Drumul Lung spre Cimitirul Vesel – mulțumirile de final

Drumul Lung spre Cimitirul Vesel – mulțumirile de final {0}

Așa că m-am întors în București, dar gându-mi încă mai e în Maramureșul cel verde și voinic. Maramureșul ce ne-a primit cu brațele deschise și care ne-a fost gazdă bună timp de 4 zile.

Vă spun tuturor: mereți în Maramu’! Mereți ca să vedeți o altă față a României, mereți ca să simțiti fiorii dragostei la prima vedere, mereți ca să vă bucurați de oamenii de acolo și de poveștile pe care abia așteaptă să le împărtășească și cu voi.

***

Mulțumirile mele merg către Cris-Tim, pentru extraordinarul de mult bun simț cu care au susținut acest festival. Festivalul a fost realizat anul acesta cu finanțare UE, prin Programul Operațional Regional, iar Cris-Tim a acoperit o parte din cheltuielile neeligibile ale proiectului, făcând posibilă aducerea în țară a muzicienilor ce fac parte din orchestra cu componență internațională, a compozitorului Shaun Davey (cel de la care a pornit toată „nebunia” concertului cu epitafuri) și a lui David Brophy, dirijorul principal al Filarmonicii din Dublin.

Din motive de „fonduri europene”, nu o să vedeți Cris-Tim nici pe site-ul festivalului, nici pe vreun alt material de promovare, fie el online sau offline. Așa că „jos pălăria!” pentru Cris-Tim, pentru că a fost singura companie care și-a asumat acest lucru și a dorit în continuare să ofere sprijinul său financiar.

Nu în ultimul rând, le mulțumesc pentru deschiderea pe care au avut-o în fața ideii de a merge în Maramureș cu doi bloggeri care să transmită celor de acasă frumusețea experiențelor trăite acolo. Și pentru că m-au ales pe mine să fiu unul dintre cei doi.

***

Mulțumirile mele merg către doama Ana Turda și către domnul Ioan Turda – proprietari, bucătari, ospătari și gazde de excepție ale pensiunii „Casa Ana, locul în care am fost găzduiți în cele patru nopți petrecute în Săpânța. Pentru inimile mari, pentru tigaia împrumutată ca să-mi fac de cap la vatră cu preparatele din planul meu nutrițional, pentru ultima noapte petrecută pe terasă, în care am râs din tot tot sufletul, pentru palinca și vișinata de casă.

***

Mulțumirile mele merg către oamenii extraordinari pe care am avut ocazia să îi cunosc, meșteșugarii ce duc tradiția maramureșeană mai departe și care ne-au primit cu inima deschisă în casele lor, oameni pe care nu o să-i uit niciodată și cărora le-am promis că mă voi întoarce și la anul: domnul Dumitru Pop Tincu (Săpânța), domnul Ioan Barani (Săpânța), doamna Victorița Borodi (Budești), doamna Teodosia Pop (Săpânța) – cu mulțumiri speciale pentru traistă, pentru basma și pentru cătranță, doamna Pălăguța Bîrlea (Mânăstirea) – cu mulțumiri speciale pentru zgărdan și brățară și domnul Vasile Șușca (Săcel) – cu mulțumiri speciale pentru glume și voie bună.

Vă invit să citiți mai multe despre ei aici și aici, iar de ajungeți prin satele lor, făceți-vă un bine, întrebați de ei și bați-le la ușă, căci sigur vă vor întâmpina cu chipul luminos și brațele deschise.

Poza de grup, pe pajistea din Sapanta

Poză de grup, pe pajistea din Săpânța
credit foto: Dragoș Asaftei

***

Nu în ultimul rând, mulțumirile mele merg către Peter Hurley, „irlandezul din România”, omul cu ideea, inițiatorul festivalului, cel fără de care toate poveștile ar fi rămas nespuse.

„Vin dintr-o tara care pretuieste traditiile pierdute. Aici am gasit traditie vie, oameni adevarati care traiesc dupa un ritm stravechi, adevarate comori ce merita cunoscute si pretuite de intreaga lume, oameni care te incarca pozitiv cand ii cunosti si te forteaza sa iti rearanjezi scara de valori. Prin acest festival incercam sa promovam aceste valori autentice, sa atragem atentia asupra lor.”

***

Îți multumesc, Maramureșe, mă înclin și ne vedem la anul!

Drumul Lung spre Cimitirul Vesel – comorile vii (ziua 2)

Drumul Lung spre Cimitirul Vesel – comorile vii (ziua 2) {1}

În dimineața zilei de 14 august, la orele 10:00 fix, Ioan Barani ne-a sunat să se asigure că venim la ritualul de perepotcovire de care ne povestise cu o seară înainte. Când am ajuns, Victoraș (calul) stătea cuminte cu un picior în brațele stăpânului, așteptând ca fierarul să îl descalțe și de ultima potcoavă învechită. Pe interior, proaspăt curățată, copita îi arăta precum pulpa unei nuci de cocos.

După două ore și o potcoavă nouă se făcuse deja după-amiază, semn că trebuia să pornim, după cum ne fusese planul, pe harta comorilor vii de dincolo de Săpânța.

