o brătilă pe .ro

V-am zis că am fost colegă cu Honorius?

În 1994 păşeam pentru prima oară pe holurile Şcolii Nr. 49 din Bucureşti, pe urmele tatălui meu, care terminase şi el aceeşi instituţie în urmă cu… mulţi ani. Pe vremea lui, şcoala se afla lângă un mare câmp, Vatra Luminoasa, strada copilăriei mele fiind situată în zona Pantelimon, cartier în care blocurile au crescut mai târziu. Nişte zeci de ani mai târziu însă, şcoala a căpătat supranumele de „şcoala din Beverly Hills”. Nu pentru că ar fi devenit câmpurile dealuri sau pentru ca şi-ar fi schimbat Vatra Luminoasă numele, ci pentru că fiţele erau la ele acasă şi banii curgeau într-o veselie din portofelele părinţilor. Şi dacă s-ar fi scurs numai în renovarea sălilor de clasă ar fi fost de înţeles, dar în momentul în care mergi cu profesorii la cumpărături de Crăciun şi stai să probeze hăini de blană să vezi care se potriveşte mai bine cu stratul gros de fard de pe faţă, deja situaţia se împute. Ştiu că s-a cumpărat la un momentdat un super set de cafea unei profe şi l-a refuzat că a zis că mai are, să-i luăm altceva…
Una peste alta însă, noi, ăştia micii, avem amintiri extraordinare de pe băncile şcolii generale şi probabil că asta este cel mai important în momentul de faţă. Iar dacă nu ar fi fost şi nişte profesori extraordinari, pe care îi respect şi admir din tot sufletul, aş fi zburat rapid de acolo.

Şi v-am zis că am fost colegă cu Honorius? Prigoană Honorius, da. Că tot ştiu că se întreba cineva oare cum este alintat – „Honi”, „Hono”… Noi îi spuneam Honorius. Sau Prigoană. Pentru că nu era tocmai persoana pe care să-ţi vină să o alinţi. De fapt, cred că dacă i-ar fi spus cineva Honi ( mor de râs apropo când pronunţ asta pe un ton de alint :)) ), s-ar fi ales cel puţin cu o înjurătură.

Pe Honorius l-am cunoscut în clasa a 6-a. Am avut ocazia de a fi colegi doar doi ani, timp în care nu ne-am înţeles prea bine. Pe vremea aia nu avea înclinaţie politică, pentru că te-ai fi aşteptat să încerce să se pună bine cu şefa clasei (i.e. eu), care avea atunci nişte atribuţii extraordinar de penale, cum ar fi trecutul pe tablă a numelor colegilor care vorbeau înainte să vină profesorul în clasă. Incredibil dar adevărat, eu chiar făceam asta. Normal, pe prieteni mă făceam că nu îi văd – eram coruptă, ştiu. Ei bine, Honorius era o drăcie de băiat şi spaima multor colegi.
Să spunem că era… temperamental. Ce nu mi-a plăcut însă, era că nu îşi alegea adversari pe măsura. Teroriza în mod special un coleg retras şi slăbuţ, care deşi mai avea nişte excese de furie, era clar pentru toată lumea că nu avea cum să-i facă faţă. Şi o dată i-a tras unei colege un pumn în stomac, dar asta am înţeles că e old news, că ar fi povestit Prigoană cel Mare în cadrul unei ediţii Happy Hour (de ce Doamne iartă-mă a făcut asta, nu ştiu; dacă găsiţi filmarea, let me know, chiar sunt curioasă în ce context ai vrea să declari aşa ceva).

