o brătilă pe .ro

Cine vrea un abonament de 7 zile la World Class?

Făcând azi puțină curățenie prin birou, am descoperit un voucher pe care l-am primit în decembrie, când am participat la minunea de eveniment numit SkyRun. Este vorba de un abonament de 7 zile la unul dintre centrele World Class, pe care de două luni de zile tot uit să întreb cine îl dorește. Expiră pe 28 februarie, așa că bine că am dat azi peste el! :))

„Să îți spun de ce îl dau, ca să nu ai impresia că e stricat”

Îl dau pentru că fitness-ul s-a dovedit a nu mai fi varianta potrivită de mișcare pentru mine. În clasa a 6-a, când am început să merg la „sală”, pot să spun că entuziasmul exista. Dar pe vremea aceea aveam mult mai multă energie și mult mai mult timp liber. Ulterior, bucuria de a merge la sală a dispărut, iar eu chiar cred că tot ceea ce facem pentru noi trebuie să facem cu drag, nu forțat – obligat. În cazul meu, acum, plăcerea vine din orele petrecute practicând Pilates sau înotând, iar până îmi organizez mai bine programul de la Institut, mișcarea mea de zi cu zi cuprinde cel puțin 10.000 de pași, monitorizați cu atenție de brățara FitBit ( primită cu drag de la Alex – mulțumesc din nou! – și, apropo, dacă aveți și voi așa ceva, puteți să mă adăugați în lista de prieten! :) ), echivalentul a aproximativ 7 kilometri de mers pe jos, și abdomene și exerciții pentru brațe, pe care le fac în fiecare seară, acasă. Momentan sunt foarte conștiincioasă! :)

Astfel încât, din punctul meu de vedere, un lucru e sigur: indiferent de tipul de mișcare pe care îl alegeți, important este să vă facă plăcere. Pentru că doar așa o să vă țineți de treabă și nu o să abandonați după prima săptămână. Iar mișcarea zilnică e esențială nu doar pentru menținerea sanătății și a aspectului fizic, ci și pentru sănătatea noastră mintală și buna noastră dispoziție. Mișcarea ne face mai fericiți. :)

În concluzie, cine crede că s-ar putea bucura de un abonament de 7 zile la unul dintre centrele World Class, respectiv vrea să testeze până să se înhame la mai mult, să spună aici. Dacă sunt mai mulți doritori, tragem la sorți.

S-au înscris:

Livia Chitu, Madalina Androne, Diana, Andreea S, Ralu, RocsanaB, Alexandra, Daniel Cosmin, Alexandra S, Alexandra Badescu, Tea Slabeste

Veste buna este ca a mai fost donat un voucher (multumiri, Claudia!), asa ca vom avea doi castigatori. :)

Siii… random.org a decis ca voucherele ajung in posesia… Tea Slabeste si Diana! :)

world class

13 CommentsLeave a comment

Leave a Reply to Tea Slabeste Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.