recomand să-l comandați cu garnitura de broccoli sotat cu usturoi. În Sicilia, pe lângă varianta la grătar, vă recomand și specialitățile locale – rulori de pește spadă și pește spadă în crustă de fistic. Le-am încercat, desigur, pe toate trei, dar varianta mea preferată rămâne cea simplă, la grătar. Și-apoi, desigur, bucurați-vă de fructele de mare în toate formele lor. Și de sepie și de caracatiță.

Revenind, totuși, la preparatele cu adevărat specifice zonei, dacă ajungeți în Palermo e musai să încercați, de dragul experienței culinare:

  • arancini – bile pane de orez, umplute în mod tradiționat cu unt, mozzarella și șuncă, dar pe care le puteți găsi cu diferite alte umpluturi; mie mi s-au părut a fi destul de grețoase (mai ales cele tradiționale, căci după ce că sunt prăjite în baie de ulei mai au și unt în ele … ), dar eu nu sunt în general un fan al prăjelilor, așa că nu am apreciat în mod special nici bilele năut prăjite și puse într-o chiflă („pane e pannelle”), tot un preparat de tip fast food, specific Siciliei din pricina influențelor orientale.
  • cannoli – aluat făcut cu untură, prăjit, rulat, umplut cu ricotta îndulcită și asezonat cu fistic, portocală confiată sau chipsuri de ciocolată. Dap, delicioși, și fără nico legătură cu ce cannoli am mâncat prin țară.

    arancina

Mai au și caponata, o mâncărică pe bază de vinete care nouă ni s-a părut că seamănă cu zacusca. Pentru americani o fi interesat, pe noi nu ne-a impresionat așa tare. :D Și o nebunie specifică orașului Palermo, pe care, recunoaștem, nu ne-am încumetat să o încercăm, dar despre care am auzit doar lucruri bune – „pane con la milza a.k.a. sandwich cu splină. Iar în ceea ce privește desertul, nu am reușit să mai înghesuim în stomac și prăjitura lor tradițională – cassata – o nebunie în straturi, cu blat însiropat, ricotta, marțipan și fructe confiate. Pe scurt: diabet.

casatta și cannoli

casatta și cannoli

Ah, încă ceva! Dacă nu credeți că o să ajungeți prea curând în Tunisia, poate e o idee să profitați de „ vecinii” din Sicilia ca să încercați și niște aperitive tradițional tunisiene. Noi am găsit așa ceva la o cârciumă din Palermo – La Traviata. Nu știm exact ce am mâncat, dar a fost bun! :))

https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-0/s261x260/18952580_10210979783105433_8317992884848244541_n.jpg?oh=06a570636dd7dfccb099e11bc8e0cb47&oe=59DCFBF1

aperitive tunisiene

Și-apoi, încercați să nu vă ofticați prea tare de faptul că, în ciuda preparatelor culinare, italienii nu sunt grași. Pentru că, da, mâncarea lor e plină de carbohidrați, dar cel puțin e sinceră, nu e McDonald’s.

Ce-am vizitat

După atâta mâncare, e cazul să pornim la drum. Noi am mers până n-am mai putut – adică până am făcut bătături la toate degetele și apoi ne-am odihnit și am mers din nou. O medie de 15 kilometri pe zi, pe care, totuși, îi simțeam doar la sfârșitul zilei, căci plimbările pe străzile Italiei sunt, pentru mine, o încântare continuă. Am stat 3 zile în Cefalu și 4 zile în Palermo și am mers cu autobuzul o singură dată – când ne-am dus la plaja Mondello. Pe de-o parte, Cefalu e mic, nu ai avea de ce să folosești mijloace de transport în comun și, pe de altă parte, în Palermo am stat în centru și reușeam să ajungem la majoritatea punctelor de interes în mai puțin de 20 de minute de mers pe jos.

În Cefalu ne-am bucurat de:

  • La Rocca – muntele din centrul localității, o super drumeție la finalul căreia te poți bucura nu doar de ruine preistorice („Templul Dianei” a fost construit în secolul 4 sau 5 Î.H.), ci și de una dintre cele mai frumoase priveliști; excursia merită din plin, dar să aveți în vedere faptul că vorbim de un munte arid, unde sunt zone extinse fără copaci, așa că să fiți echipați cu pălării și cu apă plată. :) Și cu încălțăminte corespunzătoare, desigur;
  • Catedrală – parte din patrimoniul UNESCO, impresionantă mai ales din exterior, primul nostru contact cu influențele arabe și normandice;
  • O plimbare printre stâncile de lângă mare – una dintre cele mai frumoase experiențe, descoperită întâmplător, coborând niște trepte; Ne-am oprit inițial doar să vedem cum se sparg valurile în stânci, dar am observat, ulterior, că există o alee care duce pe lângă mare, printre stânci, până în dreptul farului; În drumeția noastră am găsit și sare autentică de mare – adică ce a rămas după ce soarele a uscat băltoace formate de valurile care s-au spart în stânci. ^_^

Am stat trei zile în Cefalu, dar ne-am dat seama că ne-ar fi ajuns două. Nu sunt multe de făcut, dar e musai să vă bucurați și de cerul albastru și de plaja curată cu apă limpede și de apusul de soare în mare și de lumina extraordinar de caldă pe care nu am mai întâlnit-o în nicio altă parte. Apusul chiar e spectaculos și vine la pachet și cu mai mult timp de stat la plajă, căci soarele nu are după ce să se ascundă. :)

În Palermo, în schimb, ai mult de vizitat și ar fi bine să mergi cel puțin pentru 4 nopți dacă vrei să te bucuri de tot ce îți poate oferi orașul acesta. Căci pe lângă muzee, castele, catedrale, trebuie să te lași cuprins, pur și simplu de viața din Palermo, de străzi, de zarvă.

  • patrimoniul UNESCO – cu precădere Catedrala, Palatul Roial (ce găzduiește și Capela Palatină – cel mai spectaculos obiectiv turistic), bisericile Santa Maria dell’Amiraglio și San Cataldo (situate ambele în aceeași piață); aici o să vă bucurați cu adevărat ochii de influențele arabe și normandice și o să vedeți metri pătrați de mozaic…
  • Teatro Massimo – opera din Palermo, a treia ca mărime din Europa (după cea din Paris și cea din Viena), cu sala făcută în întregime din lemn de castan; este, de altfel, singurul obiectiv turistic în care biletul include și un ghid uman și e o experiență frumoasă de jumătate de oră; puteți opta, însă, pentru mai multe tipuri de bilet – puteți vizita și culisele sau puteți chiar să vă bucurați de un mini recital.
  • Grădina Botanică – nu e ceva ce aș vizita în mod normal, dar cum flora Siciliei este atât de diferită de cea a României, am simțit că voi găsi aici câteva lucruri cu adevărat deosebite. Și am găsit. :) Am văzut pentru prima oară un bananier, papaya, argan și am pus mâna pe un fruct dintr-un arbore de cafea și pe mătase căzută din arborele de mătase. Și-apoi, desigur, sunt ficușii bătrâni care se întind pe zeci de metri cubi fiecare… Poate nu o să găsiți grădina botanică într-un clasic ghid turistic, dar e o experiență pe care eu v-o recomand din tot sufletul.

Ce-am mai făcut? Ne-am plimbat prin celebrele lor piețe – Vucchiria și Ballaro – și ne-am bucurat de zarvă și de mâncarea proaspătă și bună. Am mai vizitat o biserică, Santa Caterina, situată în aceeași piață cu Santa Maria dell’Amiraglio și San Cataldo. Nu are mozaic, dar are pereții plini de sculpturi și, vă zic, imaginea e impresionantă.

Nu în ultimul rând, la recomandările celor din jur, am mers și până la plaja Mondello. Se ajunge cu un autobuz obișnuit (costă 1.4 Euro biletul cu o valabilitate de 90 de minute) pe care îl puteți lua din centrul orașului. Bilete se pot achiziționa fie de la tabacherii, fie direct de la șofer. Plaja, însă, nu ne-a impresionat. Multe gunoaie în nisip, iar apa nu era limpede deloc (ba chiar avea o culoare foarte dubioasă la mal și am decis să nu intru…). Dacă vreți plajă, luați trenul până-n Cefalu. Biletul costă în jur de 10 Euro dus – întors, faceți doar cu 10 minute mai mult și experiența nici nu se compară.

Ce-ar mai fi de zis

Am povestit deja foarte mult și mă bucur sincer că ați avut răbdare să parcurgeți tot articolul. Vreau doar să vă încurajez să vizitați Palermo. Și să vă spun că seara nu-i deloc periculos pe străzi. :) Musai să vă plimbați pe via Maqueda. Noi am avut noroc să prindem pe ea și două nopți de festivalul berii artizanale, dar strada a rămas la fel de vie și după ce s-a încheiat acesta, cu mulți artiști stradali – muzică, jonglerie – și spectacole care mai de care.

Altfel, sunt aici pentru orice fel de curiozități ați mai avea. Și, de asemenea, dacă ați vizitat și voi Palermo, completările sunt și ele binevenite! :)

Saluti!

Digital Divas 2017 – cuvânt cheie: autenticitate

Ediția din 2017 a Digital Divas a avut ca temă oficială „The Influencer’s Dilemmas” – dilemele așa-numitului „influențator”, un termen care (încă) nu și-a găsit oficial locul în dicționarul limbii române, dar care, în ultimii ani, a devenit foarte utilizat cu precădere în zona de online, cumva luând locul clasicului și aproape demodatului „blogger”. Pentru că adevărul ăsta e: de când cu Facebook, Instagram și YouTube, nu mai e nevoie să ai un blog pentru a putea da informații către lume, iar informația a devenit mult mai digerabilă prin intermediul fotografiilor și, mai ales, a videoclipurilor.

Recunosc, m-am trezit și eu de câteva ori gândindu-mă de ce mai am un blog când majoritatea informațiilor le transmit oricum pe Facebook, dar mi-am adus de fiecare dată aminte că mie îmi place să scriu. Îmi place mult să scriu și îmi place să scriu mult. Nu des, ci mult. Adică texte lungi, total nerecomandabil în această eră a vitezei în care prea puțini mai au răbdare să citească texte mai lungi de trei paragrafe sau urmărească videoclipuri mai lungi de trei minute. Dar eu… eu sunt o curajoasă.

Vrem autenticitate, nu ne mai place bullshitul

Și dacă tema oficială a evenimentului vă spuneam că a fost „dilemele influențatorului”, cuvântul cheie al prezentărilor de ieri a fost, cu siguranță, „autenticitate”.  Un termen la modă, un termen care are toate șansele să devină un clișeu (în anumite contexte, zic eu, a devenit deja) și nu e de mirare că se discută atât de mult despre asta. E la modă pentru că suntem sătui de ipocrizie, de falsitate, de bullshit.

E atât de mult bullshit, că tânjim după sinceritate.

Și partea cea mai amuzantă este că, de fapt, toți ne dorim asta, dar nimeni nu are curajul să fie „primul”.

Când e clar că tot ceea ce ești este un produs al mediului în care ai trăit, a educației pe care ai primit-o și a experiențelor pe care le-ai avut, ce mai înseamnă, de fapt, să fii „autentic”? Părerea mea? Să trăiești în conformitate cu valorile tale.

Diana Papuc a vorbit despre simplitate, sinceritate și curajul de a greși, trei calități înnăscute dar pe care cei mai mulți dintre noi le pierdem o dată cu vârsta, Valentin Suciu a subliniat importanța relevării și a ceea ce NU facem și ce NU suntem, iar Robert Katai a vorbit despre acceptarea și promovarea unicității din fiecare dintre noi.

În concluzie?

Să trăiești conform cu valorile tale, să îți accepți unicitatea și să te arăți lumii, sincer, așa cum ești tu în toată splendoarea ta. Niște sfaturi excelente, dar al naibii de greu de pus în practică. Am crescut, până la urmă, (majoritatea dintre noi), într-un cadru social în care am fost învățați să ne conformăm. Într-un cadru în care a fi diferit însemna, de cele mai multe ori, a fi „greșit”. Și poate niciun sentiment nu e mai dureros pentru ființa umană decât acela de a se simți „greșit” și, implicit, neacceptat, neapreciat, neiubit.

Evenimentul de ieri a fost dedicat cu precădere zonei de beauty și de fashion, iar înaintea mea, pe scenă, au urcat ținute care mai de care. Eu venisem în blugi și aveam toate șansele să mă simt „greșit”. Bașca, mă luaseră oricum palpitațiile când am auzit că am câștigat și pentru prima oară în viața mea am crezut că o să leșin de la excesul de emoții. Am reușit să mă mobilizez cu gândul că mă fac de râs dacă pic pe acolo și apoi totul a decurs pe un soi de pilot automat, în care totuși auzeam pe cineva strigând „Bravo, Oana!” (Monica, tu erai?). Mi-am dat atunci seama, în starea mea de reverie, că aprecierea oamenilor care mă cunosc nu are, de fapt, nici o treabă cu hainele mele. Iar cei care abia m-au cunoscut… ei bine, mă bucur că m-au cunoscut așa. Pentru că, da, ieri, pe scenă, am fost eu, sinceră, în toată splendoarea mea.

Cheers!

***

Mulțumiri către AVON și Evensys pentru încă un eveniment reușit! Chapeau bas!

Achievement Unlocked: am făcut nudism în saună! Și am reflectat asupra rușinii.

Prima oară când am văzut multe femei goale la un loc a fost undeva prin clasa a 4-a. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu a fost doar prima oară, ci și ultima. Eram într-o tabără în Brădetul de Brașov și dușurile erau toate într-o mare sală în care ne băgau zilnic pe toate la un loc. „Toate” însemnând fetițe, fete și femei de toate vârstele, pentru că, na, și doamnele profesoare trebuiau să se spele. Țin minte că ieșeam de acolo în prosoape și defilam așa până la clădirea în care eram cazați. Pentru că, da, dușurile se aflau într-o clădire separată. La ieșire ne așteptau băieții și se uitau la noi cum defilam pe alee, poate – poate cădea un prosop și aveau și ei ce să povestească ghinioniștilor care nu veniseră în tabără.

Cumva nu țin minte să mă fi simțit rușinată în momentele acelea, cu toate că, în general, rușinea nu îmi era deloc un sentiment străin. Inclusiv în tabăra aceea țin minte cum am plâns într-o noapte pentru că prietena mea cea mai bună a făcut mișto de pijamaua mea. Era o pijama făcută de mamaie, nu cea mai „cool” dintre pijamale, dar până în acel moment nici nu îmi pusesem problema că ar fi ceva în neregulă cu ea.

Probabil că asta s-a întâmplat și cu goliciunea de la dușurile comune. Nu a fost nimeni acolo care să râdă de mine. Să mă arate cu degetul și să-mi spună că sunt grasă. Pentru că, da, eram grasă. Eram grasă, aveam părul scurt, tuns băiețește, dar, cu toate astea, numele meu apărea des prin Oracole la întrebarea „De cine îți place din clasă?”. În școala primară era mai important să fii „de treabă”. În 5 – 8, însă, lucrurile au început să se schimbe. A apărut primul coleg care mi-a spus „grasă” și din acel moment nu a mai fost niciodată atât de simplu să port un costum de baie. Nici măcar după ce am slăbit. Am devenit nu doar conștientă de corpul meu, dar am început să mă analizez și să mă judec mult prea mult.

***

Săptămâna trecută am fost la saună. Am deschis ușa și, poc, în fața mea, ce să vezi, o domnișoară gol goluță întinsă pe banca de sus. Am zâmbit și m-am dus pe banca de lângă, simțindu-vă cumva ridicol în costumul meu de baie întreg. Am scanat-o de vreo trei ori, m-am mai uitat de încă două ori la sânii ei (ce să-i faci, când nu ești obișnuit cu asta, nu ești obișnuit cu asta…) și apoi mi-am văzut de ale mele. Adică am stat și m-am uitat în gol în timp ce așteptam să transpir și m-am gândit ce-ar fi dacă data viitoare aș sta și eu dezbrăcată la saună. „Până la urmă, așa e recomandat, deci ar fi chiar indicat să trec peste jenă și să dau jos textila…”.

Zis și făcut, ieri am avut debutul, iar azi a fost deja a doua zi de nudism în saună. Și nu doar că nu mi-a fost jenă, dar am descoperit chiar că îmi face plăcere. E un mix de sentimente. Pe de-o parte mă simt un pic rebelă (pentru că, în continuare, doar eu și domnișoara practicăm acest „sport extrem”), pe de altă parte mă simt curajoasă (pentru că mi-am depășit o limită), dar, cel mai important: mă simt LIBERĂ. Nu, nu de haine. Liberă de rușine și de temeri nejustificate.

***

Ne e, de fapt, teamă că vom fi judecați. Teamă că se va râde de noi. Teamă că vom fi arătați cu degetul. Teamă că, dacă ne expunem cu totul, vom fi priviți altfel. Că ceilalți ne vor vedea doar defectele. Poate pentru că așa facem și noi când ne uităm la ceilalți?

E la fel ca în cazul expunerii lucrurilor pe care le simțim sau pe care le gândim. Alegem de cele mai multe ori să ne cenzurăm sau să trecem prin zeci și zeci de filtre lucrurile pe care le gândim înainte să le dăm lumii, în căutarea variantei câștigătoare. Varianta aia pe care dacă ai pune-o pe Facebook ar primi cele mai multe like-uri. Vrem like-uri pentru că sunt o formă de „iubire digitală”. Vrem like-uri pentru că vrem, de fapt, să fim apreciați și iubiți. Avem nevoie de iubire și ne e teamă că dacă ne vom arăta în toată goliciunea noastră nu o vom mai primi. Doar că o dată ce am reuși să stăm dezbrăcați unii în fața celorlalți ne-am da seama că defectele noastre nu ne despart, ci ne aduc mai aproape unii de ceilalți. Pentru că abia atunci ne dăm seama cât de multe avem, de fapt, în comun. Și că „nu suntem singurii”. Nu suntem singurii defecți.

***

Între timp, în țările nordice, femeile și bărbații împart, despuiați, o saună. Și n-au nicio treabă. Nici rușine, nici nesiguranță, nici priviri critice. Au înțeles că țâțele au varii forme și mărimi, că celulita nu crește în copaci, dar crește pe pulpele majorității feminine și că buricul este, în cazul multora, o necunoscută afundată-n colăcei.

Cheers!

#HaiCuMine să strângem șosete groase pentru persoanele fără adăpost!

Dacă protestele desfășurate în ultimele zile ne-au dat ocazia să retrezim în noi spiritul de unitate și sentimentul de apartenență la o comunitate, ne-au dat în același timp și o idee despre ce înseamnă să stai în stradă pe timp de iarnă. Iar dacă noi am stat câteva ore, iaca sunt oameni care își petrec toată ziua în frig. Și nu o fac doar pentru că sunt liberi să o facă, ci pentru că nu au unde să se ducă. Există adăposturi, dar ele sunt deschise doar pe timp de noapte și, din păcate, în majoritatea dintre acestea, condițiile sunt insalubre. Așa s-a ajuns ca mulți dintre cei care locuiesc pe străzi să prefere să rămână acolo.

În decembrie, s-a întâmplat totuși ceva bun. Asociația Carusel a deschis, cu sprijin din partea ING, Adăpostul Temporar de Noapte ODESA. E un loc curat, bine organizat, în care sunt primite persoanele fără adăpost, indiferent de zona de proveniență sau de deținerea unui act de identitate. Aici, oamenii pot beneficia de asistență medicală primară, pot face un duș cald, li se pune la dispoziție o pijama de schimb, iau cina și micul dejun și au acces la ceai fierbinte pe toată durata șederii. Camerele au între 4 și 8 paturi, iar capacitatea maximă a adăpostului este de 50 de persoane.

Adăpostul ODESA va continua să funcționeze până pe 28 februarie, iar invitația mea este să ne alăturăm demersurilor Carusel de a ajuta oamenii fără adăpost să treacă cu bine peste iarnă. 

#HaiCuMine să strângem șosete! Fii perechea mea!