***

 doamna Maria, lucrand un zgardanPrima oprire am făcu-o în satul Mânăstirea, comuna Giulești, în fața unei porți maramureșene autentice, din spatele căreia a ieșit să ne întâmpine doamna Pălăguța Bîrlea. Se vedea că nu se aștepta la musafiri, dar că surpriza fusese una deosebit de plăcută. Ne-a invitat în casă, unde în prima odaie pe stânga se lucra de zor la podoabe tradiționale de pus la gât și la mână: zgărdane și brățări din mărgele colorate. More

Drumul Lung spre Cimitirul Vesel – comorile vii (ziua 1)

Drumul Lung spre Cimitirul Vesel – comorile vii (ziua 1) {0}

Spre surprinderea călătorilor, trenul a ajuns în Sighetul Marmației la orele 07:30 fix. Cu 10 minute înainte, conductorul dăduse trezirea în vagonul de dormit și aștepta comenzile de cafea. „Cafea cu zahăr, fără zahăr, cu zaharină, zahăr brun, lapte, cum doriți, vă stau la dispoziție.”. Noaptea și-o petrecuse în capătul vagonului, pe hol, completând documente, întrerupând rutina doar în stațiile mari, când cobora să fumeze o țigară. Puteai să-l vezi pe geam, în lumina surdă a gării, când somnul îți era întrerupt de voci ce anunțaru sosiri, plecări, întârzieri.

În Sighetul Marmației, însă, trenul nu avusese niciun pic de întârziere, iar peste jumătate de oră eram deja în Săpânța.

***

Undeva pe lânga granița cu Ucraina, pe unde se agață harta-n cui, se află localitatea Săpânța, recunoscută în lume pentru cimitirul vesel, operă a meșterului Stan Ioan Pătraș. Totul a început în 1935 și nimeni nu știe de unde i-a venit ideea sau cum au reacționat oamenii la momentul respectiv, dar cimitirul este văzut în momentul de față, atât de către preoți, cât și de către ceilalți locuitori ai satului, ca fiind o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Un semn mare de întrebare rămâne însă în ceea ce privește aspectul confesional, căci  dacă la recensământul din 1930, din 3.727 de locuitori, 2577 erau greco-catolici, în 2002, din 3267 de locuitori, 2936 erau ortodocsi, iar biserica din Săpânța este disputată de ambele grupări religioase. În 2009, Biserica Ortodoxa Română a primit aprobarea de a schimba arhitectura neo-gotică (o dovadă de apartenență la religia greco-catolică), demolând turla cu crucea și construind una nouă, în stil bucovinean, în ciuda înscrierii, alături de cimitirul vesel, în Patrimoniul UNESCO.

(later edit: informația conform căreia Cimitirul Vesel este înscris în patrimoniul UNESCO este una eronată, ce apare însă în foarte multe articole; în realitate, în patrimoniul UNESCO sunt înscrise 8 biserici de lemn din Maramureș, iar lista o puteți consulta aici)

***

Casa Memoriala Stan Ioan PatrasPrima oprire pe harta comorilor vii am făcut-o chiar la Casa Memorială a lui Stan Ioan Pătraș, domeniu în care acum locuiește și lucrează ucenicul său, Dumitru Pop Tincu. More

Drumul Lung spre Cimitirul Vesel – călătoria

Drumul Lung spre Cimitirul Vesel – călătoria {1}

Ora 18:05, linia 10, Gara de Nord. În vagonul de dormit aerul e irespirabil și veștile sunt proaste: „Nu are aer condiționat. A întrebat băiatul.”, se aude o voce feminină din stânga. Geamurile de pe culoar nu se deschid și parcă te ia deja o ușoară senzație de claustrofobie. Călătorul cel mai norocos e Tiberiu, un băiețel de doi ani de zile, ce se plimbă de colo – colo în chiloți și maiou. Zâmbește cu gura până la urechi și pentru câteva minute aproape că te face să uiți de zăpușeală. Ce bine, totuși, că nu ți-ai uitat evantaiul…

***

Am pornit și, slavă domnului, s-a făcut curent. Mai bine ne-o trage curentul, decât să ne omoare căldura. Controlorul, un domn rotofei pe la vreo 40 de ani, își șterge și el transpirația de pe frunte și cere biletele. Își pune apoi pălăria de șef de sală. „Apă minerală, suc, cafea, energizante, dacă vreți, îmi spuneți.” În capătul culoarului, evident, pe stânga. Se spulberă și iluzia unui potențial vagon restaurant. Nu ne mai rămâne decât să așteptăm noaptea. Noaptea răcoroasă, noaptea ce va trece repede.

Suntem în trenul spre Sighet, pe drumul lung spre cimitirul vesel. Un drum de 14 ore ce se încheie la Săpânța. More

Către copiii din Tabăra din Țara lui Andrei

Către copiii din Tabăra din Țara lui Andrei {0}

O săptămână și două zile de când m-am întors din Tabăra din Țara lui Andrei. În vinerea de dinaintea plecării, la focul de tabără, l-am găsit iar pe Mădălin plângând. Cumva, în afara costumului de leu, băiatul acesta e de-o sensibilitate ieșită din comun. Și are niște ochi mari și pătrunzători, de n-are cum să nu te doară sufletul când îi vezi plini de lacrimi.

„Iar plângi, Mădălin?”

„Da, de fericire…”

***

Mădălin era totuși trist că săptămâna se termină. Că se va întoarce și zilele nu vor mai fi la fel și că oamenii pe care i-a cunoscut aici nu îi vor mai fi alături. I-am adus aminte că îi va avea în continuare alături pe colegii cu care a venit și pe care acum îi cunoaște mult mai bine. Și i-am mai spus că cine își dorește să țină legătura, o va face.

Mădălin, te pup, să nu te apuce plânsul după ce citești articolul acesta, bine? :)

De sâmbătă seara au început cererile de prietenie și să tot fie, în total, aproape 50 la număr, iar de duminică au început și mesajele. Răzvan nu avea stare. More