#HaiCuMine să contribuim la publicarea unei cărți pentru copii cu eroi de etnie romă | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

#HaiCuMine să contribuim la publicarea unei cărți pentru copii cu eroi de etnie romă

Acum câteva luni a fost mare scandal pe Facebook. Mă rog, au fost mai multe, aproape că nu trece o zi fără să fie tărăboi, dar acum vreau să vă povestesc despre acel tărăboi iscat în jurul unei cărți cu teste pentru copii. De fapt, în jurul unei imagini cu un anume exercițiu din această carte. Un exercițiu în care copiii erau încurajați să identifice „intrusul din fiecare familie”:

Răspunsul corect, conform publicației, ar fi fost încercuirea girafei și a copilului afro-american.

***

Șoc și groază, nu? Editura a încercat să se justifice, spunând că subiectul era din categoria „științe”, dar abia după lungi discuții și explicații, reprezentanții acesteia și-au dat (cel puțin aparent…) seama că alegerea cuvântului „intrus” a fost mai mult decât nefericită și că exercițiul nu avea ce să caute acolo în această formă.

Vorbim totuși de o carte adresată copiilor de grădiniță… Copii foarte ușor influențabili, care peste niște ani de zile nu se vor gândi la nicio știință când vor vedea un copil de altă culoare la ei în clasă și o să-l considere un „intrus”. Recunoaștem sau nu, genul acesta de educație încă mai are loc în multe case din România. Și nu, nu mă refer la atitudinea față de afro-americani, ci la cea față de romi. În povestea aceasta, desigur, copiii de etnie romă nu au absolut nicio vină, iar etichetele de genul „intrus” nu fac decât să le îngreuneze integrarea în societate, să le scadă stima de sine și să îi încurajeze să se comporte fix așa cum li se spune că sunt.

***

Ce-ar fi dacă i-am încuraja, mai degrabă, să se comporte ca niște eroi? Ce-ar fi dacă ar exista niște cărți pentru copii cu eroi de etnie romă? Ce-ar fi dacă s-ar identifica mai degrabă cu personajele pozitive din poveste decât cu „intrușii”?

Neuroștiința ne spune că am avea doar de câștigat din asta, iar vestea bună este că cineva chiar și-a pus în minte să publice o astfel de carte. Este vorba despre Asociația „Cu Alte Cuvinte” și despre proiectul „The New Storytellers.

Proiectul „The New Storytellers” aduce laolaltă 12 copii creativi de etnie romă dintr-un cartier marginalizat din București (Ferentari) și doi iubiți autori români, într-o serie de 12 ateliere de storytelling. Poveștile personale ale copiilor vor fi o sursă de inspirație pentru o carte cu ilustrații pe care Asociația „Cu Alte Cuvinte” o va publica și, ulterior, o va dona bibliotecilor din școlile din România și unor organizații non-guvernamentale.

Cum poți ajuta

Pentru prima ediție a proiectului, Asociația „Cu Alte Cuvinte” a lansat o campanie de strângere de fonduri pe platforma Indiegogo: https://igg.me/at/tns2017/x/15822283.

Au reușit, în trei săptămâni, să depășească jumătate din suma pe care și-au propus să o strângă, dar mai au de adunat încă 4674 de dolari. Eu îmi doresc, cu ajutorul vostru, să contribuim cu cel puțin 100 de dolari, echivalentul a 420 de lei. Pe primii 20 i-am pus eu și îmi doresc să mai găsesc 20 de prieteni dispuși să doneze câte 20 de lei. Până pe 30 aprilie. Cine vrea, să dea de veste, și, ca de obicei, voi trimite contul meu bancar.

Desigur, puteți dona și direct pe platforma Indiegogo, cu mențiunea că donațiile pornesc de la 10$.

#HaiCuMine! :)


Despre proiectul #HaiCuMine

#HaiCuMine este un proiect de implicare socială bazat pe puterea exemplului personal (pentru că voi chema oameni acolo unde merg și eu) și a motivației venite din apartenența la un grup (pentru că știu că e mai greu să te mobilizezi atunci când trebuie să mergi singur).

Mai multe despre proiect și despre motivația din spate puteți citi aici, iar în formularul de mai jos puteți să vă lăsați adresa de mail ca să vă țin la curent cu acțiunile:

Numele tău

Adresa ta de email

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

5 CommentsLeave a comment

  • Jaleee…..DA CE SA ALEGI de la ei? E ridiculos de fortata promovarea acestei nustiu cum sa-i mai spun,ca nu ii vad oameni.Daca te uiti la aia din poza se vede ca e certata cu sapunul….SE PROMOVEAZA PROSTIA,INCAPACITATEA SI IMBECILITATEA…intr-un mod injositor.In timp ce copiilor romani, aia geniali nu li se ofera nici o sansa in viata..