Şi la un momentdat, strângându-se pumni, înjurături şi alte vorbe dulci, a fost chemat tac’su (de care noi făceam mişto că e gunoier) la şcoală. Am imaginea perfect în minte – doamna dirigintă la catedră, Honorius şi taică’su stând drepţi lângă soba de la uşă şi eu în picioare, în banca a treia de pe rândul de la geam. Trebuia să povestesc, în calitate de şefă a clasei, ce prostii a făcut Honorius. Culmea, nu eram deloc stresată de gândul că ar putea să mă bată o gaşcă de puştani când ies de la şcoală – nu e timpul pierdut, nu? :)) ( dacă mâine ajung în spital, să ştiţi de ce!!! :)) ) – şi am început să turui acolo. Şi acum, OTV-ul să fie pe fază: Prigoană cel Mare i-a ars două palme lui Prigoană cel Mic! Ei, mare brânză. Faza cea mai mişto a fost de fapt alta, când Prigoană Senior a zis că o să cumpere telefoane mobile la toată clasa! Fără număr, fără număr! Ca să îl putem suna de fiecare dată când face Honorius o tâmpenie. Mamă ce entuziasm general ţin minte că era în clasă, mai ales că pe atunci Honorius avea un Nokia Communicator şi noi aveam… ştiţi voi ce. Telefoanele nu au venit – promisiuni de politician, domne! :) – dar amintirea genială a rămas şi şi-a păstrat valoarea în timp, spre deosebire de un telefon care acum nu ar mai fi valorat oricum nimic.

Toate ca toate, dar Honorius era un băiat isteţ. S-a ocupat de realizarea unei reviste de Chimie, pentru că ştia că madam Şchiopu avea obiceiul de a împărţi note de 4 şi corigenţe dacă nu reuşeai să copiezi sau nu stăteai să toceşti pe bune formulele alea. Singura scăpare mai era aceea de a face meditaţii cu ea. Vorba vine – de fapt te băga împreuna cu alţi nefericiţi în biroul ei de directoare adjunctă şi îţi punea un caiet cu teste în faţă cât ea îşi bea cafeaua în cancelarie sau avea ore la altă clasă. După care se întorcea, îşi lua banii şi aia era. Am apreciat faptul că Honorius a găsit o metodă originală de a o fenta, deşi ar fi avut banii necesari să-şi cumpere media de trecere şi oricum, cu toată ironia mea şi toate părţile proaste pe care le avea Honorius la vârsta de 13 ani, e cert că era un băiat deştept. Iar anii petrecuţi în State cred că l-au modelat foarte bine.

Am văzut la televizor un tânăr diplomat, bine pregătit şi cu bun simţ şi sper că nu este doar o imagine fabricată. (later edit, preluat de pe site-ul lui, reacţie „WTF”: << 10.01.2010 10.00-12.00 Asista la slujba de Duminica, la o biserica din Colegiul 1 al Bucurestiului>> Şi la sfârşitul clipului electoral are o poziţie înclinată dubiosă). Şi-a păstrat ce-i drept acelaşi rânjet care acum 10 ani mă cam înfiora. În ceea ce priveşte candidatura.. sincer mi-ar plăcea să bage frică-n toţi politicienii şi să pună bâta pe ei. :))) Mă întreb dacă el realizează că este doar un instrument de imagine al PD-L sau chiar are impresia că o să poată să dezvolte proiecte, aşa ca cel cu revista de chimie…

Dar cum spuneam, Honorius e băiat deştept. Băiatul deştept al lui Prigoană… că deştepţi suntem mulţi.

Noi să fim sănătoşi, dragi prieteni. Şi peste alţi 10 ani să ne amintim cu drag şi de momentele acestea.

19 CommentsLeave a comment

  • Eu încă-mi păstrez părerea: părinţii copiilor de bani-gata au fost oameni în toată puterea cuvîntului, nu papagali nichelaţi ca urmaşii lor. Iar povestea cu Honi (drace, cum sună) certat cu palme de tătîne-so n-are cum să-mi pice altfel decît foarte bine.

    Vreau să mai zic doar atît: îl prefer totuşi pe Honorius (aşa plaisirist cum pare şi cum cel mai probabil şi e – epicurean de Dorobanţi) unor dinozauri rozalii care nu mai mor dracului odată, în paştele mă-sii de tinereţe fărăbătrîneţe şi viaţă fără de moarte.. Ce dracu le puneau în ceai la Moscova, băi nene,pe lîngă bromură?

