Povești din România

Aș vrea să pot transmite mai mult din tot ceea ce simt pe parcursul unei zile petrecute pe drumurile țării. Aș vrea să am mai mult timp să interacționez cu localnicii, să le ascult poveștile și să le spun mai departe. Poveștile sunt frumoase, dar nu pot fi trăite cu adevărat decât atunci când te uiți în ochii omului care ți se destăinuie. Important e să asculți, să-ți deschizi sufletul și la sfârșit să simți că ai păstrat în tine un sâmbure de cunoaștere și de simțire. De un sâmbure mic ai nevoie, de o sămânță pe care să o crești, nu de mai mult.

Îmi este greu să scriu în câteva rânduri despre un loc ce nu poate fi cuprins în cuvinte oricât de multe ar fi ele. Vreți povești? Mergeți să le simțiți acasă la ele. Luați un rucsac în spate și porniți la drum. Vă veți întoarce cu un suflet mai bogat și cu trăiri pe care vă va fi greu să le treceți pe o foaie de hârtie. Trăirile sunt esența, nu arhitectura unei clădiri, diferitele nuanțe de albastru sau obiectele cu iz istoric.

Și nu vă grăbiți. Trăirile cer timp, simțirile se digeră și nu pot fi cuprinse nici în cele mai bine realizate fotografii. Întindeți-vă pe iarbă, zâmbiți la soare, făceți-le cu mâna localnicilor și bucurați-vă de bucuria lor. De multe ori momentele aceastea sunt mai frumoase ca orice mânăstire sau ca orice zid de cetate pe care vă grăbiți să le bifați. Important este cu ce rămâneți la sfărșitul zilei.

Și cum aș putea să rezum în câteva cuvinte drama trăită de niște oameni? Și la ce bun dacă la sfârșitul poveștii nu ați simți că vreți să faceți mai mult pentru țara în viitorul căreia au crezut atâția oameni care au murit în chinuri. Până nu intri în celula în care a murit Iuliu Maniu, nu ai cum să simți. Nu ai cum să apreciezi cu adevărat mai mult tot ceea ce ai în viața ta, să îți dai seama că tot ceea ce numești probleme sunt în mare parte niște rahaturi și să îți dorești să faci mai mult și să te bucuri mai mult de fiecare gură de aer. Memorialul Durerii nu poate fi rezumat în câteva cuvinte. Plimbarea pe holurile închisorii, fotografiile, scrisorile, citatele, muzica, proiecțiile, fac parte dintr-un întreg ce nu poate fi așternut pe hârtie. Un întreg ce te răscolește atât de tare încât clopotul bătut ce anunță încheierea programului de vizite se simte până în măduva oaselor.

Pe drumul de azi dinspre Bucovina spre Maramureș m-am mai bucurat de muzeul ouălor încondeiate din Ciocănești și de cimitirul vesel de la Săpânța. Am descoperit albastru de Săpânța și am realizat că veselia nu stă atât în textul de pe piatra funerară (de multe ori chiar mai degrabă trist decât vesel), ci în sufletul omului care vrea să lase în urma lui nu tristețe, ci culori și amintiri veșnic vii.

Știu, am scris un post cu prea multă încărcătură sentimentală, dar înainte să îi dați cu flit, încercați, într-un moment de sinceritate cu voi înșivă, să digerați, filtrați și extrageți ce simțiți că este mai bun. Că doar tot este Paștele și bine ar fi, credincioși sau nu, să reflectăm puțin la ceea ce suntem și ceea ce am vrea să fim. :)

Și ce frumos a spus Claudia, reflectând la tradiții, la localnicii primitori, la linișitea din mânăstiri, la drumurile din munți și la dealurile înverzite: „Aceasta e țara de care trebuie să ne reîndrăgostim”. Și aceștia sunt și oamenii.

Hristos a înviat!

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.