o brătilă pe .ro

29 aprilie. Tinerețe fără bătrânețe în ritm de dans scoțian.

Poate nu e coincidență faptul că azi, 29 aprilie, se celebrează Ziua Europeană a Solidarității între Generații și, în același timp, Ziua Internațională a Dansului. Poate nu e o coincidență nici faptul că de o săptămână, de când m-am întors din Londra, îmi tot organizez în minte ideile pentru un articol despre dans și seniori.

Vedeți voi… eu nu prea cred în coincidențe. Mi se pare pur și simplu mai plauzibil ca Universul să-și bage nasul și să aranjeze lucrurile în așa fel încât să te minunezi și să nu-ți vină să crezi. Nu mereu, doar atunci când, așa cum bine spunea Alina ieri, „mintea și inima își doresc același lucru”.

***

Decizia de a pleca la Festivalul de Scottish Country Dancing nu a fost una tocmai spontană. Așa cum mi-e firea, am întors opțiunea pe toate părțile, am analizat-o din toate direcțiile, am spus „da” și am spus „nu” de tot atâtea ori, până când am ajuns la concluzia că poate ar fi mai bine să o las pentru la anul. Că la anul o să fiu mai pregătită, că la anul o să am mai mulți bani, că la anul o să ne organizăm mai din timp.

Ce noroc cu acel „poate”. Ce noroc că am decis să nu mai amân și că într-o seară, după o petrecere, poate nu întâmplător cu tema „Anii de liceu”, Alina m-a sunat și am hotărât, împreună, să o facem. Să mergem în Londra, noi, patru fete iubitoare de dans și de viață.

***

Pe 16 aprilie aterizam pe Luton și toată anxietatea se transforma, ușor – ușor, într-un entuziasm nestăvilit. Nu numai că eram în Londra, nu numai că era soare și în aeroport mă aștepta un drag coleg de liceu, dar mă despărțea doar o zi de prima seară adevărată de dans scoțian. 3 ore și 20 de dansuri. 3 ore de pură fericire. 3 ore în care ești una cu muzica și mintea încetează să-ți mai fie cel mai aprig vrăjmaș.

Am iubit dintotdeauna dansul. Nu m-am gândit, însă, niciodată, că în vreun moment al vieții mele mă voi afla pe un ring alături de alte 150 de persoane, în seturi de câte 4 perechi, așteptând instrucțiunile pentru următorul dans.

În jur de 150 eram în sala din Isleworth & Syon School. În timp ce la Spring Fling se pot înscrie doar tineri de cel mult 35 de ani, la seara de dans este binevenit oricine. Iar în seara zilei de 17 aprilie cel puțin o treime din participanți era formată din domni și doamne ce depășiseră demult vârsta majoratului. 60+ de ani, kilt și voie bună. Uite o imagine pe care nu o s-o vedem prea curând în România.

Poza Dans

Împletitură de energii. 18 aprilie @ St. Columba’s Church, Londra

Ce-i drept, dacă nu ar fi fost factorul „vârstă”, probabil aș fi fost mult mai impresionată de kilturi. Aș fi scris, poate, și un articol în jurul întrebării existențiale <<a avea sau a nu avea chiloți pe dedesubt>>, ne-am fi amuzat puțin și apoi v-aș fi povestit, cât se poate de serios, despre cât de bine merg împreună kiltul, cămașa albă, cravata și șosetele verzi.

În realitate, însă, nu kiltul îi făcea deosebiți. Ci eleganța, jovialitatea, energia, zâmbetul, atitudinea specifică dansului scoțian, oglindită în acești seniori care păreau, pe ringul de dans, a fi fără vârstă. Nu erau falși, nu schițau emoții doar de dragul aparențelor, ci erau și ei, ca și mine, una cu muzica și cu ceilalți. Domni și doamne care ne invitau la dans în ciuda stângăciei noastre. Oameni care dansau de mai bine de 50 de ani și își doreau acum să dea învățătura mai departe.

Timp de 3 ore, vârsta nu a mai contat. Pe ringul de dans, copii, tineri, adulți și seniori și-au împletit energiile, s-au bucurat împreună de viață și au format un întreg.

Joie de Vivre.

***

Andrew

De la stânga la dreapta: Alexandra, eu, Andrew în jacheta bordeaux și Alina – inițiatoarea #DanceScottish în România.

I-am cunoscut pe o parte din ei și în afara ringului de dans. Cel mai drag mi-a fost Andrew, un gentleman de 76 de ani, cu ochelari și jachetă bordeaux. Eram în metrou, ne îndreptam spre centrul Londrei, când, privindu-l, pur și simplu m-a lovit. Un amestesc de bucurie, prilejuită de faptul că am avut ocazia să îl cunosc, și de ușoară nostalgie, la gândul că mi-aș dori ca mai mulți oameni bătrâni să fie ca el și acasă.

Mi-am amintit de șocul pe care l-am avut când am ieșit pentru a doua oară din țară și am vizitat Italia. Femei trecute de 70 de ani, cu părul scurt, blugi și teneși, citind pe bănci pe faleză, ieșind în oraș cu prietenele, râzând și emanând fericire. Unde erau basmalele? Fustele sub genunchi și pantalonii de stofă? Dar, mai ales, unde erau tristețea, deznădejdea și singurătatea? Unde erau privirile tăioase de care mă lovesc aproape zilnic în autobuz?

Nu aș putea vreodată să generalizez. Cu atât mai mult cu cât am cunoscut bătrânul cu sufletul cel mai blând și mai frumos și acela a fost bunica mea. Și nu avea nici blugi, nici teneși, dar nici răutate. Căci la ce bun, mă-ntreb, să trăiești o viață-ntreagă, dacă până la sfârșitul ei nu ai înțeles că ce contează cu adevărat nu sunt nici banii, nici poziția socială. Contează iubirea, contează integritatea, contează sufletul împăcat și împăciuitor.

Asta am văzut în Andrew și asta îmi doresc să văd în bătrânii noștri. Iar dacă e ceva ce putem face noi în acest sens e întocmai cultivarea solidarității între generații și închegarea unor relații solide care să nu depindă de vârstă. Avem nevoie, cu toții, să ne conectăm unii la ceilalți. Avem nevoie să ne zâmbim mai mult unii celorlalți, să avem încredere unii în ceilalți, să fim mai toleranți și să ajungem, astfel, să ne simțim ca parte a unui întreg.

***

Și cum să încheiem altfel, dacă nu cu o mostră de dans. Dans scoțian, „The Flowers of Ediburgh”.

Lads and lassies, I give you… the beautiful Flowers of Edinburgh! :) #DanceScottish

Posted by Oana Raluca Brătilă on Tuesday, 21 April 2015

1 CommentLeave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.