Fii perechea mea! este o campanie inițiată de Miruna Nichita. Miruna și-a propus să strângă 500 de perechi noi de șosete groase pentru adulți – femei și bărbați. Beneficiarii campaniei sunt adulții fără adăpost care se refugiază de nopțile friguroase în Adăpostul Temporar de Noapte ODESA.

  • șosetele sunt la foarte mare cerere la adăpost; oamenii au mare nevoie de șosete călduroase pentru zilele pe care le petrec în stradă; neavând posibilitatea să le spele, sunt articole de unică folosință;
  • afară este foarte frig și posibilitățile unei persoane fără adăpost să își cumpere sau să își facă rost de o pereche călduroasă de șosete sunt minime; o pereche călduroasă poate face diferența dintre un minim confort și niște degerături urâte

Eu mi-am propus, cu ajutorul vostru, să contribui la obiectivul Mirunei cu 50 de perechi de șosete. Pe primele două le-am luat eu, așa că mai am nevoie de 48! :)

Cum poți dona

Există două variante prin care poți contribui:

  • să duci chiar tu una sau mai multe perechi de șosete GROASE la unul dintre punctele de colectare: Fudația Comunitară București (intrarea Lt. Dumitru Lemnea nr. 1), Seneca AntiCafe (str. Arhitect Ion Mincu nr.1), Impact HUB (Str. Halelor nr. 5) , Universitatea Alternativă (bd. Dacia nr. 99);
  • dacă nu poți ajunge la punctele de colectare, pot să mă duc eu pentru tine! Eu am găsit șosete groase în Carrefour. Ambele perechi sunt făcute în România (deci contribuim puțin și la dezvoltarea afacerilor românești) și costă 7,66 lei. Dacă vrei să cumpăr și pentru tine una sau mai multe perechi, dă-mi de veste!

Despre proiectul #HaiCuMine

#HaiCuMine este un proiect de implicare socială bazat pe puterea exemplului personal (pentru că voi chema oameni acolo unde merg și eu) și a motivației venite din apartenența la un grup (pentru că știu că e mai greu să te mobilizezi atunci când trebuie să mergi singur).

Mai multe despre proiect și despre motivația din spate puteți citi aici, iar în formularul de mai jos puteți să vă lăsați adresa de mail ca să vă țin la curent cu acțiunile:

Numele tău

Adresa ta de email

3 obiceiuri care îmi fac viața mai frumoasă

Anul trecut am experimentat cu multe potențiale obiceiuri, dar puține s-au ținut de mine. Este, pe de-o parte, un proces normal de selecție. E bine să testăm și să vedem ce ni se potrivește și, mai ales, în ce formă. Pentru că totul trebuie adaptat astfel încât să ni se potrivească nouă. Pe de altă parte, am fost, de multe ori, calică. Îmi doream ca într-o săptămână să reușesc să asimilez câte 4, 5, uneori chiar 10 obiceiuri noi și, eșuând în a le implementa pe toate, ajungeam să nu mai fac niciunul. A fost, însă, și asta o lecție. O lecție care, culmea, a dat naștere unui obicei. :)

Azi vreau să vă povestesc despre obiceiurile lui 2016.

***

Uitându-mă în urmă, căci simt că la final de an este cel puțin la fel de important să te uiți la lecțiile învățate, cum este să îți stabilești obiective pentru anul următor, am realizat că pentru mine 2016 a fost despre ordine și curățenie.

Am descoperit și m-am îndrăgostit iremediabil de filosofia Zen prin intermediul a două cărți pe care vi le recomand cu tot dragul – Arta Simplității, de Dominique Loreau și Mai Mult cu Mai Puțin, de Leo Babauta -, iar mai jos vreau să împărtășesc cu voi trei dintre obiceiurile pe care mi le-am însușit anul trecut și care mie mi-au îmbunătățit considerabil viața.

  • 15 minute de ordine și curățenie

Dacă în jurul meu nu este ordine, nu mă pot concentra. Nu sunt specială, toți oamenii întâmpină această problemă, doar că în grade diferite de intensitate. La nivel general, însă, puterea noastră de concentrare este direct influențată de ordinea din mediul nostru înconjurător și de numărul de obiecte din câmpul nostru vizual, fie că este vorba de mediul de lucru de la birou sau de mediul de relaxare de acasă. Dezordinea înseamnă zarvă-n creier și ne influențează productivitatea sau capacitatea de a ne odihni aproape la fel de mult ca zgomotul produs de o bormașină. Mintea este atât de ocupată să proceseze multitudinea de informație din jurul nostru, încât nu mai reușește să se concentreze pe ce este cu adevărat important.

