Școala de vară de jurnalism narativ și scriitură personală – Ziua 2: Interviu de poveste

Școala de vară de jurnalism narativ și scriitură personală – Ziua 2: Interviu de poveste {0}

Impresiile

Ieri m-a prins ploaia. Ploaia asta de vară pe care o iubesc sincer și care mă bucură de fiecare dată când mă ia prin surprindere. Ploaia asta de vară mai răcoritoare ca orice răcoritoare. Ploaia asta de vară fără zahăr sau aspartam.

Am admirat-o de pe scările unei cladiri de birouri, un „Business Center”, undeva pe Vasile Lascăr. Pe ea și pe paznicul care conducea angajatele până la taxi-ul parcat în fața scărilor, protejându-le atent cu umbrela personală. Mă gândeam ce scenă de poveste ar fi fost dacă și-ar fi dat sacoul jos și l-ar fi pus peste băltoaca ce despărțea trotuarul de ușa mașinii. Oricum, era foarte cald, nu știu ce purta sacou…

Am admirat-o preț de 10 minute, fix câte am și întârziat la curs. Era a doua zi și eu întârziam iar.

În sală, lumea era relaxată. M-am supărat puțin că n-am mai găsit liber locul de la geam. Îl ocupase fata cu voce de reporter și știu sigur că mă auzise cu o zi înainte, când i-am mulțumim Georgianei că mi-a ținut lângă ea așa un loc bun. Azi, însă, Georgiana încă nu ajunsese. M-am așezat lângă Cristina și am rămas preț de câteva secunde cu privirea îndreptată spre Cecilia. Cecilia, cu părul ei lung și des, cu ochii ei albaștri, cu fusta ei verde, cu tălpile ei goale. Și pe ea o prinsese ploaia.

***

Invățămintele

Structura unui text e formată dintr-o înlănțuire de scene -> orice scenă e o mini poveste -> așa că are nevoie să fie închisă -> ex: o ușă care se închide, o persoană care pleacă / adoarme / tace.

Linii directoare pentru un interviu de poveste (exemplele din paranteză țin de tema pe care am avut-o noi în cadrul cursului):

- informații de bază (ce e, din ce e, etc.)

- descrieri (ale obiectului, ale posesorului, ale locului, etc.)

- scene (fă din sursă un povestitor – „povestește-mi momentul când l-ai primit”, etc.)

- emoție (de ce e important pentru tine?)

În cadrul unui interviu, ajută foarte mult să vorbești și despre tine, astfel încât să creezi o conexiune cu interlocutorul, să ți-l apropii. În acest sens, se recomandă inclusiv o primă întâlnire în care să vă cunoașteți, să povestiți, să îi explici ce se ve întâmpla, cum se va desfășura, despre ce veți vorbi.

Tema zilei a fost un interviu de 15 minute cu un coleg / o colegă de la curs, cu privire la un obiect cu semnificație aparte pentru el / ea.

A fost o experiență aparate, în cadrul căreia m-am confruntat cu două obstacole:

- nu am avut reportofon, astfel încât a fost necesar să iau notițe în timp ce interlocutorul meu povestea; m-a incomodat foarte mult faptul că nu puteam să îl privesc cât vorbea și simțeam de multe ori cî se oprește din vorbit, ca să apuc să termin eu de scris; ceea ce, bineînțeles, te cam scoate din „starea de flux” și e păcat; cu toate acestea, nu toate persoanele acceptă prezența unui reportofon în cadrul unui interviu, astfel încât a fost un exercițiu foarte util;

- am simțit lipsa acelei prime întâlniri de cunoaștere reciprocă; abia să faci cunoștință cu un om și să-l iei deja la întrebări, presat și de faptul că ai doar 15 minute la dispoziție, nu e cea mai confortabilă poziție; mai ales dacă ești genul de om obișnuit să-și facă temele de acasă; ar fi fost atât de multe întrebări pe care le-aș mai fi pus dar care, sub presiunea momentului, nu mi-au venit deloc în minte…; din nou, însă, am apreciat ieșirea din zona de confort, oricât de neplăcută a fost.

***

Povestea

Am intervievat-o pe Adina. Adina care uitase că trebuie să aducă ceva cu semnificație, așa că a scotocit să vadă ce are mai potrivit prin geantă. Am aflat detaliul acesta abia în timpul interviului. Înainte cu câteva minute, o văzusem cum îi arată soțului, plină de entuziasm, un obiect mic, cu margini rotunde. Atâta fericire, m-am gândit, nu poate fi provocată decât de ceva cu semnificație. Și-apoi nici nu a mai contat că obiectul nu fusese adus cu intenție.

