Problema cea mai mare este că nu suntem informați

Problema cea mai mare este că nu suntem informați {0}

Am tot amânat să scriu acest post pentru că se dorea a fi un întreg manifest vis-a-vis de problema pe care eu o consider a fi cea mai mare: aceea că nu suntem informați. Nu ne cunoaștem drepturile, nu știm la cine să apelăm în diferite situații în care drepturile noastre sunt încălcate, nu știm ce atribuții au instituțiile statului, nu știm cine e adevăratul vinovat într-o situație sau alta, pe cine să reclamăm și unde. A doua problemă este că foarte mulți dintre noi nici măcar nu vor să se informeze, ajunși deja într-o stare de lehamite în care preferă fie să plece din țară, fie să ignore situația. Nu în ultimul rând, mai avem și problema comodității, a lipsei de acțiune în situații în care suntem informați. Preferăm de cele mai multe ori să nu ne batem capul și să nu măcinăm nervii, fără să ne dăm seama că acest tip de atitudinea încurajează încălcarea drepturilor și bătaia de joc venită din partea „celorlalți”.

***

Pe plan politic, poate ar fi bine să începem cu „răsfoirea” Constituției. O găsiți în librării, dar, surpriză, are si propriul website: http://www.constitutiaromaniei.ro/. Știu, e mult scris și nici măcar o poză, dar în realitate nu sunt chiar atât de multe pagini și e și bine structurată, în titluri, capitole și secțiuni. De altfel, chit că nu o citiți pe toată deodată e bine să știți că o puteți consulta și folosi inclusiv opțiunea de „căutare” (ctrl+F) pentru a găsi o informație anume.

În contextul alegerilor de mâine, vă recomand să vă uitați peste Titlul III – „Autoritățile Publice”, Capitolul II – „Președintele”, ca să vă fie mai clar ce atribuții are, apropo de promisiuni și alte cele.

***

Și apropo de „promisiuni și alte cele”, poate ar fi util să aruncăm un ochi și peste programele prezidențiale ale candidaților din turul I. Mi-aș fi dorit să le pot centraliza pe toate, dar, vedeți voi, unii le au bine ascunse. Atât de ascunse, că nu le-am găsit. Domnul Amariței, de exemplu, are un site pe care e mai mult text tip „Lorem ipsum dolor” decât informații despre ce își dorește dumnealui să facă în țara asta. Nici domnul Dan Diaconescu nu a pus la dispoziția cetățenilor un document structurat, ci un cârnat de idei, dar măcar a fost ușor de găsit. La fel și în cazul domnului Teodor Meleșcanu.

Așadar, ce am găsit, în ordine alfabetică, vedeți mai jos. Îndemnul meu este să le studiați, să le priviți în contextul mai larg în care trăiți (nu uitați că deși voi poate aveți un salariu bun și o masă caldă în fiecare zi, aproape 7 milioane de români trăiesc la limita subzistenței; sau că deși voi ați avut acces la educație și ați terminat chiar și o facultate, în mediul rural doar 45% dintre elevi termină şcoala primară şi merg mai departe la gimnaziuși, nu în ultimul rând, să vă bazați chiar și pe intuiție.

Iar mâine mergeți la vot! Indiferent de alegerea voastră, indiferent dacă mergeți doar pentru a vă anula votul (atenție, pentru a-l anula e important să ștampilați mai multe căsuțe!), e important să vă exercitați acest drept. Neprezentarea voastră nu este o modalitate bună de boicot. Va fi interpretată ca o lipsă de interes și, mai mult decât atât, este o ocazie ca votul să fie fraudat. Nu-i lăsați pe alții să voteze pentru voi!

***

Programul lui Dan Diaconescu: http://dandiaconescu.info/program-politic/100-de-puncte-ale-noii-revolutii-a-partidului-poporului-dan-diaconescu/

Programul lui Klaus Iohannis: http://www.iohannispresedinte.ro/files/userfiles/Program-prezidential.pdf

Programul Monicăi Macovei: https://macovei-stage.s3-eu-west-1.amazonaws.com/misc/Decalog-politic-Monica-Macovei.pdf

Programul lui Teodor Meleșcanu: http://www.melescanu.eu/program-politic/

Programul lui Victor Ponta: http://victorponta.ro/materiale/program-prezidential-victor-ponta.pdf

Programul lui Constantin Rotaru: http://www.constantinrotaru.ro/2012/01/28/presedintele-constantin-rotaru-a-lansat-programul-de-guvernare-al-partidului-alianta-socialista/

Programul lui Călin Popescu Tăriceanu: http://www.tariceanu-presedinte.ro/descarca-programul-prezidential.php

Programul Elenei Udrea: http://www.obiectiv.info/admin/media/other/201410/program-prezidential-romania-frumoasa_89188900.pdf

Un fleac, m-au fraierit.

