o brătilă pe .ro

I Came to Testify – cine mă însoțește diseară la film?

Așa cum v-am obișnuit deja, eu nu am invitații la animații, filme 3D sau blockbustere. Îmi place, în schimb, să vă chem la proiecții ușor diferite, ce abordează probleme de ordin social și care, odată văzute, te pun serios pe gânduri. Cine a reușit anul acesta să ajungă la Festivalul „One World Romania”, știe despre ce vorbesc. Iar cine nu a reușit să ajungă… ei bine, ar trebui să-i pară rău. :) Invitația pe care v-o adresez azi este la un film unde intrarea este oricum gratuită, chit că vorbim de o premieră în România și de nume ca Matt Damon sau Tilda Swinton. Singurul bai e că locurile sunt limitate (35) și două au fost deja rezervate de mine.

Ca să n-o mai lungesc, diseara are loc deschiderea seriei de cinci proiecții ale producției „Women, War & Peace” , iar primul episod – „I Came to Testify” -, poate fi văzut, începând cu ora 20:00, la Centrul Public al Fundației Soros, din Căderea Bastiliei 33.

Primul episod din seria de cinci astfel de materiale, deschide un sir de proiectii extrem de interesante si proiectate in premiera in Romania. Aceasta serie isi propune sa aduca in discutie faptul ca dupa incheierea Razboiului Rece, razboaiele nu mai sunt purtate de entitati statale, ci mai degraba de formatiuni rebele, de formatiuni teroriste, care au ca tinta persoanele cele mai vulnerabile. Femeile sunt în majoritatea cazurilor cele vizate de atrocitatile acestor formatiuni. Vocile care nareaza materiale video sunt: Matt Damon, Tilda Swinton, Geena Davis si Alfre Woodard

I Came to Testify este un film despre experienta emotionanta a saisprezece femei bosniace care au fost supuse unui tratament inuman, care au fost violate, de catre fortele sarbe in oraşul bosniac Foca. Aceste femei au rupt tacerea si au depus marturie intr-un tribunal international pentru ca agresorii lor să poată fi condamnati. Curajul lor a contribuit decisiv la stabilirea de noi legi internationale privind violenta sexuala in timpul unui conflict, a unui razboi. Un film despre o realitate extrem de apropiata de noi atat ca spatiu cat si ca timp, dar o realitate pe care nici nu ne-o putem imagina.

Nu știu câte locuri mai sunt, dar doritorii pot trimite un mail la adrianabrudan@soros.ro. În plus, așa cum spuneam, caut și eu un însoțitor. Pe modelul „primul venit, primul servit”.

Cheers!

5 CommentsLeave a comment

Leave a Reply to CezarV Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.