Pentru mine, soluția a fost implementarea a 15 minute / zi de ordine și curățenie. Fie că le aloc dimineața, fie că le aloc seara, am grijă ca în fiecare zi să fac câte ceva, pentru a nu ajunge în situația în care totul devine haos. Mai ales că e surprinzător cât de repede se poate transforma o casă proaspăt ieșită din „curățenie generală” într-o casă cu o chiuvetă plină de vase, un scaun plin cu haine, o masă plină cu „de toate”…

15 minute pe zi. :)

  • Ai o idee? Noteaz-o acum!

Prin creierul uman circulă, în medie, 60.000 de gânduri / zi, fie ele mai simple (în perioada aceasta, de exemplu, peste 1000 dintre ele sunt probabil variații ale gândului „ce frig e!”) sau mai complexe (cum ar fi, de pildă, planul pentru pauză de masă). Știu, 60.000 de gânduri pare foarte mult și aproape că te întrebi cum de mai ai timp și de altceva! Adevărul e că majoritatea gândurilor își văd singure de treabă, străbat și bătătoresc poteci neuronale, iar la sfârșitul zilei tu nici nu o să știi că ți-au trecut prin minte.

Prin creierul meu simt, însă, că circulă vreun milion, iar jumătate dintre ele sunt cât se poate de gălăgioase. E un soi de brainstorming continuu în care particip doar eu și în care îmi vin idei peste idei. E incredibil de obositor, dar am reușit să-mi mai calmez mintea notând orice îmi trece prin cap. Nu contează dacă e o idee bună sau dacă nu o s-o implementez niciodată (la câte sunt e oarecum evident că nu aș avea cum să le implementez pe toate oricum…). Notez tot, fix ca la un brainstorming. Cel mai important este să îmi scot ideea respectivă din minte, ca să nu mai circule de nebună pe acolo cât eu încerc să mă concentrez pe altceva. O dată scoasă din sistem, pot să-mi văd de ale mele și să mă întorc la ea la momentul potrivit.

Pe unele le pun în „borcanul cu idei”, pe altele le trec direct în Google Calendar. O parte dintre idei sunt acțiuni pe care știu sigur că le voi implementa (de pildă, îmi vin idei de promovare / colaborări pentru mokko) și pe care le mut ulterior în agenda mea cu task-uri. Altele, sunt pur și simplu idei pe care știu că le am la îndemână în momentul în care vreau să transform una dintre ele într-un proiect sau un articol pe blog.

Nu aveți nevoie de un borcan, e suficient să aveți pe telefon o aplicație pentru notițe. :)

  • Prioritizează, prioritizează, prioritizează!

Lecția de care vă spuneam în introducerea articolului a dat naștere obiceiului draconic al prioritizării. Aveam tendința de a-mi asuma zeci de task-uri pe zi și am schimbat foaia în momentul în care mi-am dat seama că petreceam de multe ori mai mult timp încercând să mă hotărăsc de ce să mă apuc mai întâi decât acționând efectiv. În plus, la finalul zilei ajungeam să rezolv doar firimituri din ce îmi propusesem și mă simțeam, totuși, epuizată. Nu era vorba de volumul de muncă, ci de stresul mental și de presiunea dată de sentimentul de „nu am făcut nimic”.

Cu cât avem mai multe opțiuni, cu atât mai mult timp și efort mental trebuie să investim în a lua o decizie, așa că de multe ori preferăm să nu mai acționăm. „Mai mult” înseamnă și mai mult timp pierdut și mai multă gălăgie în propria minte. Poate din acest motiv o listă prea mare de sarcini zilnice sau de obiective lunare ne demotivează și determină, în ultimă instanță, eșecul în a le întreprinde. Mi-am propus, așadar, să fac puțină ordine în lista mea de sarcini și de obiective și nu mi-am mai propus să rezolvi zeci de lucruri!

Caut să văd care sunt acele lucruri care odată rezolvate vor avea cel mai mare impact pozitiv asupra vieții mele, fie că e vorba de planul profesional, fie că e vorba de cel personal și aleg maxim 3. Maxim 3 sarcini pe zi, maxim 3 obiective lunare. Mă concentrez apoi pe rezolvarea acestora și, dacă îmi mai rămâne timp și de altele, mă ocup abia apoi și de ele. În plus, chit că sunt 3, încerc să am totuși zilnic o singură „cea mai importantă sarcină” și pe aceea să o execut no matter what.

Pentru organizare, eu am început cu agende pe care să scriu cu pixuri colorate. Le-am folosit mai bine de jumătate de an. Apoi, la un moment dat, m-am mutat cu cele trei sarcini zilnice în Google Calendar, un instrument pe care eu îl foloseam oricum foarte mult. Așa că am acum acolo nu doar activitiăți care țin de o oră anume, ci și sarcini care nu depind de timp, dar care îmi doresc să fie în permanență în câmpul meu vizual, așa că le trec ca fiind activități de „toată ziua”.

***

Cam asta a fost și sper să vă fie de folos. M-aș bucura să-mi spuneți dacă ați testat și voi vreunul dintre aceste obiceiuri și dacă v-a ajutat și pe voi la fel de mult ca pe mine. Nu uitați să le adaptați după chipul și asemănarea voastră. Pentru idei poate chiar vă luați un borcan și îl puneți pe birou. De ce nu? :)

Cheers!

sursă foto

Cea mai bună rețetă de vin fiert! #FărăZahăr

Dragi prieteni, am găsit! Am găsit cea mai bună rețetă de vin fiert! Pe căutate, pe încercate, pe experimentate! :) Prima surpriză e că în cea mai bună rețetă de vin fiert, ingredientul principal nu e vinul roșu, ci… vinul alb! A doua surpriză e că de pe lista ingredientelor lipsește zahărul rafinat (e prezent doar cel din fructe), ceea ce înseamnă nu doar mai puține calorii, ci și lipsa unor potențiale dureri de cap în ziua de după consum. :D

Așadar, pentru a prepara ceea ce este, de fapt, nu cea mai bună rețetă, ci cel mai gustos vin fiert, aveți musai nevoie de:

  • 2 sticle de vin alb dulce sau demidulce (folosim vin dulce sau demidulce întocmai ca să nu mai fie nevoie de zahăr suplimentar, dar dacă la final o să vi se pară că mai e nevoie, puteți adăuga;)
  • două portocale / clementine – vom folosi zeama de la una și coaja de la ambele
  • o lămâie / lime – de la care vom folosi doar coaja
  • foi de dafin (~ 5 frunze), cuișoare ( ~ 7 bucăți), nucșoară (~ o linguriță) și scorțișoară (~ 2 lingurițe) – aici mai puteți ajusta în funcție de cât de aromat vă place
  • un băț de vanilie (se folosește tăiat pe jumătate, în lung) / o jumătate de sticluță de esență

Opțional, putem pune, tot după gust, și niște anason stelat și cardamom sau ghimbir. ^_^ Eu pun de toate, căci mie așa îmi place vinul fiert: să fie o explozie de arome, dar să nu fie prea dulce.

Punem într-o oală sucul și coaja de la portocală, coaja de lămâie, mirodeniile și puțin vin, le lăsăm pe foc cât să se infuzeze sucul cu aroma lor (vreo 5 minute) și apoi turnăm și restul vinului.

Atenție, însă! Deși îi spune „vin fiert”, vinul NU se lasă pe foc până fierbe! Se poate lăsa, dar rămâne doar un suc de struguri, pentru că alcoolul se va evapora. :) E suficient să se înfierbânte și apoi să se toarne în căni.

Iese o bunătate și, dacă închideți ochii cât beți din el, e posibil să faceți o călătorie spontană prin târgurile de Crăciun din Viena, Nuremberg sau Munchen. Luați de aici și niște poze, ca să fie treaba treabă! :)

Cheers!