 Parafa

Ce ai acolo?

E parafa mea de medic.

Parafa nu are nume, dar are buzunarul ei și e primul lucru pe care Adina îl mută dintr-o geantă în alta. Din când în când îi mai pune tuș. E acolo și în weekend și, câteodată, și în vacanță. De ce să nu vadă și parafa frumusețile țării și ale lumii? La urma urmei, îi e prieten de nădejde Adinei de mai bine de 5 ani de zile.

Când s-a pus însă problema plecării la facultate, Artele nu au fost o opțiune. Mama îi zicea să dea la ASE, dar Adina știa că îi plac biologia și chimia. Așa că s-a gândit ce poate să scoată din asta și a ales Medicina. Fizica, n-avea ce să facă, era și ea materie obligatorie. Când era mică, însă, cu mult înainte de biologie și chimie, Adina își dorea să devină pictoriță. Străbunica ei provenea din familia Negulici și își avea poza în Dicționarul enciclopedic român, pe care copilul de atunci îl răsfoia cu mândrie.

A muncit mult ca să ajungă să aibă o parafă. Nu știa atunci la ce se înhamă. Când ești mic, spune ea, timpul nu trece atât de repede. Dar era fericită că a găsit ceva ce îi place. Iar acum, Adina e un om norocos. E medic radiolog și își iubește meseria.

Cred că s-a format o legătură între mine și parafă…

***

[text scris în cadrul Școlii de Vară de Jurnalism Narativ și Scriitură Personală, susținut în cadrul Fundației Calea Victoriei]

Școala de vară de jurnalism narativ și scriitură personală – Ziua 1

Școala de vară de jurnalism narativ și scriitură personală – Ziua 1 {0}

Așa cum știți sau nu știți, ieri am început școala de vară de jurnalism narativ și scriitură personală, un atelier susținut în cadrul Fundației Calea Victoriei de către colega, prietena și jurnalista Ana Maria Ciobanu. E o școală scurtă, ține doar 5 zile, de ieri și până vineri, dar e o vorbă bună, pe care am tot auzit-o de-alungul vieții, în directă legătură cu înălțimea mea, și care se potrivește și în cazul de față, cum că esențele tari se țin în sticluțe mici.

Prime impresii

Am întârziat 5 minute și atelierul deja începuse, scaunele fiind ocupate în proporție de aproximativ 90%. Doar două persoane au ajuns după mine și am apreciat în mod deosebit punctualitatea ieșită din comunul cu care ne-am obișnuit. Am început prin a ne prezenta și a expune motivele pentru care ne aflăm la curs. Inevitabil, toată lumea a ajuns să-și spună și vârsta. Mă numesc …, am … ani. Mă întreb de ce îi dăm atât de multă importanță vârstei.

Cea mai tânără participantă, o fată de 14 ani ce tocmai a intrat la liceu. Cea mai în vârstă, o doamnă coach, cu o voce incredibil de caldă și cu un chip ce ar fi plasat-o mai degrabă printre cele mai tinere. Nu vă mint, chiar e foarte frumoasă. Printre doamne și domnișoare, un domn a cărui prezentare nu am prins-o. Am întârziat 5 minute, v-am spus. More

Zilele Porților Deschise la Serviciul de Ambulanță București- Ilfov

Zilele Porților Deschise la Serviciul de Ambulanță București- Ilfov {0}

Săptămâna aceasta, adică de azi până duminică, Serviciul de Ambulanță București – Ilfov și Societatea de Salvare București organizează Zilele Porților Deschise.

Este vorba de porțile sediului central, situat pe strada Mihai Eminescu, nr. 226. Din păcate, programul de vizitare se încheie la ora 19:00, dar, din fericire, așa cum vă spuneam, sediul central va fi deschis și în weekend pentru oricine dorește să vină. Programul complet: 09:00 – 13:00 și 15:00 – 19:00.

Vizitatorii vor putea vizita sediul și vor primi informații despre istoria Serviciului de Ambulanță si despre tehnicile de resuscitare care salvează vieți. În plus, în cadrul acestui eveniment, respectând regulamentul, există șansa pentru doritori de a asista la un caz, alături de un echipaj complet (medici și asistenți) de pe Ambulanță. O experienta nu doar inedită, dar, mai ales, una din care cu siguranță oricine are ce învăța.

PS: știați de programul „Există un erou în fiecare dintre voi și de aplicația ce s-a lansat de curând? More

Trei fire împletite în Victoria. De ce o să mă-ntorc și la anul.

Trei fire împletite în Victoria. De ce o să mă-ntorc și la anul. {1}

Au trecut două săptămâni de când m-am întors din Victoria. Am vrut să mai treacă timpul și să se mai așeze emoțiile înainte să scriu niște impresii „post”. Așa se spune că e bine. Ca să rămână scris esențialul, ce a fost mai bun și mai frumos în ochii mei. Dar adevărul e că nu a trecut o zi fără să mă gândesc, măcar preț de câteva secunde, la Victoria. Pentru că de două săptămâni și trei zile port la mâna stângă o brățară confecționată acolo, în inima Victoriei, lângă Casa de Cultură, din trei fire de piele împletite-armonios. Unul roz, unul verde și-unul roșu.

bratara din piele impletita Victoria

Am ajuns în Victoria joi pe la prânz, după o scurtă oprire prin Brașov. Avusesem noroc să prindem prin „carpooling(varianta modernă a lui <<ia-mă, nene>>) două locuri în mașina Adelei, în dreapta ei stătea Andra, iar din Brașov urma să o luăm pe Ioana, care venise până acolo cu autocarul din Piatra. Ioana e tipa care joacă rolul profesoarei în „Imnul”, unul dintre spoturile de promovare a festivalului. Ioana Chițu, acum blondă, o fată tare simpatică, pe care mi-a fost dat să o mai văd și în zilele următoare în „Closer To The Moon” și un scurt metraj căruia tocmai i s-a făcut și-o pagină de Facebook: „Str. Drapelului nr.0”. În Brașov am stat doar un sfert de oră, cât s-apuc să beau o cafea de tonomat, să mănânc un Snickers și să o bucur pe doamna de la magazin cu râsul meu colorat. A zis că ce bine că încă mai există oamenii care râd.

Am ajuns în Victoria pe la prânz, am fotografiat holul hotelului, ne-am ales patul și More

Swimathon, episodul 2: Ce înseamnă 10 lei.

Swimathon, episodul 2: Ce înseamnă 10 lei. {0}

Pe 12 iulie înot pentru proiectul „Ajungem Mari”, în cadrul evenimentului Swimathon. Nu sunt înotătoare de performanță, dar ieri, după primul antrenament, m-am bătut singură pe spate pentru performanța personală de a termina un bazin olimpic. Nu pare cine știe ce, dar când încerci să îl faci într-un timp cât mai scurt, ca să lași mai multe minute și pentru colegii de echipă, devine un proces destul de solicitant. Iar obiectivul meu este ca până pe 12 iulie să reușesc să termin acest bazin fără să simt că, la capătul lui, îmi dau duhul. Apoi să vină colegul Cătălin, să bage 4 bazine rapid, să mai bage câte unul și ceilalți colegi și apoi să o luăm de la capăt. Cam ăsta ar fi planul. :)

Dar ca să trecem la subiectul zilei de azi, articolul în care povesteam despre motivația mea de a participa la acest eveniment a strâns aproape 100 de like-uri. Mai exact, în acest moment, la ora 14:40, are 98 de like-uri. Like-uri binevenite, desigur, ce contribuie la buna mea stare de spirit, dar care nu ne ajută, concret, să implementăm proiectul acesta minunat, pentru care avem nevoie de contribuții financiare. Contribuții care, am spus-o de atâtea ori, nu trebuie să fie sume imense. Că-s 5 lei, că-s 10 lei, orice contribuție contează și se primește cu drag și recunoștință, aici. :)

O donație, dacă mă-ntrebați pe mine, trebuie să vină din suflet, pentru că omul chiar simte că vrea să facă asta și nu pentru că s-a tras de el. Dar, din punctul meu de vedere, încă mai avem de lucrat la partea în care avem încredere în proiectul pentru care donăm și, mai ales, la partea în care suntem conștienți de faptul că donația noastră chiar e importantă. Pentru că avem tendința să spunem ba că ONG-urile fură, ba că 10 lei în plus sau în minus nu contează. Cu privire la prima parte, ce vă cer eu este să aveți încredere în mine, nu într-un ONG de care probabil ați auzit acum pentru prima oară. Cu privire la a doua parte, gândiți-vă că dacă 10 oameni au impresia că 10 lei nu contează și nu donează suma respectivă, deja s-au pierdut 100 de lei. 100 de lei care, în medie, asigură materiale de cursuri pentru o grupa de 10 copii din centre de plasament, timp de o lună.

Un calcul simplu și realizezi că, de fapt, 10 lei chiar contează. 10 lei înseamnă o lună de program educațional pentru un copil dintr-un centru de plasament sau un apartament social. 20 de lei înseamnă două luni de program. 30 de lei înseamnă trei luni de program. Una, două, trei sau mai multe luni în care… More