Cel mai în vârstă blogger din România are 95 de ani și e un om fericit! :)

Cel mai în vârstă blogger din România are 95 de ani și e un om fericit! :) {1}

Numele lui este Pompiliu Sterian și este rezident al căminului Moses Rosen din București, un centru dedicat seniorilor din comunitatea evreiască din România. Pe blogul său, Vârsta a Patra, domnul Sterian scrie despre viața de zi cu zi din căminul în care sunt adăpostiți peste 100 de bătrâni.

Pompiliu SterianAre 95 de ani, dar se consideră încă tânăr și spune despre viață că este frumoasă și despre bătrânețe că este un prilej de bucurie.

Omenirea se împarte în două categorii mari: optimiști și pesimiști. În viață se întâmplă și bune, și rele. Și la unii, și la alții! Numai că eu nu mă uit la alea rele, caut să le uit! Sunt optimist și zic c-o să fie bine și la noi. Arta, secretul longevității este să știi să te adaptezi și să depășești. Dac-o să te vaiți și-o să te plângi, nu schimbi nimic!”

Pompiliu Sterian într-un interviu acordat pentru Digi24 | Blogger la 95 de ani

More

Discriminarea. Ghid practic de interes public.

Discriminarea. Ghid practic de interes public. {0}

Că tot vorbeam în articolul de sâmbătă de problema pe care o avem la nivel de informare, vă anunț că mi-am propus să mă ocup chiar mai mult decât am făcut-o până acum de publicarea unor articole cu informații de interes public. Informații care sunt, în majoritatea situațiilor, accesibile oricui, dar pe care, de multe ori, nici măcar nu știm că nu le știm.

Și pentru că weekend-ul acesta mi l-am petrecut la Vidraru, cu ocazia unui proiect al cărui scop este educarea în privința egalității de șanse, azi vreau să povestim despre discriminare. Despre formele pe care poate să le ia, despre drepturile pe care le avem, despre ce putem face dacă suntem victima unui act de discriminare și despre importanța informării și acțiunii în direcția diminuării acestui fenomen. Proiectul aparține asociației „Jurnalism pentru Șanse Egale”, este finanțat din fonduri europene și publicul țintă este reprezentat de jurnaliști, bloggeri sau persoane care lucrează în domeniul resurselor umane, cu scopul educării acestora și a implicării lor în promovarea principiilor asimiliate aici.

Permiteți-mi, așadar, să salut această inițiativă ce s-a concretizat, în cazul meu, într-o experiență extraordinar de plăcută. Am avut ocazia să învăț, să cunosc niște persoane deosebite și, nu în ultimul rând, să îmi dau seama că îmi doresc să îmi dezvolt din ce în ce mai mult partea aceasta din mine care iubește scrisul și, cu precădere, scrisul pe teme ce țin de societatea în care trăim.

***

Oricine, la un moment dat, poate să fie o victimă a discriminării.

More

Problema cea mai mare este că nu suntem informați

Problema cea mai mare este că nu suntem informați {0}

Am tot amânat să scriu acest post pentru că se dorea a fi un întreg manifest vis-a-vis de problema pe care eu o consider a fi cea mai mare: aceea că nu suntem informați. Nu ne cunoaștem drepturile, nu știm la cine să apelăm în diferite situații în care drepturile noastre sunt încălcate, nu știm ce atribuții au instituțiile statului, nu știm cine e adevăratul vinovat într-o situație sau alta, pe cine să reclamăm și unde. A doua problemă este că foarte mulți dintre noi nici măcar nu vor să se informeze, ajunși deja într-o stare de lehamite în care preferă fie să plece din țară, fie să ignore situația. Nu în ultimul rând, mai avem și problema comodității, a lipsei de acțiune în situații în care suntem informați. Preferăm de cele mai multe ori să nu ne batem capul și să nu măcinăm nervii, fără să ne dăm seama că acest tip de atitudinea încurajează încălcarea drepturilor și bătaia de joc venită din partea „celorlalți”.

***

Pe plan politic, poate ar fi bine să începem cu „răsfoirea” Constituției. O găsiți în librării, dar, surpriză, are si propriul website: http://www.constitutiaromaniei.ro/. Știu, e mult scris și nici măcar o poză, dar în realitate nu sunt chiar atât de multe pagini și e și bine structurată, în titluri, capitole și secțiuni. De altfel, chit că nu o citiți pe toată deodată e bine să știți că o puteți consulta și folosi inclusiv opțiunea de „căutare” (ctrl+F) pentru a găsi o informație anume.

În contextul alegerilor de mâine, vă recomand să vă uitați peste Titlul III – „Autoritățile Publice”, Capitolul II – „Președintele”, ca să vă fie mai clar ce atribuții are, apropo de promisiuni și alte cele.

***

Și apropo de „promisiuni și alte cele”, poate ar fi util să aruncăm un ochi și peste programele prezidențiale ale candidaților din turul I. More

Un fleac, m-au fraierit.

Un fleac, m-au fraierit. {35}

Când am plecat azi din apartamentul în care își desfășurau activitatea cei de la “Next Casting For You” eram aproape sigură că e o “schemă”. Un hoax, o escrocherie, o înșelăciune, o păcăleală, spuneți-i cum vreți. Am ajuns la Institut și le-am spus fetelor că fie nu e, fie scriu pe blog despre asta și măcar am ocazia să avertizez alți oameni. Să vedem, cum ar veni, partea plină a paharului plin pe jumătate și jumătatea aia doar cu apă chioară. Apă chioară cu care m-am îmbătat eu azi. Și care a costat 80 de lei.

***

Se făcea că eram pe la Universitate și o domnișoară m-a abordat să îmi povestească despre firma de casting pe care o reprezintă. În mod normal nu mă opresc, dar azi, culmea, nu mă grăbeam și am zis să ascult ce are de spus. În principiu, era vorba de niște ședințe de machiaj cu produse L’Oreal (asta așa, ca să știe și L’Orealul în ce este implicat numele său) în urma cărora mi se făceau niște fotografii pe care firma să le folosească în niște cataloage de prezentare. Pe lângă machiaj, eu aș fi primit cadou și produsele folosite și o sumă de bani, ce variaza în 50 și 250/Euro, în funcție de proiect. More

22 de ore în Galați. Despre antreprenoriat social și schimbarea ce va să vină

22 de ore în Galați. Despre antreprenoriat social și schimbarea ce va să vină {0}

Să fie cam o lună jumătate de când m-a întrebat Mălina dacă nu vreau să merg în calitate de speaker la o conferință ce urma să se țină în Galați. Fusesem invitați să povestim despre Institut, iar Mălina, însărcinată fiind, nu se simțea confortabil cu ideea unui drum până acolo. Am acceptat imediat, fără să-mi dau seama, la momentul respectiv, că Galațiul, într-adevăr, nu e chiar peste drum și că trenul face 4 ore până acolo. 4 ore dus cu 4 ore întors, un total de 8 ore într-o singură zi. Și asta în condițiile în care ar fi trebuit să mă trezesc la 4 dimineața ca să prind primul tren și să ajung într-un sfert de oră de la gară în sala în care urma să țin prezentarea.

Așa că am vrut să dau înapoi. I-am dat un mail Alexandrei, i-am explicat situația și i-am propus să le trimit o înregistrare video, filmată chiar la Institut. Ce bine, însă, că Alexandra a insistat. A spus că mă pot caza peste noapte, așa că n-am mai avut ce să fac decât să accept propunerea. Ce bine, ce bine, ce bine!

Sâmbătă, la 15:26, alergam prin grindina ce se năpustise în fața gării. La 15:30 trenul pleca și eu încă nu știam de pe ce linie. More