    • :))) nu am vrut sa scriu chiar pe fata preferinta mea, mai ales ca oricum nu am drept de vot pentru ca nu fac parte din Colegiul 1. l-as sustine si eu in fata multor politicieni, dar momentan e doar o unealta.

  • Aoleu, mai Oana! M-ai facut sa-l caut pe Honi :)) sa-i vad moaca si l-am gasit in Cancan, lingusind-o pe Ana Maria Prodan (daca nu-ti zice nimic numele ei, nu-i nimic, e normal).

    Asa da inceput de saptamana! =))

  • :)) F. frumos descris personajul si “placuta” rememorarea sistemului de invatamant! Am avut “onoarea” de a-l cunoaste personal. Grav. Grav. Dar e bine ca e entuziasmat de felul lui, are si de ce. Si cu ce.
    P.S. Din seria dezvaluirilor din scara de bloc aka OTV, mi s-a comunicat, fara voia mea, ca vecina mea de la etajul 4, care e la liceu, a fost prietena lui Honorius. Mentionez ca stau in zona Vatra-Luminoasa – Iancului, ca sa se treaca pe burtiera si locatia. ;)

  • hmm… cred ca vrei sa spui ca in ’94 ai pasit “pentru prima oară pe holurile Şcolii Nr. 49”. Honorius era intr-adevar un personaj simpatic. inca este. pacat ca nu stau in sectorul 1 ca l-as vota cu siguranta.
    in ceea ce priveste “rememorarea” scenei demna de otv: it’s a big no-no. nu e un comportament normal pentru nici un parinte, indiferent ce nume are, mai ales cand manifestarea lui are loc in fata intregii clase de colegi. nu e amuzant deloc.

    • evident ca ’94 am vrut sa spun. ori ma simteam eu mai tanara astanoapte, ori n-am mai reusit sa numar bine pe dejte :)) gata, am modificat, saru’mana pentru observatie!
      si sunt de acord cu tine, gestul a fost total nepotrivit. nu am vrut sa-l iau in deradere, pur si simplu acesta e stilul meu de a scrie anumite articole – exista un substrat important in spatele tonului ironic. :)

  • fosta colega impreuna cu dimulescu ar trebui sa va luati amandoi de mana si sa va treziti din visare.
    Normal ca in loc de niste brontozauri gen bunicuta, guzganu rozaliu, vanghelie, videanu (enumeratul e doar de exemplu pentru ca toti sunt la fel), am prefera sa vina tineretul. Dar nu acest gen de tineret ($$$$) impins din spate de un tata care stie foarte bine cum merg afacerile daca esti implicat in politica. Nu stiu trecutul lu’ al batran dar stiu ca a inceput sa prospere de cand a intrat in politica. Si asta nu pentru ca a furat ci pentru ca se deschid niste usi. Asa ca solutia voastra: ” as vota cu honi” e cam apa de ploaie.
    Ar trebui sa intre in politica tinerii care merita, care au ajuns sa invete in afara si se intorc cu niste idealuri de a schimba ceva in tara asta de rahat. Tu chiar crezi ca honi vrea sa schimbe ceva ?
    Keep dreaming voi doi…..
    Din pacate si pentru mine am acelasi sfat

  • Faptul că e băiat deştept cum spui tu nu e dovedit de intrarea lui politică…de felul cum a intrat.Un băiat deştept ar dovedit mai multă putere.Şi nu s.ar fi întors în România dacă era atât de valoros.

    • Dar nici nu am zis ca intrarea lui in politica m-a facut pe mine sa declar ca e baiat destept.
      Si nu sunt de acord ca o persoana valoroasa nu s-ar fi intors in Romania. Nu zic ca este neaparat cazul lui Honorius, dar nu trebuie sa fugim mereu de Romania. Si eu vreau sa plec la master in UK dar vreau sa ma intorc inapoi aici si vreau sa incerc, acolo unde pot si cat pot, sa schimb ceva. Poate o sa pot, poate nu, dar nu-mi place sa fug. Si sincer, chiar crezi ca ti-ar fi mai bine in SUA? Ok, salariu mai mare, job mai bun. Dar te-ai simti bine acolo? Te-ai putea adapta cu adevarat? Vorbim totusi de alta cultura, de alte obiceiuri, de alti oameni. Nu toti reusesc sa se integreze.

  • Alta cultura,alte obiceiuri?Da,nu toti reusesc sa se integreze.
    Dar Romania este americanizată peste măsură iar acolo,poate,nu mori în spitale din cauza lipsei de medicamente. Valentine’s Day,Halloween,artificii de 14 iulie,McDonald’s ca punct de întâlnire pentru jumătate din adolescenţi,Burger King,KFC. Ce nu mai e din S,U,A? Deocamdată Honorius nu face nimic,şi nu va schimba nimic,după cum bine a spus şi Cartman,mai sus.

  • Blindius la o citire mai atenta puteai observa ca donsoara Caroline a folosit de trei ori expresia: “e baiat destept”. De doua ori la trecut si odata la prezent, aceasta din urma facuta intr-un mod ironic (daca ironia a fost prea fina pentru tine…. pacat). Cum trecutul nu prea mai reprezinta nimic (si eu eram geniu cand eram mic) si ironia nu se pune ….. zi-=mi si mie cum poti sa zici ca ea a zis ca el e baiat destept?

  • Blindius, ai spus ca esti de acord cu Cartman, iar eu am spus si in articol si intr-un comentariu ca momentan Honorius este doar un instrument de imagine folosit de catre PDL. In concluzie, suntem toti trei de acord. One big happy family.
    Si hai sa nu ne impiedicam de treaba cu desteptul, pentru ca are mai multe conotatii – printre care cea de “siret, viclean, smecher”. ;) Dar sincer, imi place ca fiecare sa aiba propria interpretare a ceea ce scriu. Pana la urma, si in asta sta frumusetea scrisului. Si cum nu e un cadru oficial, sunt binevenite aceste interpretari. Totul e sa nu ne enervam si ambalam inutil.

  • Ce vigilent esti! :)) Eu zic ca Honi pitiponcu’ se bucura de reclama asta – si acuma zau, eu zic ca e de apreciat ca foloseste prezervative. Cum adica ce legatura au prezervativele? Pai ma gandesc si eu ce ar cauta asa de des la farmacia deschisa nonstop din Dorobanti…

  • Eu zic ca ziarista l-a facut de la brau in jos referitor la nivelul discutiei; poate vroiai sa zici anti-reclama (desi si aia e reclama).
    Imi place ca el compara “familiile cu tradiţie în business” din america cu cele din romania. Si eu sunt mai bine pregatit sa nu fac o comparatie atat de stupida si nici macar nu am terminat o facultate. La noi in Romania nu exista traditie in business. La noi exista traditi de biznis predate de dinozauri, si reteta e simpla.
    Eu zic ca isi lua lecitina de la farmacie….doar trebuie sa invete promisiuni electorale, nu?
    Eba l-a indrumat in privinta lecitinei

  • Anti-reclama e tot reclama, intr-adevar. Ii aduce vizibilitate si Honorius inca mai e in perioada in care important pentru el e sa stie lumea ca exista – asa ca se duce si la OTV, apare si pe net… incearca sa acopere toate canalele astfel incat sa ajunga la cat mai mult bobor.
    La un momentdat insa, spre binele lui ar fi ca acei consilieri de imagine, pe care ar fi normal sa ii aiba, sa ii recomande sa se potoleasca. Odata ce stie lumea de tine, bine e sa fii cumpatat si sa te gandesti mult mai bine inainte sa faci ceva/spui ceva. Si trebuie sa-si fixeze un public tinta mai bine definit… e greu sa te faci placut si de cocalari si de intelectual.

    Misto faza cu lecitina :))

Leave a Reply to Miss Caroline Frank Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.