Un fleac, m-au fraierit. {31}

Când am plecat azi din apartamentul în care își desfășurau activitatea cei de la “Next Casting For You” eram aproape sigură că e o “schemă”. Un hoax, o escrocherie, o înșelăciune, o păcăleală, spuneți-i cum vreți. Am ajuns la Institut și le-am spus fetelor că fie nu e, fie scriu pe blog despre asta și măcar am ocazia să avertizez alți oameni. Să vedem, cum ar veni, partea plină a paharului plin pe jumătate și jumătatea aia doar cu apă chioară. Apă chioară cu care m-am îmbătat eu azi. Și care a costat 80 de lei.

***

Se făcea că eram pe la Universitate și o domnișoară m-a abordat să îmi povestească despre firma de casting pe care o reprezintă. În mod normal nu mă opresc, dar azi, culmea, nu mă grăbeam și am zis să ascult ce are de spus. În principiu, era vorba de niște ședințe de machiaj cu produse L’Oreal (asta așa, ca să știe și L’Orealul în ce este implicat numele său) în urma cărora mi se făceau niște fotografii pe care firma să le folosească în niște cataloage de prezentare. Pe lângă machiaj, eu aș fi primit cadou și produsele folosite și o sumă de bani, ce variaza în 50 și 250/Euro, în funcție de proiect.

Am mers în apartamentul cu pricina – pe Nicolae Golescu, in cladirea cu Fratelli Espresso Bar, la etajul 1, interfon 105 C (în caz că vreți să le faceți o vizită de curtoazie…) -, unde m-a preluat o colegă a domnișoarei, care mi-a povestit mai multe despre cum funcționează colaborarea. Pe scurt, ei sunt în căutare de oameni normali, dar cu trăsături frumoase (să gâdilăm puțin ego-ul…), care să participe fie la diferite proiecte de machiaj sau de vestimentație (aici mi-au spus că se colaborează cu Zara, Bershka și H&M), pe baza unui contract semnat pe un an, ce asigură participarea, în funcție și de timpul tău, la 12 astfel proiecte (câte unul pe lună). Tu trebuie, în schimb, să achiți o taxă de înscriere de 80 de lei, pe care oricum o să ți-o recuperezi la primul astfel de proiect, unde o să primești cel puțin 300 de lei +produsele de machiaj / hainele purtate. Cumva, tipa reușea să îmi inspire încredere și ceea ce spunea chiar părea să aibă sens. Era un bun om de vânzări, avea grijă să discute despre lucruri care mă interesează, oferindu-mi chiar idei de cum am putea să mai promovăm Institutul pentru Fericire, locul în care îi spusesem că lucrez.

Contractul nu era cine știe ce, doar că în el nu era stipulat faptul că este GARANTAT acel prim proiect în care eu mi-aș recupera investiția inițială, ci doar că mi se asigură posibilitatea de a participa la preselecțiile organizate de prestator, pe o perioadă de un an de zile. Atunci mi-am dat, de fapt, seama, că e o șmecherie la mijloc, dar cumva tipa a reușit din nou să mă convingă că deși nu e negru pe alb, mie mi se garantează că o să fiu contactată. M-a întrebat în ce weekend mi-ar fi mai bine, în care dintre locații (a spus că sunt prezenți în toate mall-urile), așa că până la urmă am semnat contractul și am plătit taxa de înscriere, urmând apoi să trec la pasul următor: interviul cu „doamna directoare”.

***

Doamna directoare era de fapt o domnișoară cu zâmbet larg și păr creț, ascunsă după un birou în spatele căruia să nu se vadă că are 80 de kile și că poartă colanți și bascheți, deloc asortați cu bluza elegantă afișată în partea de sus. Probabil nici n-aș și avut acces la aceste „detalii” dacă nu ar fi trebuit să se deplaseze până la dulăpiorul în care ținea actele firmei și pe care, după 40 de minute de conversație, a simțit nevoia să mi le prezinte.

Doamna directoare era acolo ca să mă convingă să fac ceva mai mult cu viața mea și să nu rămân la stadiul de „amator”, când puteam să accesez ședințe foto “profesioniste”, cursuri gratuite de dicție și prezență scenică și proiecte garantate, plătite de la 250 de Euro în sus. „Where’s the catch?” am întrebat. Și catch-ul era o taxă de 250 de Euro, pe care puteam să o plătesc în totalitate sau în rate. Contractul putea fi semnat „acum ori niciodată”, căci ea caută oameni hotărâți, care vor să investească în viitorul lor și își doresc asta cu adevărat. Nu merge cu promisiuni. Urma să-mi programez o ședință foto de pe urma căreia să rezulte un catalog de fotografii pe care să-l primesc la achitarea sumei întregi de 250 de Euro. Apoi, în maxim două săptămâni urma să fiu chemată la primul proiect, care îmi va garanta, desigur, recuperarea investiției inițiale.

Bineînțeles, deja era mult prea suspect chiar și pentru mine, cu toată încrederea mea oarbă în oameni. Tipa asta studiase și ea tehnici de manipulare, știa cum să vorbească mult, să reformuleze în avantajul ei, să pară sigură pe ea. Dar totuși nu inspira deloc încredere și atmosfera generală din birou îmi dădea efectiv o stare de greață. Simțeam cum încearcă să mă prostească și îmi venea să vomit.

Am ieșit din birou să îl sun pe Alex, să îl rog să-i caute pe Google. Cât mă fâțâiam pe acolo, însă, am observat pe un perete copii după actele de înființare ale firmei. Ghici ce, firma fusese deschisă luna trecută, în septembrie 2014. În birou, doamna director „complecta” (da, ea „complecta”, nu „completa) deja noul contract de colaborare. Cel de profesionist, pentru care urma să achit încă 150 de lei, o garanție că mă voi prezenta la ședința foto, un avans pe care trebuia și ei, la rândul lor, să-l dea fotografului.

I-am spus că nu prea înțeleg cum o firmă înființată de o lună poate deja să aibă contracte de colaborare cu firme precum L’Oreal sau Zara. Mi-a spus că ar trebui să știu că pentru a înființa o firmă în domeniul acesta de activitate, ai nevoie să ai deja niște contracte. Contracte pe care de fapt ei le-au încheiat încă din 2013, prin altă firmă care acum le-a predat lor. A ținut să îmi arate CUI-ul în original și să precizeze că firmele au ales să lucreze cu ei tocmai pentru că sunt la început și percep tarife mai mici. Și că eu trebuie să înțeleg că e și în avantajul lor ca eu să merg la proiecte, pentru că așa primesc și ei comision.

După aproape o oră de discuții, timp în care eu încercam să o închid, dar ea avea mereu un răspuns pregătit, i-am spus că nu vreau să semnez contractul și că rămân la stadiul de înscriere inițială, să văd despre ce e vorba. S-a enervat puțin, mi-a spus că ar trebui să fiu mai hotărâtă pe viitor, că o să pierd multe în viață cu lipsa asta de încredere și că ea și-a pierdut timpul. A mai ținut să menționeze și că odată primit acest statut de „amator”, pe care l-a și notat pe foaia de înscriere, nu mai pot să optez pentru varianta de „profesionist”.

***

La ieșire, m-am mai oprit puțin pe la Ela, tipa care îmi făcuse înscrierea inițială. I-am spus cum a rămas și mi-a zis că nu-i nicio problemă, că pot oricând, ulterior, să mă înscriu pentru varianta profi, cu ședință foto. N-am mai avut răbdare să stau și cu ea la discuții. E posibil, oricum, ca fetele acestea să nu știe nici ele adevărul. Să li se spună ceva, ele să transmită mai departe și habar să nu aibă că sunt parte dintr-o înșelătorie.

Nu sunt prima care o pățește (am descoperit și articolul acesta) și probabil că nu voi fi și ultima. Erau acolo oameni de toate vârstele, cupluri sau mame cu copii, iar pe lista doamnei directoare erau cel puțin 10 oameni care în ziua respectivă fuseseră „și mai fraieriți” ca mine. Am înțeles că e o schemă care funcționează de ani de zile. Un tip de înșelătorie legală, în fața căreia justiția pare a fi neputincioasă, dar în care, totuși, OPC-ul s-a implicat cel puțin o dată (se pare că în vară a circulat și o știre la TV pe tema aceasta, cu privire la o firmă de casting care acționa pe litoral) și care, sper, să acționeze și în acest sens. Eu o să depun o plângere, să vedem dacă se și întâmplă ceva.

Desigur, m-aș fi putut face că acest episod nu a existat niciodată. Sau să spun că i s-a întâmplat unei prietene. Dar adevărul ăsta e: m-au fraierit. Și nu de cei 80 de lei mă doare, ci de faptul că există astfel de oameni. Oameni care pot să te mintă în față, să îți ia banii și care, apoi, la sfârșitul zilei, să pună liniștiți capul pe pernă. Și că zeci sau sute de alți oameni sunt păcăliți și habar nu au ce să facă în momentul în care își dau seama.

So… cine se oferă să le facă o vizită? ;)

22 de ore în Galați. Despre antreprenoriat social și schimbarea ce va să vină

22 de ore în Galați. Despre antreprenoriat social și schimbarea ce va să vină {0}

Să fie cam o lună jumătate de când m-a întrebat Mălina dacă nu vreau să merg în calitate de speaker la o conferință ce urma să se țină în Galați. Fusesem invitați să povestim despre Institut, iar Mălina, însărcinată fiind, nu se simțea confortabil cu ideea unui drum până acolo. Am acceptat imediat, fără să-mi dau seama, la momentul respectiv, că Galațiul, într-adevăr, nu e chiar peste drum și că trenul face 4 ore până acolo. 4 ore dus cu 4 ore întors, un total de 8 ore într-o singură zi. Și asta în condițiile în care ar fi trebuit să mă trezesc la 4 dimineața ca să prind primul tren și să ajung într-un sfert de oră de la gară în sala în care urma să țin prezentarea.

Așa că am vrut să dau înapoi. I-am dat un mail Alexandrei, i-am explicat situația și i-am propus să le trimit o înregistrare video, filmată chiar la Institut. Ce bine, însă, că Alexandra a insistat. A spus că mă pot caza peste noapte, așa că n-am mai avut ce să fac decât să accept propunerea. Ce bine, ce bine, ce bine!

Sâmbătă, la 15:26, alergam prin grindina ce se năpustise în fața gării. La 15:30 trenul pleca și eu încă nu știam de pe ce linie. More

Carte peste Carte la Retrospectiva Festivalului de Film Victoria

Carte peste Carte la Retrospectiva Festivalului de Film Victoria {0}

În iunie vă povesteam despre experiențele plăcute trăite în orășelul Victoria cu ocazia Festivalului de Film care se desfășoară acolo de doi ani încoace. Ce-i drept, deși am fost încântată de filmele și documentarele difuzate, experiența nu ar fi fost aceeași fără oamenii pe care i-am cunoscut acolo și atmosfera generală creată într-un orășel în care în restul anului fântânile arteziene sunt oprite și hotelul (căci este doar unul) este ocupat doar de muncitori veniți să lucreze la combinatul chimic.

Așa că vă lansez încă de pe acum invitația la ediția de anul viitor, iar până atunci vă invit în acest weekend la un eveniment cu valoare dublă: Restrospectiva Festivalului de Film Victoria, un eveniment îmbrăcat într-un concept social, răspunzând la apelul Asociației Paspartu care organizează anul acesta a 6-a ediție a proiectului „Carte peste Carte”.

Să vă lămuresc… More

Provocări, limite depășite, obiceiuri sănătoase

Provocări, limite depășite, obiceiuri sănătoase {1}

Se spune că e nevoie de 21 de zile în care să practici un obicei pentru ca el să devină natural. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa, iar Maxwell Maltz,21 de zile un chirurg plastician din anii ’50, cel de la care a fost preluată ideea în mod eronat, a spus, de fapt, că e nevoie de minim 21 de zile și asta observând doar pacienții săi (cât trecea, de pildă, până se obișnuiau cu noul nas sau cu lipsa unei mâini) și propria persoană.

„These, and many other commonly observed phenomena tend to show that it requires a minimum of about 21 days for an old mental image to dissolve and a new one to jell.” – spunea Maltz, în 1960, în cartea sa, Psycho – Cybernetics, din care s-au vândut mai mult de 30 de milioane de copii

Ulterior, subiectul (atrăgător, de altfel) a mai fost studiat și concluzia a fost că nu există o rețetă universală și că, în funcție de caracteristicile personale, există obiceiuri a căror împământenire poate dura și peste 200 de zile, nicidecum doar 21. În 2009, în European Journal of Social Psychology era publicat un studiu realizat pe urma unui experiment în care au fost implicați  96 de voluntari. Rezultatele, așa cum vă spuneam:

„The time it took participants to reach 95% of their asymptote of automaticity ranged from 18 to 254 days; indicating considerable variation in how long it takes people to reach their limit of automaticity and highlighting that it can take a very long time.”

Ideea că ne-am putea însuși orice fel de obicei nou în doar 21 de zile este, însă, una încurajatoare, de la care putem porni atunci când dorim să schimbăm ceva în stilul nostru de viață. Pentru că, până la urmă, cele 21 de zile se doresc a fi un început, nu doar un interval limitat de timp.

După o pauză de o lună, la începutul lui Octombrie am reînceput programul Limitless. La evaluarea inițială aveam iar emoții pentru că nu știam în ce fel se va vedea pe Tanita (cântarul deștept) înghețata savurată aproape zilnic în vacanța din Sozopol. În ziua cu pricina, More