o brătilă pe .ro

Leapşă – 3 lucruri pe care ar fi bine să le ştii despre mine înainte să mă inviţi la o cafea

…sau ceai sau plimbare în parc sau la film sau whatever. Şi nu, nu mă refer în mod special la o întâlnire as in a „date”, cum  mi s-a transmis că s-ar putea înţelege. Simt nevoia să menţionez ca să nu las impresia că prin acest post vroiam să arăt că sunt disponibilă şi aştept să fiu scoasă în oraş :)), pentru că nu este cazul. So, this being said…

E prima leapşă pe care o pornesc, aşa că vă rog să nu am parte de un moment penibil în care nimeni nu o preia :)).

Aşa că, înainte să mă inviţi să ieşim undeva, ar fi bine să ştii că:

îmi plac foarte mult căţeii. Nu contează că-s vagabonzi, rottweileri sau chiuaua, dacă sunt mulţi pe drumul nostru, pregăteşte-te să ne oprim din loc în loc să îi mângâi sau cel puţin să le strig „ţiţi” şi să fac gestul pupicului.

râd tare şi cu poftă. Ai putea spune că e bine că râd cu poftă, dar aşteaptă să vină partea cu „tare” şi s-ar putea să vrei să te bagi sub masă de ruşine. Adevărul e că e un râs molipsitor şi cel mai probabil o să începi să râzi de mine şi cu mine, dar sunt şi locuri unde frumos e să nu te audă toată sala şi eu să nu mă pot abţine.

sunt foarte pofticioasă. Ceea ce înseamnă că aproape orice ţi-ai lua, eu o să vreau să gust.  Aici apare asemănarea mea cu milogii de căţei care stau şi bălesc lângă farfuria ta… se explică şi de ce mă înţeleg aşa de bine cu ei.

Acestea fiind spuse, mai vrei să mă inviţi în oraş? :))

Şi pentru că ştiu că trebuie să şi nominalizez pe cineva pentru a prelua leapşa, voi alege nişte persoane care nu folosesc Twitter, că acolo o arunc separat. Desigur, oricine este mai mult decât binevenit să o preia. Aşadar Laura, Diana, Onuk, Adina şi Sandra pe care nu vreau să o trec în blogroll până nu se apucă să scrie mai des – shoot!

49 CommentsLeave a comment

Leave a Reply to Miss Caroline Frank Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.