    Romanilor tradatori ,care ajuta promovarea tziganilor,nu le doresc decat sa ajunga in fata plutonului de executie,atunci cand va veni ziua judecatii !

    • Many, comentariul tau nu face decat sa arate inca o data necesitatea unei astfel de carti si a cat mai multor campanii anti-discriminare pentru ca generatiile urmatoare sa nu mai gandeasca asa cum o faci tu. Iar ura aceasta sa stii ca nu face decat sa-ti innegreasca tie sufletul si sa-ti faca viata mai putin frumoasa decat ar putea fi daca ai invata ce inseamna toleranta. Imi pare rau pentru tine, dar nu voi reactiona in fata atitudinii tale cu acelasi tip de violenta. Ba chiar iti voi ura tot binele din lume, caci stiu ca e ceva bun in fiecare dintre noi si rautatea pe care o manifesti e doar un rezultat nefericit al mediului in care ai trait si a educatiei pe care ai primit-o.

  • Deci sunt satula de placile voastrecu discriminarea.Sa va fie rusine ca ati nimicit o natiune intreaga.Miloane de romani satui de povestile voastre,discriminati si jigniti in propria lor tara si condusi de un parlamrnt tiganesc in prop de 70%.Sa va fie rusine ca ati scuipat pe drapelul romanesc si va dati romani in afara tarii.Cred ca ar trebui sa vezi realitatea si sa te mai uiti prin media sa vezi ca romanii au ajuns la apogeu suportand etnia ttiganrasca.Asta e adevarul ,nu mai vorbim de rasism aici..vorbim de protejarea pamantului romanesc,a identitatii nationale di a valorilor in fata invaziei tiganesti care ne-a luat tot.Numai vrajiti lumea cu vechea placa cu rasismul…cei mai distrugatori si rasisti sunteti voi.

    • Many, problema e că faci greșeala de a generaliza. Și când vorbești despre romi, țigani, spune-le cum vrei, și când vorbește cu mine, dar totuși te adresezi la plural “plăcile voastre”, “să vă fie rușine”, etc. Romii, la fel ca și românii, cresc și ajung să aibă anumite atitudini și comportamente în funcție de mediul în care au trăit și de educația pe care au primit-o. Dacă de mici vor fi tratați ca niște infractori e normal ca apoi să se comporte ca unii. Și asta nu face bine nimănui. Înțelegi ce zic? Hai să fim puțini realiști, lasă textele patriotice – realitatea e că în această țară conviețuiesc oameni de mai multe etnii, nu o să poți eradica vreuna doar pentru că așa vrei tu, așa că soluția cea mai bună, inclusiv pentru tine, este să conviețuim cât mai bine și să contribuim la educarea tuturor – și a romilor și a românilor.

  • Etnia tiganeasca nu o consider “oameni”.Romanii dispar de pe strazi iar in loc se instaureaza satrele.Vorbesc la plural pt ca te includ si pe tine in etnia tiganeasca,iar daca esti vreo romanca sadea e si mai grav…pt ca tradatorilor de tara doar glontul poate sa-i mai scape.
    Atata timp cat toti sunt trecuti pe actele de identitate “romani”..ATUNCI SA DISPARA POLITICA MINORITATILOR…SI FACITLITATI.pt ca toti sunt romani,nu pot demosntra cu nici un act ca apartin unei minoritati..Iar FACATORIA de nume “ROM”..e o alta imbecilitate si jignire crasna la adresa natiunii romane.Nu o dau cu patrotismul aici…ci MILITEZ DE ANI DE ZILE sa trezesc romanii la realitate…ca ROMANIA ESTE INVADATA SI RAVNITA de tziganime……iar parca romanii putin cate putin se trezesc la realitate si vad …cum ne distrug tiganii si-si bat joc de tot ce-i romanesc.
    Toate popoarele sa traiasca in pace pe pamantul romanesc,dar fiecare are datoria CIVICA SI MORALA…sa se auto-integreze ,auto-civilizeze si sa participe la o dezvoltarere mai buna a societatii…Cand insa tiganii au furat identitatea nationala,au coroana regala pe pamantul romanesc,ravnesc la autonomii…DREPTURI SI FACILITATI MAI MULTE DECAT ALTII…..au furat si distrus fabrici intregi vandute la fier vechi,nu muncesc nu platesc taxe…….SI NE UZURPA prin programele lui Soros demarate la Budapesta……ATUNCI……NOI TOTI ROMANII TREBUIE SA LUAM ACT PT INDEPARTAREA ACESTUI PERICOL…..
    Mai lasati prafurile cu sustinerea tziganilor…ca nu ai ce…Se cheltuiesc MILIOANE DE EURO anual ..pe ei……bani in vant pt nimic….ca nici de acum inca peste 500 de ani aceasta categorie nu vor putea evolua nici pe forte proprii si nici ajutati.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *