#HaiCuMine să mă susții la Swimathon! Înot pentru dreptul la demnitate! | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

#HaiCuMine să mă susții la Swimathon! Înot pentru dreptul la demnitate!

Pe 8 iulie dau jos textila, las rușinea în treaba ei și înot pentru dreptul la demnitate în cadrul Swimathon. Nu e o competiție de înot, nu contează cine face cele mai multe bazine, nu contează, de fapt, nici cine strânge cei mai mulți bani, dar Swimathon este despre a susține valori și proiecte în care crezi și despre a le face mai cunoscute oamenilor din jur. Anul acesta am decis să mă alătur proiectului „Swim for Showers”, inițiat de Carusel, asociația pentru care, în iarnă, sigur mai țineți minte, am strâns bani de șosete. Și de această dată beneficiarii sunt oamenii fără adăpost, cei cărora pe timp de iarnă Carusel le oferă condiții decente de găzduire peste noapte.

Alături de echipa din care fac parte, Aquanauții, mi-am propus să strâng o parte din fondurile necesare funcționării Adăpostului Temporar de Noapte ODESA în iarna 2017-2018, mai exact, cele destinate asigurării materialelor de igienă, medicamentelor și consumabilelor medicale care vor fi utilizate în cadrul adăpostului.

Experiența mea cu ODESA

Iarna trecută nu am ajutat doar cu donația de șosete, ci am fost și voluntar în cadrul adăpostului și am putut să cunosc beneficiarii și să văd condițiile care le sunt asigurate. Pe de-o parte, aș vrea să știți că cei pe care i-am cunoscut nu sunt nicidecum oameni care vor să trăiască „pe spinarea statului”. Sunt, în mare parte, oameni care lucrează pe timp de zi, dar care nu câștigă suficient de mult cât să își permită o locuință și care nu au nici plasa de siguranță de care ne bucurăm noi – familie sau prieteni. Sunt oameni care fie nu au beneficiat de o educație corespunzătoare și au ajuns pe stradă pentru că nu au știut să-și gestioneze resursele, fie oameni aruncați, la 18 ani, în voia sorții, din centre de plasament, fără să aibă o șansă reală de a se descurca altfel. Pentru că, da, „așa e sistemul”.

Iar dacă mulți preferă să doarmă pe stradă chiar și în mijlocul iernii este și pentru că în adăposturile de noapte ale statului condițiile sunt inimaginabile. Nu merg acolo pentru că le e teamă de bolile pe care le pot lua, nu merg acolo pentru că le e teamă să nu le fie furat și puțin pe care îl au. La ODESA, în schimb, totul este organizat impecabil – sunt acceptați doar cei care nu se află sub influența alcoolului (și asta i-a determinat pe mulți să renunțe la băutura în schimbului unui pat și a unei mese calde), toată lumea are obligația de a-și face duș și a se spăla pe cap cu un șampon special, primesc prosoape și pijamale curate, sunt repartizați în camere cu așternuturi proaspete, primesc o masă de seară și un mic dejun și au acces la un medic colaborator care se află în permanență acolo. Tot în permanență se află și un paznic care are grijă nu doar să liniștească potențiale conflicte, ci supraveghează și bunurile celor care rămân peste noapte. Și ca să înțelegeți cât de important e pentru ei să se afle într-un context sigur și iubitor, vă spun că de 1 martie, într-una din ultimele seri la adăpost, din puțin lor, o parte din beneficiari ne-au cumpărat mărțișoare.

Cam asta înseamnă ODESA – condiții decente venite în sprijinul dreptului la demnitate. Și vă rog să vă luați 5 minute să urmăriți micul documentar de mai jos:

Trebuie să fim conștienți de faptul că ceea ce suntem azi nu este în totalitate meritul nostru. Am avut norocul (da, norocul), să ne naștem într-un anumit context, să avem anumiți părinți, să cunoaștem anumiți oameni. Eu am văzut ce influență bună pot avea chiar și doar trei luni de zile petrecute de acești oameni într-un context în care li se respectă dreptul la demnitate, în care sunt tratați cu afecțiune, în care simt că își pot recăpăta încrederea.

Cum te poți implica

Pentru a putea funcționa și în această iarnă, adăpostul are nevoie de fonduri. Știu, abia a început vara, dar este necesar ca totul să fie pus la punct din timp.

Pe 8 iulie înot pentru dreptul la demnitate și te invit să mă susții în acest demers. Prima donație, desigur, am făcut-o eu deja. În continuare, mai caut 49 de prieteni dispuși să doneze câte 20 de lei. Îmi doresc, în total, să contribuim cu (cel puțin) 1000 de lei. Știu, e perioada vacanțelor, e posibil să simți că nu ai acum bani de donat. Dar gândește-te ce înseamnă 20 de lei pentru tine și ce diferență pot face pentru cei fără adăpost. Nu vreau să te impresionez, doar să-ți dau un imbold. Cu toții avem nevoie de unul din când în când. Nu de alta, dar suntem atât de prinși în propriul Univers și în propria goană, că de multe ori uităm că nu suntem singuri pe lume.

Donația o poți face fie prin PayPal – obratila@gmail.com, fie prin transfer în contul meu deschis la ING – RO11INGB0000999901230285, fie prin mobilpay direct pe platforma Swimathon.

Îți mulțumesc!


Despre proiectul #HaiCuMine

#HaiCuMine este un proiect de implicare socială bazat pe puterea exemplului personal (pentru că voi chema oameni acolo unde merg și eu) și a motivației venite din apartenența la un grup (pentru că știu că e mai greu să te mobilizezi atunci când trebuie să mergi singur).

Mai multe despre proiect și despre motivația din spate puteți citi aici, iar în formularul de mai jos puteți să vă lăsați adresa de mail ca să vă țin la curent cu acțiunile:

Numele tău

Adresa ta de email

About author View all posts Author website

Oana

Pasionată de tot ce înseamnă stil de viață sănătos, educație emoțională și implicare socială. Cred în libertate, în sinceritate și în bunătate. Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *