Invitație la piață

Primul pas în rezolvarea unei probleme este recunoașterea faptului că există o problemă. Recunoașterea în primul rând față de sine, ceea ce este mult mai complicat decât pare, iar apoi, dacă este cazul, și recunoașterea față de ceilalți. Recunoașterea față de ceilalți este de foarte multe ori utilă nu numai pentru tine, întrucât te poate elibera de povara prefacerii că nu o ai, cât și pentru ceilalți, căci îi poți ajuta și pe ei să conștientizeze faptul că au aceeași problema (sau alta) și le poți da curaj să recunoască, la rândul lor, că o au și ei. Căci de multe ori știm că nu știm, dar de la fel de multe ori se prea poate ca nici măcar să nu știm că nu știm.

E o teorie de care se profită foarte mult în domeniul publicității, în momentul în care se dorește crearea de noi (aparente) nevoi, de noi (aparente) probleme, care ulterior să fie soluționate prin produse sau servicii minune, ce te fac să te întrebi cum ai putut trăi fără ele până atunci. Există însă și acele lucruri care nu se bucură de servicii moderne de promovare, dar care au totuși parte de ambasadorii lor înfocați și de vechea, clasica și eficienta metodă de promovare „din gură în gură”. Lucruri de care mi-ar plăcea, totuși, să aud și prin canalele de comunicare moderne, de dragul promovării în rândul celor care s-au născut sau au crescut cu tableta în mână. Cum sunt, pe jumătate, și eu.

De exemplu, mi-ar plăcea să existe campanii în Social Media de promovare a mersului la piață. Dar cum piața nu are agenție de PR, iată că nu prea găsim articole despre ea, cu toate că e mai tare ca țșpemii de alte cele. Între timp, foarte mulți tineri nici măcar nu mai concep ideea de a face cumpărături într-un astfel de spațiu. Motivele sunt diverse: unii au rămas cu un soi de „sechele” din copilărie, de pe vremea când mergeau la piață cu părinții (și era cald, aglomerat, haos, eventual s-au și pierdut prin mulțime), alții sunt pur și simplu comozi și preferă să cumpere toate cele de la magazinul de la scara blocului sau de la Mega Image-ul de peste drum, alții spun că nu au răbdare să se plimbe pe la toate tarabele, alții că nu au timp, iar alții pur și simplu nu și-au pus niciodată problema să facă asta. În cazul meu, a fost vorba de câte puțin din fiecare. A început cu amintiri neplăcute, de pe vremea când eram copil și piața nu era acoperită iar vara era teroare să mergi să cumperi ceva de acolo, a continuat cu faptul că m-am mutat și nu mai aveam piața chiar atât de aproape și s-a finalizat cu obișnuința de a cumpăra mai toate cele de la magazinele de lângă sau de la Cora, astfel încât pur și simplu nici nu mi-am mai pus problema de a mă duce până la piață. Până săptămâna trecută.

Săptămâna trecută, după foarte mult timp, am reînsoțit-o pe mama la piața. Nu am luat foarte multe, importantă fiind, de fapt, achiziționarea unor roșii pentru o salată de vară. Am luat roșiile, am ajuns cu ele la ai mei și primul lucru pe care l-am făcut a fost, desigur, testarea roșiilor în compania unei felii de brânză. Nu mai mâncasem roșii atât de bune de nu mai știam când, așa că am început cu una, dar în final am mâncat vreo patru. Dulci, zemoase, perfecte. Și kilogramul fusese 2,5 lei.

Așa că ieri m-am mobilizat și m-am dus și eu la piață, de una singură, special pentru roșii, direct la domnul cu pricina. Căci unul dintre secretele de bază ale mersului la piață este ca odată ce dai peste o marfă bună, să te întorci tot acolo. Acum, toate produsele sunt „din România”, pe foarte multe scrie că sunt „bio”, căci au învățat și țăranii ce caută potențialii clienți (la modă mai sunt și produsele de Sibiu), dar nu toate sunt „pe bune”. Așa că și la piață funcționează sistemul „trial and error” („încercare și greșeală”), prin care testezi, poate greșești, dar când dai de ceva bun e musai să ții minte și să te întorci acolo.

Eu mă întorsesem pentru roșii. Odată ajunsă acolo, însă, nu m-am putut abține să nu iau și niște castraveți și niște ardei grași și niște ceapă roșie și niște porumb și niște dovlecei (care nu erau „pe listă”, dar cu care știam că sigur o să găsesc ceva de făcut și, totuși, erau 3 la 1 leu, nu puteam să ratez oferta…).

Legumele din imaginea alăturată au costat 8.5 lei.

10 castraveți – 1 leu
6 ardei grași – 1 leu
2 „porumbei” – 1 leu
3 dovlecei – 1 leu
o legatură de ceapă roșie („ceapă de apă”, nouă) – 2 lei
nenumărate roșii – 2.5 lei

Nu știu cât de „cool” e în momentul de față să mergi la piață, dar recunosc că nu m-ar deranja dacă s-ar forma un trend din a face asta. Până la urmă, important e că ar fi un obicei sănătos. Încurajez hipsterii să se ducă la piață!

În concluzie, la piață e bine pentru că, deși nu sunt atât de multe ca Mega Image-urile și, implicit, pierd puncte la capitolul proximitate, reprezintă unul dintre puținele locuri unde poți să cumperi ceva ieftin și bun. Iar la piață nu găsești numai fructe și legume, ci și cea mai bună brânză (brânză de capră cu 18 lei kg. – ca idee, la „magazinul de lângă” este 25 de lei, iar cea ambalată, de la Olympus, este 32 de lei!), cel mai bun vin vărsat (de la Crama Murfatlar, unde au un roze absolut senzațional), cel mai proaspăt pește (unde au inclusiv tacâmuri de somon, la preț foarte mic, din care poți culege carne pentru o bunătate de salată orientală), cele mai frumoase flori de primăvară (lalele cu 30 bani firul…), orice ai nevoie în bucătărie (de la polonic, la spărgător de nuci), oameni care-ți repară fermoarul pe loc și multe, multe altele. :)

Cam așa stă treaba cu piața. Cu Piața Delfinului cel puțin, căci am înțeles și că nu toate piețele-s la fel. De fapt, chiar sunt curioasă – voi unde faceți piața și cât ar costa la voi „coșul” cu legume din imaginea de mai sus?

Apropo, am găsit și o hartă a piețelor din București! Asta în caz că nu știați care este cea mai apropiată de voi. :)